Rascoala - Focurile - Sangele (02)

de Liviu Rebreanu

2.

Doua ceasuri dupa rasaritul soarelui era o viermuiala in Amara, de parca satul ar fi pornit sa-si mute locul ca o satra cand s-a ispravit popasul.

Pe batatura din fata carciumii se incrucisau toate vestile si zvonurile. si veneau atat de multe si de deosebite, ca oamenii fierbeau asteptand mereu sa se mai intample ceva, dar ceva mai insemnat decat cele intamplate, care acuma li se pareau lucruri de toate zilele.

Din cand in cand se gasea cate cineva sa pomeneasca de boierul cel batran, mereu cu un semn de intrebare in privire. Ceilalti schimbau vorba, parca i-ar fi speriat intrebarea sau cel putin n-ar fi vrut s-o inteleaga. Chiar Trifon Guju, ragusit de cat racnise si se fudulise de cand cu bataia jandarmilor pe care el o socotea biruinta lui proprie, numai maraia si dadea din umeri.

Mai spre amiazi insa se pomenira cu Anton nebunul. Sosea din jos, mai zdrentaros de cum plecase acum cateva zile, asudat si murdar, insa cu fata mandra, ca si cand ar fi cules in sufletul sau toate fericirile. si indata se apuca sa povesteasca cum n-a ramas nici picior de boier intre Rosiori si Alexandria, pe unde a ratacit el zilele astea, iar conacele toate le-au facut oamenii una cu pamantul, ca nici sa nu se mai cunoasca urmele unde au fost, apoi cum se aduna pe acolo oamenii, cu mic, cu mare, pe sate, si se inarmeaza, si stau de paza, sa nu se mai intoarca cumva inapoi ciocoii si sa-i impiedice la imparteala pamanturilor, ba sunt unii care se pregatesc sa se duca pana la Bucuresti, sa mantuiasca pe voda din prinsoarea boierilor, ca numai boierii nu-l lasa deloc pe voda sa trimita porunci oamenilor precum ca bine au facut de au izgonit pe boieri si sa nu intarzie deloc de-a face imparteala dreapta saracimii din toate mosiile.

taranii erau obisnuiti cu proorocirile nebunului si-l luara mai mult in ras. Unii, glumeti, il intrebara cum de n-a avut norocul sa-l ia oamenii si pe el drept boier si sa-i mai scurteze putin limba, sa scape lumea de nazdravaniile ce le vorbeste. Pe cand se harsuiau astfel din gura cu nebunul, se ivi si un om in toata firea, Marin Valcu de la Izvoru. Era cu caruta si se ducea la Costesti cu un copil, sa-l arate doftorului, ca tragea sa moara. A oprit la carciuma sa lase caii sa imbuce si sa-i odihneasca putin, ca au iernat rau fara nutret si de-abia se tineau pe picioare. Marin povesti ca azinoapte s-a aflat pe la ei cum ca voda a scos din slujba pe boierii care au carmuit pana acuma, pentru ca nu s-au purtat bine cu prostimea si n-au vrut sa le dea pamant, si a pus pe altii care au fagaduit sa nu mai rabde nici un boier la sate si sa imparta toate mosiile intre oameni, ca fiecare sa bage plugul si sa-si munceasca numai locul sau. Dar carmuitorii pe care i-a scos voda s-au invoit intre dansii si nu vor sa asculte poruncile si au facut tocmeala cu generalii sa omoare pe voda si pe urma sa porneasca cu armata si cu tunurile sa ia inapoi mosiile de la oameni, pe unde le-au cuprins, si sa-i impuste pe toti care s-au sculat impotriva boierilor.

Atunci voda, ca sa nu fie biruit de boierii cei neascultatori, a trimis intr-ascuns, noaptea, cati slujitori credinciosi a avut la indemana, sa alerge si sa le porunceasca sa nu mai ingaduie nici un boier printre dansii, sa-i alunge pe care mai sunt si sa nu cumva sa-i lase sa-si ia inapoi mosiile, ca strasnic are sa-i pedepseasca pe cei ce se vor invoi cu boierii, pentru ca boierii i-au calcat in picioare poruncile. Iar cei care sunt mai aproape de Bucuresti sa se ridice degraba si sa vie cu multime mare sa-l ajute impotriva boierilor, ca el numai cu oamenii tine si vrea sa le faca dreptate si de accea il napastuiesc si pe dansul boierii...

