Rascoala - Focurile - Sangele (05)

Rascoala - Focurile - Sangele (05)

de Liviu Rebreanu


5.


- Petrica, sai ca oamenii au omorat pe boierul cel batran! striga in gura mare Marioara, navalind in ograda. Vino, Petrica, degraba, sa nu se apuce de vreo pozna si mai mare!

Petre Petre ispravise poarta si ciocanea in fundul bataturii, la grajd, numai ca sa aiba de lucru si sa nu fie manat a se mai amesteca in nimica. A auzit de la maica-sa Smaranda ca satul a pornit la curtea boierului cel mare si l-a ispitit un moment sa mearga si el, nu sa strice ori sa atate, ci dimpotriva sa opreasca ce s-ar putea sa faca alde Toader Strambu si altii de teapa lui.

Dar s-a incapatanat sa ramaie acasa, ca si cand ar fi vrut sa-si rumege mai indelung durerea ce-i clocea in inima, precum si pentru ca socotea peste putinta ca oamenii sa indrazneasca a se atinge de boierul Miron, chiar ducandu-se la dansul cu razmerita.

- Vai de mine si de mine! facu deodata Petre, parca l-ar fi lovit in moalele capului.

Nici nu se uita la Marioara, cu toate ca o iubea si avea planul sa faca nunta dupa Pasti. I se parea straina, si necunoscuta, si indiferenta. Numai glasul ei ii zbarnaia in urechi urat ca niciodata.

Fara alta vorba isi curma lucrul si porni grabit, aproape fugind.

Marioara il urma ca un catel si-i povestea gafaind intamplarile de la curte. Petre o auzea din urma si cuvintele ei parca-l impingeau inainte. isi zicea, totusi, in acelasi timp, ca se duce degeaba, caci el singur n-are sa se poata lupta cu tot satul si nici sa opreasca pe oameni de-a se racori.

De departe curtea Iuga vuia de galagie. Petre isi iuti mai mult mersul. Era fara suman, ca la munca, si avea in mana barda cu care cioplise si pe care a luat-o fara sa-si dea seama, ca un bat cand pleci la drum.

in ograda cea mare a conacului, oamenii alergau de ici-colo nauciti, cu fetele aprinse, vociferand si nestiind ce sa faca. Unii se hartuiau cu argatii, altii se certau intre dansii din senin, gata sa se ia de piept. La fantana cativa ingrijeau pe Trifon Guju, care gemea. Petre arunca o privire, dar nu se opri. La usa locuintei lui Leonte Bumbu se gramadeau unii cu racnete amenintatoare pe care insa le intreceau tipetele nevestei logofatului, dinauntru.

Alaturi, in cancelarie, se invarteau mai multi, spargand ce le cadea in cale si razboindu-se mai ales cu registrele in care erau insemnate invoielile si datoriile oamenilor.

Petre trecu in curtea cealalta. intre cele doua cladiri inghesuiala era mai mare. Multimea se framanta in acelasi loc, asteptand parca o porunca sau macar un semn.

- Unde-i boierul cel batran? intreba Petre intr-un grup de maniosi.

- Adineaori l-au dus in casa, raspunse totusi un glas.

Flacaul nu recunoscu nici pe cel ce-i raspunse, nici pe ceilalti, parc-ar fi fost din alta lume. Intra in conacul vechi. in cerdac se rarise lumea. Geamurile sparte cascau guri negre in pereti. Pe usile deschise larg unii intrau si altii ieseau, ca la moara. in a treia odaie erau cativa oameni tacuti, cu capetele goale. Aici se plimbase adineaori Miron Iuga, cu mainile la spate. Acuma zacea intins, cu mainile pe piept, pe canapeaua dintre doua ferestre. Hainele ii erau manjite de pamant, iar pe fata parca purta o masca de lut.

Batranul vizitiu Ichim l-a cules dintre picioarele taranilor, bucatareasa Profira a asternut cearsaful alb pe canapea si i-a aprins la capatai o lumanare a carei flacara se perpelea intre ferestrele sfaramate. Profira se trudea sa curate putin pamantul de pe hainele si figura mortului. Primarul Ion Pravila, aflat acolo printre alti oameni, ii zise domol:

- Lasa, muiere, lasa-l sa se odihneasca asa cum a oranduit Dumnezeu...

Voia sa spuna ca pana va veni vreo ancheta care sa stabileasca imprejurarile mortii, dar nu indraznea.

Petre privea lung fata noroita a batranului boier. Vedea pe obrazul stang o dara de sange naclait cu huma, ca o panglica de catifea neagra iesita de sub caciula turtita. Tresari cand auzi glasul primarului cu o imputare ascunsa:

- Mi se pare ca nu fusesi aci, Petrica?

