Rascoala - Focurile - Apusul (02)

Rascoala - Focurile - Apusul (02)

de Liviu Rebreanu


2.

Maiorul Tanasescu s-a intors aseara tarziu la Amara, intovarasit numai de aghiotantul sau si de trompetul detasamentului. Ar fi putut dormi si el la Izvoru, dar a tinut sa dovedeasca prefectului ca ordinea este atat de mare, ca poate merge noaptea si singur prin satele care au fost rasculate. si pe urma voia sa ia personal conducerea anchetei preliminare in Amara, cuibul intregii miscari de razvratire.

Dis-de-dimineata, Ion Pravila astepta in curtea primariei, tremurand si sfatuind cu straja despre secretarul Chirita Dumitrescu care de doua zile statea ascuns cine stie unde, de frica oamenilor, si de care poate sa fie nevoie acuma.

- Tu esti primarul talharilor? intreba maiorul dand cu ochii de el.

Primarul nu apuca sa raspunda. Tanasescu ii carpi cateva perechi de palme de vazu stele verzi, strigand:

- Va satur eu acusica de revolutie, n-ai grija! Pe toti va satur, sa tineti minte!

Aseara daduse ordine severe ca mortii sa fie lasati unde se gaseau spre a servi de pilda tuturor celor vii. Acuma porunci primarului batut sa identifice, sub controlul unui plutonier, pe cei cazuti, iar pe urma cadavrele sa fie carate la cimitir spre a fi ingropate mai tarziu, cand va hotari dansul. Capitanul Lache Gradinaru fu insarcinat sa ia masuri ca toti satenii, fara nici o exceptie, inclusiv femeile si copiii, sa fie adunati degraba in curtea si gradina primariei, pentru cercetari.

Apoi, cu concursul aghiotantului, un sublocotenent tanar si timid ca o fecioara, medita un plan metodic de lucru pentru a descoperi fara intarziere pe ucigasii Nadinei si ai lui Miron Iuga, pe criminalii care au mutilat pe fiul arendasului Platamonu, pe incendiatorii conacelor, pe cei ce au lovit si dezarmat pe jandarmi, pe cei ce au furat si in sfarsit pe cei ce au participat la insultarea trupelor...

- Pana una-alta sa trimitem pe cineva la Lespezi si la Gliganu sa ne aduca si pe talharii principali de acolo sa-i putem confrunta si judeca impreuna cu astialalti! zise maiorul Tanasescu, intrerupa ndu-se nerabdator.

Peste catva timp se prezenta capitanul Corbuleanu, sosit sa reinstaleze postul de jandarmi. Maiorul se bucura. Avea nevoie de jandarmii cunoscatori ai oamenilor si imprejurimilor localnice.

Nimeni, din acest sat de criminali, nu-i inspira nici o incredere.

Daca si preotul batran s-a amestecat intre rebeli si a fost impuscat printre ei, in cine sa aiba incredere? (in realitate preotul Nicodim fusese sa citeasca rugaciunile legiuite la capataiul boierului Miron si, intorcandu-se de la curte cu crucea infasurata in patrafir, a fost ucis de un glonte ratacit, pe ulita, aproape de casele sale.) Plutonierul Boiangiu gasi in locuinta sa devastata pe Didina, putin slabita, dar altfel vesela. Se imbratisara. Femeia planse nitel, povesti cum a avut noroc cu baba Ioana, care a ascuns-o in podul colibei sale, si a hranit-o, si a ingrijit-o, caci de-ar fi dat peste ea taranii, ar fi omorat-o, negresit. si plutonierul lacrima putin si apoi alerga la primarie, la datorie.

Pe la ora noua, cand sosi trasura cu prefectul si prim-procurorul, ancheta era in toi. De la carciuma se auzeau vaietele si tipetele multimii de tarani ce umplea ulita, curtea si gradina primariei. Cordoanele de soldati vegheau ca nu cumva sa fuga cineva inainte de a fi cercetat.