Daca le-ar fi spus asta Anton si inca s-ar fi mirat. Dar cand iese din gura unui barbat de omenie? De altfel, nici nu pornise bine Marin Valcu cu caruta si iata ca mai pica un om din Gaujani, care povesti aceleasi porunci, auzite chiar din gura unui taran ce a trecut dis-de-dimineata prin satul lor, calare si cu o cruce de argint pe piept. Pe urma, ceva mai tarziu, unul din Vaideei aduse aceeasi veste sosita la ei prin Mozaceni...

Printre oameni se starni o ingrijorare grea. Se vedeau pedepsiti si ramasi fara pamant, fiindca ei n-au implinit porunca lui voda.

Adevarat ca n-au stiut-o, dar acum au aflat. Mai multi strigara ca trebuie sa mearga la boierul cel batran, sa-i spuie cum a venit porunca si ca nu-l mai pot ingadui intre ei, ca nu vor sa se supere regele. Altii adaugara ca trebuie sa mearga cu totii, nu unii sa stea ascunsi in casa pana e greul, iar apoi sa se indese la castig.

Cativa indata pomenira pe Filip Ilioasa, ginerele popii, care s-a codit de cate ori l-au chemat oamenii, dar de la arendasul Cosma a sarit sa-si traga acasa trei porci cat viteii.

- Hai la primarie! racni Trifon Guju. Sa-l intrebam pe dom’ primar cum de nu ne-a spus porunca lui voda pana azi? Pornira cu urlete de insufletire, dar gasira numai pe secretarul Chirita si un agent de perceptie, amarat si infricosat, crezand ca au venit sa-l omoare pe el, fiindca el a umblat mai mult iarna trecuta dupa biruri. Chirita se incolti cu oamenii si manca la repezeala niste pumni de la Toader Strambu, care de mult il pastea.

- Ai dat in mine, Toadere, sa tii minte! zise tanarul Chirita Dumitrescu, grav si jignit. Dupa crima de ieri, asta ti-a mai lipsit!

Nu-i nimic! Ne-om rafui noi, n-ai grija!

- Cum sa nu dau daca tu esti porc de caine, dom’ Chirita!

striga Toader ranjind. si am sa mai dau, de nu te astamperi!

Daca i-ar mai fi plesnit o palma peste obraz si inca nu l-ar fi durut pe secretar cat tutuirea in fata atator oameni. Nu mai spuse nimic, multumindu-se a intoarce spatele cu dispret. De altfel, nici taranii nu-l mai luara in seama, caci primarul Pravila, auzind ca multimea a dat buzna in cancelarie, sosi intr-un suflet, galben, speriat si plangator:

- Ce-i cu voi, mai crestini? Nu v-ajunge sa va razboiti cu boierii de-ati inceput si cu statul? Ati nebunit, oameni buni, ori nu mai aveti mult? Trifon Guju, insa, sari, infruntandu-l:

- De ce-ai ascuns porunca lui voda, dom’ primar? Pravila, afland numai acuma despre ce e vorba, se scuza ca el n-a primit nici o porunca de nicairi de alaltaieri, cand a plecat prefectul, ca posta nu a mai venit, iar telefonul s-a stricat tot de atunci, fie ca s-or fi taiat firele undeva, fie din alta pricina. Trifon ii ceru, cu glas poruncitor, parca el ar fi fost mai mare in sat, sa trimita strajile sa cheme toata lumea la cancelarie ca pe urma sa se duca cu totii la boierul cel batran.

- Ba eu nici nu trimit strajile si nici nu ma duc cu voi! zise Pravila. Ca daca ati facut ce-ati facut cum ati vrut si fara mine, apoi eu nu ma mai bag si nu ma amestec! Treaba voastra cum va descurcati, ca eu sunt primar si nu ma pot lua dupa vorbe si basme!

