Rascoala - Focurile - Scanteia (01)

Rascoala - Focurile - Scanteia (01)

de Liviu Rebreanu


1.

In aceeasi duminica, pe la amiazi, Grigore Iuga cu Titu Herdelea coborau in gara Burdea, unde ii astepta brisca galbena de la Amara cu Ichim pe capra.

- Toate bune pe aici, Ichime? intreba Grigore.

- Deocamdata pace, conasule! zise vizitiul. Raspunsul cu "deocamdata" nu-i placu lui Grigore, totusi nu insista. Destul il plictisise calatoria cu trenul. intr-un vagon a fost numai el cu Herdelea. Celelalte, de asemenea, aproape goale. in toate garile, in schimb, valmasag de oameni speriati, care-si povesteau grozavii despre taranii razvratiti si mai ales despre intentiile lor. Toti recunos teau pana la urma ca la ei e liniste, ce-i drept, dar ca se pregatesc lucruri nemaipomenite. Grigore stia bine ca prin partile acestea nu s-a intamplat inca nimica si de aceea minciunile il suparau, socotindu-le ca o propaganda directa pentru starnirea dezordinilor.

in gara Titu avu apoi ghinionul sa se mai intalneasca si cu Ilie Rogojinaru, arendasul cu care calatorise asta-toamna si-l exasperase cu teoriile lui agrare practice. Nu mai scapa de el pana la Costesti.

- Ei, cucoane, am avut ori n-am avut dreptate cu taranii? il apostrofase arendasul, mereu jovial si zgomotos.

Pe urma a venit in compartimentul lor, sa le mai treaca uratul.

Le-a povestit ca se repezise la Bucuresti, fiindca prinsese din vant o vorba cum ca mosia Babaroaga a doamnei Iuga ar fi de vanzare.

De mult tot umbla el sa se traga mai aproape de capitala si i-ar fi convenit de minune un petic de pamant in Argesul de jos, in regiunea unde si-a inceput meseria asta grea de agricultor. S-a interesat nitel, si s-a dus in strada Argintari. Nu stia ca boierii sunt in divort si inca a intrebat pe doamna (tare mai e frumoasa, nu-i fie de deochi) ce mai face conul Grigore, de i-a venit sa-i plesneasca obrazul de rusine cand a auzit cum e situatia chiar din gurita cucoanei. Au discutat si au ramas sa se intalneasca la tara acuma, in zilele astea, ca dumneaei merge acolo tocmai pentru vanzarea proprietatii. si iata ca s-a pornit razmerita si trebuie sa plece degraba si el acasa, la Olena, sa-si apere bruma de agoniseala, ca el stie cum sa vorbeasca si sa se tocmeasca cu taranii.

- Poate ca ne-o feri Dumnezeu de parjol! zise Rogojinaru intr-un rand. Numai stapanirea sa fie cuminte si energica. taranului ii trebuie dreptate, cucoane, dar si stapan. Daca stapanul e slab, dreptatea nu-i mai ajunge. De aceea zic ca fara o mana tare nu se vor linisti oamenii. Eu nu ma iau dupa jurnale, ca jurnalele spun mai multe minciuni decat adevar. M-am intalnit insa alaltaieri cu un arendas ovrei de pe langa Vaslui. Ce mi-a povestit bietul om, nici nu-ti vine a crede. Cu taranii s-ar fi inteles el, cum s-a inteles si alta data. Dar la incheierea invoielilor s-a pomenit cu prefectul, care le-a spus sa nu se lase inselati de arendasul jidan si mai bine sa-l ia la goana. Auzi dumneata, prefect sa indemne pe tarani sa ia la goana pe arendas! Oamenilor atat le-a trebuit, ca s-au si apucat sa dea foc conacului, sa omoare vitele si cate ticalosii... si de ce credeti ca i-a atatat prefectul? Din ura contra jidanilor? As!

Un cumnat de-al lui umbla sa ia cu arenda mosia, si nu putea.

Acuma, daca a alungat pe ovrei, credea ca vor pune ei mana pe bunatatea de proprietate. Numai ca socoteala a iesit pe dos, ca taranii s-au ridicat pe urma sa imparta intre ei pamantul. Prefectul s-a suparat, fireste, si a scos armata. Degeaba, oamenii nu s-au infricosat nici de armata, ca stiau bine ca armata n-are voie sa traga, si unde mi-au inceput sa se repeada in soldati cu furci, cu pietre, de nici n-au nimerit, sarmanii, incotro sa fuga!... Ei, apoi vedeti dumneavoastra, cum sa se potoleasca oamenii si cum sa fie ascultatori, daca tocmai carmuirea ii invata la rele? Destul ca opozitia isi face de cap si tipa prin toate jurnalele ca taranii au dreptate si ca sunt niste mielusei...

