Rascoala - Focurile - Apusul (04)
de Liviu Rebreanu
4.
A doua zi, inainte de amiazi, un convoi de vreo cincizeci de tarani fu pornit spre Pitesti, incadrat de soldati cu armele incarcate, sub comanda unui plutonier batran si ranzos. Dovediti sau banuiti a fi fost capii razvratirii si a fi savarsit diferite crime, erau ferecati in lanturi si apoi toti impreuna legati de un singur lant gros si lung, doi cate doi. Cativa soldati purtau si bate grele cu care sa imboldeasca la mers pe eventualii sovaitori.
Curand dupa-amiazi isi luara ramas bun de la Grigore Iuga, unde pranzisera, Baloleanu, Grecescu si maiorul Tanasescu. Se duceau, spunea prefectul, sa constate efectele pacificarii in toate comunele care au fost contaminate de spiritul razvratirii. Mai ales ca au primit rapoarte confidentiale cum ca, in unele sate, mosierii, intorsi acasa sub ocrotirea armatei si gasindu-si avutul pradat, au inceput sa se faca singuri instructori, judecatori si executori ai presupusilor vinovati.
- Asta nu se poate! declama Baloleanu cu o nobila indignare.
Eu nu voi tolera represalii! Unde-am ajunge daca fiecare s-ar apuca sa-si faca singur dreptate dupa capriciile sale? Legea trebuie sa fie egala pentru toti!... (intalnind privirea ironica a tanarului Herdelea.) Una e apararea interesului general si alta e interesul particular, cu razbunarile lui dispretuitoare de legi!...
Ziua urmatoare pleca si Titu Herdelea. Grigore l-ar mai fi retinut, daca nu s-ar fi gandit ca in imprejurarile acestea, cand la tara e numai jale, si durere, si ruina, aceasta ar insemna mai mult egoism decat prietenie.
- Ai fost prea bun ca ai stat langa mine in zilele de primejdie si de suferinta, ii zise la despartire. Nu vreau sa abuzez de prietenia dumitale... iti multumesc si nu voi uita niciodata devotamentul adevarat cu care ai inteles si ai suportat toanele si tacerile mele!...
De altfel nici eu nu voi zabovi mult pe aici acuma. Singuratatea si toate umbrele care ratacesc aici in aer m-ar neurasteniza complet. Trebuie insa sa iau dispozitii pentru muncile inca neincepute si pentru reparatia celor ce se mai pot repara...
Cu aceeasi brisca galbena si cu acelasi Ichim pe capra parasi Titu si acuma Amara. Ulita era tot pustie, parca oamenii inca n-ar fi indraznit sa iasa de prin case sau ascunzatori. Curtea primariei era tot plina de tarani culcati la pamant, cu fata in jos si paziti de soldati. Ancheta continua cu aceeasi intensitate, numai anchetatorii s-au schimbat. Capitanul Lache Gradinaru a luat locul maiorului, iar plutonierul Boiangiu pe al procurorului.
Pana la Costesti, in toate satele vazu semne de anchete similare.
in gara Costesti se intalni cu Cosma Buruiana, care il descusu indelung asupra starilor din Amara si-i spuse ca maine se va intoarce si el acasa, deocamdata singur, pana va constata ca intr-adevar nu mai e nici o primejdie...
in Bucuresti, primul drum il facu in aceeasi zi la Gogu Ionescu.
ii era penibil sa fie crainicul nenorocirii, dar isi zicea ca, dupa telegrama laconica a lui Grigore, amanuntele pe care le aducea dansul vor fi totusi o consolare. Casa din strada Argintari cu scara monumentala si scoica deasupra intrarii, care cu vreo sase luni in urma, cand venea miscat si infricosat sa se intereseze de sosirea boierilor, i s-a parut atat de vesela si de fericita, acuma avea o infatisare posomorata, cu toate ca razele asfintitului ii mangaiau zidurile si se jucau in geamuri, iar in gradinita cu potecile curate, straturile de iarba tanara verzuiau ca niste covorase de catifea intinse la soare. Gasi numai pe Eugenia acasa. il puse sa-i povesteasca tot inainte de a sosi Gogu. Eugenia era ingrozita, dar mai mult de durerea sotului ei. Ea l-a oprit sa plece la Amara pentru inmormantarea Nadinei. I-a fost frica sa nu se mai intample ceva pe acolo... Sosi si Gogu curand. in cele cateva zile de cand nu l-a vazut Titu, parc-ar fi imbatranit cu zece ani. isi uitase cochetariile si-si pierduse jovialitatea. Cum dadu cu ochii de Titu, incepu sa planga cu hohote, ca o femeie incapabila sa se stapaneasca. Numai acuma simtea cat de mult a iubit-o pe Nadina, mai mult decat pe o sora, ca pe un copil al sau. Ascultand pe Titu, care trebui sa repete povestirea, ofta mereu: "Bietul tata!... Cum o sa suporte el vestea asta!" Batranul Tudor Ionescu intreba mereu daca s-a inapoiat Nadina, rasfatata inimii lui bolnave, de la tara, pentru ca a aflat si el despre intinderea rascoalei din Arges...