Totusi, rezultate deosebite inca nu se obtinusera. Doua echipe de soldati cu vergi si cu pari bateau fara alegere si cu randul, spre a nu obosi. taranii urlau, implorau mila si iertare, dar nu voiau sa marturiseasca crimele si nici sa denunte pe criminalii principali. Numai gratie plutonierului Boiangiu au putut fi descoperit i sapte insi care au lovit si dezarmat pe jandarmi, intre ei Serafim Mogos si Trifon Guju.

- De ce-ai lovit pe plutonier, hotule? striga maiorul cu ochii injectati. Cum ai indraznit sa ridici mana, talharule?

- Apoi...

Atata ingana Serafim Mogos uitandu-se drept in ochii maiorului linistit, parca si-ar fi dat seama ca orice raspuns ar fi zadarnic.

Tanasescu tabari asupra lui cu cravasa pana ce-l umplu de sange, lihaind:

- De ce-ai dat, ticalosule?... De ce-ai dat?... De ce...

Serafim Mogos rabda lovitura fara a se clinti si fara a scoate un glas, cu aceeasi privire care infuria pe maior, parandu-i-se sfidatoare.

- Caporal! racni apoi Tanasescu, obosind. O suta de bete banditului! Imediat!... si pe urma in lanturi!

Trifon Guju lipsea. Cineva spuse ca a fost impuscat de boierul cel batran si ca acuma zace acasa. Fu adus degraba pe sus. Toata fata ii era o rana neagra. Ramase intins pe pamant, gemand.

- Sus! in picioare, talharule! urla maiorul, izbindu-l cu botul cizmei in coaste.

taranul se ridica. Ochii ii erau umflati si inchisi. Se clatina, parca in fiece clipa ar fi fost sa se prabuseasca.

- De ce te-a impuscat boierul, hotule? intreba ofiterul. Ai ridicat mana asupra dumnealui, nu-i asa?... Ai vrut sa-l omori, ai?... Tu ai fost capul ucigasilor!

Trifon gemu ceva neinteles.

- Dar plutonierului de ce i-ai smuls arma?... De ce l-ai lovit?...

Spune, talharule!

il plesni cu cravasa peste capul ciuruit de rani vii. Omul scoase un urlet infiorator, ca si cand i s-ar fi dezghiocat carnea, si se pravali ca o buturuga gaunoasa. Mai furios, maiorul il calca in picioare, necontenind cu "hotule" si "talharule". Apoi deodata se retrase cativa pasi si ordona rece, taios:

- Sergent!... Tu! Da!... Ia sase oameni!... Duceti pe talharul asta in fundul gradinii!... Acolo sa fie impuscat!... impuscat!... Ai inteles, sergent?...

- Traiti, domnule maior! facu sergentul indesat si negricios, batandu-si calcaiele, parca s-ar fi cutremurat.

Soldatii insfacara pe Trifon si-l tarara prin multimea deasa de tarani. Cu o suprema sete de viata Trifon Guju gemea rugator:

- Iertare... iertare...

Disparu cu soldatii. in urma lor ramase o tacere amara, intretaiata numai de vajaiturile cravasei cu care maiorul Tanasescu spinteca aerul intr-o incordare nervoasa. Trecura minute. Cravasa isi iutea dumicarile. Apoi rabufni o detunatura din fundul gradinii, scurta, inabusita, fara ecou.

- Ceilalti! striga maiorul indata, destramand panza tacerii pe care detunatura o clatinase putin. Voi cum ati indraznit sa ridicati labele asupra jandarmilor?...

taranii pornira sa se jure si sa se vaiete ca ei nu sunt vinovati, ca nici n-au fost acolo cand s-a intamplat fapta aceea... Maiorul Tanasescu gafaia. incepuse sa se ingrase in vremea din urma, avea putina burta, iar un doctor ii spusese de curand ca are grasime si la inima. in orice caz obosea repede. Ca sa nu-si pericliteze sanatatea cu banditii, ordona sa se aplice fiecaruia din cei cinci cate o suta la spate. Ordinul tocmai se executa, indivizii se intreceau in urlete la fiece lovitura, cand trasura prefectului opri in ulita.