- Ba ai sa trimiti, ca, de nu, sa stii ca mananci bataie! se rasti deodata Trifon, ridicand pumnul.

- Tu sa dai in mine, mai Trifoane? Tu sa-mi poruncesti mie? facu primarul cu o inflacarare manioasa si mandra. Ia poftim, Trifoane, da!

Trifon se repezi injurand, dar taranii il oprira. Urma o hartuiala lunga, cu urlete si racnete, la care luara parte toti cate putin, ca sa-l convinga pe primar sa fie alaturi de oameni, nu impotriva lor, ca nu sade bine, amenintandu-l chiar ca, altfel, nu va fi partas nici la pamanturi. Ion Pravila, si din ambitie ca o carpa de om ca Trifon Guju a indraznit sa se rasteasca la dansul, si de teama ca maine-poimaine se vor intoarce lucrurile cum au fost, ramase nezdruncinat, declarand chiar ca mai bine se lipseste de pamant, decat sa fie calcat in picioare. Trifon, atins, sari iarasi:

- Matale te-ai invatat sa fii primarul boierilor, dar noua ne trebuie primarul nostru, sa stii mata ca nu mai merge cum a fost!

- Poate ca oamenii te-or pune pe tine primar? Iaca, sa te puie!

zise Pravila batjocoritor.

Atunci Trifon Guju, furios, chema strajile si le porunci el sa mearga din casa-n casa si sa stranga pe oameni la primarie.

Observand ca toata lumea era de partea lui Trifon, primarul socoti cuminte sa taca. Doar dupa ce pornira strajile, in continuarea certurilor, se lauda ca i-ar fi putut impiedica, daca ar fi vrut, caci in cancelarie numai el are dreptul sa dea porunci.

taranii nici nu mai plecara din curtea primariei in asteptarea celorlalti. Planuiau, si strigau, si se sfatuiau. Se infuriau unul de la altul si incepeau sa suduie ori sa scrasneasca din dinti. Se incurajau reciproc sa nu le fie frica de nimeni, ca daca voda s-a dat pe fata de partea lor, apoi boierii nu vor mai indrazni sa-i asupreasca. Unii explicau ca, si de-ar veni soldati, cat de multi, n-are de ce sa le fie frica, fiindca soldatii sunt tot tarani si nu vor trage in oameni, ba, daca s-or intarata, vor trece si ei de partea astalalta si atunci sa-i vezi pe ciocoi... Se pomenea din ce in ce mai des de boierul Miron, fara sa se mai fereasca nimeni. Se ridicau si glasuri care-l injurau, iar Toader Strambu ajunse sa strige in gura mare:

- Numai hotul cel batran e de vina ca ne-a coplesit atata de rau saracia, ca ceilalti hoti dupa dansul s-au luat de ne-au asuprit si ne-au flamanzit!... Dar si cand i-oi pune mana-n ceafa, ehehe, sa te tii, mosule, cum ti-o fi de bine!

Altii erau infricosati ca din pricina batranului vor pierde castigurile razmeritei, ca dansul n-are sa-si dea mosia din mana de bunavoie si cu sila cine sa i-o apuce?

- Da ce, acu merge pe voia lui? se incruntara cativa. Ce, tot el are sa ne porunceasca? D-aia a venit revolutia, sa suflam noi in ciorba lui, ori dansul intr-a noastra?

- Lasati, fratilor, ca tataie sufletul intr-insul si numai sa ne strambam o data la el ca fuge, catu-i de batran, de nu-l prinzi nici cu ogarii! observa unul span si slab, starnind rasete de multumire.

Trecusera trei ceasuri de cand cancelaria si curtea erau pline de oameni. Strajile se intorsesera, dupa ce colindasera tot satul.

