Amandoi - Capitolul 1 - Ciufu

Amandoi - Capitolul 1 - Ciufu

de Liviu Rebreanu


Quis, quid, ubi, quibua auxiliis,
cur, quomodo, quando?

Quintilianus


- Oare ce-o fi patit procopsitul de frate-meu ? zise Spiru Daniloiu, uitandu-se la nevasta-sa numai cu ochii, fara a intoarce capul. Ca m-a intrebat popa Ilie de la biserica Sf. Nicolae... Zice ca a trimis de trei ori la dansul si casa parca ar fi pustie...?

Era luni seara, pe la mijlocul lui decembre. Stateau la masa, singuri, sotii Daniloiu, in sufrageria vasta, plina de mobile felurite, bufete si servante incarcate de vasarii, tacamuri, bibelouri... Policandrul de cristal cu zeci de lumini ardea, ca totdeauna, cu un singur bec, pentru economie. Printre cesti si pahare, pe bufet, trona statueta de bronz a lui Napoleon, cumparata de ocazie la Bucuresti. Desi Daniloiu era numai negustor si nici nu facuse armata, avea profunda veneratie pentru marele imparat, ca dealtfel mai toti negustorii si alti burghezi instariti din Pitesti.

Cu coatele pe masa, tinand in maini un zdravan picior de gasca, barbatul se oprise din molfait, asteptand parca o explicatie. Chipes, inalt, avea fata bloncoasa, aspra si mustati stufoase bulgaresti manjite de grasime. Sotia lui, Vasilica, numai cu vreo opt ani mai mica, parea mai batrana ca dansul, cu parul ei imputinat si carunt, cu obrajii plini de zgarcituri, mai ales in colturile buzelor, incat gura semana cu o punga lipita subt nasul ingust si ascutit Ea ispravise de mancat si, pe ganduri, cu un gest mecanic, strangea faramaturile de paine dimprejurul tacamului.

- Aoleu! facu drept raspuns, tresarind. Tocmai adineaori vorbiram si noi, cu Solomia, despre dansii, ca n-au mai dat nici un semn de viata!

- Da, adevarat - dadu din cap Spira Sambata dimineata m-am intalnit cu Ilarie la pravalie si de-atunci... Iar azi e luni!

Intra servitoarea cu un sifon pe care il aseza pe masa, la indemna stapanului, alaturi de o sticla de vin pe jumatate goala.

- Ce vorbeam noi, Solomie, despre tata Mita? intreba doamna cu o mica satisfactie. Vezi, si dumnealui zice ca nu-i lucru curat!

Servitoarea tresari ca si d-na Daniloiu adineaori si se uita ingrozita la Spiru care o masura cu o privire nehotarata. Ochii ei mari, albastri, cu luciri aproape violete, pastrau o expresie blonda, catifelata, invaluitoare. Dealtminteri intreaga-i faptura era plapanda si fina, incat nimeni n-ar fi spus ca e taranca. Potrivit de inalta, mladioasa si cu mers de porumbita, bratele si mainile delicate, obrajii putin palizi, buzele pline mereu umede, avea totusi o infatisare melancolica, parca in suflet ar fi purtat numai tristete. Cand zambea se lumina ca o madona, dar in vremea din urma zambea tot mai rar.

- De cate ori nu ma cruceam si eu cu Solomia: cum, Doamne, pot sta atat de singuri si de parasiti? relua Vasilica pe ganduri. La batranete omul are mai multe nevoi. si dumnealor sunt destul de batrani...

- Apoi daca eu am saizeci si cinci, Ilarie trebuie sa se apropie de saptezeci si patru-cinci - mormai barbatul cu gura plina. Iar Mita cred ca a batut si ea saptezeci...

Se intrerupse, isi pregati tacticos un sprit, il dadu de dusca, isi sterse gura si mustatile, apoi isi drese glasul sa continue....

Atunci insa se auzi zbarnaitul soneriei in coridor, atat de strident ca toti trei se cutremurara.

- Cine-o fi ? sopti d-na Daniloiu dupa o tacere. Ia vezi, Solomie!

Peste cateva clipe servitoarea anunta pe un om din partea parintelui Ilie, care vrea negresit sa vorbeasca cu domnul.

- Ce-i, Mihai? intreba Daniloiu latindu-se pe scaun, ca sa-si dea mai multa greutate. Ce s-a intamplat?,.. Te-a trimis parintele?

- M-a trimis, domnule Spirica-raspunse omul ramas langa usa. M-a trimis sa va spun ca iar am fost la domnul Ilarie, a treia oara, si tot degeaba. Poate nici n-or fi acasa.

- Ei, Doamne, n-or fi - interveni Vasilica suparata. Cum sa nu fie acasa? Unde sa fie?

- De, cucoana, stiu eu ? facu omul dand din umeri.

