Rascoala - Focurile - Sangele (01)

Rascoala - Focurile - Sangele (01)

de Liviu Rebreanu


1.

In zorii zilei de vineri, taranii din Amara se sculara fiecare cu grija sa nu-i ia ceilalti inainte. Unii mai sarguitori au carat pana noaptea tarziu de la conacul arendasului ce-au putut mantui din flacari. Barem Pavel Tunsu s-a batut, de erau sa se omoare, cu Iacob Mitrutoiu, din pricina unui juncan pe care pusese mana sa-l ia acasa si de care pandarul zicea ca-i al lui, ca l-a ochit mai bine de o saptamana cum poate marturisi si Zamfir Chelaru... Cand a izbucnit focul s-au bucurat grozav toti, dar pe urma le-a parut rau ca l-a pus cine l-a pus inainte de-a fi adunat ce era folositor, mai ales dupa ce au scapat de grija jandarmilor. Acuma s-au prapadit degeaba atatea bunatati in flacari. si tocmai cei saraci s-au ales cu mai putin, ca ei intai n-au indraznit si cand au indraznit nu mai aveau ce alege.

Ignat Cercel se facu bors de cum deschise ochii, fiindca muierea nu era multumita deloc ca n-a luat si un purcel, ca sa aiba si copilasii ei cu ce sa-si mai indulceasca inima. in zadar ii amintea barbatul ca a adus trei saci de porumb, sa le ajunga pana-n miezul verii, de era sa-si rupa spinarea, ca toata noaptea l-a durut mijlocul, ea o tinea lant cu purcelul.

- Mai muierea dracului, dar cum era sa aduc eu cogemite porcul? in spate? striga Ignat. Ca doar porcul nu merge ca omul ori ca boul, sa-l mai dinapoi!

- D-apoi altii cum au luat, barbate?... si inca oameni care au taiat cate doi porci de Craciun, nu ca noi de ni l-a mancat perceptorul, manca-l-ar serpii si pe el sa-l manance! Doar imi spuse aseara Tinca lui Ionita ca si ginerele popii si-a bagat in cotet trei purcelusi de la arendasul...

Aici Ignat ar fi recunoscut dreptatea muierii daca n-ar fi fost prea suparat. De fapt, dansul, lacomindu-se la porumb, ca saracul care n-are de mamaliga, nici nu s-a gandit ieri deloc ca s-ar putea sau ar trebui sa-si rostuiasca un porc. Raspunse deci furios:

- Ba sa se bage dracii-n pielea ta cea afurisita, ca te faci a nu sti ca popa sade numai peste drum de conac si-i venea usor lui Filip sa treaca drumul cu toti porcii arendasului!

Se mai invarti putin prin casa si prin batatura, apoi lua un streang si pleca drept la locuinta perceptorului. stia ca Barzotescu a fugit, impreuna cu nevasta-sa, inca de ieri dimineata cu noaptea-n cap, indata ce a vazut focul de la Ruginoasa. De frica nici n-au cutezat s-o apuce pe drum, ci prin gradini si peste camp, fiecare cu cate o bocceluta in spinare. Vreo doi oameni i-au intalnit, dar i-au lasat dracului, ca prea erau speriati. in casa ramasese numai o toanta de slujnica sa pazeasca averea ce si-o incherbalise Barzotescu de cand a fost mutat aici golut si sarmanut de-ti era mai mare mila... Ignat Cercel intra in ograda si merse glont la cotetul in care grohaiau si guitau trei porci. Slujnica inca nu le daduse de mancare. El ii scoase binisor afara, ii cantari, isi alese pe cel mai grasun, ii innoda streangul de piciorul dinapoi si-l porni spre portita ramasa deschisa. Slujnica, nemaiauzind guitatul obisnuit de dimineata, iesi repede din casa cu o strachina de porumb in mana. Ignat, fara nici o vorba, ii inhata strachina si o lua inainte scuturand boabele, iar porcii dupa el. Toanta, dezmeticita, incepu sa tipe:

- Aoleu! Sariti!... Hotii!... Mi-a furat porcii! Ajutor!

