Amandoi - Capitolul 17 - Inelul cu briliant

Amandoi - Capitolul 17 - Inelul cu briliant

de Liviu Rebreanu


- Am impresia, domnule jude, ca sunteti pe o pista falsa - zise politaiul Ploscaru jovial, sorbind ultimele picaturi din marghilomanul cu care-l tratase Dolga. Va spun asta numai pentru ca mi-ati facut onoarea sa ma intrebati, altfel nu mi-as permite, caci instructia unei afaceri oarecum misterioase este totdeauna chestie de inspiratie...

Judecatorul zambi cu superioritatea certitudinii:

- Dovezile materiale vin singure ca un corolar al dovezilor spirituale, draga domnule Ploscaru!

- Da, hotarat! Cu conditia ca esafodajul spiritual sa fie de nezdruncinat! observa sceptic politaiul. Aici insa, la fiece cotitura, raman intrebari deschise. Nu se pot trage concluzii dintr-o retea de supozitii... Aveti numai un portofel gol pe care se cladeste toata constructia, dar chiar portofelul v-a fost oferit gratios de cel banuit. si totusi ce usor l-ar fi putut distruge fara urma!

- Ar fi inutil sa incerc a te convinge la juma-tatea drumului - zise Dolga radios. Peste doua-trei zile, daca nu mai curand, vom relua conversatia pe alte temeiuri... D-ta refuzi orice importanta porto-foliului, care ti se pare un argument tocmai impo-triva ipotezei mele. tin doar sa-ti atrag atentia ca nascocirea afacerii cu dolarii si cu portofelul a fost din partea tanarul ui Delulescu o abila pregatire si o justificare prealabila a banilor straini pe care avea sa-i puie in circulatie mai tarziu, dupa linistirea lucrurilor...

Judecatorul chemase pe Ploscaru ca sa faca im-preuna o perchezitie in camaruta pe care Ciufu o avea in dependintele locuintei preotului Tanasescu. Spre a nu starni curiozitate si aglomeratie, hotarase sa mearga pe inserat, cand incepe sa se intunece si inainte de a se aprinde luminile. Ciufu, insotit de un sergent, va fi adus de la politie direct la biserica, iar de acolo pe urma la tribunal pentru confruntarile si noul interogatoriu ce pregatise Dolga din vreme si la care fusesera citati cei necesari.

Preotul Tanasescu se sperie cand vazu mai ales pe politisti, dar judecatorul Dolga se scuza politicos aratandu-i ca e vorba numai de o mica cercetare spre a verifica unele presupuneri cu privire la Ciufu.

- Of, omule, multa rusine mi-ai facut! exclama preotul intristat catre servitorul care lacrima cu ochii in pamant. cat te-am. dojenit pentru patima minciunilor si iata ca minciunile te-au nenorocit!

Judecatorul avea o speranta foarte vaga si abu-roasa ca ar putea gasi in odaia lui Ciufu parte din banii ce ii va fi cedat Romulus Delulescu din fructul crimei. isi dadea seama ca ar fi fost o nebunie din partea criminalului sa nu fi ascuns intr-un loc mai sigur prada, dar conta putin pe noroc si pe prostia servitorului.

- Am sa va deschid eu, domnilor - urma parintele Tanasescu agitat, luand o legatura de chei. cand am vazut ca l-ati oprit la politie, am incuiat odaia ca sa nu intre copiii sau servitoarea!

Perchezitia se facu destul de repede, caci odaia servitorului, luminata cu un bec atarnat de sarma din tavan, nu continea afara de patul asternut militareste decat o oglinjoara pe perete, o masa cu un scaun si, pe un cui de lemn batut in zid, cateva haine agatate cu grija.

- Lucrurile bune unde le pastrezi, mai Ciufule? intreba politaiul cu blandete. N-ai ladita ta de la armata ?

- Este, domnule politai! ingana servitorul. Subt pat!...

Trase afara ladita, o aseza pe masa, scormoni cheita din fundul buzunarului pantalonilor, descuie si ridica incet capacul, parca i-ar fi fost frica sa nu sara ceva afara:

- Poftiti...

- Scoate binisor tot! porunci judecatorul trecand langa masa.

- Sunt numai rufsoare si bulendre si... - murmura infricosat Ciufu, golind treptat lada.

Pe fund, intr-un plic galben vechi, politaiul gasi carnetul militar si cateva acte, apoi, infasurat intr-o batista rosie, alt plic cu doua bancnote de cate cinci sute, iar trei piese de cate o suta de lei innodate separat in coltul batistei

- Ce bani sunt astia? intreba politaiul cu o privire spre Dolga.