Se numea Mihai Ciufu si era servitorul bisericii de mai multi ani. taran imbracat oraseneste, indesat, cu capul colturos si mic, cu ochii caprui vicleni in fundul capului, gura mare cu dinti puternici tataresti, falca de jos iesita inainte, parca mereu ar fi intins gatul - facea o impresie neplacuta, mai ales ca avea si un glas mieros, nepotrivit cu infatisarea lui. Preotul Tanasescu il lauda insa ca e harnic si credincios.

- La urma urmelor s-ar putea sa fi plecat la Bucuresti dupa vreo afacere -observa Daniloiu. Au mai plecat ei si altadata asa, fara sa sufle nimanui o vorba.

Ciufu relua cu glas blajin si cu o usoara nemul-tumire pe fata:

- De sambata pana acum eu am fost de trei ori, cum zic, dar n-as putea jura nici intr-un fel, nici intr-altul...

- Nici sambata n-ai gasit pe nimeni? se mira Daniloiu. Pe la ce ora zici ca ai fost sambata? Ca sambata dimineata m-am intalnit cu Ilarie si am vorbit impreuna cum vorbesc cu tine...

Servitorul arunca o privire circulara oprindu-se pe rand la toti trei cu o compatimire obosita, continuand apoi totusi dulceag:

- Vad ca d-voastra nu vreti sa ma credeti parca v-as spune minciuni ori basme...

Lui Daniloiu purtarea si vorba servitorului i se pareau necuviincioase, iar plecaciunea prefacuta il scoase din tatani. Izbucni:

- Prost esti, mai omule, ori esti al dracului ? Ce umbli sa ma imbeti pe mine cu apa rece?... Eu te intreb: cand ai fost sambata la frate-meu, la ce ora, ziua ori seara? Asta te intreb, idiotule, si la asta sa raspunzi!

Se sculase de pe scaun si se indrepta spre Ciufu, rosindu-se si umflandu-se, parca ar fi pornit sa-l plez-neasca. stiindu-l iute la lovit si cu mana grea, d-na Daniloiu sari sa-l potoleasca:

- Astampara-te, Spirica, si nu te necaji ca-ti face rau!... Lasa-l sa povesteasca pe indelete!...

Daniloiu se linisti ca prin farmec. Se aseza pe alt scaun, mai bufnind putin si masurand cu ura pe servitorul care plecase ochii in pamant ca un calugar siret. Medicii l-au sfatuit de mult sa nu se enerveze, pentru ca, gras si sangeros, e amenintat sa-l loveasca odata damblaua.

- Eu as vrea sa spun, cucoana, ca d-aia m-a trimis sfintitul pe vremea asta de nici cainele sa nu-l lasi pe-afara! zise Ciufu supus catre Vasilica, tragand cu coada ochiului spre Daniloiu. Ca a inceput un viscol si un ger cum nici la Boboteaza nu se pomeneste...

- Bine, bine, cred, intrerupse doamna - dar nu mai lungi vorba prea mult, ca stii ce ne doare pe noi!

- Cum sa nu stiu, cucoana, pacatele mele! facu servitorul cu importanta. Ca, Doamne fereste, de s-ar fi intamplat ceva, apoi d-voastra trebuie sa aflati mai intai si sa... Dumnezeu insa e bun si mare si poate sa aiba mila de noi toti...

Ofta adanc, parca sa sublinieze o durere tainica ori numai sa starneasca mai multa curiozitate. Gazdele nici nu luara seama, doar Solomia, mereu la spatele stapanei, murmura cu glas pierdut...

- Doamne iarta-ne si ne apara de toate pacatele!

D-na Daniloiu cunostea jalea si durerea Solomiei. O dojeni ocrotitor:

- Ia taci, fata, nu mai supara pe Dumnezeu cu tanguiri fara rost!