Ignat, parca nici n-ar fi auzit-o, iesi pe poarta urmat de toti trei porcii. in mijlocul ulitei le arunca un pumn de porumb, astepta pana ce culesera boabele si apoi isi continua calea. tipetele servitoarei facura pe vreo doi vecini sa iasa sa vada ce s-a intamplat.

- I-ai luat, nea Ignate! il intreba unul cu o prietenie invidioasa.

- D-apoi ca si dansul mi l-a luat pe-al meu! raspunse Ignat foarte natural, adaugand apoi cu ravna si scuturand strachina.

tug, tug, tug, tugul, tugul!

Ajunse cu bine acasa. Numai streangul s-a pierdut pe drum, caci l-a uitat la piciorul porcului de s-a tarat pana s-a dezlegat.

Intrand in ograda cu porcii, facu falnic catre nevasta-sa, trecandu-i strachina:

- Porumb ai, porci ti-am adus, dar sa nu mai cartesti acuma, ca sa stii ca ma pun cu parul pe spinarea ta, fire-ai sa fii a dracului de muiere!

Femeia holba intai niste ochi cat cepele, apoi, venindu-si in fire, bolborosi lacom:

- Aoleu, Maica Precista!... tugu mamei, tugu, tugu, tug!
                                 *
Melentie Heruvimu se sculase cum s-a crapat de ziua, incetinel, ca sa nu trezeasca pe nevasta-sa, care se zvarcolise in dureri toata noaptea, atata focul, jumuli o gaina si o puse sa fiarba, apoi asternu o fata de masa. El, de cand a plecat arendasul Cosma, tot pe langa conac s-a invartit, sa fie acolo de s-ar intampla ceva. si-a adus dansul cativa saci de porumb, dar grija cea mare ii era sa apuce oarecare lucruri mai bune de mancare, sa-si poata ospata o data boiereste muierea si copilasii, ca prea mult au flamanzit.

Era convins ca biata femeie numai de nemancare a cazut la pat si zace de atata amar de vreme si ca, hranita zdravan macar cateva zile, s-ar impiciorongi mai bine decat cu orice leacuri. Apoi, vazand ca oamenii numai prin hambare scotocesc, s-a repezit el singur la vataselul Lazar si l-a luat de piept, sa-l dea la o parte, ca sa poata intra in casa. Lazar, mai voinic, era mai-mai sa-l biruiasca, daca nu sareau si alti oameni care, dupa ce l-au smintit pe Lazar in bataie, s-au imprastiat prin toate odaile sa strice si sa ia ce le poftea inima. Melentie a mirosit pana ce a nimerit in camara plina cu de toate. A incarcat in doua cosuri, gasite acolo, borcane de dulceata, sticle de vin si de lichioruri, branza, o paine alba, mezeluri, un muschi si o sunca, masline si ce i-a cazut in mana. Cand a sosit cu cosurile acasa, era seara. Nici nu le-a mai aratat, ci le-a ascuns in tinda cu gandul ca maine dimineata sa intinda o masa ca-n basme.

Golind acum cosurile si insirand pe fata alba toate bunatatile, Melentie avea o stralucire de bucurie, care-i imbujora obrajii tabaciti. Cand ispravi si se dadu un pas inapoi sa admire minunea, intaile raze ale soarelui tocmai radeau in geamurile murdare.

intoarse capul spre patul femeii. Ochii ei mari, negri, il priveau putin speriati. Barbatul, surprins, zise zambind si ca o scuza:

- Credeam ca dormi... Uite ce bunatati! Pentru tine le-am adus toate, ca copiii mananca orice, numai mancare sa fie, dar tu trebuie sa te hranesti cu lucruri mai bune, ca sa te inzdravenesti, c-ai zacut destul s-ai suferit. Am pus si o gaina in oala sa-ti fac o ciorba fierbinte si...

Se intrerupse deodata. Ochii il priveau mereu, nemiscati, cu aceeasi umbra de spaima, desi gura intredeschisa parca voia sa vorbeasca.

- Aoleu, doar n-oi fi murit? baigui Melentie zapacit.

Se apropie, pipai bratul uscat sprijinit pe dunga patului si cu degetele atarnand in jos.

