Rascoala - Focurile - Sangele (04)

Rascoala - Focurile - Sangele (04)

de Liviu Rebreanu


4.

De-abia cand soarele se apropia de asfintit, multimea izbuti sa se urneasca de la primarie, in jos, spre curtea Iuga, sporovaind si galcevind, parc-ar fi mers la nunta. Cat s-au tot certat mai mult s-au intaratat, incat acuma toti erau infierbantati. La galagie se adunasera si copiii sa caste gura.

- Mai nea Cristache, ia mai lasa tejgheaua! striga Trifon in fruntea multimii, trecand pe la carciuma si vazand pe Busuioc in usa. Ca ori esti de-al nostru, ori de-al altora, ca sa stim si sa te insemnam pe raboj!

- Iaca viu, mai frate Trifoane! raspunse carciumarul grabit si infricosat. Se poate sa lipsesc eu cand e tot satul?... Mai muiere!

adauga apoi inauntru. Auzi tu? Iesi si stai in pravalie, ca eu ma duc cu oamenii!

Dinauntru, glasul femeii boscorodi ceva, dar Cristea Busuioc se amesteca in multime, cu o mutra vesela, potrivita imprejurarilor.

Inima ii veni putin la loc observand printre oameni si pe fruntasii satului si chiar pe primarul Pravila.

- Asa, da, fratilor! facu carciumarul catre cei dimprejurul sau.

Daca ne tinem de mana cu totii, nu mai poate sa ne infrunte nimeni!

Miron Iuga stia de intrunirea satenilor si de pregatirile lor impotriva lui. Isbasescu, care pana azi nu scosese nasul din registre, socotind ca pe dansul nu-l intereseaza controversele dintre proprietari si sateni, el fiind un simplu negustor de cifre, fu cuprins de groaza cand logofatul Bumbu ii spusese, mai mult in gluma, ca taranii tocmai pe el il urasc mai tare din pricina catastifelor cu datoriile si evidentele invoielilor. Astfel de azidimineata, indata ce auzea vreun zvon de pe la argati sau alti oameni umblatori pe la curte, se ducea repede sa-i comunice batranului Miron, adaugand mereu ca parerea lui ar fi sa profite de ezitarile taranilor si sa paraseasca Amara cat mai e timp, caci orice rezistenta ar fi inutila fata de starea spiritelor prea incarcate.

Miron Iuga asculta, dar se facea ca nu aude povetele contabilului.

Numai cand Isbasescu isi permise sa insiste, batranul se enerva putin si-l admonesta sa-si caute de registrele lui si sa-l scuteasca de povete.

- Vin taranii, coane Miroane! striga in cele din urma Isbasescu desperat, navalind in apartamentul stapanului. E tot satul, cucoane!...

E prapad mare!... Doamne, Doamne, cum nu m-ati ascultat si pe mine!

- Ia mai inchide gura si nu mi te prapadi cu firea! zise linistit batranul Iuga. Lasa-i sa vie! Bine ca vin, ca sa ne lamurim!

Isbasescu se hotarase sa ramaie cam primprejurul boierului.

Ce-o pati boierul, sa pateasca si el, isi zicea, in speranta ca boierul, fiind foarte respectat de oameni, nu va pati nimic si prin urmare nici dansul.

- Ce faceti, cucoane? intreba contabilul iar, observand ca batranul se plimba prin odaie cu mainile la spate. Nu iesiti inaintea lor, sa nu dea cumva buzna aici, peste dumneavoastra? Miron Iuga isi continua plimbarea fara a-i raspunde, mormaind numai in sine vorbe neintelese. in realitate nici el nu stia ce sa faca cu oamenii acestia care, numai in cateva zile, au ajuns sa darame toate zagazurile autoritatii si, dintr-un sat organizat, sa se transforme intr-o turma inconstienta, trasa si impinsa de pofte primitive dupa bataia vanturilor. Fireste, alungarea jandarmilor, incendiile, devastarile si toate destrabalarile ultimelor zile au fost numai concluzia inerenta a unor permanente abdicari ale autoritatii, provocate de nedestoinicia guvernantilor si de demoralizarea lor sistematica prin promisiunile inselatoare ale demagogilor, care toate au incurajat nasterea si propagarea spiritului de nemultumire intai si in sfarsit de razvratire in sufletul simplist al taranului.