- Sa vedeti cum s-a intamplat - porni Ciufu repede ca si cand i-ar fi fost frica sa nu piarda sirul. Alaltaieri, sambata, poate sa fi fost pe la noua dimineata, cum ieseam cu sfintitul sa mergem in oras, nici n-apucam sa facem cinci pasi, chiar in fata bisericii, ne intalnim nas in nas cu domnul Ilarie Daniloiu, fratele d-voastra, coane Spirica... Dumnealor s-au oprit, iar eu, dupa obraz, m-am dat nitel la o parte, dar auzeam ce vorbeau cum ma auziti d-voastra... Domnul Ilarie e efor la biserica noastra, ca doar stiti prea bine, si fara iscalitura dumnealui nu-s bune socotelile sfintitului. Acu nu stiu despre ce fel de socoteli o fi vorba, destul ca parintele Ilie de vreo saptamana se tot roaga de domnul Ilarie sa pofteasca la iscalit si dumnealui tot fagaduieste ca are sa vie negresit, dar de venit nu vine. Dintr-una dintr-alta, sfintitul aduse iar vorba de socoteli si domnul Ilarie isi da cuvantul ca dupa pranz nici n-are sa se mai odihneasca, dupa cum ii e obiceiul de cincizeci de ani, ci va veni la datorie... Parca-l aud si acuma: "Sa incheiem, parinte, sa nu dea moartea peste mine si sa ramai d-ta incurcat din pricina mea !" Sfintitul a ras: "Ehe, cucoane, de batrani ca d-ta moartea fuge mancand pamantul!" Asa ne-am despartit razand. Dumnealui a trecut devale, spre casa, ca suntem aproape vecini, iar noi am luat-o inainte, spre piata. Domnul Ilarie aducea un peste subsuoara, ca in toate sambetele, ca e mai ieftin sambata decat vinerea... Sfintitul l-a asteptat toata dupa-amiaza in zadar. Domnul Ilarie iar n-a venit. Dupa ce am tras clopotele, parintele Ilie, cam suparat, m-a minat sa-i aduc aminte ca e asteptat... Pe la amiazi, poate tineti minte, a inceput dintr-o data o lapovita cu vant aspru de-ti ingheta sufletul. Greu imi venea sa ies pe o vreme ca aceea, dar porunca-i porunca, m-am dus... Tocmai se ingana ziua cu noaptea, ca acuma se intuneca tare de timpuriu. Ajunsei la dumnealor, deschisei binisor portita si o luai spre fundul curtii. Nici o palpaire de lumina in casa, ori de zgomot si nici un semn de viata... Ma cuprinse un urat de moarte, poate si unde plecasem numai in haina de m-a patruns pana la os frigul si umezeala, incepui sa strig: "Domnule Ilarie!... Coana Mito!"... Nimic. Ma oprisem tocmai in dreptul marchizei pe unde umbla boierii, dar nu cu gandul sa intru pe-acolo, ca-mi cunosc lungul nasului, fara numai sa vad daca e cineva in casa. Strigand asa in nestire bagai de seama ca usa marchizei e doar trasa si se misca usor in bataia vantului. Atunci ce-mi dete prin gand: ia sa bat eu la usa! Intrai in marchiza si batui intai mai usurel, pe urma mai cu putere, si iar strigai: "Coane Ilarie!... Domnule Daniloiu!" Am stat asa acolo, batand si strigand, poate cateva minute... Apoi daca am vazut ca nu raspunde nimeni, am gandit ca n-or fi acasa si-mi pierd timpul degeaba. Am inchis frumos usa marchizei, sa n-o tranteasca vantul si sa sparga geamurile, si am iesit din curte... Parintele Ilie nu s-a mai necajit sau n-a vrut sa se arate fata de mine. "Ei, zice, cine stie ce-o fi avut si dumnealor de nu-s acasa... Nu face nimica. Maine sa te duci, Mihai, indata dupa sfanta slujba, si nici sa nu te intorci fara dumnealui !" "Bine, zic, sa ma duc, de ce sa nu ma duc daca trebuie?"... Sambata noaptea a nins intaia oara ast-an. Dupa zloata si vifornita de peste zi chiar trebuia sa ninga. Cand m-am sculat zapada era de jumatate de metru. Am muncit toata dimineata sa fac partie in curte si sa curat in fata bisericii...

Povestirea servitorului, prolixa si sfatoasa, multumi si pe Spiru Daniloiu, care la fel istorisea cand avea ceva mai de seama. Baremi d-na Daniloiu sorbea vorbele si schimba, in rastimpuri, priviri de uimire sau de aprobare cu Solomia, adevarata ei confidenta, desi Solomia acum participa mai putin ca alteori la evenimentele familiare.

- De-abia pe la amiazi m-am putut repezi iar pana la domnul Ilarie - continua Ciufu cu aceeasi sfatosie. Intrai in curte, strigai, batui la usa, ma dusei si prin dos sa bat - degeaba, Liniste si tacere, ca si ieri. Ce-o mai fi si asta. Maica Precista? Ia, zic, sa ma uit nitel pe geam daca nu sunt inauntru? C-or fi oamenii bolnavi ori... Dar ti-ai gasit! Geamurile inghetate tun si cu niste flori groase si frumoase parca ar fi fost zugravite pe sticla. Asta inseamna ori ca nici n-au dormit acasa, ori ca au plecat dis-de-dimineata cine stie unde... Ce sa mai stau si ce sa mai incerc? cand a aflat sfintitul ca iar n-am dat de dumnealui, s-a facut bors si m-a ocarat in toate felurile, parca ar fi vina mea daca domnul Ilarie nu-i acasa. "Nu, striga sfintitul, ca nici n-ai fost, ticalosule, unde te-am trimis, ca nu se poate sa nu-l gasesti in Pitesti pe Ilarie Daniloiu!"... Azi-dimineata, dupa ce s-a potolit, o fi chibzuit ca si d-voastra ca poate sa fie la mijloc vreo boala ori altceva si, dupa pranz, m-a trimis iar, a treia oara, sa mai vad ce mai e pe acolo... Ce sa fie? Ca si ieri si ca alaltaieri. Pustiu si tacere. Degeaba strigi si degeaba bati... si asa mi-a poruncit pe urma sa vin sa va povestesc si d-voastra ce si cum s-au intamplat lucrurile, ca d-voastra ca rude de-aproape...