- A murit! facu omul abatut, uitandu-se lung in ochii incremenit i cu privirea spre masa. Tocmai acuma s-a prapadit si ea cand...

in pat, la picioarele moartei, copilasul cel mai mic se ridica, scancind si frecandu-si ochii. Dupa cateva clipe, vazand pe tatal sau, se insenina si intinse manutele spre dansul. Melentie il lua in brate si iar se uita la femeie, parca nu i-ar fi venit a crede, strangand la piept si mangaind in nestire copilasul. Apoi scula pe ceilalti doi:

- Hai, c-ati dormit destul! Hai, ca nu-i vreme de dormit!

Copiii se urnira anevoie si bombanind. Cand descoperira insa masa incarcata, se inviorara si-si amintira ca li-e foame. Melentie ii aseza pe toti trei pe lavita:

- Mancati ce va place, copii, pana va saturati!... Numai sa nu va bateti si sa nu faceti galagie, ca maicuta a murit si ar fi rusine!...

Pavaluc, tu, ca esti mai mare, ia seama sa nu dea in foc oala asta de ciorba, ca eu ma duc sa chem o vecina s-o scalde!
                                             *
Colonelul Stefanescu sari din pat, isi puse halatul si, in papuci si capul gol, iesi repede afara. Soarele de-abia rasarit il izbi drept in fata, incat in primul moment, fiind si dupa somn, nici nu vazu bine multimea de tarani ce napadise curtea larmaluind. Striga la intamplare:

- Da ce, mai baieti, din somn si in izmene ma luarati? Cei de pe aproape, care-l auzira, izbucnira in rasete, ceilalti insa vociferau mai aprig. Atunci observa batranul pensionar ca multi au venit cu furci, cu topoare, cu sape, ca la o batalie. Colonelul isi pastrase din militarie curaj si indrazneala in fata primejdiei.

Frica i-a fost de o eventuala ridicare a taranilor numai din pricina fetelor pe care le iubea ca lumina ochilor si-i era sa nu se intample sa se napusteasca asupra lor ticalosii, sa le nenoroceasca pentru toata viata. Acum insa se simtea la largul sau. Fara sa se impresioneze de urletele lor, striga iarasi mai tare, sa-l auda toti:

- Ho! Ho! mai lasati racnetele, sa ma auziti si sa va aud!...

Ei, ce-i? C-ati venit cu arme, vad, voi mai mult de o suta si eu unul singur!... Ce-i? Ce poftiti de la mine? taranii, care se linistisera o clipa, pornira din nou sa tipe intr-un cor infernal:

- Sa pleci de aici!... Nu mai vrem invoieli!... Lasa mosia, doní colonel, ca-i a noastra!... I-uite cum ne infrunta hodorogul!.... O sa-ti dam bataie!... Ne-ai inselat si ne-ai jupuit destul!... Pamantul!...

Pamanturile!... Pamantul nostru si munca noastra!

Batranul stefanescu privea si asculta cu o fata prietenoasa, ca si cand oamenii l-ar fi hiritisit. Apoi, cand se mai potoli putin galagia, reveni:

- Voi vorbiti o suta deodata, cum sa va inteleg? Dupa vreun sfert de ceas de taraboi se alesera doi tarani care sa parlamenteze. Colonelul dadu din cap multumit:

- Asa, baieti! Acum stiu cu cine vorbesc... Zi tu... Ioane!...

Ori vrei tu, nu stiu cum te cheama, ca nu te mai tin minte...

- Io-s Galigan stefan, doní colonel! facu taranul umfland pieptul.

- Bine zici, asa-i... iti uitasem numele, Fanica, uita-te-ar necazurile! striga stefanescu jovial. Atunci zi tu, Fanica.

- Apoi ce sa zicem, doní colonel? Mata nu stii c-a venit revolutia? zise Galigan cu mandrie.

- Eu vad c-a venit, dar nu stiu ce are cu mine revolutia, ca eu...

- Lasa ca stii matale prea bine! facu celalalt taran mai aspru.

Numai te prefaci a nu sti... s-apoi, ori stii, ori nu stii, noua ne trebuie mosia, ca talica ai stapanit-o destul si ne-a venit randul si noua!...

Daca o dai cu binele, bine de bine, daca nu, noi tot o luam!

