Ciuleandra - Capitolul 07

Ciuleandra - Capitolul 07

de Liviu Rebreanu


7.

Masura necontenit odaia de la noptiera la fereastra si de la fereastra la noptiera, ca un lup in cusca. Avusese timp sa cerceteze mai bine incaperea in care va trebui sa stea poate o saptamana sau o luna, daca nu si mai mult. Se oprise indelung la fereastra cu priveliste spre gradina sanatoriului, mica, incat printre copaci se vedea zidul imprejmuitor aparat cu o ghirlanda de sarma ghimpata, desigur ca sa nu poata sari nimeni peste el. Urme de carari serpuiau vatuite cu zapada proaspata, strajuite de arbusti carunti. Apoi, plimbandu-se mereu, a zarit in lighean apa murdara, cu care se spalase foarte grabit, si alaturi prosopul botit. in pat perna ravasita si tartanul intors pe dos cum il aruncase dansul cu piciorul cand s-a trezit din vis. in cuier paltonul lui atarna stingher, cu jobenul deasupra, lucitor, stramb si batjocoritor ca in capul unui chefliu.

Acuma insa, alergand de ici-colo, nu mai vedea nimic.

Atentia lui intreaga era concentrata inlauntru. Mii de ganduri si de planuri ii roiau in minte, printre care se plimba neincetat, provocator si plictisitor in cele din urma, visul cel desteptase din somn. Voia cu orice pret sa-si ordoneze gandurile, caci altfel toata constructia batranului s-ar prabusi ca un ridicol joc de carti. Ar fi ingrozitor daca incercarea ar da gres. Toata lumea ar putea spune, si cu dreptate, ca Puiu Faranga, dupa ce a asasinat, a fost asa de las incat a vrut sa simuleze nebunia spre a scapa de urmarile crimei.

Isi zicea, din ce in ce mai convins, ca si-a luat o sarcina imensa. E usor sa zici, ca batranul, "fii nebun", dar cine te crede? Iata, acuma, de la prima intalnire cu doctorul ar trebui sa-i dea impresia ca are de-a face cu un om care a savarsit, cu adevarat, o fapta grava, care insa nu poate fi facut raspunzator in fata legii si a oamenilor, pentru ca a savarsito intr-un moment de tulburare extrema, vrednica numai de mila si iertare. Cum sa insele el pe un doctor, el care in viata lui nici n-a vazut un om intr-adevar nebun? Barem de-ar fi citit vreodata ceva in legatura cu lucrurile acestea! Cui sa-i treaca prin cap ca Puiu Faranga va ajunge in situatia sa aiba nevoie de cunostinte de psihiatrie? Speranta ii era in bunavointa medicului. Evident, trebuia sa dea si el o mana de ajutor, sa faca ceva, cel putin un gest... Era tocmai la fereastra si cerceta, pierdut si nu stiu a cata oara, gradina sanatoriului. ii trecu prin gand sa izbeasca o data cu amandoi pumnii in geamuri incat sa alarmeze toata lumea. Ar fi un gest?... il inlatura indata cu dispret: "Un gest ridicol, da... S-ar vedea cat de colo ca e o prefacatorie grosolana!" Aici nu poate fi vorba de o nebunie veritabila si permanenta, ci de justificarea unui moment nenorocit. Trebuie dar o simulare inteligenta, ceva aproape imperceptibil, ceva exprimat in oarecare nuante suspecte sau in vreo atitudine grotesca.



in orice caz, de prima intalnire depinde tot. Cauta deci sa si-o inchipuiasca, eventual sa o pregateasca. I se parea sigur ca doctorul, cand ii va auzi numele, va tresari sau va surade amical sau il va mangaia. il si auzea intreband: "Cum s-a putut intampla una ca asta?... D-ta, fiul fostului ministru Faranga!" Apoi il va pune negresit sa-i istoriseasca amanuntit cum s-a petrecut nenorocirea...

Isi ticlui indata o povestire in care intamplarile reale sa se imbine cu mici bizarerii socotite necesare pentru a usura sarcina doctorului. La sfarsit va clatina din cap si-i va spune trist: "Nervii, domnul meu, nervii reclama si ei ingrijire, stimate domn!" Chiar in clipa aceasta ii rasuna brusc in urechi propriul sau glas cu intrebarea din vis: "Dar Madeleine?..." Se spaimanta ca si cand ar fi auzit o imputare din alta lume. N-a vrut sa se gandeasca acuma la ea, desi numele ei se valtora mereu in suflet cu o mustrare lina. De ce sa se mai gandeasca? Ea e linistita acum acolo. Moartea e o impacare. Pe cand viata lui, de care totusi se cramponeaza atata, ce urata si chinuita se infatiseaza! Daca ar fi avut inspiratia, atunci, indata, sa urmeze pe Madeleine, acum nar mai astepta cu infrigurare si rusine sosirea doctorului.

Tresari. In anticamera se auzeau glasuri. incremeni langa pat. Usa se deschise fara zgomot.




Ciuleandra - Capitolul 01
Ciuleandra - Capitolul 02
Ciuleandra - Capitolul 03
Ciuleandra - Capitolul 04
Ciuleandra - Capitolul 05
Ciuleandra - Capitolul 06
Ciuleandra - Capitolul 07
Ciuleandra - Capitolul 08
Ciuleandra - Capitolul 09
Ciuleandra - Capitolul 10
Ciuleandra - Capitolul 11
Ciuleandra - Capitolul 12
Ciuleandra - Capitolul 13
Ciuleandra - Capitolul 14
Ciuleandra - Capitolul 15
Ciuleandra - Capitolul 16
Ciuleandra - Capitolul 17
Ciuleandra - Capitolul 18
Ciuleandra - Capitolul 19
Ciuleandra - Capitolul 20
Ciuleandra - Capitolul 21
Ciuleandra - Capitolul 22
Ciuleandra - Capitolul 23
Ciuleandra - Capitolul 24
Ciuleandra - Capitolul 25
Ciuleandra - Capitolul 26
Ciuleandra - Capitolul 27
Ciuleandra - Capitolul 28
Ciuleandra - Capitolul 29
Ciuleandra - Capitolul 30
Ciuleandra - Capitolul 31


Aceasta pagina a fost accesata de 902 ori.
{literal} {/literal}