Rascoala - Focurile - Focul (02)

Rascoala - Focurile - Focul (02)

de Liviu Rebreanu



2.

Nadina transformase, cat s-a putut, dupa gustul ei dormitorul conacului. Gogu si Eugenia se multumeau la tara cu un confort relativ, in care nu intrau preocupari de frumos, ci numai de util.

Nadina nu voia sa renunte la minimul de artistic nici in voiajuri, in camerele de hotel unde avea sa petreaca o noapte, doua. Patul monumental si masiv pentru doua persoane, cu care se mandrea Gogu, spunand ca te odihnesti intr-insul ca la sanul mamei, Nadinei i se parea c-ar inabusi-o si prin scufundarea in moliciunea lui, dar mai cu seama prin monstruoasa-i lipsa de proportii si de gust. in coltul dinspre vestibul, aproape de una din ferestrele mari, cu grilaj de fier, ce deschideau o vedere simpatica spre gradina de flori, i se pusese o canapea simpla, larga, pe care noaptea intai a dormit scaldata dupa oboseala calatoriei. Azi-noapte, insa, somnul a ocolit-o, desi l-ar fi dorit mai mult ca oricand, tocmai ca s-o scape de frica insistenta ce pusese stapanire pe toata fiinta ei. Mereu i se nazarea ca aude pasi, prin gradina sau prin celelalte camere, ca a batut cineva in geam, ca o mana a incercat clanta de la vestibul... De cate ori ajungea in semiluciditatea ce precedeaza somnul, cate un zgomot nou, straniu, o facea sa tresara, sa-i indeparteze odihna. De-abia spre dimineata, dupa ce a ascultat un rastimp cum isi raspundeau cocosii din sat, vestind apropierea rasaritului, a adormit de-a binelea. Tot un cantec de cocos, sub fereastra ei, in gradina, a desteptat-o adineaori dintr-un vis atat de placut, ca nici nu si-l putea aduce aminte, ramanandu-i doar senzatia si regretul ca nu l-a putut visa pana la sfarsit. Fara sa-si dea inca seama unde se afla, cateva clipe facu sfortari, cu ochii inca inchisi, sa adoarma iar, ca sa poata continua visul sau macar sa si-l reaminteasca. in loc de aceasta, isi redestepta frica urata cu care s-a luptat toata noaptea si deodata se dezmetici... Nu indrazni sa deschida pleoapele, parca nevazand nimic ar fi mai in siguranta.

Era o tacere mare. isi auzi intai vibratiile firesti si de obicei nebagate in seama ale propriilor ei nervi auditivi, ca un susur continuu, infinit de delicat, apoi zvacnirile ritmice ale inimii in piept si, dupa un rastimp ce i se parea nesfarsit, ii rasuna in timpane, brusc si strident, cotcodacitul indignat al unei gaini in gradina, atat de clar, ca si cand fereastra ar fi fost larg deschisa. Zgomotul acesta neasteptat ii zgaltai inima o clipa, dar indata ce il identifica, spaima i se transforma intr-un sentiment de incredere. intinse mana spre mescioara pe care isi pusese micul ei ceasornic de aur.

- Opt! murmura ea examinand cadranul. Cat sunt de obosita!

Parca nici nu m-as mai ridica din culcus!... si totusi trebuie sa plec! Am intarziat... As putea fi pe drum, daca... Numai Rudolf sa fie gata, eu intr-o jumatate de ora sunt in masina... Dar fata asta pe unde o fi umbland? incepu sa strige, lungind si cantand silabele:

- Ileana... Ilenuto!... Unde esti, Ilenuto?... Ileana!...

Peste cateva secunde capul fetei aparu in crapatura usii de la vestibul, incetinel, ca si cand n-ar fi fost sigura daca a auzit aievea glasul cucoanei sau numai i s-a parut.

- Hai, fetito, intra!... Te-ai sculat? zise Nadina intinzandu-se alene sub plapuma si rasfatandu-se ca o pisica la caldura. Rudolf a scos masina? Ileana, frumusica si curatica, avea vesnic un ras zglobiu, care-i placea Nadinei, incat o si intrebase daca n-ar vrea sa mearga cu ea la Bucuresti. Acuma insa rasul ei era speriat.

- Iar te-a certat maica-ta, Ilenuto? urma Nadina vazand-o asa.

Aide, nu mai fi trista, ca nu-ti sade bine!

- Vai, conita draga...

Cum deschise gura, cum o napadi plansul. Abia printre lacrimi si oftari izbuti sa spuie ce-a patit soferul si ca arde Ruginoasa.