in vreme ce bataia continua, caporalul numarand cu glas tare loviturile, ca sa nu se intample vreo lipsa, maiorul Tanasescu se planse prefectului si primului-procuror de incapatanarea talharilor de a nu marturisi si a nu denunta pe vinovatii cei mari. Pe Baloleanu tipetele taranilor il suparau si-l enervau. Dupa ce caporalul rosti suta si taranii batuti fura inchisi in cancelarie, prefectul, ca sa-si redobandeasca siguranta, striga catre multimea cu fata la pamant ca crimele si ticalosiile lor au inspaimantat lumea si ca numai prin pocainta si marturisiri sincere isi vor putea usura soarta... Ca la comanda, sutele de oameni ridicara capetele cu o miscare, parc-ar fi vrut sa se scoale in picioare, baiguind intrun singur glas prelung ca murmurul unei furtuni trecute:

- Iertati-ne...

Baloleanu incremeni de groaza, ca si cand miscarea si glasul multimii ar fi fost inceputul unei noi razvratiri. Aceeasi frica subita cuprinse si pe procuror, si pe maior, ca si pe toti ofiterii, si chiar pe soldati. Singur plutonierul Boiangiu nu-si pierdu cumpatul si racni deodata:

- Jos!... Jos!... La pamant!... Jos!...

in clipa urmatoare strigatul lui Boiangiu fu reluat de mai multe glasuri, iar soldatii incepura sa loveasca in dreapta si in stanga pe spinarile incovoiate, repetand speriati:

- Jos!... Jos!...

Prefectul renunta la continuarea admonestarii. Se trecu indata la interogatoriul lui Toader Strambu pe care Boiangiu il indicase ca ucigas al Nadinei.

- Spune cum ai omorat-o! zise prim-procurorul.

- Apoi, domnule, eu n-am omorat pe nimeni si nu-s vinovat!

raspunse taranul cu fata pamantie.

- Atunci cine a omorat-o?

- Eu nu stiu, domnule! Poate Petrica a Smarandei, ca el a intrat in conac inaintea mea, dar eu n-am omorat-o!

- Sa iasa Petre a Smarandei! striga prim-procurorul linistit.

- Mort... mort! rasunara mai multe glasuri.

Maiorul Tanasescu fierbea. Nu se putu stapani. taranul acesta i se parea de o viclenie revoltatoare. Se napusti brusc asupra lui:

- De ce nu spui, talharule?... De ce-ai omorat-o, talharule?...

si de ce ai batjocorit-o si ai necinstit-o?... Ai poftit la trup de cucoana mare, spurcaciune blestemata? Toader Strambu isi ferea capul de plesniturile cravasei si bocea ca o muiere:

- Aoleu!... Aoleu!... Nu-s eu, domíle maior! Iarta-ma, domíle maior, ca nu-s vinovat!

Atunci trecu pe ulita carul cu patru boi, aducand cosciugul simplu cu ramasitele pamantesti ale Nadinei. in urma carului mergea preotul din Lespezi in odajdiile cele mai bune, cu crucea intr-o mana si cadelnita in cealalta. Dascalul, batran si slabanog, canta versurile mortilor, uitandu-se curios spre curtea primariei plina de oameni pe branci si mai ales la anchetatorii in picioare.

Se facu tacere pana ce trecu carul mortuar. Toti se descoperira, iar Baloleanu murmura cu o intristare indignata:

- Biata femeie, biata femeie!... Ce crima odioasa!

Primul-procuror, auzind indignarea prefectului, se rasti si el la Toader:

- Ce ti-a facut tie cucoana asta buna si frumoasa, nemernicule, de ai omorat-o?

- Eu n-am omorat-o! tagadui taranul cu indaratnicie.

Sosi si convoiul de tarani din Lespezi, escortat de soldati.