Pornirile anarhice trebuiesc curmate in primul moment, cand sunt in germene. Atunci e suficienta persuasiunea energica. Dupa ce au prins radacini si au inceput sa se manifeste, numai forta brutala le mai poate stavili distrugerile. isi dadea deci perfect seama ca dansul singur nu mai poate lupta cu multimea care si-a pierdut cumpatul. Dar nici nu putea dezerta de la datoria de a-si apara pamantul. Simpla-i prezenta, prin prestigiul persoanei sale, constituia o piedica in dezlantuirea anarhiei complete. taranul are instinctul respectului de batrani si fruntasi, cu atat mai mult de stapanul din mosi-stramosi. Unde si cat va fi prezent dansul, oamenii se vor sfii a trece la pradaciuni. Au pus foc la Ruginoasa, fiindca el nu era acolo... Desigur, mai ales dupa incendierea conacului din vecini al lui Cosma Buruiana, chibzuind azi-noapte indelung, si-a pus intrebarea daca totusi n-ar fi mai intelept sa se retraga deocamdata pana ce vor interveni fortele care sa dezmeticeasca pe nebuni? A infrunta o ceata de razvratiti care si-au pierdut judecata nu e oare si din parte-i o nebunie, cand nu se bazeaza pe alta arma decat teama si rusinea ce poate sa le inspire persoana lui? si in clipa cand zagazul respectului s-ar rupe, n-ar fi socotita prezenta lui ca o sfidare, atatand mai violente dezlantuiri de furie?... si-a intrerupt intrebarile atunci, fiindca i s-au parut primele simptome ale lasitatii. Numai lasitatea scormoneste dupa argumente si considerente care s-o justifice. Ce va fi, se va vedea atunci cand va fi sa fie...

Acuma Miron, plimbandu-se prin odaie, auzea afara glasurile care-i spuneau ca a sosit momentul hotarator. Langa o fereastra, Isbasescu privea infrigurat, cu interjectii de spaima. isi zicea ca ar trebui sa iasa, sa-i intampine, dar amana mereu, parca fiece minut de intarziere ar fi fost un castig pentru dansul.

Afara, zgomotul de pasi si de glasuri se intetea. Multimea se revarsase din ulita in ograda si in parcul conacului ca un rau care si-a schimbat brusc albia. Pe aleea prunduita si curatita de curand, taranii se imbulzeau si se fereau sa nu calce pe marginile cu firicele de iarba de-abia incoltita. Ici-colo cate-un glas dojenea:

- Fereste, mai crestine, nu strica iarba, ca-i pacat de munca!

De altfel, galagia mai contenise, ca si cand le-ar fi fost rusine si s-ar fi simtit vinovati ca au intrat prin parc, pe unde taranii n-aveau voie sa umble. Numai langa rondul din fata castelului Trifon Guju indrazni sa chiuiasca gros si prelung, parc-ar fi vrut sa-si incerce curajul si sa sparga linistea care-i amortea pe toti...

Cei mai multi, intrati pe dincolo, prin curtea conacului, erau mai galagiosi. Dinaintea lor porumbeii se ridicara in vazduh, iar orataniile se imprastiara oracaind speriate. De prin grajduri si acareturi apareau slujitori si argati de toate felurile, privind cu o curiozitate copilareasca sosirea satului, razand, schimband glume, parc-ar fi venit la claca cu lautari. Numai batranul Ichim se uita mirat si nedumerit. Logofatul Bumbu se oprise, cu tremuraturi in genunchi si cu o infatisare resemnata, langa usa locuintei sale, in fund, in vreme ce nevasta-sa dardaia inauntru, pandind de dupa perdea.

- Ati venit, ati venit? intreba prosteste logofatul cand oamenii din capul cetei ajunsera langa dansul. Auzind ca altii au intrat prin parc, trecu si el dincolo, parca s-ar fi suparat ca au indraznit sa intre pe acolo si ar fi vrut sa-i alunge. Curtea interioara dintre castel si conacul vechi era plina de tarani. Logofatul, mai zapacit, arunca cate o vorba buna cand unuia, cand altuia, iar pe urma se protapi in dreptul usii, intre doi stalpi ai cerdacului, parca s-ar fi pregatit sa opreasca lumea de-a navali asupra stapanului sau, dar cu fata mereu umezita de un suras sortit sa-i ascunda frica si sa-i castige bunavointa tuturor.

inmultindu-se mereu, oamenii se imbulzeau si vacarmul crestea. Unele glasuri intepau si pe logofatul zambitor care, cand intelese, facu vinovat:

- Ce-i, baieti? Ce vreti voi?... Spuneti-mi mie ca...