- Bine ca n-am fost, Doamne iarta-ma! baigui flacaul. Ca ce-o mai iesi din toate astea, numai Cel-de-sus poate sa stie!

- De, se vede ca ne-a fost noua scris sa...

Pravila iar nu cuteza sa sfarseasca. De altfel, Ichim ii lua vorba din gura:

- Du-te tu, Petrica baiete, ca pe tine poate sa te asculte, si nu lasa sa mai jefuiasca si sa strice, ca-i destul cat au facut si ce-au facut! De-aia am si trimis pe Marioara dupa tine... Aide, du-te, ca si boierii ti-au facut bine si te-au ajutat cand ai fost la necaz!

Petre mormai intunecat:

- Multora le-a facut bine, si uite rasplata!

- si dumnealui a fost prea proclet si iute, Dumnezeu sa-l ierte!

facu atunci Luca Talaba foarte bland.

Tacura toti un rastimp. Apoi Petre, luandu-si seama, rosti aspru:

- Care n-aveti treaba aici sa faceti bine sa iesiti afara!

Nu mai astepta sa vaza daca l-au ascultat, ca si cand ar fi fost sigur ca asa va fi. si in curand mortul ramase numai cu Ichim, cu Profira si cu Marioara sa-l privegheze.

Petre, cu acelasi glas hotarat, carabani pe toti taranii care mai rataceau prin casa. Cand ajunse in cerdac, se intalni cu o ceata care nu se indura sa plece cu mana goala. Se infurie:

- Ce, voi nu intelegeti de vorba buna, ca-i mortul in casa? Nu v-ajunge ca l-ati omorat, nici sa se odihneasca nu vreti sa-l lasati in pace? in vreme ce oamenii se retrageau bombanind, Petre observa ca altii se imbulzesc sa intre in castelul cel nou ale carui usi fusesera smulse din tatani. ii trecu prin gand ca e tocmai cladirea lui Grigorita, caruia el ii datoreaza numai recunostinta. si se repezi intr-acolo, strigand speriat:

- Nu stricati, oameni buni!... Faceti loc!... Dati-va la o parte!...

Nu mai intrati, ca n-aveti ce lua!... Nea Serafime, fii talica mai cuminte!

isi croi drum cu coatele si patrunse inauntru. in marele hol de la parter oamenii umblau cu oarecare sfiala, pipaiau lucrurile, vorbeau incet. Petre striga mai mult rugator decat poruncitor:

- Iesiti afara, mai oameni!... Ia iesiti, ca n-aveti ce cauta aici!

Auzi pasi sus, la etaj. Urca in goana pe scara de stejar. in camerele deschise cotrobaiau dupa obiecte pe care sa le poata cara. O femeie stransese intr-un cearsaf diferite boarfe, bolborosind intruna jeluitor ca de ce sa se piarda toate astea si sa nu le foloseasca mai bine ea, care-i sarmana. Petre navali intr-o odaie unde zarise mai multa lume, repetand mereu aceleasi vorbe:

- Ia iesiti afara, mai oameni, ca...

Era odaia de culcare a Nadinei, cu patul larg, cu fotografia ei mare la capatai, pe perete. Petre strabatu pana langa pat si dadu brusc cu ochii de Nadina. Se buimaci, parc-ar fi fost vie. Glasul i se usca in gatlej, numai buzele i se miscau, arse. Aproape goala, Nadina se uita tocmai la dansul cu priviri galese, in care insa juca un dispret jignitor. Oamenii se holbau ca si dansul si nici nu cutezau sa deschida gura in prezenta ei. in sufletul flacaului rasarise intai numai bucurie, ca si cand ar fi regasit ceva ce cauta in zadar. in clipa urmatoare, ii cazu valul de pe ochi. Dispretul privirilor ei ii sfredelea inima si i-o otravea. Se simtea inselat si palmuit. Izbucni deodata ragusit:

- Uite dracoaica asta cum ne batjocoreste!

isi aminti numai atunci ca si-a luat barda. O invarti deasupra capului, sari pe pat si izbi cu toata puterea. Zgomotul sticlei zdrobite paru o tanguire prelunga si intepatoare. Cioburile improscau din locul loviturii ca stropii de sange dintr-o rana. Cateva tandari il plesnira peste obraji, zgariindu-l ca niste gheare de pisica. Petre lovea repede, gafaind lacom. Trupul Nadinei, ciopartit, se scoroji in zdrente de carton, dar ochii ramasera dispretuitori si galesi, chiar cand figura se umplu de crestaturi.