De altfel, plictiseala lui Grigore crestea cu cat se apropiau de Amara, parca atmosfera s-ar fi incarcat mereu de mai multe presimtiri rele. Tanarul Herdelea, vazandu-l cum se posomoraste, regreta ca a venit si se intreba de ce l-o mai fi luat. Grigore isi dadu seama si-i zise amarat:

- Sa ma ierti ca sunt cum sunt, dar nici eu nu mai stiu ce e cu mine!

Brisca inainta anevoie pe soseaua desfundata de ploile inceputului de primavara. Vizitiul indemna telegarii, bombanind:

- Nu s-a zbicit deloc drumul... Daca tot ploua si nu mai da soarele...

Grigore observa cu atentie si satele, si campurile, parc-ar fi cautat sa ghiceasca o taina. Sub bolta mohorata, pamantul negru se zgribulea patat cu dese ochiuri de apa tulbure, iar prin sate taranii, ca duminica, mai pe la carciuma, mai pe la cate o casa, se sfatuiau ca si alta data. Lui Grigore insa i se parea ca in ochii lor luceste ceva deosebit si ca toata infatisarea lor ar fi mai darza.

Dupa ce iesira din Lespezi, intreba deodata pe vizitiu:

- Cu muncile cum mai stati, Ichime?

- Apoi stam bine, conasule, ca nici nu le-am inceput! raspunse vizitiul cu o sovaire. si vremea a fost rea, c-a tot plouat, si nici oamenii nu s-au cumpanit inca la invoieli...

- A, nici invoielile nu le-ati facut? zise Grigore.

- Nu le-am facut, conasule, ca oamenii se codesc si taraganesc, ca pe aici a venit vestea ca trebuie sa se imparta mosiile la oameni, s-apoi oamenii asteapta imparteala...

in Amara, in jurul carciumii lui Busuioc, era mai multa lume ca de obicei. Ichim spuse ca s-au adunat oamenii si din celelalte sate din pricina calaretilor care au trecut de dimineata cu poruncile lui voda.

Grigore deslusi pana si pe fata tatalui sau o ingrijorare, cu toate ca batranul se silea s-o ascunda. stia ca de la el nu va afla nimic si ca va trebui sa ia contact direct cu taranii, ca sa-si dea seama de adevarata atmosfera, desi chiar putinele cuvinte ale lui Ichim i-o zugravisera suficient. Vorbi intai cu logofatul Bumbu, care marturisi ca traieste cu spaima in san si nici macar nu poate sa-i spuie boierului cum stau lucrurile, si pentru ca se sfieste, si de teama sa nu-l supere. Daca ar fi consimtit acum trei saptamani sa indulceasca numai nitelus conditiile invoielilor, azi n-ar mai avea nici o grija. Atunci oamenii s-ar fi multumit cu cateva faramaturi, acuma nici nu mai vor sa auda de ce-a fost. Mai ales de cand umbla fel de fel de zvonuri despre impartirea mosiilor, nu e chip sa te mai intelegi cu nimeni...

Iesind apoi cu Titu Herdelea in sat, plutonierul Boiangiu le spuse ca pana acum e liniste si doar arestarea invatatorului Dragos a cam atatat pe sateni. El nu cunostea motivele arestarii, prin sat insa merge zvonul ca boierul Miron ar fi provocat-o, pentru ca Dragos a intervenit in favoarea taranilor.

Se amestecara, in sfarsit, intre oamenii adunati la carciuma.

Grigore ii intreba de necazuri. Auzi raspunsuri blande, dar in doi peri. Nu indrazneau sau nu voiau sa-si deschida inimile cu toate ca privirile lor nu erau dusmanoase, ci mai curand intrebatoare.

Ispiti indeosebi pe Petre, a carui fata aspra parea mai framantata de infrigurare. Petre se zapaci. El iubea pe Grigore ca pe un arhanghel, mai ales de cand cu plata boilor si stergerea datoriei, si ar fi fost in stare sa sara in foc pentru el. Balbai incurcat:

- De, coane Grigorita, ne-am luat si noi dupa altii, ca invoielile vechi au fost prea grele si nu putem trai... Mos Lupule, ia spune matale conasului, ca esti mai bun de gura si mai batran!

- Spune, mos Lupule, sa te-auzim! il indemna si Grigore cu o curiozitate prietenoasa.

- Apoi, conasule, unii s-au invoit, altii au mai chibzuit, cum i-a manat mintea si simtirea pe fiecare! facu Lupu Chiritoiu taraganat. Da oamenii o duc tare greu, conasule, credeti-ne si pe noi! Eu sunt batran si cine stie de-oi mai apuca Craciunul, dar mergem din rau in mai rau. Eram flacau pe vremea bunicului matale, coane Grigorita, si stiu ce a fost. Era uite-asa ca matale si la fel de bun si de milos, si nu suferea sa vada un om flamand ori necajit, ca indata poruncea sa-i dea de la curte ce-i lipsea. Lua boierul din zece una si asa ne ajutam si ieseam deasupra nevoilor.

si pamant era destul, ca si oamenii erau mai putini...