Primul-procuror Grecescu, ambitios sa dovedeasca pe ucigasul doamnei Iuga, lua repede pe noii veniti sa-i spuie ei adevarul, fiindca in satul lor s-a intamplat omorul si nu se poate sa nu stie cine a omorat-o. Ileana marturisi indata:

- Nea Toader a omorat pe conita, domnule, dupa ce si-a facut poftele cu dumneaei... Eu l-am vazut cand a intrat in casa si l-am auzit pe urma cum s-a laudat si l-a indemnat si pe Ilie Carlan sa-si faca poftele cu conita pana nu se raceste... Poate sa spuie si nea Matei Dulmanu, c-a fost si dumnealui de fata cu Petrica a Smarandei cand am scos-o pe conita moarta din casa, daca am vazut ca nea Pavel Tunsu a dat foc masinii...

- Eu n-am omorat-o, degeaba minte fata asta! zise Toader Strambu fara sa se uite la Ileana.

- Ba fata nu minte, mai Toadere! facu atunci Matei Dulmanu cu mustrare. De ce nu marturisesti c-ai omorat, dac-ai omorat? De ce umbli sa napastuiesti pe altii, Toadere?

- Ba, daca-i pe spus, mai bine spune dumneata, nea Matei, cum ai spart capul neamtului, glasui Toader intunecat.

- Apoi eu nici nu m-oi ascunde cand m-or intreba boierii! zise Matei raspicat si fara frica.

Procurorul asculta satisfacut, uitandu-se din cand in cand la prefect si la maior, parc-ar fi vrut sa vada daca ei observa cat de abil a procedat si cum a reusit sa-i faca pe tarani sa vorbeasca.

- Multi raufacatori mi-au trecut prin mana, dar mai cinic si mai ticalos ca asta n-am pomenit! rosti in cele din urma procurorul catre Baloleanu.

Maiorul Tanasescu isi smulgea mustatile ca sa se stapaneasca.

ii fu frica sa nu-i plesneasca vinele de atata constrangere nervoasa.

Se puse deci cu pumnii si cu cravasa pe Toader Strambu, il umplu de sange, il calca in picioare... Cand obosi, porunci caporalului sa continue cu parul pana-i va zdrobi ciolanele. Urletele taranului se transformau in gemete din ce in ce mai slabe si mai horcaite.

- Sergent! striga in sfarsit maiorul. Ia-l si pe asta... in fundul gradinii!... impuscat!... Repede, repede!

Ordinul maiorului il destepta brusc din toropeala, parca ar fi turnat peste el o galeata cu apa. Se tari la picioarele ofiterului, gemand:

- Iarta-ma, domíle maior... imi raman copilasii orfani... Fie-va...

- Ia-l, sergent! racni Tanasescu, ferindu-si cizmele de atingerea taranului. Aide!... Puneti mana pe el!

Tocmai in pauza cand se astepta detunatura, aparu si Titu Herdelea in curtea primariei. Fiindca Grigore Iuga era ocupat cu pregatirile de inmormantare, a socotit potrivit sa nu-l incurce cu prezenta lui. Auzind impuscaturile din fundul gradinii, intreba incet pe Baloleanu, care, spre a-si arata energia, raspunse cu o nepasare fireasca:

- Nimic... A fost impuscat ucigasul doamnei Iuga...

Matei Dulmanu marturisindu-si vina, procurorul Grecescu il declara arestat pentru a fi trimis in judecata tribunalului. Maiorul insa protesta:

- Pardon, domnule procuror! Pana la judecata, bataia e mai sfanta!... Caporal, numara-i si astuia douazeci si cinci! si, pe cand Matei Dulmanu primea bataia fara a cracni, Tanasescu explica domnilor civili ca talharii astia numai de bataie inteleg, ca inchisoarea e o adevarata recreatie pentru ei si ca, in orice caz, osebit de ancheta civila, el trebuie sa aplice tuturor sanctiunile drastice cuvenite, pentru ca au indraznit sa se ridice impotriva armatei...