- Ce-am putut strange si eu de cand slujesc pe sfintia-sa-raspunse servitorul cu aceeasi infricosare.

- A strans, a strans - intari preotul Tanasescu repede. Ca n-a fost cheltuitor si nici betiv ori stricat altfel. Numai de minciuna nu s-a dezvatat pana ce nu s-a izbit cu capul de zidurile primejdiei!...

- Ba inca si acuma se incapataneaza in minciuna in loc sa marturiseasca adevarul si sa-si usureze sufletul si situatia! zise si judecatorul, dar cu ton sever, care voia sa risipeasca mila inutila.

- Apoi cu adevar marturisesc, domnule judeca-tor- grai Ciufu, incurajat de mila stapanului sau. Dar daca nu vrea nimeni sa ma asculte si sa ma creada...

- Destul! intrerupse sec Dolga. Ce mai e in lada? adaoga apoi intinzand putin gatul. Nu mai e nimic? Dar cutia de chibrituri?... Da-o incoace!

- Asta, domnule judecator, e...

Judecatorul gasi o foaie de hartie subtire, moto-tolita, in care era invelit un inel de aur cu un briliant cat un bob de mazare.

- A, asta era? exclama Dolga cu un zambet de satisfactie, radicand inelul in dreptul luminii ca sa controleze stralucirea pietrei.

Urma o pauza de uimire. Toti ochii priveau inelul din mana judecatorului. Politaiul, nedumerit, rupse tacerea:

- imi dati voie un moment?... E sticla sau bri-liant ?

- Priveste apele! zise Dolga intinzandu-i inelul si intreband apoi pe Ciufu: Ei, acuma ce minciuna ai sa mai nascocesti?

Servitorul se retrasese instinctiv un pas ca si cand ar fi vrut sa se fereasca de o lovitura. Raspunse indata plangator, dar cu siguranta:

- Domnule judecator, va jur pe ce am mai sfant... L-am gasit de mult, poate sa fie o jumatate de an, dupa o vecernie, in fata bisericii si...

- si n-a reclamat nimeni! facu batjocoritor Dolga, Cineva a pierdut un inel de treizeci de mii de lei si a tacut malc !

- Da, e briliant! spuse politaiul inapoind jude-catorului inelul. Ciudat!

- Nu-i asa? surase Dolga, infasurand inelul cum a fost si varandu-l in buzunar. Foarte ciudat! Dar se vor lamuri toate curand !... Va sa zica am fi terminat ! Individul sa fie condus la cabinetul meu imediat!

- Ei hai, duceti-va! zise politaiul morocanos catre sergentul insotitor.

- Vai de capul tau, amaratule! adaoga preotul Tanasescu consternat. Sa-mi faci tu mie atata rusine. Du-te cu Dumnezeu!

Sergentul iesi cu Ciufu, in vreme ce judecatorul multumi preotului pentru osteneala si-i ceru inca o data scuze ca i-a pricinuit neplaceri fara voia lui...

Pe drum spre tribunal Dolga vorbea triumfator, laudandu-si perspicacitatea cu aluzii ironice la neincrederea de pana adineaori a specialistilor experimentati. Politaiul, ganditor si nemultumit, raspunse parca in sila. Iesira astfel incet pe strada Grivitei, pana in strada mare. La colt, inainte de a o lua la dreapta, politaiul zise deodata:

- Pentru mai multa siguranta, aidem sa intram la Constantinescu sa vedem daca nu cumva ne-am inselat cu briliantul!

Dolga zambi:

- Nu vrei deloc sa accepti realitatea, scumpe domnule Ploscaru... Daca-ti face placere, aidem! O confirmare mai mult nu poate decat sa foloseasca!

Ceasornicarul Constantinescu, marunt, vioi, cu o barbuta neagra tunsa in colturi, cu ochi scaparatori, ii intampina cu joviala plecaciune. Examina inelul cateva clipe si striga incantat:

- Un briliant prima, domnule judecator si dom-nule politai!... Face si intre frati cincizeci de mii!