Rasete batjocoritoare si cateva huiduieli ii acoperira vorbele.

Bumbu se fastaci complet. Deodata Lupu Chiritoiu care, fara sa vrea, fusese impins aproape in fata, striga:

- Du-te, omule, nu mai sta, si spune boierului sa iasa pana afara, c-a venit satul!

- Iaca ma duc, ma duc! bolborosi Leonte Bumbu, dezmeticindu-se si repezindu-se in casa.

Batu la usa batranului Miron si, fara a mai astepta raspuns, intra:

- Poftiti, conasule, c-a venit satul!

Miron Iuga se intoarse, parca vestea l-ar fi surprins, cu toate ca de cateva minute auzea de afara murmurul de oameni din ce in ce mai nelinistitor. Se uita un moment in ochii logofatului:

- Bine, Leonte!... Sa mergem sa vedem ce mai pofteste satul!

isi lua de pe o mobila caciulita ce o purta obisnuit prin curte, si-o potrivi bine pe cap si pasi spre usa. Bumbu il opri o clipa, apuca din cuierul de langa usa o haina scurta de piele captusita cu blana si i-o tinu s-o imbrace, baiguind supus:

- E cam racoare, conasule, si puteti raci daca...

- Ce dracu ma mai intorsesi din cale! mormai Miron, imbracand totusi haina si incheind cu atentie toti nasturii, parc-ar fi plecat la drum lung.

Isbasescu, stana de piatra langa fereastra, nu se clintise nici cand a intrat logofatul. Vazand pregatirea de iesire a boierului, i-a venit inspiratia sa ramaie el mai bine pe loc. E mai prudent pentru orice eventualitate. De ce sa se expuie de prisos el, care, in fond, e un biet proletar aflat in situatia dramatica de-a fi urat de niste oameni la fel de saraci si de oropsiti? Leonte Bumbu, urmand pe Miron, ii facu o intrebare muta: "nu vii?" Mut raspunse si Isbasescu: "nu".

Aparitia batranului Miron Iuga in cerdac stinse subit toate glasurile. Cateva caciuli si palarii se ridicara instinctiv. in marginea cerdacului, la nivelul oamenilor, Iuga se opri. Dintr-o singura ochire observa ca taranii au cuprins toata imprejurimea conacului pana la castelul lui Grigorita si toata ograda argatilor. Soarele coborase spre asfintit in spatele caselor, adumbrind cerdacul si insangerand sutele de capete cu privirile strambate de puterea luminii.

- Vad ca intr-adevar ati venit tot satul, cu catel, cu purcel! zise Miron calm, cercetand fetele, parc-ar fi vrut sa vada cine lipseste.

- De, cucoane! raspunsera cateva glasuri nesigure, intre care batranul Iuga recunoscu pe al lui Ignat Cercel, zarindu-i chiar mutra plangareata undeva, fara sa-l intereseze insa, ci numai ca o fulgerare a constiintei.

Trecura cateva clipe. Pauza paru tuturor nesfarsit de lunga. Pe urma, brusc, Miron Iuga striga poruncitor:

- Cine v-a chemat pe voi aci, sa-mi stricati straturile, si rondurile, si potecile la care am muncit din greu cu oamenii?...

Cine v-a dat voie?... Adica dincolo, in curte, nu puteati astepta? Acolo nu mai e bine? V-ati boierit, ai, de cand umblati cu revolutia si cu blestematiile? Vorbind, se aprindea si nu se mai putea domina, desi isi dadea seama ca merge prea departe si risca sa provoace tocmai efectul contrar celui scontat. intr-adevar, cineva il intrerupse obraznic:

- Da ce, noi am venit sa ne probozesti matale ori sa te probozim noi pe mata? Miron Iuga ezita o fractiune de clipa daca sa retina obraznicia ori sa n-o auda. Continua cu acelasi glas:

- La mine nu merge cu boieria, baieti, ca eu muncesc ca si voi si cu voi impreuna, asa ca noi putem vorbi, ca totdeauna, si dincolo, intre noi, nu aici unde e loc de odihna... Dar acuma, dac-ati venit, nu face nimic... Aide, sa va aud durerile!

