Ciuleandra - Capitolul 09

Ciuleandra - Capitolul 09

de Liviu Rebreanu


9.

Doctorul facu semn internului sa-i lase singuri. Cu un gest exagerat de amabil oferi pacientului un fotoliu de lemn, iar el insusi trase alt scaun alaturi, ca sa-i poata vedea bine fata.

- As dori sa stam putin de vorba - zise apoi asezanduse, cu un glas oficial, nici prietenos, nici dusmanos. Am fost pus in curent aici cu... chestia d-tale, fireste, atat cat am putut... in linii mari... iti inchipui, cred, ca cele ce mi s-au spus nu m-au lamurit nici pe departe si ca, poate chiar in interesul cauzei d-tale, am nevoie de oarecare date precise pe care sa-mi intemeiez o convingere...

Vorbind, se uita fix in ochii lui Puiu pe care privirea staruitoare il zapaci putin, nestiind daca tebuie s-o infrunte sau s-o ocoleasca. Se grabi sa raspunda foarte politicos si cu o tristete fireasca in voce:

- Sunt si trebuie sa fiu cu totul la dispozitia d-tale, domnule doctor! Promit sa-ti dau orice lamuriri mi-ai cere si oricat de delicate. Dupa cele intamplate imi dau seama ca nici un amanunt nu poate fi de prisos si nu poate ramane ascuns...

I se paru ca pe figura doctorului tremura o umbra de ironie. Desi ar mai fi vrut sa adauge ceva despre fatalitatea unor momente, inceta brusc, gandindu-se ca acest om nu merita onoarea sinceritatii sufletului sau. Doctorul insa mai astepta cateva clipe linistit, privindu-l mereu tinta, iar cand vazu ca pauza se prelungeste prea mult, relua cu acelasi glas incolor:

- Chiar adineaori am primit o adresa de la parchet in privinta dumitale... Mi se spune ca esti invinuit de omucidere, ca ar fi insa oarecare indicii ca crima s-a savarsit intrun moment de criza nervoasa care face necesara examinarea d-tale medicala, spre a se constata daca responsabilitatea legala, in cazul de fata, e deplina, partiala sau eventual nula.

Parca ar fi vrut sa incerce efectul cuvintelor, tacu. Pacientul asculta cu o vadita incordare, clipind foarte repede. Doctorul urma cu un accent mai grav:

- tin deci sa-ti comunic, daca cumva inca nu stii ca te afli aici sub observatie si in stare de arest preventiv de fapt, si nu formal.



Puiu se scula in picioare, tulburat, ca si cand ar fi vrut sa protesteze. Apoi se aseza iar si balbai incurcat:

- Nu stiam asta... Mi se spusese ca... A, vasazica arestat totusi?... in sfarsit, credeam ca... Atunci gardianul care se afla in anticamera mea?...

- Da, e agent politienesc - aproba medicul, dand si din cap. Fiindca sanatoriul e particular, n-as fi primit sa adapostesc un arestat oficial si nici sa facem observatii medicale subt controlul politiei. Pentru asemenea lucruri justitia are mijloacele si institutiile ei. Dar, fiindca era un caz special, am admis, exceptional, ca agentul de paza sa stea in sanatoriu subt forma de gardian al dumitale, care sa tina locul surorii de caritate. De aceea chiar vreau sa te previn ca nu poti parasi camera decat in tovarasia paznicului.

- O, in privinta asta... nici nu era nevoie de avertisment!

zise Puiu cu o mandrie pe care o simti indata deplasata si de care se rusina, incat adauga mai domol: De altfel, situatia mea e atat de lamentabila, atat de ...

Doctorul stranse din umeri. Puiu, incurajat de gestul lui, intreba schimband iar tonul:

- Cel putin, doctore, spune-mi, cat are sa dureze observatia asta? Medicul zambi:

- De, stiu eu?... Dupa imprejurari: o saptamana, doua...

cel mai mult sase... Daca voi putea dobandi o convingere ferma mai curand - asta atarna mult de d-ta - atunci vom sfarsi mai curand! in orice caz noi nu avem nici interesul, nici dorinta sa taraganam lucrurile. Apoi cu alt glas: Dar sa revenim... Pana acuma stiu doar ca d-ta ti-ai ucis sotia. Vrei sau poti sa-mi povestesti cum si mai cu seama de ce ai uciso?...