Apoi privindu-l mai de aproape, adaoga ezitand:

- Un moment... imi dati voie? Cred ca-l si cu-nosc... Daca nu ma insel... Acum doi sau trei ani, poate si patru, a fost la noi doamna Cristescu, trebuie s-o stiti, vaduva inspectorului de la caile ferate, sa ma intrebe daca as fi amator si cat as oferi pe un inel cu briliant... ti-aduci aminte, Sofico? se intoarse deodata spre nevasta-sa care, mai trecuta, cu parul aproape carunt, impletea ciorapi langa masa lucratorilor. Ia uita-te si tu, ca femeile, cand e vorba de bijuterii...

Rase si intinse inelul d-nei Constantinescu care, dupa doua momente, il restitui mormaind cu indiferenta (pe cat era el de vioi, pe atata era ea de ursuza):

- Da, da, sigur... de la Cristeasca...

- Bine, dar d-na Cristescu e saraca, de abia se tine din pensia dupa barbatu-sau?... zise politaiul necrezator.

- Adevarat, perfect! aproba ceasornicarul Toc-mai ne-am gandit si noi... Ce sa ne amestecam in afaceri de astea delicate? Cine stie ce poate sa fie la mijloc?... Acu, fie vorba intre noi, eu banuiesc ca nici nu era al ei, ci a venit trimisa de alta cucoana care nu voia sa se afle ca are nevoie de bani si-si vinde bijuteria... in orice caz eu sunt ceasornicar. Am colea si cateva inele, cercei, dar numai lucruri ieftine, pentru lumea saraca... Trebuie sa luptam cu viata cum putem!... D-aia i-am spus: "Madam Cristescu, frumos e, de pret e, dar nu-i de mine!...

Ce capital am e varat in ce vezi aici... imi pare rau, madam Cristescu!" Am sfatuit-o sa se duca la un giuvaergiu, la Gica Malurescu. S-o fi dus, nu s-o fi dus, nu mai stiu!...

in vreme ce judecatorul impacheta inelul, iar politaiul asculta ganditor, Constantinescu continua cu alt glas, curios si confident:

- De la vreun furt, domnule Ploscaru?... Ori l-ati gasit cu ocazia crimei la Ilarie Daniloiu?... Iaca, se poate, nu m-as mira deloc... Cristeasca n-o fi gasit pret sa-l vanda si l-a pus amanet la coana Mita a lui Ilarie... Ei da...

Strada mare incepuse sa se animeze, ca in fiecare seara, de multimea celor care simt nevoia sa ia aer plimbandu-se agale de la tribunal pana la magazinul Iuga, incurcand circulatia trasurilor si pe oamenii cu ocupatii serioase. Plimbarea aceasta serala, pe vreme buna ca si pe vreme rea, vara ca si iarna, e distractia cea mai placuta a pitestenilor de toate categoriile, intocmai cum a fost odinioara "bulevardul pardon" la Campulung, prilej de adevarata infratire intre cei ce altfel sunt despartiti prin barierele vietii, intr-o dulce comunitate aici se fac cunostinte intre fete si baieti, aici cunosc ofiterii pe domnisoarele rezistente, aici incep exercitiile de flirt elevele si elevii, subt ochii binevoitori ai profesorilor si profesoarelor, aici se dau primele intalniri amoroase si celelalte, precum tot aici politicienii locali isi cultiva popularitatea, iar oamenii de afaceri pun la cale combinatiile...

inaintand greu prin multimea vesela, judecatorul Dolga ruga pe politaiul Ploscaru sa-i descopere negresit pana maine la pranz pe proprietarul inelului gasit la Ciufu.

- intamplarea, mama tuturor descoperirilor, ne-a servit de doua ori - zise Dolga. Acuma nu ramane decat sa continuam pe pista cea buna... iti incredintez inelul! Treci chiar acum la giuvaergiu sau la d-na Cristescu. Eu, intre timp, sper sa obtin in sfarsit marturisirea adevarata... Ei, la revedere! indata ce ai un rezultat, te rog sa ma vestesti!

ii stranse mana si incerca sa-si iuteasca mersul, strecurandu-se printre figurile zambitoare ce cuprindeau strada si trotoarele...

- Ei, gata? intreba pe grefier intrand in cabinetul sau si scotand grabit paltonul si sosonii, ajutat de usierul zelos.

- Gata de mult, domnule jude - raspunse grefierul luandu-si locul la masa lui.

- Sper ca Ciufu n-a comunicat cu celalalt!?

- Se poate?... Ordonanta asteapta cum ati dispus, jos, pe sala...