Titu Herdelea avea pe buze un raspuns, dar tacu vazand ca Baloleanu si Grecescu, cei chemati sa vorbeasca, primesc fara obiectie rodomontadele ofiterului.

- Pavel Tunsu!... Care esti?... Vino-ncoace! striga pe urma procurorul.

Pavel se ridica de jos. Dardaia de spaima ca va fi si el impuscat.

Balbai in nestire, fara sa mai astepte vreo intrebare:

- Eu n-am omorat pe nimeni... Eu am stricat masina si i-am pus foc, ca mi-au schilodit copilul, dar n-am varsat sange, ca am copii...

Se socoti cel mai fericit cand, snopit in bataie, fu aruncat intre ceilalti arestati, in cancelarie. isi facu cruce si multumi bunului Dumnezeu, ca a avut mila de copilasii lui.

Spre a deosebi cat mai grabnic pe cei buni de cei rai, primulprocuror crezu necesar sa schimbe ordinea cercetarilor si sa asculte in primul rand pe fruntasii satului de la care poate mai curand sa afle pe adevaratii raufacatori si instigatori.

- Sa-mi spui cinstit, mosule, cum s-au petrecut blestematiile si cine-s vinovatii! intreba pe Lupu Chiritoiu.

- D-apoi, domnule, eu nu m-am amestecat, ca-s batran si nu mi-ar fi sezut frumos sa...

- Bine, bine, te cred, dar cum a inceput razmerita asta si cine a starnit-o? Ca din senin doar n-a venit, mosule? insista procurorul.

- Ba cam asa a venit, domnule! intari batranul. A fost un vant mare si i-a luat pe bietii oameni si i-a manat ca oile...

- I-asculta, mosule, sa nu ne imbeti pe noi cu basme, ca n-avem vreme de d-astea! interveni maiorul Tanasescu enervat de sfatosenia batranului.

si, dupa cateva replici, ii trasni o pereche de palme. Lupu Chiritoiu il privi drept in ochi si rosti rar:

- Apoi, domnule maior, Dumnezeu sa-ti plateasca rusinea asta pe batranetile mele!

- Ce?... Ce?... Esti obraznic cu mine, talhar batran ce esti? sari Tanasescu. Caporal, numara-i cincizeci!

Titu Herdelea tremura langa prefectul Baloleanu tot timpul cat batranul suferea loviturile fara a scoate un glas de durere, parc-ar fi fost de piatra.

Dupa ce mai fura batuti cativa batrani, intre care mai rau Luca Talaba, pentru ca atitudinea lui a parut cutezatoare, dupa ce atat Filip Ilioasa cat si Marin Stan fura dovediti si recunoscura ca s-au lacomit fiecare la pradaciune, desi sunt oameni cu stare, veni randul lui Ignat Cercel. Ieri, cand s-au potolit impuscaturile, ca sa se ia bine cu armata, Ignat a spanzurat un stergar alb intr-un bat si l-a pus in poarta bataturii, sa-l vada boierii cand vor trece.

Maiorul intr-adevar l-a observat si s-a infuriat: "Ce-i asta, hotule?" "Pace, domíle maior!" a raspuns Ignat umil...Pace, hotule? Da cu cine ai fost tu in razboi, talharule? Cu armata romana?" si l-a batut de l-a omorat... Acuma il recunoscu:

- Tu esti cu steagul alb, ai, si cu pacea, hotule?

- De, domnule maior, pacatele noastre, ca nu stim cum am face mai bine, ca sa nu gresim! baigui Ignat. Daca Dumnezeu ne-a pedepsit sa fim prosti, de, pacatele noastre...

Pe cand procurorul, mereu intrerupt de exploziile maiorului, ispravea cu Ignat Cercel, veni primarul Ion Pravila sa raporteze ca, precum i s-a poruncit, a adunat si identificat pe toti mortii, adica patruzeci si patru, al patruzeci si cincilea fiind preotul Nicodim al carui cadavru insa a fost ridicat din ulita inca de aseara de catre fiica-sa Niculina. Maiorul Tanasescu se facu foc: cum a indraznit fata hotului de popa sa nesocoteasca ordinele lui? Primarul ingheta, asteptandu-se sa manance iar bataie si inca in fata satului intreg.