Te rog sa nu te mire acest amestec al meu in, sa zicem asa, intimitatile d-tale... Desi nu-s judecator de instructie, trebuie sa cunosc imprejurarile ca sa pot cantari motivele!

Puiu tusi incurcat. De clipa aceasta i-a fost frica, de clipa explicatiilor, si iata ca acum a sosit. Zise rugator:

- Da, desigur, doctore, dar intrebarile d-tale ma strang de gat chiar din momentul care a urmat nenorocirea si totusi nu sunt in stare sa gasesc raspunsurile. Doctore, nu sunt in stare!

Doctorul insista simplu:

- Le vom gasi impreuna, trebuie sa le gasim... Sa reconstituim deci desfasurarea evenimentelor cat se poate mai clar!

- Da, doctore, da - murmura Puiu ca un copil devenit cuminte dupa o patanie urata. Dar amintirile-mi sunt asa de subrede tocmai despre momentele cele mai ingrozitoare!

Toate s-au petrecut in cateva minute, doctore, in foarte putine minute... si eu eram asa de ratacit, asa de...

Ochii i se impainjeneau si glasul ii era inabusit.

- Ati avut vreo neintelegere atunci sau vreo cearta? intreba medicul.

- Nu, doctore, se repezi Puiu. Nu! si asta e mai spaimanta tor!... Dar de ce insisti, doctore? Te rog. Te implor...

Am sa-ti spun tot... vreau sa-ti spun... Ar fi si pentru sufletul meu o usurare... si nu stiu... Era sa mergem la balul de aseara de la Curte. Ne imbracasem. Cum vezi, sunt si acuma...

Madeleine era tacuta, ca totdeauna. Am intrebat-o ceva, nu stiu ce. N-a raspuns. Am repetat intrebarea si ea s-a uitat la mine parc-ar fi fost absenta. N-avea nici o rautate, nimic provocator, nimic suparator, ci numai o absenta, si cu toate astea m-a cuprins o manie, imi aduc aminte, ceva ce nu mai simtisem niciodata. imi vajaiau urechile si mi se parea ca ea tipa si ma insulta, nu stiu de ce mi se parea. in acelasi timp imi dadeam totusi seama ca ea tace, ca n-a scos un cuvant, ca doar se uita la mine, poate putin mustrator, in sfarsit...

Poate ca privirea ei s-a schimbat in sufletul meu in tipatul cela care-mi vajaia mereu in timpane, stiu eu... nu stiu... si atunci n-am mai putut indura tipatul si m-am napustit asupra ei... Voiam sa-i curm tipatul ca sa nu-mi sparga urechile sau nu stiu... Iar ea, uluita de gestul meu, nu s-a clintit din loc si nici nu s-a aparat. Daca s-ar fi aparat, desigur mi-as fi revenit si nu s-ar fi intamplat nimic... Dar nu s-a aparat si asta m-a infuriat mai tare ... si... si... furie, furie...

I se incurca limba. Nu mai putu continua. Izbucni intr-un plans nervos, fara lacrimi, cu sughituri dureroase si dese.

Doctorul astepta sa se linisteasca, apoi mai prietenos:

- Am avut onoarea sa fiu prezentat odata sotiei d-tale, la o serbare de binefacere. Doamna probabil nici ni mi-a retinut numele, iar d-ta nu erai acolo... A fost o femeie foarte frumoasa. Nu spun eu, ci spunea toata lumea pe-acolo...

Atunci poate ca...

Puiu sari ca si cand l-ar fi lovit:

- A, nu, doctore, te opresc! Nu voi permite sub nici un cuvant sa-i fie ofensata memoria, nici macar cu o intrebare!

Madeleine a fost femeia cea mai corecta din lume. Pe cat am fost eu de pacatos, ca toti barbatii, pe atat a fost ea de exemplara.