Se intinse la amintiri pana ce altii il intrerupsera intreband pe Grigore ce sa fie cu calaretii care au vestit poruncile regelui si cand si cum o sa inceapa impartirea pamanturilor? intorcandu-se spre casa, tanarul Iuga ceru impresiile lui Herdelea.

- Mie oamenii mi se par linistiti, zise Titu. Daca-i iei cu binele, te poti intelege cu dansii. Nu se stie insa pana cand, caci...

- si tocmai asta e intrebarea cea mare! murmura ingrijorat Grigore.

Seara ramase in patru ochi cu batranul sa discute impreuna situatia si mijloacele de intrebuintat pentru a evita o nenorocire posibila. Miron Iuga stranse din sprancene de indata ce auzi ca Grigore, pentru linistea spiritelor, a stat de vorba cu oamenii. Iar cand tanarul ii ceru sa intervie pentru eliberarea grabnica a invatatorului, batranul izbucni:

- Adica sa ma umilesc eu in fata taranilor?

- Nu e umilinta, tata! zise Grigore. Dragos n-a savarsit nici o crima care sa...

- Dragosul tau e instigatorul satenilor mei! spuse Miron grav.

El mi i-a zapacit, mi i-a atatat si le-a scormonit toate nemultumirile. Ce-ati facut voi la orase, a facut el aici, incat mi-a distrus toata munca mea de treizeci de ani!... De altfel, daca nu stiai, afla ca eu am cerut, motivat, prefectului sa mi-l ridice imediat din sat si te asigur ca lipsa invatatorului tau nu e deloc spre raul taranilor!

- Te inseli, tata! Dragos e indispensabil aici in momentele acestea. Numai el ar fi in stare, prin influenta lui fireasca, sa mai infraneze pornirile de ura!

- O, daca am fi ajuns in asa hal, ar fi rau de noi, Grigorita!

zise batjocoritor batranul. Frana sunt eu, Grigorita!

Tanarul se spaimanta. intelegea ca tatal sau traieste pe alta lume sau nu vrea sa-si dea seama de realitate. ii expuse toate cate le-a aflat, subliniind ca n-a avut timp sa afle decat cine stie a cata parte din nemultumirile care ameninta sa se transforme in incendiu.

il ruga, in sfarsit, sa-l lase pe dansul sa incerce a se invoi cu taranii.

Batranul refuza. Era convins ca Grigore, cu metodele lui feminine, ar ingreuia situatia. Avea atata incredere in propria-i experienta si cunoastere a oamenilor, ca s-ar fi considerat injosit daca, tocmai in zilele grele, si-ar fi renegat mijloacele sale cu eficacitate experimentate in trei decenii si ar fi trecut mana unui tanar cu capul plin de teorii.

- Orice clipa de slabiciune, orice ezitare, orice lipsa de energie n-ar face decat sa incurajeze in rele pe nenorocitii infierbantati de agitatiile voastre! zise Miron ocrotitor. De altfel, tu exagerezi mult, desigur fara sa-ti dai seama, gravitatea starilor de lucruri de aici. Ce-o fi in alte locuri nu stiu. Banuiesc ca exagerarile tendentioase au creat atmosfera apasata in general. Cu oamenii mei insa eu am metodele mele incercate. intai supunere si pe urma tocmeala. Fireste cu doua sisteme in acelasi timp nu se poate lucra si nu se pot obtine rezultate. Daca m-ai fi intrebat pe mine, te-as fi rugat sa nu te amesteci intre tarani si sa nu le culegi revendica rile. E un semn de slabiciune, dupa parerea mea, s-apoi ma descoperi pe mine ca pe un tiran fara inima si-mi incurci socotelile.

- Cand apare un conflict, e bine sa fie un intermediar care...

obiecta Grigore.

- Nu, nu! intrerupse batranul mai vioi, fiindca isi amintea cum si invatatorul ii vorbise deunazi cam la fel. Eu nu cunosc nici un conflict si nici nu admit macar posibilitatea de conflicte intre mine si tarani. Ar insemna ca si eu caut sa-i exploatez ca altii, sau sa profit de neputintele lor. si tu stii ca nu e in obiceiul nostru sa ne ingrasam din stoarcerea taranului.

Discutia se lungi pana tarziu dupa miezul noptii. Tanarul Iuga incerca toate argumentele si rugamintile. Insistentele enervara de cateva ori pe batranul Miron, precum incapatanarea batranului enerva pe Grigore, care trebui sa-i spuie neted ca atitudinea aceasta de sfidare a realitatii poate sa-i pericliteze averea si viata.