- Unde e bestia de muiere care a cutezat? striga maiorul cu ochii bulbucati.

Niculina iesi la iveala, palida, cu copilasul de mana. Fara nici o vorba, maiorul Tanasescu se repezi la ea cu cravasa. Femeia tipa, se ferea, iar copilul incepu sa urle ingrozit:

- Mamica mea!... Mamica mea!

- Aoleu, aoleu, ajutor! zbiera Niculina cu obrajii vrastati de loviturile care nu conteneau.

- Caporal! striga maiorul obosit. Numara-i cincizeci!...

- Aoleu, oameni buni!... Aoleu!

Soldatii o insfacara. Niculina, intinsa cu fata in jos si tinuta de patru soldati, se zvarcolea tipand ca din gura de sarpe. Antonel se arunca la maica-sa, cu acelasi scancet de spaima:

- Mamica mea!... Mamica mea!

Cand un soldat incepu sa loveasca, Titu Herdelea, care soptise mereu "ingrozitor, ingrozitor", ca sa-l auda prefectul Baloleanu, isi pierdu deodata stapanirea si, apropiindu-se de Tanasescu, ii zise revoltat:

- Domnule maior, ajunge!... E insuportabil!... Asta e...

Maiorul, parca l-ar fi palmuit, tresari:

- Ce-ai zis?... Cine esti dumneata... Ce cauti aici?... Cum iti permiti sa te amesteci dumneata in...

- Ma numesc Titu Herdelea si sunt...

- Nu vreau sa stiu nimic! continua Tanasescu cu pumnii stransi. Imediat sa parasesti primaria, altfel te arestez si te pun intre baionete!... Imediat!... Imediat!

Prefectul Baloleanu inmarmuri. Energia maiorului cu taranii nu-i displacea, deoarece il scutea pe dansul de-a fi energic si de-a se incarca cu eventuale raspunderi. Orice ar interveni ulterior, el se poate spala pe maini. Dar incidentul cu un ziarist bucurestean si prieten al lui Grigore Iuga poate sa creeze complicatii cu repercusiuni mai mult decat plicticoase. Reculegandu-se putin din stupoare, interveni amical si in frantuzeste, cautand sa calmeze pe Tanasescu, care se indarjea din ce in ce mai tare:

- Eu nu permit nimanui!... Oricine ar fi!... Sa fie si Dumnezeu, eu nu permit!...

Titu Herdelea se facuse ca ceara, si de indignare, si de emotie.

isi dadu indata seama ca amestecul lui, oricat de firesc omeneste, a fost insolit. Totusi, nu-i parea rau. Spre a nu atata scandalul si a nu se expune sa fie intr-adevar arestat, intoarse spatele. Prefectul, vrand sa-l impace, il lua de mana sa-l retie:

- Domnule Herdelea, te rog... Fa-mi placerea!... Domnul maior are sa...

- Decat sa asist la asemenea barbarii, prefer sa ma retrag, domnule prefect! zise Titu, cautand sa-si ia o mutra cat mai demna.

- Ce rau imi pare ca... murmura Baloleanu, strangandu-i mana si lasandu-l totusi sa plece.

si Tanasescu se imblanzi vazandu-l ca se departeaza. Din clipa cand a auzit de la prefect ca e ziarist, furia i-a scazut brusc, fara insa sa arate ca s-ar da batut. Acuma cativa ani, fiind in garnizoana la Turnu Severin, a palmuit la un chef pe un gazetaras local. S-a facut un taraboi enorm; toate ziarele din Bucuresti l-au luat in primire; a ajuns la consiliul de reforma. Daca n-ar fi avut in memoriu afacerea aceea, azi ar fi de mult locotenent-colonel.