Nadina insasi, parca n-ar fi patruns cuvintele, nu-si dadu seama indata de intelesul lor si intreba:

- Bine, bine, dar masina e gata? Fiindca trebuie negresit sa plec...

Cand apoi se dumeri, fu cuprinsa de o groaza atat de violenta, ca ramase impietrita in pat, cu plapuma pana sub barbie, uitandu-se la Ileana cu niste ochi mariti, in care tremura o lucire sticloasa.

Numai intr-un tarziu incepu sa balbaie cu un glas strain, frant si neputincios:

- Ce fac eu acuma, Ilenuto?... Acuma o sa ma omoare si pe mine, acuma...

Fata o iubea si-i era mila de frica ei. Prinse curaj si-i explica cu insufletire si cu vorbe pline de incredere ca tatal sau s-a dus de multisor sa vesteasca pe boierii din Gliganu despre ce s-a intamplat si boierii vor veni cu trasura cea mai buna si o vor lua-o, asa ca poate sa fie linistita si sa nu-si faca inima rea deloc. De altfel oamenii de aici nu sunt haini si n-ar cuteza sa se dea la rautati...

Nadina o asculta si nu pricepea bine, dar glasul ei o mangaia si-i alina in suflet ranile spaimei. Apoi deodata arunca la o parte plapuma si zise pripit:

- Atunci sa ma imbrac, sa ma gaseasca gata... Da-mi tu, fetito, halatul, repede si pe urma...

Se rasuci pe marginea canapelei, isi potrivi talpile in papucii moi, se ridica in picioare si-si scoase camasa de noapte, aruncando pe asternut. Ramase goala, cum ii placea atat de mult sa umble acasa, in dormitorul ei, intre oglinzile care-i rasfrangeau toate rotunjimile corpului si-i maguleau increderea in frumusetea ei.

Acuma nu se gandise sa-si admire goliciunea. Gestul fusese instinctiv. Desi in odaie era cald, o cutremura un fior de frig.

- Aide, Ilenuto, aide, ca mi-e racoare, murmura ea stranga ndu-si sanii cu bratele incrucisate pe piept.

- Doamne, conita, frumoasa mai sunteti! facu Ileana in extaz, aducandu-i halatul si vazand-o goala-goluta.

Nadina surase fara sa vrea. Admiratia o incanta totdeauna...

Pe cand fata ii punea pe umeri neglijeul de matase moale, alba, si ea cauta sa-si vare bratul in maneca larga, se auzi afara, in curte, galagie de glasuri.

- Uite c-or fi si sosit boierii, conita draga! striga Ileana cu bucurie.

- Du-te repede, fetito! sopti Nadina cu vocea uscata de emotie.

si intoarce-te sa-mi spui!

Ileana o zbughi afara prin vestibul. Nadina isi simtea inima zvarcolindu-se de nerabdare. ii tremurau genunchii. isi impreuna in fata foile halatului si se lasa pe marginea canapelei. Asculta, incordandu-si cu desperare auzul. Percepea un zgomot confuz din care se desprindea uneori un glas cu timbrul vag cunoscut. Se silea sa aleaga vocea arendasului sau pe a avocatului si nu izbutea, parca ar fi pierdut amintirea lor.

„Dar daca nu sunt ei?“ ii trecu prin minte ca o strafulgerare.

Simti o inclestare in inima atat de dureroasa, ca vru sa tipe. in clipa aceea insa auzi foarte deslusit niste pasi bocanind grabit in vestibul. Apoi usa se deschise furtunos, parc-ar fi sarit din tatani si in fata ei aparu un taran tanar, voinic, osos, cu caciula neagra, infundata tantos intr-o parte, cu ochii negri, incruntati, cu laibarul negru peste camasa lunga, cu niste bocanci grei in picioare.

Trantind usa, Petre Petre se protapi inaintea Nadinei:

- Cucoana, de ce...? Glasul i se curma brusc ca si cand o mana furioasa i s-ar fi infipt in beregata. Nadina, in primul moment de spaima, a inceput gestul de a se scula in picioare. Genunchii insa n-au rezistat, incat la mijlocul miscarii a cazut inapoi pe marginea divanului. Aripile neglijeului atunci s-au desfacut, dezvelindu-i sanii, pantecele, picioarele, fara ca ea sa-si mai dea seama. Ochii ei ingroziti priveau pe taranul care navalise in camera ei. intr-o frantura de secunda i se paru cunoscut, isi reaminti ca este vizitiul care a plimbat-o cu sania cand s-au speriat caii, si cat a impresionat-o atunci forta lui neobisnuita si siguranta lui linistita, apoi ca totusi acuma tocmai acelasi om a venit s-o omoare. in aceeasi vreme ii auzea intrebarea racnita si ii vedea ochii. Observa in clipa urmatoare ca i se ineaca glasul si in privirea lui o stralucire noua in locul incruntarii.