Seara Titu Herdelea trebui sa povesteasca si sotilor Gavrilas, la masa, ce a patit si ce a vazut la tara. Astfel se culca tarziu si numai in pat isi arunca ochii pe gazetele de dupa-amiazi. Zambi trist citind ca, gratie masurilor cuminti luate de noul guvern, tulbura rile sunt aproape pretutindeni potolite, fara varsare de sange.
I se parea o batjocura. in suflet ii mocnea mereu revolta inabusita.
Se visa la Amara, in curtea primariei, in mijlocul multimii tavalite la pamant. Maiorul taia capetele plecate cu sabia lui stirbita si ruginita de sange. Cand o ridica asupra unui copilas care plangea sfasietor, Titu s-a aruncat asupra maiorului, i-a smuls-o din mana si a azvarlit-o... "Te arestez! Te arestez!" racnea maiorul. Titu se vazu inhatat de soldati furiosi si apoi deodata cravasa maiorului incepu sa-i sfartece obrajii...
La Drapelul, a doua zi, Rosu il imbratisa, parca s-ar fi intors din mormant. il introduse si la Deliceanu, sa-i istoriseasca metodele de pacificare ale noului guvern. Vesnic ispitit de a ridica Drapelul prin ceva de mare senzatie, secretarul redactiei se gandea sa publice impresiile tanarului redactor, inclusiv conflictul cu maiorul sanguinar.
- Nu, nu, Rosule! il opri directorul. Noi ne-am obligat moralmente sa le dam concursul pentru potolirea dezordinilor. Trebuie sa ne respectam angajamentul! Noi nu putem fi murdari si criminali cum au fost ei!
- Bine! facu Rosu. stiam anticipat. Drapelul e condamnat sa vegeteze in vecii vecilor!
Peste cateva zile Titu, prezentandu-se regulat la Drapelul, gasi pe Rosu mai negru ca totdeauna. Crezu ca a avut vreo neplacere particulara si-l lasa in pace, asezandu-se sa fabrice articolasele anodine cotidiene pe care se obisnuise acuma a le produce in redactie. intr-un tarziu, secretarul izbucni singur:
- Ce oroare!... Ce ticalosie!... Ce barbarie!...
Nu i se potriveau exploziile teatrale. Glasul lui suna gol ca al unui actor fara talent. Parca si-ar fi dat seama, se scufunda iar in tacere si numai dupa vreun sfert de ora relua sarcastic:
- Ei, ce facem cu revolutia noastra, puiule?... S-a terminat, ai?... I-am pus cruce?... Adica ce cruce?... Mii de cruci!
Titu Herdelea se apropie ca de obicei spre a arata ca-l intereseaza.
- Ai observat, sper, ca rubrica tulburarilor taranesti a disparut aproape complet din ziare?... Ceea ce inseamna ca represiunea a fost eficace. Linistea s-a restabilit in toata tara... Ce liniste?... Mii de morminte proaspete semnaleaza ca ordinea cea mai perfecta domneste iarasi in Romania!
Apoi, dupa o mica pauza, cu fata congestionata de indignare:
- Mai baiete, ce-ai vazut tu in Arges a fost o gluma de salon fata de cruzimea si barbaria ce s-a abatut asupra tuturor satelor din tara de cand au luat astia conducerea!... Cei impuscati sau in general ucisi de expeditiile represive sunt cei fericiti si norocosi, pentru ca au scapat de schingiuirile spaimantatoare pe care trebuie sa le indure cei vii... in sfarsit, a fost o baie de sange colosala, ceva cum nu s-a mai pomenit nicairi in lume in veacul din urma, nici chiar in colonii sau fata de triburile salbatice. si toate pe tacute, sa nu afle Europa si lumea. Tunurile au bubuit, au nimicit din temelii sate multe, pustile au trosnit neincetat... Victimele sunt aruncate in gropi colective, fara cruce, sa nu lase nici o urma... si nimeni nu poate protesta, nimeni nu cuteaza sa cracneasca, fiindca sunt in joc interesele tarii si fiindca interesele tarii cer ca atatea milioane de tarani sa munceasca flamanzi si goi pentru a procura catorva mii de trantori bogatiile care sa fie risipite in lux si luxura!