- Nu pot permite sa fiu infruntat in exercitiul functiunii! facu dansul umflandu-si glasul, ca sa-si pastreze aparenta de manie.

Eu am o raspundere aici! Nu ne jucam, nu-i asa, domnule prefect?...

De la Bucuresti e usor sa comanzi si sa scrii, dar uite pe talharii astia care au distrus, si au jefuit, si au pradat, si au ucis!...

Cum ajunse la tarani, vocea iar i se inaspri, revolta ii reveni parc-ar fi fost jignit si devastat el insusi, cu toate ca el n-avea nici o avere.

- Satele astea ar trebui rase cu tunul de pe fata pamantului!...

Pana si popa lor a fost talhar!... Ce-au facut astia, blestematiile pe care le-au facut n-au pereche!... in alte parti au mai avut nitica rusine, aici au fost in stare sa macelareasca, si femei, si batrani...

Pe cand maiorul Tanasescu vorbea asa, de jos, se ridica un taran cu parul valvoi, cu fata luminata, si se apropie cu glas arzator:

- Domnule, domnule, vad ca te-ai pus sa omori pe crestinii lui Dumnezeu si nu vrei sa asculti poruncile care trambiteaza in vazduhuri...

- Jos, jos! strigara cativa soldati zelosi.

- Ce porunci?... Ce zice?... facu maiorul uluit de atata indrazneala, dupa ce de azi-dimineata se sileste sa-l inmoaie.

- E nebun, domnule maior, traiti! zise plutonierul Boiangiu.

- Nebun?... Lasíca cunosc eu nebuniile astea! striga Tanasescu.

De altfel banditul asta a fost ieri in fruntea rebelilor si a indemnat pe soldati la nesupunere... L-am auzit eu cu urechile mele!...

Caporal, ia sa-i numeri cate i se cuvine!

in vreme ce soldatii il bateau, Anton urla cu mare bucurie, parca nici n-ar fi simtit loviturile:

- Dati, dati, fratilor!... Ca judecata cea mare tot are sa vie si glasul lui Dumnezeu... Loviti, loviti!... Ca d-aia m-am sculat de jos si d-aia...

Maiorul Tanasescu, plictisit ca bataia n-avea nici un efect, porunci caporalului:

- Ia dati-i drumul sa se duca dracului de nebun!

Apoi, intorcandu-se la primul-procuror, adauga:

- Sa continuam!... Va rog!...





Rascoala - Focurile - Scanteia (01)
Rascoala - Focurile - Scanteia (02)
Rascoala - Focurile - Scanteia (03)
Rascoala - Focurile - Scanteia (04)
Rascoala - Focurile - Scanteia (05)
Rascoala - Focurile - Scanteia (06)
Rascoala - Focurile - Flacari (01)
Rascoala - Focurile - Flacari (02)
Rascoala - Focurile - Flacari (03)
Rascoala - Focurile - Flacari (04)
Rascoala - Focurile - Flacari (05)
Rascoala - Focurile - Flacari (06)
Rascoala - Focurile - Focul (01)
Rascoala - Focurile - Focul (02)
Rascoala - Focurile - Focul (03)
Rascoala - Focurile - Focul (04)
Rascoala - Focurile - Focul (05)
Rascoala - Focurile - Focul (06)
Rascoala - Focurile - Focul (07)
Rascoala - Focurile - Focul (08)
Rascoala - Focurile - Sangele (01)
Rascoala - Focurile - Sangele (02)
Rascoala - Focurile - Sangele (03)
Rascoala - Focurile - Sangele (04)
Rascoala - Focurile - Sangele (05)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (01)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (02)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (03)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (04)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (05)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (06)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (07)
Rascoala - Focurile - Apusul (01)
Rascoala - Focurile - Apusul (02)
Rascoala - Focurile - Apusul (03)
Rascoala - Focurile - Apusul (04)
Rascoala - Focurile - Apusul (05)
Rascoala - Focurile - Apusul (06)


Aceasta pagina a fost accesata de 786 ori.
{literal} {/literal}