- Dati, baieti, ce stati! racni Petre cu ochii insangerati de manie.

Parca de mult si numai atata ar fi asteptat, oamenii se napustira.

in cateva clipe sfaramara tot ce se gasea in odaie, zvarlind pe ferestrele scoase din pervaze picioare de scaune rupte, rufe sfartecate, oale de noapte, perne spintecate si cu fulgii imprastiati, rame de tablouri...

- Dupa mine, fratilor! striga Petre peste un rastimp.

Prin celelalte odai si la parter toata lumea spargea si urla.

Petre alerga ca un nebun, agitand barda.

- Foc!... Foc!... Praf si cenusa sa se aleaga! poruncea Petre coborand in parter catre cei ce soseau de afara.

- Puneti foc, fratilor! strigau altii invartindu-se pe loc.

- Apoi asa da, Petrica! facu Serafim Mogos vazandu-l cu barda stirbita. Ca destul am rabdat toate nedreptatile!

Petre se pomeni afara. Soarele scapatase in spatele conacului vechi. Amurgul isi cernea lin intunericul. Oamenii pareau mai grabiti si mai maniosi. Fata flacaului lucea de sudoare si de amaraciune.

- Da ce-i, Petrica? intreba primarul Pravila, vazandu-l atat de schimbat.

- Dumneata nu vezi ce-i, ori nu vrei sa vezi? se stramba Petre cu rautate.

- D-apoi ca rusinea asta... incepu Lupu Chiritoiu, care se afla alaturi, cu glas de dojana si parere de rau.

Petre nu-i dadu ragaz sa ispraveasca:

- Ia mai taca-ti clanta, hodorogule! Ca destul ne-ai batut capul si ne-ai tinut in loc cu brasoavele si cu miorlaielile tale!

- Ai nebunit si tu, baiete, vai de tine! balbai batranul, crucindu-se. Numai sa nu-ti para rau pe urma!

- Ce sa-mi para rau, ca doar o singura moarte are tot omul!

striga Petre departandu-se, grabit, fara sa stie unde. in cateva ferestre ale castelului se ivira fuioare de fum.

- Focul!... Focul! racni un glas cu bucurie salbatica.

Dar focul se incingea greoi. Ardea numai inauntru si mai mult afuma. De-abia cand se innopta de-a binelea flacarile mari izbucnira prin coperis ca o coroana luminoasa, scaparand milioane de scantei. Oamenii umblau in jurul focului, parca n-ar mai fi avut nici somn, nici case. Toti ragusisera urland si totusi urlau mereu vorbe fara sir si sudalmi cu care voiau sa rascumpere toate tacerile trecutului.

in spatele castelului in flacari, vechiul conac aparea negru si adormit. Cand se uitau intr-acolo oamenii se cutremurau involuntar.

Ignat Cercel, ca sa-si incalzeasca inima, bolborosi singur:
- Iaca, l-a saturat Dumnezeu si de pamant, si de toate!





Rascoala - Focurile - Scanteia (01)
Rascoala - Focurile - Scanteia (02)
Rascoala - Focurile - Scanteia (03)
Rascoala - Focurile - Scanteia (04)
Rascoala - Focurile - Scanteia (05)
Rascoala - Focurile - Scanteia (06)
Rascoala - Focurile - Flacari (01)
Rascoala - Focurile - Flacari (02)
Rascoala - Focurile - Flacari (03)
Rascoala - Focurile - Flacari (04)
Rascoala - Focurile - Flacari (05)
Rascoala - Focurile - Flacari (06)
Rascoala - Focurile - Focul (01)
Rascoala - Focurile - Focul (02)
Rascoala - Focurile - Focul (03)
Rascoala - Focurile - Focul (04)
Rascoala - Focurile - Focul (05)
Rascoala - Focurile - Focul (06)
Rascoala - Focurile - Focul (07)
Rascoala - Focurile - Focul (08)
Rascoala - Focurile - Sangele (01)
Rascoala - Focurile - Sangele (02)
Rascoala - Focurile - Sangele (03)
Rascoala - Focurile - Sangele (04)
Rascoala - Focurile - Sangele (05)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (01)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (02)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (03)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (04)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (05)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (06)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (07)
Rascoala - Focurile - Apusul (01)
Rascoala - Focurile - Apusul (02)
Rascoala - Focurile - Apusul (03)
Rascoala - Focurile - Apusul (04)
Rascoala - Focurile - Apusul (05)
Rascoala - Focurile - Apusul (06)


Aceasta pagina a fost accesata de 702 ori.
{literal} {/literal}