- Daca n-am unde sa scriu? zise tanarul Herdelea. Eu as protesta!
- Mai bine ca n-ai unde, puiule, caci cu tine ar ispravi repede: te-ar expulza din tara ca pe orice strain indezirabil!
- Eu? strain? in Romania? zambi Titu cu superioritate ironica.
- Nu uita, puiule, ca tu nu esti cetatean roman, oricat te-ai crede tu mai roman ca altii! Asa ca indata ce vei deveni periculos ordinii publice, nu vei mai fi frate, ci dusman, si ca atare... Dar fii linistit!... intr-o saptamana, doua numai tribunalele vor mai pastra amintirea razmeritei de ieri prin judecarea zecilor de mii de tarani, stransi cu arcanul de pretutindeni, care umplu toate inchisorile tarii... incolo, toata lumea va fi profitata si multumita. Cei devastati vor fi repede si gras despagubiti de catre stat ca sa-si refaca gospodariile, ba chiar sa le imbunatateasca. Iar taranii, daca vor fi cuminti, vor primi o noua avalansa de discursuri, si promisiuni, si vorbe goale, fiindca, sa nu uitam, parlamentul va fi dizolvat curand-curand si se vor face alegeri noi...
intr-adevar, peste vreo zece zile nici chiar Rosu nu mai pomenea despre miscarile taranesti. Ziarele discutau tot mai insistent despre alegerile in perspectiva. Ici-colo, mai ales in presa partidelor, se cerea descoperirea si pedepsirea instigatorilor. Primavara trezea noi pofte de viata. Gradinile de vara isi pregateau deschiderile. Cafenelele si carciumile acaparau trotuarele cu mesele scoase la aer. Pe Calea Victoriei, intre Bulevard si Palat, femeile frumoase intinereau in toalete ispititoare. Plimbaretii cotidiani de ambele sexe isi sopteau pe trotuare obisnuitele chemari: "iubire", "papusica"...
Titu Herdelea statea acuma mai putin pe acasa, desi camera lui era draguta si prietenoasa. Tocmai intr-o dupa amiaza pe care se hotarase sa o jertfeasca unei carti interesante, se pomeni cu vizita doamnei Alexandrescu, insotita de surazatoarea Mimi.
Tanarul se mira. Fosta-i gazda ii spuse ca s-a abatut pe-aici si, fiindca a avut drum, si i-a fost dor de dansul, ca nu l-a uitat cat a fost totdeauna de gentil, dar mai cu seama fiindca Mimi a cicalit-o: "Hai, mamico, sa-l vedem daca m-a uitat..." Pe urma aduse vorba despre Jenica, ocarandu-l c-a fost o lichea si s-a purtat ca un ordinar, ca intr-o buna zi n-a mai dat pe la ea si i-a trimis pe hodorogul de tata-sau sa-i notifice sfarsitul aventurii. Ce mai faier le-a tras ea tuturor, n-o sa uite nici in cer!... Mimi, saracuta, nu l-a putut suferi de la inceput pe Jean, ca i s-a parut antisat de persoana lui si lipsit de educatia fina pe care Mimi a primit-o de la mamica ei. Dar ea, naiva, de, ca femeia cinstita, n-a luat seama la nimic si s-a increzut in vorbele lui. Ce regreta mai mult e ca, din pricina lichelei si a ofticoasei de sora-sa, a despartit doua inimi care se iubeau. Ca Mimi, dragalasa de ea, i-a marturisit deschis, ca unei mame bune, din prima zi: "Mamico, tare-i simpatic chiriasul tau!" si de atunci n-are peri in cap de cate ori i-a spus: "Mamico, mi-e drag si mi-e drag!" in sfarsit, acuma a dat Dumnezeu de a ramas libera si Mimi, a scapat si ea de Jenica, asa ca acuma...
- Ei, hai, pupati-va, hai, ca eu ma intorc cu spatele! zise deodata doamna Alexandrescu, drept incheiere.