- Dar luati-o, oameni buni! vorbi colonelul dand din maini, parca s-ar fi lepadat de diavolul. Da ce, a mea e mosia?... Bagati plugurile, copii, si s-o stapaniti sanatosi!... Din partea mea, vai de mine, toata voia!

- Zici matale asa acuma, ca ti-e frica de noi, dar maine ai sa zici c-ai uitat! relua taranul. Nu ne mai inseli talica pe noi, doní colonel! Ca te-am pascut noi, slava Domnului!... Dar sa faci bine sa-ti strangi boccelutele si sa te duci de aici, ca noi nu te mai rabdam si nu mai rabdam picior de boier pe pamanturile noastre, iaca!

- Unde sa ma duc, Ioane? intreba batranul cu candoare.

- De unde ai venit, domíle colonel! zise Ion. Ca nu te-am adus noi si nici nu te-am chemat!

- Cum sa plec asa, mai omule? Cum?... Sa-mi las toata agoniseala mea de haram? Se poate, Ioane? starui colonelul arendas.

- Se poate! Ca din munca si sudoarea noastra-s toate!

- Apoi asa am venit eu aci, gol cum ma vezi, ai?

- Ce mai la deal, la vale, sa-ti para bine ca nici nu te-am injurat si nici nu te-am batut, cum au patit alti boieri, ca poate-i fi auzit si matale! zise taranul neinduplecat. Pleaca sanatos si sa ne vedem cand ne-om vedea ceafa!

Colonelul nu se dadu invins. incerca toate argumentele. Ajunse sa le propuie sa-l ia si pe dansul tovaras la revolutie, numai sa-si poata salva capitalul ce-l avea investit in inventarul mosiei, aproape toata zestrea fetelor. taranii ascultau, chiar radeau uneori de cate o gluma de a lui, dar gaseau replici la orice si, unde nu, se indarjeau ca e munca lor si revolutia nu mai ingaduie sa se amestece boierii in treburile oamenilor.

- Ne-om descurca noi, n-ai grija matale, spuse Galiganu.

Oamenii cu oamenii, boierii cu boierii. Talica du-te la oras, ca acolo-s boierii si-i locul matale!

intai cerusera sa plece pe jos numai cu o boccea cat poate duce in spinare. in cele din urma i-au permis sa mearga cu trasura si sa ia ce poate duce in trasura. Stand atata timp in racoarea diminetii cu capul gol, colonelul incepu sa stranute:

- Na, ca m-am ales si cu un guturai dupa toate necazurile celelalte!

- Dar care s-au ales cu bataie ori mai rau, ce sa mai zica? striga cineva.

- D-apoi m-ati batut voi destul, mai crestini, ca ma lasati pe drumuri, lipit pamantului, om batran si cu trei fete de maritat!
facu colonelul cu amaraciune.
                                  *     
Petre se apucase de dimineata sa dreaga poarta dinspre ulita, din care numai stalpii mai erau intregi in picioare. Nevoie asa mare n-ar fi fost. Cum a stat un an si jumatate, de cand s-a prapadit tatal sau, ar mai fi putut sta. Dar Petre voia sa aiba de lucru ca sa nu se mai duca cu oamenii nicairi si sa nu se mai amestece.

De cand s-a intors ieri de la Lespezi, numai a bolit si a rumegat.

Ma-sa a auzit de la vecini ce s-a intamplat si era ingrozita. El n-a vrut sa-i spuie nimic. Doar cand Smaranda l-a invinuit ca de la dansul se trag toate, ca asa zic oamenii, a raspuns manios ca cine zice minte, fiindca el n-are nici un pacat pe suflet, martor i-e Dumnezeu.