Pe urma fu introdus Ciufu. Dardaia ca apucat de friguri, desi in vestibul era cald. Pe fruntea ingusta, cu doua brazde orizontale adanci, smocuri de par se incalceau lipite parca cu clei. Ochii rositi, ca si cand n-ar fi dormit de multa vreme, inecati mereu in lacrimi, se uitau implorand la judecatorul care se plimba de colo-colo, cu mainile la spate, cu pasi rari, intr-o tacere calculata.

- Ei, Ciufule! zise aproape prietenos Dolga, oprindu-se brusc in fata servitorului Vrei sa mar-turisesti ?

- Cum sa nu vreau, domnule judecator! raspunse Ciufu cu o licarire noua.

- Atunci spune cum ai facut!

- Ce-am facut, domnule judecator?

- Cum i-ai omorat! apasa Dolga tintuindu-l cu privirea.

Ciufu incepu sa se inchine repede, zicand cu glas plangator ca o vaicareala;

- Eu n-am omorat, domnule judecator... N-am omorat... N-am omorat!... Jur pe sfanta cruce! N-am omorat!

Judecatorul tacu cateva clipe, ramanand nemiscat, privindu-i zvarcolirea.

- Va sa zica nu vrei sa spui? urma dansul mereu linistit. Bine, Ciufule!... Va sa zica starui in minciuna?... si acuma cand am gasit in lada ta inelul pe care l-ai furat dupa ce ai savarsit crima?

- N-am omorat, domnule judecator! Nu ma na-pastuiti, domnule judecator...

- Tagada e de prisos, Ciufule, pentru ca am destule dovezi si voi mai avea!... O marturisire sincera iti usureaza soarta si la judecata si in fata lui Dumnezeu, Ciufule!... Orice om poate gresi si greseala i se iarta daca ii pare rau si o marturiseste... Ai vazut bine, ca nu te-am injurat, nu te-am batut, nu te-am chinuit, cum fac altii. Daca faceam asa, ai fi marturisit de mult. Dar eu nu vreau sila. Vreau sa recunosti tu insuti, ca astfel sa te indreptezi!

- Dar daca n-am omorat, domnule, judecator, pacatele mele, cum sa spun c-am omorat? Daca nu-s vinovat!... Of, maiculita, de ce m-ai facut pe lume!

Izbucni brusc intr-un plans cu hohote pe care in zadar se trudea sa le inabuse. Trupul i se zgaltaia si se cutremura ca o bucata de carne sfasiata proaspat. Cabinetul oficial se umplu treptat de durere, ca si cand din sufletul omului plangand ar fi rabufnit toate chinurile ingramadite in nesfarsitele ceasuri de apasare.

Judecatorul ramase un rastimp rece langa el, apoi trecu incet dupa birou, se aseza pe scaun si zise:

- Plangi, baiete, sa te usurezi si pe urma sa vorbim!

Cand reusi sa se linisteasca putin, servitorul spuse printre lacrimi:

- Domnule judecator, fie-va mila, iertati-ma...

- Bine, Ciufule! vorbi Dolga cu acelasi glas fara asprime. Eu vreau sa te iert si mi-e mila de tine, dar... Dar tu m-ai mintit si ma minti intr-una... Atunci cum vine asta?... Ai mintit ca v-ati intalnit cu Ilarie Daniloiu cand ieseati de-acasa. Adevarul e ca v-ati intalnit in dreptul tutungeriei centrale. Ai mintit ca te-ai dus cu parintele in piata... Parintele te-a trimis inapoi, inainte de-a ajunge in piata, ca sa spui batranului Ilarie sa nu vie dupa-amiaza, cum vorbisera adineaori, pentru ca preotul din Costesti avea sa-l ia la pranz pentru o inmormantare. Ai mintit ca te-ai dus dupa-amiazi, pe inserate, la Ilarie Daniloiu. Doi martori declara ca pe la unsprezece, inainte de amiazi, ai fost la Dica Secuianu, de unde tanarul Delulescu te-a trimis sa schimbi bani la zarafie... Dar alt martor imi spune subt juramant ca te-a vazut iesind din curtea lui Ilarie Daniloiu la ora unsprezece, sau aproape...

- Domnule judecator, nu va suparati, nu va mint, domnule judecator - zise Ciufu, stergandu-si ochii cu pumnii. E adevarat ca sfintia-sa m-a trimis sa spun domnului Ilarie sa nu vie dupa-amiazi, dar m-am dus atunci indata. Sa vedeti, domnule judecator! Am pornit, poate sa fi fost pe la unsprezece, sa cobor la domnul Ilarie, dar cand sa intru in curte m-a strigat soldatul de la domnul Dica sa merg, zice, ca vrea domnul Dica sa ma trimita undeva... si asa am trecut la domnul Dica si mi-a dat un bilet catre zarafia din strada mare. Acolo am zabovit pana la amiazi si n-am avut timp sa ma opresc la domnul Ilarie ca-mi era frica sa nu lipsesc cand va pleca parintele la Costesti...