Atunci iesi in fata obraznic, cu caciula pe ceafa, Trifon Guju:

- Cucoane, s-au dus vremurile alea... Mata n-ai auzit porunca lui voda, ori nu vrei s-o asculti? Batranul Iuga facu o sfortare cumplita sa nu-l plesneasca imediat peste ochi, in loc de orice alt raspuns. il stia pe Trifon lenes si rau, deci dintre taranii cu care dansul nici nu obisnuia sa stea de vorba.

Ca si cand nici nu l-ar fi auzit, Miron intoarse capul sa intrebe pe altii despre ce anume porunca e vorba. Isbasescu il pusese in curent de ieri, dar credea ca e bine sa se faca a n-o cunoaste. Cativa oameni de treaba se grabira sa-i explice cum si ce s-a aflat. Boierul asculta linistit si se pregatea sa vorbeasca. Trifon intrerupse din nou, mai provocator, jignit ca nu l-a intrebat pe el:

- Stai, cucoane, sa te lamuresc eu, ca dansii sunt prosti si nu...

- Eu cu oameni necuviinciosi si fara obraz nu vorbesc, zise batranul Miron, masurandu-l cu dispret, si apoi urma catre ceilalti: Spune tu, Profire, vasazica...

Ascultand spusele incurcate ale celor intrebati, Miron Iuga simtea cum i se urca tot sangele in obraz. indrazneala lui Trifon ii fierbea creierii, oricat se sforta sa se calmeze si oricat isi dadea seama ca ticalosul inadins cauta sa-l scoata din sarite ca astfel sa atate pe ceilalti. in acelasi timp si Trifon Guju se socotea umilit ca boierul nu-l lasa pe el sa explice, desi el s-a straduit mai mult de i-a ridicat si i-a adus pe toti aci. Cum si multi altii pareau a fi de partea lui, bombanind ca de ce sa-l bruftuluiasca boierul si nici nu-i da voie sa vorbeasca, Trifon mai rau se umfla si se infuria.

in sfarsit, batranul Iuga nu mai avu putere sa asculte baiguielile cu porunca regelui si, taindu-le vorba cu mana, intoarse fata spre multimea ce incepuse a prinde glas:

- Apoi dupa basme d-astea va luati voi, mai baieti, si dati buzna aci de-mi calcati si-mi stricati gradina? si veniti claie peste gramada, oameni in toata firea, adica sa ma speriati pe mine, ori ce?... Ei, rusine sa va fie! si mai ales voua, care erati oameni de omenie si v-am cinstit! Uite, primarul satului! Frumos iti sade, n-am ce zice! in loc tu sa potolesti pe cei smintiti si fara chibzuiala, te bagi intre ei la razmerita... Halal de asa primar!

- Sa ne iertati, cucoane, dar daca ne-a luat satul noi ce putem face? boscorodi Pravila umil si plecat.

- si tu, Luca! urma Miron inflacarandu-se mereu. si tu, Lupule, om batran, cu plete carunte, mai mare ca mine, intre neispravitii ca alde Trifon! Ei, mai crestini, mi-e sila de voi!

Vorbind ii trecea neincetat prin minte ca si-a pierdut cumpatul, dar nu se mai putea opri, intocmai ca alergatorul, care din greseala si-a luat vant pe o coasta piezisa si e dus la vale irezistibil, desi stie ca se apropie de o prapastie. Efectul dojanei de altminteri il incuraja sa continue. Gloata de tarani amutea pe masura ce glasul lui se inasprea si biciuia. Parca instinctul de frica si supunere s-ar fi redesteptat brusc in sufletele tuturor, oamenii clatinau din cap ingrijorati sau murmurau scuze monosilabice.

Pe cand cuvintele batranului Iuga serpuiau amenintator peste capetele multimii surprinse, ca pleasna unui bici in mana imblanzitorului, gata sa se abata in fiece moment, Trifon Guju isi legana deodata trupul, parca si-ar fi strans mijlocul cu o curea, si izbucni cu glas spart:

- Ia stai, cucoane, ca noi nu ne-am sculat de florile marului...