De altfel, acelasi lucru si-l zicea mereu si in sinea lui si totusi nu-si putea mulcomi mustrarile. ii parea rau ca nu si-a cautat de necazurile lor de la inceput si s-a tot varat ba sa fie la cumpararea mosiei, ba acum la impartirea pamanturilor, pretutindeni. Cu el boierii s-au purtat destul de frumos. Barem Grigorita, parinte sa-i fi fost si mai mult nu-i putea face. si drept rasplata dansul s-a inversunat impotriva cucoanei Nadina, asa, din senin. Ca l-a batjocorit pentru ca n-a vrut sa le vanda Babaroaga. Tocmai el s-a gasit dintre toti mai batjocorit, iar ceilalti au putut sta linistiti. I-a intrat in cap ca trebuie s-o batjocoreasca si el, inca de asta-iarna, cand au fost la Bucuresti. De atunci, numai asta visa si parca-i parea bine ca se atata oamenii, ca sa-i poata veni si lui mai lesne sa-si sare inima. Nu s-a gandit mai dinainte ce anume razbunare sa fie, cum a facut feciorul lui Dragos cu Chirila Paun. isi zicea ca va vedea el atunci cum s-o ia. Acolo, la Lespezi, parca i s-a aprins mintea. S-a repezit inauntru s-o stranga de gat si s-o omoare...

Numai cand s-a pomenit in fata ei, si-a dat seama ca mai curand s-ar omori el decat s-o omoare pe ea. si totusi Toader Strambu a omorat-o... I-a trecut lui prin minte sa nu-l lase pe Toader sa intre si nu l-ar fi lasat daca nu i-ar fi fost rusine sa nu zica oamenii ca s-a dat de partea cucoanei cine stie de ce. si pe urma, in vreme ce oamenii daramau si pradau la conac, lui mereu i-a venit sa-l sugrume pe Toderita pentru ca a savarsit nelegiuirea asta, si numai de rusine si-a stapanit mania. S-a intors singur de la Lespezi, lasandu-i pe ceilalti imprejurul focului. Daca si Matei Dulmanu s-a suparat ca a omorat-o! Nu indraznea sa-si marturiseasca nici in strafundul sau de ce l-a amarat intr-atata moartea cucoanei. Dar isi zicea necontenit ca el nu e vinovat si, fiindca s-a intamplat omor fara voia lui, el se da deoparte. Nici n-a mai iesit din ograda si nici nu mai voia sa iasa, orice s-ar intampla si chiar de-ar ramanea, din pricina asta, fara pamant, numai el, din tot satul...

Azi-noapte a si visat pe cucoana. Parca o tinea in brate si ea nu mai tipa, ci il mangaia si-i zicea: "De ce lasasi sa ma omoare?" S-a desteptat din somn cu glasul ei mustrator in urechi...

Acuma cioplea si bocanea de zor, ca si cand ar fi vrut sa uite sau cel putin sa inabuse amintirea intamplarii. Dar oricat se trudea, mereu ii sageta in creieri cate o intrebare si fiecare il durea, si-l ustura, si-l chinuia...





Rascoala - Focurile - Scanteia (01)
Rascoala - Focurile - Scanteia (02)
Rascoala - Focurile - Scanteia (03)
Rascoala - Focurile - Scanteia (04)
Rascoala - Focurile - Scanteia (05)
Rascoala - Focurile - Scanteia (06)
Rascoala - Focurile - Flacari (01)
Rascoala - Focurile - Flacari (02)
Rascoala - Focurile - Flacari (03)
Rascoala - Focurile - Flacari (04)
Rascoala - Focurile - Flacari (05)
Rascoala - Focurile - Flacari (06)
Rascoala - Focurile - Focul (01)
Rascoala - Focurile - Focul (02)
Rascoala - Focurile - Focul (03)
Rascoala - Focurile - Focul (04)
Rascoala - Focurile - Focul (05)
Rascoala - Focurile - Focul (06)
Rascoala - Focurile - Focul (07)
Rascoala - Focurile - Focul (08)
Rascoala - Focurile - Sangele (01)
Rascoala - Focurile - Sangele (02)
Rascoala - Focurile - Sangele (03)
Rascoala - Focurile - Sangele (04)
Rascoala - Focurile - Sangele (05)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (01)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (02)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (03)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (04)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (05)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (06)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (07)
Rascoala - Focurile - Apusul (01)
Rascoala - Focurile - Apusul (02)
Rascoala - Focurile - Apusul (03)
Rascoala - Focurile - Apusul (04)
Rascoala - Focurile - Apusul (05)
Rascoala - Focurile - Apusul (06)


Aceasta pagina a fost accesata de 779 ori.
{literal} {/literal}