A fost prea buna, prea ingaduitoare si de-aceea...

Imperturbabil, medicul reveni:

- Nu ma gandeam catusi de putin la ceea ce banuiesti dta!

intrebarea te privea numai pe d-ta... Adica, doamna, fiind o femeie atat de frumoasa, si, probabil, mult admirata, s-a putut starni in inima d-tale o gelozie din care, tarziu sau inconstient, ca un efect al geloziei, a izvorat actul de aseara?... Asta am vrut sa te intreb!

Puiu se potoli numaidecat. Explicatia doctorului ii oferea gata o justificare la care el nici nu s-ar fi gandit. Un instinct ascuns care tasneste spontan, irezistibil, iata ceva ce poate scuza tot! Vru sa zica da si, in clipa cand incerca sa rosteasca cuvantul, nu putu. I se paru ca ar fi o minciuna prea rusinoasa si nedemna de dansul. Astfel raspunse linistit:

- Nu, nu... nici vorba! Eu, gelos!... Eu, care am inselato, fara pic de pudoare, chiar cu femei ce n-ar fi fost vrednice macar sa-i sarute picioarele!... Vezi, doctore, nu ma sfiesc de d-ta si-ti marturisesc toate pacatele mele!... Gelozie insa nu, din fericire sau din nefericire, nu!

Doctorul nu mai zise nimic. isi examina degetele ganditor un rastimp. Apoi se scula repede:

- Nu vreau sa te mai obosesc astazi. Esti si asa destul de deprimat. Vom sta de vorba, despre toate, pe indelete.

Numai sa cauti sa te calmezi. De altfel aici vei avea liniste completa si sunt sigur ca in putinele zile nervii d-tale se vor destinde mult... Asa!...

Sunase fara ca Puiu sa fi observat. Se ivi doctorandul.

- insoteste pe domnul in camera sa! ii zise medicului, adaugand catre Puiu: La revedere!

in coridor astepta si gardianul. Internul insa, dupa ce inchise usa, sopti:

- Adineaori a sosit domnul Faranga... Uite-l ca si vine!...

Doreste sa vorbeasca cu domnul doctor...

Batranul, palid, cu ochii rositi, isi imbratisa copilul:

- ti-am adus de toate! Feciorul le-a dus in camera ta...

- Courage, mon enfant, courage!... Vin si eu indata la tine, numai sa vad pe prietenul nostru doctorul!...

intre timp internul il si anuntase si acuma il pofti inlauntru.

- A tantot! murmura Faranga cu un suras silit, disparand.

Puiu se inviora, parca ar fi scapat de toate necazurile.

Porni inainte, zambind catre gardianul care-l urma ca o umbra urata.





Ciuleandra - Capitolul 01
Ciuleandra - Capitolul 02
Ciuleandra - Capitolul 03
Ciuleandra - Capitolul 04
Ciuleandra - Capitolul 05
Ciuleandra - Capitolul 06
Ciuleandra - Capitolul 07
Ciuleandra - Capitolul 08
Ciuleandra - Capitolul 09
Ciuleandra - Capitolul 10
Ciuleandra - Capitolul 11
Ciuleandra - Capitolul 12
Ciuleandra - Capitolul 13
Ciuleandra - Capitolul 14
Ciuleandra - Capitolul 15
Ciuleandra - Capitolul 16
Ciuleandra - Capitolul 17
Ciuleandra - Capitolul 18
Ciuleandra - Capitolul 19
Ciuleandra - Capitolul 20
Ciuleandra - Capitolul 21
Ciuleandra - Capitolul 22
Ciuleandra - Capitolul 23
Ciuleandra - Capitolul 24
Ciuleandra - Capitolul 25
Ciuleandra - Capitolul 26
Ciuleandra - Capitolul 27
Ciuleandra - Capitolul 28
Ciuleandra - Capitolul 29
Ciuleandra - Capitolul 30
Ciuleandra - Capitolul 31


Aceasta pagina a fost accesata de 980 ori.
{literal} {/literal}