Glasul lui se incurca si se ciocni in vazduh cu glasul batranului Miron Iuga. O clipa glasul lui Iuga, surprins, se ineca. Dar imediat se ridica cu o furie noua, pornita parca sa arda tot in calea ei:

- Tu sa taci, ticalosule!... Sa taci, talharule!... Sa taci!... Sa taci!...

Cu ochii bulbucati, cu o spuma subtire in colturile gurii, Miron Iuga racnea scuturand pumnul spre Trifon Guju care insa, dupa o secunda de sovaire, ii infrunta privirea cu un ranjet obraznic. Apoi, fiindca boierul nu mai contenea cu "sa taci", desi abia mai haraia de oboseala, Trifon striga gros si sfidator:

- Da de ce sa tac?... Iaca, nu vreau sa tac!... Ai sa-mi poruncesti dumneata? Ce, sunt sluga dumitale? Miron Iuga nu mai vedea, dar fiece cuvant ii plesnea obrajii de-i tiuiau urechile. Continua cu aceeasi manie:

- Sa taci... si sa iesi indata din curtea mea!... Iesi afara, ticalosule! Acu sa iesi, hotule, ca altfel!...

Trifon Guju isi rasfira picioarele si intinse genunchii, ca sa se infiga mai puternic pe loc, raspunzand in acelasi timp mai darz si incruntat:

- Uite ca nu ies, cucoane! Nu vreau sa ies!... Ca nici nu mai e curtea dumitale si nici n-am pofta sa ies, uite-asa!

- Nu iesi?... Din ograda mea?... Sa ma infrunti tu pe mine?...

Ei, stai atunci ca te invat eu pe tine omenie, talharule!

Vocea batranului Iuga se schimbase si se inmuiase. Intra repede in casa. La fiece pas isi zicea ca trebuie sa se calmeze. ii tremurau insa si mainile, si genunchii, numai in inima ii batea un ciocan cu lovituri asurzitoare. in camera de culcare, deasupra patului, atarna o pusca de vanatoare, vesnic incarcata. O smuci din cui.

Afara toate limbile se dezlegara. Numai Luca Talaba ii striga lui Trifon ca nu face bine impungandu-se cu boierul cel batran.

Din toate partile se ridicau in schimb aprobari galagioase:

- Bine facusi, Trifonica!... Nu te lasa!... De ce sa-l asupreasca si sa-l batjocoreasca?... Trebuia sa-i pui mana-n beregata si...

Un glas subtire striga, mai departe, starnind veselie imprejur:

- S-a incins mosul, fratilor, nu-i fie de deochi!

Ignat Cercel balbai ingrijorat:

- Ia vezi, Trifoane, sa nu te pomenesti cu boierul ca te...

Cand reaparu Miron Iuga cu pusca in mana si cu ochii umflati si rosii ca cepele, fu intampinat cu un murmur de mirare si de nemultumire. Batranul se opri la trei pasi de Trifon Guju, unde fusese adineaori, si porunci fara sa mai tipe, dar mai apasat si cu o voce grea de energie:

- Imediat sa iesi de aici, hotule, ori de unde nu, o sa iesi pe targa!

- I-asculta, boierule, nu vreau sa ies, ai inteles?... striga intaratat Trifon. si incearca numai sa... c-apoi vezi dumneata pe dracu, cat oi fi de boier, ca doar...

Nu apuca sa ispraveasca. Iuga ridicase arma la ochi dupa primele lui cuvinte. Rasunara doua detunaturi, una dupa alta, atat de apropiate parca a doua ar fi fost ecoul celei dintai. Fata lui Trifon Guju, cu gura larga de vorbe, primind descarcaturile in plin, se ciurui brusc ca de varsat negru. Ochii mici avura o clipire mirata. Se pravali ca un sac greu.

- Talharule! mormai Miron Iuga, vazandu-l cum se frange cu o satisfactie care-i ingrasa inima.