Mimi se agata de gatul lui Titu frecandu-si buzele de buzele lui. Tanarul Herdelea se rusina de toata scena asta si ingana, fastacit, cuvinte galante de care ii era si mai rusine. in sfarsit, doamna Alexandrescu il pofti sa le viziteze. La plecare, Mimi ramase in urma, iar se freca de el si-i sopti languros:
- Sa vii negresit, bebe!
intamplarea aceasta hotari pe Titu Herdelea sa se duca chiar a doua zi la Tanta, in dosul garii, la parintii ei. De doua saptamani, de cand s-a intors de la tara, nu s-a intalnit deloc cu Tanta. Ea nu s-a mai aratat, iar el n-a indraznit s-o caute. Fu primit bine de toata familia. Tanta se minuna, si se bucura, si se imbujora de fericire. Jean i-a strans mana parca numai ieri s-ar fi despartit.
Vorbira mai mult de nunta lui, care era fixata peste cateva saptamani dupa Pasti. Jean ii propuse sa-i fie cavaler de onoare.
Titu accepta cu conditia sa aiba de pereche o domnisoara de onoare simpatica. Adica pe Tanta. Ochii doamnei Ionescu se induiosara de multumire; chiar batranul Ionescu se sili sa surada si reusi.
Grigore Iuga sosi la Bucuresti abia peste trei saptamani dupa Titu. Desi avea figura obosita, in ochi ii palpaia parca o noua incredere.
- S-au intors, fireste, toti cei fugiti, raspunse dansul curiozitatii tanarului Herdelea. S-a intors si Platamonu, dar fara fiul sau, mutilat, care, probabil, boleste undeva, in vreun sanatoriu... Numai mortii nu se mai pot intoarce!
Cautand sa-i alunge tristetea, Titu incerca sa schimbe vorba, Grigore insa continua linistit:
- Am inceput si am terminat semanaturile de primavara!...
Oamenii s-au intors la ogoare, parca episodul razvratirii ar fi fost un vis urat. S-au reluat muncile cu mai multa ravna, cu un fel de desperare muta... Din nenorocire, aproape un sfert dintre tarani sunt inchisi pe la Pitesti. Toate beciurile orasului s-au transformat in temnite. Noi nu invatam nimic din nici o nenorocire... Fara sa-ti mai spun ca lipsa atator brate, in imprejurarile astea, e si o mare pierdere pentru economia tarii!... in sfarsit, ne silim sa stergem urmele uraganului pe cat se poate. De altfel, natura insasi ne ajuta.
Pretutindeni e o navala de viata noua. Pomii si copacii au inflorit.
Ruinele focurilor, taciunii, scrumul, peste toate a pus stapanire primavara...
- Dar sufletele oamenilor? intreba Titu.
- Dumnezeu stie, numai Dumnezeu! zise Grigore. Mie mi s-a parut, de cate ori am vorbit cu vreun taran - care a fost batut, si doar toti au fost, ca nu regreta nimic, ba dimpotriva... A ramas in mintea tuturor intrebarea pe care n-o mai poate smulge nici o represiune: "Apoi cum sa traim fara pamant?"
Rascoala - Focurile - Scanteia (01)
Rascoala - Focurile - Scanteia (02)
Rascoala - Focurile - Scanteia (03)
Rascoala - Focurile - Scanteia (04)
Rascoala - Focurile - Scanteia (05)
Rascoala - Focurile - Scanteia (06)
Rascoala - Focurile - Flacari (01)
Rascoala - Focurile - Flacari (02)
Rascoala - Focurile - Flacari (03)
Rascoala - Focurile - Flacari (04)
Rascoala - Focurile - Flacari (05)
Rascoala - Focurile - Flacari (06)
Rascoala - Focurile - Focul (01)
Rascoala - Focurile - Focul (02)
Rascoala - Focurile - Focul (03)
Rascoala - Focurile - Focul (04)
Rascoala - Focurile - Focul (05)
Rascoala - Focurile - Focul (06)
Rascoala - Focurile - Focul (07)
Rascoala - Focurile - Focul (08)
Rascoala - Focurile - Sangele (01)
Rascoala - Focurile - Sangele (02)
Rascoala - Focurile - Sangele (03)
Rascoala - Focurile - Sangele (04)
Rascoala - Focurile - Sangele (05)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (01)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (02)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (03)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (04)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (05)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (06)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (07)
Rascoala - Focurile - Apusul (01)
Rascoala - Focurile - Apusul (02)
Rascoala - Focurile - Apusul (03)
Rascoala - Focurile - Apusul (04)
Rascoala - Focurile - Apusul (05)
Rascoala - Focurile - Apusul (06)
Aceasta pagina a fost accesata de 1677 ori.