Lumea insa nu se urnea, asteptand mereu pe fruntasi. Trifon, ca si cand el ar fi fost capul satului, mereu iesea pe afara si intreba: "N-a venit Luca Talaba, nici mos Lupu, nici Marin Stan, dar Filip Ilioasa?..." in sfarsit sosira unul cate unul, parca n-ar fi stiut de ce sunt chemati. Se codira fiecare in parte, ca ei n-au ce sa se amestece.

- Dar la impartirea mosiilor o sa va imbulziti! striga Toader Strambu. Lasa, ca va stim noi! Ati umblat sa cumparati cu bani grei Babaroaga si nici n-ati vrut sa ne cunoasteti pe noi, saracimea.

Atunci era bun pamantul. Acu, pentru ca se imparte la toti, nu va mai place.

- Ba mie-mi place, mai Toderita, numai sa-mi dati! zise Marin Stan voios.

- Apoi ti-ai luat si de la arendasul Cosma ce-ai putut, dar acu te faci ca nu ne cunosti! vorbi Leonte Orbisor cu imputare.

- M-a chemat cineva pe mine, Leonte? Spune tu... Apoi atunci? facu Marin intepat deodata.

- Dar la cumparat cine te-a chemat? si ai umblat cu limba scoasa! sari din nou Toader.

Discutia se infierbanta. Multimea se atata, socotind ca batranii se impotrivesc numai ca sa incurce pe cei saraci in dobandirea pamanturilor. Cu cat sovaiau mai mult, cu atat participarea lor parea oamenilor mai trebuincioasa, de teama ca altminteri se vor invarti lucrurile, asa incat la impartire vor fi dati la o parte cei ce n-au si vor lua iarasi cei instariti, cum au facut si cand au umblat sa cumpere mosia cucoanei... Vorbele se ingrosau si amenintarile de sudalmi sporeau. Luca Talaba se infurie ca de ce-l injura pe el, ca nu e sluga nimanui. Filip Ilioasa, jignit, vru sa plece acasa, dar cineva ii pomeni de porcii arendasului. Atunci se nascu o incaierare.

Filip, incercand sa-si faca loc de trecere, parc-ar fi rupt un zagaz de manie, se pomeni deodata cu o revarsare de pumni si ghionturi din toate partile, care nu se domoli decat cand Luca striga speriat si dansul:

- Da ce, mai oameni, ne-ati poftit aci sa ne luati la bataie?...

Asa merge treaba?

- Asa, nea Luca! raspunse Trifon Guju dezvelindu-si dintii. Cine nu pricepe de vorba trebuie sa priceapa de bataie!





Rascoala - Focurile - Scanteia (01)
Rascoala - Focurile - Scanteia (02)
Rascoala - Focurile - Scanteia (03)
Rascoala - Focurile - Scanteia (04)
Rascoala - Focurile - Scanteia (05)
Rascoala - Focurile - Scanteia (06)
Rascoala - Focurile - Flacari (01)
Rascoala - Focurile - Flacari (02)
Rascoala - Focurile - Flacari (03)
Rascoala - Focurile - Flacari (04)
Rascoala - Focurile - Flacari (05)
Rascoala - Focurile - Flacari (06)
Rascoala - Focurile - Focul (01)
Rascoala - Focurile - Focul (02)
Rascoala - Focurile - Focul (03)
Rascoala - Focurile - Focul (04)
Rascoala - Focurile - Focul (05)
Rascoala - Focurile - Focul (06)
Rascoala - Focurile - Focul (07)
Rascoala - Focurile - Focul (08)
Rascoala - Focurile - Sangele (01)
Rascoala - Focurile - Sangele (02)
Rascoala - Focurile - Sangele (03)
Rascoala - Focurile - Sangele (04)
Rascoala - Focurile - Sangele (05)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (01)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (02)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (03)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (04)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (05)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (06)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (07)
Rascoala - Focurile - Apusul (01)
Rascoala - Focurile - Apusul (02)
Rascoala - Focurile - Apusul (03)
Rascoala - Focurile - Apusul (04)
Rascoala - Focurile - Apusul (05)
Rascoala - Focurile - Apusul (06)


Aceasta pagina a fost accesata de 2549 ori.