- S-a facut tarziu si ne certam in zadar! zise la urma Miron.

imi pare rau ca n-ai ajuns inca sa stii ca tatal tau nu cedeaza niciodata cand e convins de dreptatea lui si ca nu se pleaca decat inaintea lui Dumnezeu.

- Atunci mie nu-mi ramane decat sa plec cum am venit? intreba Grigore uluit.

- Cred ca da! mormai batranul, dand din cap. Mi-ar fi fost drag sa te am alaturi de mine, dar mi-e teama ca, in loc de a avea un sprijin, as avea o piedica. intoarce-te linistit la Bucuresti si lasa-ma pe mine sa-mi apar pamantul. Cat traiesc eu, asta e datoria mea...

A doua zi de dimineata, Grigore vru sa reia convorbirea. Tatal sau il opri hotarat, sfatuindu-l sa plece. S-a gandit, a chibzuit si singura solutie este asta. Altfel, ar avea in fiece moment controverse care i-ar paraliza orice miscare. Mai cu seama ca si Nadina si-a anuntat sosirea. Tanarul numai acuma afla vestea si se revolta:

- Ce impresie are sa faca asupra lumii comertul dumitale cu fosta mea nevasta? Buna, nu, cu siguranta. Nici chiar asupra satenilor!

- Pentru ca s-a despartit de tine a devenit o ciumata cu care nu mai poti avea legaturi de curtenie sau de afaceri? facu batranul.

Ca-n toate, exagerezi si aici.

- Nu stiu care exageram, tata, dar stiu ca eu, intr-adevar, nu pot ramanea sa ma intalnesc cu Nadina in preajma transcrierii divortului! spuse Grigore.

- Un motiv mai mult sa ma lasi singur spre binele amandurora!

aproba Miron Iuga grav.

indata dupa dejun trebui sa plece, ca sa poata prinde la Costesti acceleratul. Brisca galbena cu Ichim trasese din vreme la scara.

Miron isi imbratisa odrasla fara emfaza, ca totdeauna. Grigore il saruta pe amandoi obrajii, induiosat si de-abia stapanindu-si firea.

- Am sa reviu peste cateva zile, tata! Sper ca atunci te voi gasi singur!

- Sa revii cand va fi liniste, Grigorita! raspunse batranul, plin de incredere.

insoti brisca pana in fata noului conac, langa rondul in forma de inima, ravasit de intemperiile iernii. Iesind pe poarta, Grigore intoarse capul. Batranul era in acelasi loc, ca un stalp infipt in pamant...

in dreptul carciumii, taranii stateau ca si ieri, parca nici nu s-ar mai fi miscat de acolo.

- Ce mai asteapta oamenii, Ichime? zise Grigore.

- Parca ei stiu ce asteapta, conasule? bolborosi vizitiul. Uite-asa, ca prostii...

Titu Herdelea se simtea de prisos, cum se simtise toata vremea.

Se bucura ca pleaca mai repede. I se parea ca scapa dintr-un cazan clocotitor.





Rascoala - Focurile - Scanteia (01)
Rascoala - Focurile - Scanteia (02)
Rascoala - Focurile - Scanteia (03)
Rascoala - Focurile - Scanteia (04)
Rascoala - Focurile - Scanteia (05)
Rascoala - Focurile - Scanteia (06)
Rascoala - Focurile - Flacari (01)
Rascoala - Focurile - Flacari (02)
Rascoala - Focurile - Flacari (03)
Rascoala - Focurile - Flacari (04)
Rascoala - Focurile - Flacari (05)
Rascoala - Focurile - Flacari (06)
Rascoala - Focurile - Focul (01)
Rascoala - Focurile - Focul (02)
Rascoala - Focurile - Focul (03)
Rascoala - Focurile - Focul (04)
Rascoala - Focurile - Focul (05)
Rascoala - Focurile - Focul (06)
Rascoala - Focurile - Focul (07)
Rascoala - Focurile - Focul (08)
Rascoala - Focurile - Sangele (01)
Rascoala - Focurile - Sangele (02)
Rascoala - Focurile - Sangele (03)
Rascoala - Focurile - Sangele (04)
Rascoala - Focurile - Sangele (05)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (01)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (02)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (03)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (04)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (05)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (06)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (07)
Rascoala - Focurile - Apusul (01)
Rascoala - Focurile - Apusul (02)
Rascoala - Focurile - Apusul (03)
Rascoala - Focurile - Apusul (04)
Rascoala - Focurile - Apusul (05)
Rascoala - Focurile - Apusul (06)


Aceasta pagina a fost accesata de 722 ori.
{literal} {/literal}