Stralucirea aceasta lacoma si tulbure a remarcat-o de atatea ori in ochii mai tuturor barbatilor si totdeauna a magulit-o, socotind-o ca dovada cea mai sigura a pasiunilor ce le desteapta frumusetea ei. Privirea taranului o ardea ca o flacara. O simtea cum i se plimba pe corp si deodata intelese ca corpul i-e dezvalit. Sari in picioare strangandu-si halatul pe piept si strigand disperata:

- Ce vrei sa faci ?... Ajutor!... Nu!... Ajutor!...

Petre talmaci strigatul ei ca o chemare. Sangele ii fierbea in vine si-i rosise toata fata, pana si bulbii ochilor. Nu mai vedea nimic afara de figura ei ingrozita si cu atat mai ispititoare, si de haina alba, usoara, sub care ii zarise carnea. intinse instinctiv bratele cu maini mari, noduroase, ca si cand ar fi vrut sa opreasca o pornire ce nu se mai poate inabusi, balbaind neputincios:

- Apoi... de ce... sa nu... te...

Nadina dadu sa fuga spre cealalta fereastra. O maneca a halatului atinse o mana intinsa a lui Petre. Degetele o insfacara singure.

- Lasa-ma, lasa-ma!... Ajutor!... Nu! striga Nadina, zbatandu-se sa-si smulga maneca din mana lui.

Deodata simti bratul lui vanjos cuprinzandu-i mijlocul. Cu o lunecare de soparla se smulse din haina, lasand-o in mainile lui, iar ea, goala, alerga in coltul dinspre sufragerie si se piti dupa speteaza unui fotoliu. Lucirea mata a trupului ei starni mai aprig pornirea barbatului. Zvarli haina ce-o tinuse in maini parca i-ar fi oferit-o sa se imbrace si se apropie de fotoliu cu bratele deschise ca la un joc de-a ascunselea.

- Nu te-apropia!... Ajutor!... Ce vrei sa faci ?! tipa Nadina cu capul deasupra spetezei, urmarindu-i miscarile cu ochii holbati de spaima.

Cand Petre ajunse langa fotoliu, Nadina tasni din ascunzatoare sa treaca spre usa vestibulului si pe acolo afara. Bratul lung al lui Petre ii atinu calea si-i incolaci mijlocul.

- Lasa-ma!... Ajutor!

Petre o ridica in sus ca pe o papusa si o intoarse cu fata spre dansul, cuprinzandu-i cu celalalt brat picioarele peste solduri. isi lasa capul pe spate ca sa-si inalte privirea spre ochii ei. Nadina, zvarcolindu-se, intalni privirea aprinsa si-i vazu obrajii inundati de o bucurie mare. incepu sa-l izbeasca cu pumnii peste fata, peste cap, ii smulse caciula si-l lovi peste ochii in care pofta ardea ca o valvataie. El rabda loviturile ei ca niste mangaieri pana ce, luandu-si seama, isi ascunse obrajii pe pantecele ei. Nadina nu simtise mainile aspre care-i strangeau soldurile si mijlocul, dar acuma simtea cum ii zgarie pielea mustatile si buzele lui fierbinti.

Zbatandu-se necontenit, corpul ei aluneca usor in jos pana ce gura taranului ajunse sa se scufunde intre sanii ei mici si rotunzi. Buzele lui insetate se oprira deasupra unuia, mozolindu-l patimas cateva clipe si, in sfarsit, dintii muscara ca intr-o piersica parguita.

- Ma doare!... Ajutor!... Da-mi drumul! tipa Nadina, incepand iarasi sa-l izbeasca peste cap.

Atunci baga de seama ca Petre, strangand-o si sarutand-o, se retrasese pana aproape de divanul cu plapuma botita de pe care se sculase ea adineaori. si, fara a-si fi ridicat fata dintre sanii ei, calauzit numai de lacomia instinctului, o aseza incet pe spate, de-a curmezisul canapelei, incolacindu-i mijlocul cu un brat, iar cu celalalt sprijinindu-se. Nadina isi infipse degetele in parul lui, zgaltaind cu furie. Deodata simti mana lui grea ca un mai intre pulpele ei lipite, despartindu-le si facand loc genunchilor lui.