Cand rasunara impuscaturile, cativa oameni de pe langa Trifon isi ferira capetele, retragandu-se cu spaima peste cei dinapoia lor.

tipete diverse tasnira intr-o imbranceala generala. Printre glasurile speriate insa pornira deodata injuraturi si amenintari. Toader Strambu, la cativa pasi, rabufni cu o mutra rosie de ura:

- Ce, boierule, vrei sa ne omori? in aceeasi clipa miscarea multimii se involbura. Deasupra lui Trifon se aplecasera cativa sa-l sprijine. Oamenii se imbulzeau valvartej, intr-o innebunire subita. Pe cand rostea Toader Strambu intrebarea, un bat de radacina cu maciuca cat un pumn de copil se inalta in aer langa Miron Iuga. Maciuca il lovi in cap cu atata sete, ca se auzi imprejur un parait. Caciulita boierului se turtise in crestet.

- Cum indraznesti, hotule, sa ridi...? incepu Miron fara sa mai poata sfarsi.

Zeci de alte bete se agitau, izbind la intrecere intr-o valmaseala furioasa. Batranul Miron Iuga, fara cunostinta, cu teasta zdrobita, ramase in picioare in mijlocul taranilor care, indesandu-se sa-l loveasca, parca-l sprijineau sa nu cada.

Cerdacul deschis cu stalpii patrati se umplu de oameni care izbeau in dreapta si in stanga, in nestire, parca pretutindeni si chiar in aer ar fi fost numai dusmani. Geamurile ferestrelor tipau strident, sfaramandu-se. Multimea, framantata ca o balta rascolita de o furtuna naprasnica, se indoia cand incoace, cand incolo, cautand parca sa-si descarce mai repede furia ce o sugruma.

Urletele pe toate glasurile, injuraturile imbalate se incrucisau intr-un vuiet prelung, care inabusea strigatele desperate ale celor cateva slujitoare de la curte... in izbucnirea de furie, descatusata intr-o singura clipire, ca un trasnet clocit mult intre nori si cazut fara obisnuitele tunete si fulgere pregatitoare, taranii se napustira si asupra argatilor, in vreme ce logofatul Bumbu, desi aflat langa batranul boier, a scapat numai cu imbranceli, parca, in toiul vijeliei, nimeni nu l-ar fi recunoscut.

Dupa numai cateva clipe, cei ce se otarau imprejurul batranului Iuga il parasira unul cate unul, racoriti sau flamanzi de alte fapte.

Fara sprijinul taranilor, Miron Iuga se prabusi cu fata-n jos, scormonind pamantul si mirosindu-i mai lacom ca totdeauna aroma dulce-amara, pentru ultima oara. Nimeni nu se mai sinchisea de dansul. taranii, imbrancindu-se fara odihna, treceau peste trupul lui, il calcau in picioare, apasandu-l si framantandu-l cu pamantul in care isi infipsese din viata toate radacinile.





Rascoala - Focurile - Scanteia (01)
Rascoala - Focurile - Scanteia (02)
Rascoala - Focurile - Scanteia (03)
Rascoala - Focurile - Scanteia (04)
Rascoala - Focurile - Scanteia (05)
Rascoala - Focurile - Scanteia (06)
Rascoala - Focurile - Flacari (01)
Rascoala - Focurile - Flacari (02)
Rascoala - Focurile - Flacari (03)
Rascoala - Focurile - Flacari (04)
Rascoala - Focurile - Flacari (05)
Rascoala - Focurile - Flacari (06)
Rascoala - Focurile - Focul (01)
Rascoala - Focurile - Focul (02)
Rascoala - Focurile - Focul (03)
Rascoala - Focurile - Focul (04)
Rascoala - Focurile - Focul (05)
Rascoala - Focurile - Focul (06)
Rascoala - Focurile - Focul (07)
Rascoala - Focurile - Focul (08)
Rascoala - Focurile - Sangele (01)
Rascoala - Focurile - Sangele (02)
Rascoala - Focurile - Sangele (03)
Rascoala - Focurile - Sangele (04)
Rascoala - Focurile - Sangele (05)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (01)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (02)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (03)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (04)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (05)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (06)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (07)
Rascoala - Focurile - Apusul (01)
Rascoala - Focurile - Apusul (02)
Rascoala - Focurile - Apusul (03)
Rascoala - Focurile - Apusul (04)
Rascoala - Focurile - Apusul (05)
Rascoala - Focurile - Apusul (06)


Aceasta pagina a fost accesata de 770 ori.
{literal} {/literal}