Tacu brusc, incurcat, cu un suras prostesc, ca si cand n-ar mai fi avut ce spune si s-ar stradui zadarnic sa mai gaseasca alte cuvinte.

Dupa un rastimp, parca s-ar fi trezit din piroteala, Daniloiu ingaima ostenit:

- Spune parintelui Ilie ca-i multumim de interes si sa fie linistit ca Ilarie isi cunoaste obligatiile si n-are sa-l lase incurcat...

- Poate s-o indura Dumnezeu si n-o fi nimic rau - adaoga Vasilica putin plangator, desi voia sa para calma. Asa baiete? Acuma du-te acasa, nu cumva sa te astepte parintele si sa se supere!

Femeia ar fi dorit sa dezbata pe indelete intamplarea aceasta ciudata despre Ilarie si Mita, dar Spiru parea buimacit de tot. Intr-adevar barbatul nu ascultase in realitate pe Ciufu cu interesul ce l-ar fi aratat altfel. Dupa izbucnirea nervoasa, in vreme ce servitorul vorbea, s-a gandit mereu ca a mancat iar prea mult si se simtea balonat, cu o somnolenta bolnava in tot corpul, parandu-i-se ca si respiratia s-a ingreuiat. Pe urma il prinse teama ca are sa i se faca rau, ii fu rusine sa se planga si mai ales sa cheme un medic ca sa-i dea ceva sa previe ce ar putea sa i se intample. Nici nu-i mai pasa de frate-sau. cand e in joc sanatatea lui, ce sa-l doara necazurile altuia, fie chiar ale fratelui.

D-na Daniloiu incerca sa infiripeze o convorbire, tocmai crezandu-l abatut din pricina ingrijorarii pentru Ilarie. Ba ii si zise, ca sa-l linisteasca.

- Lasa-l incolo pe frate-tau, nu-ti mai face inima rea, ca n-o fi nimic... N-ai vazut ce mutra de bandit avea servitorul popii?... maine pana-n ziua mergem cu Solomia sa vedem ce e... Dar mi se pare ca nu ti-e prea bine, Spirica? urma deodata speriata. Aoleu, iar ai mancat prea mult si... Of, Doamne, ca si tu... Aide, stai cuminte unde esti, sa te trag nitel cu otet aromatic, sa te mai racoresti si sa te sprintenesti...

Daniloiu incepu sa geama. intrebarea sotiei i se parea o confirmare a boalei. Se jura in gand ca nu va mai manca seara nimic. Cel mult un iaurt gol. (Juramantul se repeta de cate ori se simtea rau.) Raspunse bland, supus:

- Da, da... Fa cum crezi... Numai sa nu ma doara...

- De ce sa ne inchipuim indata crime si rautati? zise Vasilica, obsedata de vorbele servitorului. Poate sa nu fie nimic, poate sa fie numai...





Amandoi - Capitolul 1 - Ciufu
Amandoi - Capitolul 2 - Stapana cu servitoarea
Amandoi - Capitolul 3 - Cinci minute
Amandoi - Capitolul 4 - Casa crimelor
Amandoi - Capitolul 5 - Mostenitorii indignati
Amandoi - Capitolul 6 - Banuielile Aretiei
Amandoi - Capitolul 7 - Solomia vrea sa plece
Amandoi - Capitolul 8 - Judecatorul si politaiul
Amandoi - Capitolul 9 - Informatorul ofensat
Amandoi - Capitolul 10 - Cand ai mintit?
Amandoi - Capitolul 11 - Doua biete femei
Amandoi - Capitolul 12 - Toiagul batranetelor
Amandoi - Capitolul 13 - Cortegiul funerar
Amandoi - Capitolul 14 - O celebritate pitesteana
Amandoi - Capitolul 15 - Lixandru
Amandoi - Capitolul 16 - Alibi
Amandoi - Capitolul 17 - Inelul cu briliant
Amandoi - Capitolul 18 - Testamentul
Amandoi - Capitolul 19 - Parerile lui Spiru
Amandoi - Capitolul 20 - Intoarcerea judecatorului
Amandoi - Capitolul 21 - Un ac de par


Aceasta pagina a fost accesata de 1204 ori.
{literal} {/literal}