Aceeasi mana ii pipai o clipa pantecele cu miscari aspre. Nadina se zvarcolea neputincioasa sub greutatea barbatului, leganandu-si capul pe dunga canapelei:

- Nu vreau!... Ajutor!... Ajutor!

Petre isi ridica atunci capul dintre sanii ei si mormai ragusit:

- Stai binisor... Stai, ca doar nu te ma... Uite-asa!

Nadina avu o cutremurare dureroasa. Se mai zbatu cateva clipe, apoi tipetele ei devenira tot mai slabe, iar mainile ei loveau numai ca niste aripi plapande. Apoi scancetele ei se transformara in gemete sacadate, dominate, si acelea, de gafaiturile flacaului. Cu ochii stransi si gura intredeschisa, capul Nadinei se legana mereu, in timp ce bratele ei incolaceau inconstient gatul barbatului care-i rascolea toata fiinta intr-o infiorare ametitoare. Se simtea patrunsa de o bucurie atat de intensa, parca s-ar fi impartasit dintr-o taina necunoscuta, amara si dulce, mai presus de toate.

Ramase istovita cu fata-n sus, nemiscata, cu pleoapele inchise.

Deodata, glasul lui Petre, putin batjocoritor, rasuna ca dintr-o departare mare:

- Apoi vezi, cucoana, degeaba ai tipat si te-ai zvarcolit, ca doar nu te-am...

Nadina se ridica, parca s-ar fi trezit dintr-un cosmar. isi inveli goliciunea cu camasa de noapte ce-i era la indemana si-si acoperi fata cu mainile, simtind numai o scarba infinita de corpul pe care si-l adorase.

Petre isi luase caciula de jos si o infundase in cap. Statu o clipa examinand pe Nadina, parca de-abia acuma ar fi vazut-o mai bine.

Murmura in sine cu o ridicare de umeri:

- Cucoana, necucoana...

Apoi adauga cu un glas care se silea sa fie poruncitor:

- Daca ti-e draga viata, cuconita, sa fugi!... Ai auzit ? Sa fugi indata, altfel...

Nadina se uita la dansul, ca si cand n-ar fi inteles, fiindca, aparandu-si trupul, a uitat primejdia adevarata. Din infatisarea lui se dumeri, isi aduse aminte si zise scancit:

- Unde sa fug ?... Scapa-ma!... Ce sa fac ? Petre nu voia sa se induioseze. Repeta mai aspru:

- Fa ce te-o indrepta Dumnezeu, cucoana, numai nu zabovi deloc...

Iesi morfolindu-si sfarsitul. Nadina ii auzi bocancii pe dusumele.

isi cauta ciorapii, balabanind cu mana langa canapea si sosaind din buzele uscate, parca ar fi vorbit cu cineva:

- Trebuie sa plec... Unde sa plec?... Doamne, Doamne, unde sa plec?





Rascoala - Focurile - Scanteia (01)
Rascoala - Focurile - Scanteia (02)
Rascoala - Focurile - Scanteia (03)
Rascoala - Focurile - Scanteia (04)
Rascoala - Focurile - Scanteia (05)
Rascoala - Focurile - Scanteia (06)
Rascoala - Focurile - Flacari (01)
Rascoala - Focurile - Flacari (02)
Rascoala - Focurile - Flacari (03)
Rascoala - Focurile - Flacari (04)
Rascoala - Focurile - Flacari (05)
Rascoala - Focurile - Flacari (06)
Rascoala - Focurile - Focul (01)
Rascoala - Focurile - Focul (02)
Rascoala - Focurile - Focul (03)
Rascoala - Focurile - Focul (04)
Rascoala - Focurile - Focul (05)
Rascoala - Focurile - Focul (06)
Rascoala - Focurile - Focul (07)
Rascoala - Focurile - Focul (08)
Rascoala - Focurile - Sangele (01)
Rascoala - Focurile - Sangele (02)
Rascoala - Focurile - Sangele (03)
Rascoala - Focurile - Sangele (04)
Rascoala - Focurile - Sangele (05)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (01)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (02)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (03)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (04)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (05)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (06)
Rascoala - Focurile - Petre Petre (07)
Rascoala - Focurile - Apusul (01)
Rascoala - Focurile - Apusul (02)
Rascoala - Focurile - Apusul (03)
Rascoala - Focurile - Apusul (04)
Rascoala - Focurile - Apusul (05)
Rascoala - Focurile - Apusul (06)


Aceasta pagina a fost accesata de 786 ori.
{literal} {/literal}