Judecatorul asculta linistit, apoi relua:

- Va sa zica recunosti o parte din minciuni ? Bine si atata. Restul va veni... Dar... adineaori am descoperit in ladita ta un inel cu briliant care spui ca l-ai gasit pe strada. Nu cumva l-ai gasit in casa lui Ilarie Daniloiu ?

- Domnule judecator...

- Nu?... Atunci mai asteptam pana maine, sa te pun fata in fata cu stapanul inelului Poate ca atunci vei recunoaste ca sambata, cand ieseai din curtea lui Ilarie Daniloiu aveai in buzunar inelul cu briliant, impreuna cu alte giuvaeruri...

Ciufu vru sa mai zica ceva, dar judecatorul il opri cu un gest energic:

- Nu vreau sa te incurci mai rau in minciuna!... Sa fie introdus soldatul Iacob Cociorva! adaoga catre usierul pe care-l sunase.

Peste un minut intra soldatul, inalt, lalau, speriat, batand din calcaie si strigand:

- Traiti, dom' judecator !

- Soldat Iacob Cociorva - ii zise solemn Dolga, ai jurat pe sfanta cruce azi, cand te-am ascultat, ca ai spus adevarul. Uite colea pe Mihai Ciufu ! Spune-i in fata cum s-au intamplat sambata lucrurile! Ia seama ca ai jurat!

- Da, dom'le judecator!... Eu tocmai vaxuiam cizmele domnului locotenent, ca fusesem cu dumnealui la cazarma de i-am dus o geanta cu carti, si n-am avut timp sa le ispravesc. Atunci m-am pomenit ca ma suna dom' Dica si ma trimite galop sa-i aduc pe nea Ciufu de la popa ca are treaba cu dansul Am iesit cum eram, in papuci si cu capul gol si am alergat in sus spre casele parintelui. Dar cand ajunsei in dreptul casei domnului Ilarie, intalnii pe nea Ciufu ca tocmai iesea din curte si inchidea binisor portita. Zic: "Bine ca te gasesc, nea Mihai, ca te cheama urgent dom' Dica!" Dansul parca era nitel speriat si tot indesa ceva in buzunar, zice: "Bine, vin, Iacobe! si am venit impreuna, iar eu mi-am vazut de treburi Asa sa-mi ajute Dumnezeu!

Soldatul nu se uita la Ciufu, ci numai in ochii judecatorului, ca si cand i-ar fi fost teama sa nu greseasca si sa fie pedepsit.

- Ei, Ciufule, ai auzit? zise judecatorul. Mai tagaduiesti ca ai fost in curtea lui Ilarie Daniloiu inainte de amiazi?

in loc sa raspunda judecatorului, Ciufu se adresa ordonantei:

- Poti tu sa juri, Iacobe, ca ieseam din curte, mai?... Vrei sa ma bagi in ocna, Iacobe? Ce ti-am facut oare de ma innegresti asa fara dreptate?

Iacob Cociorva, incurcat, nu indraznea sa raspunda. Dolga trebui sa intervina:

- Raspunde-i in fata, soldat!

- Jur, nea Mihai, ca te-am vazut cum inchideai portita! facu ordonanta cu glas tremurat, intorcand capul spre Ciufu.

- Mai omule, adu-ti aminte bine! zise servitorul ca si cand ar fi sperat ca-l poate convinge. Eram cu fata la portita, Iacobe, dar voiam sa intru in curte, nu ieseam! Auzi tu? Vream sa deschid portita, n-o inchideam!

- Ba eu te-am vazut cum te vad acuma, nea Mihai! starui soldatul. inchideai incet, sa nu faca zgomot. si indesai cu mana cealalta ceva in buzunar ... Asta mi-e crucea, ca doar eu nu jur stramb si n-am de ce sa te napastuiesc, ca m-ar bate Dumnezeu, nea Mihai!

Judecatorul curma controversa:

- Ajunge, soldat Cociorva! Poti sa pleci!

- Eu ce-am vazut si ce stiu am spus, dom' judecator, traiti! zise ordonanta aproape cu amaraciune ca Ciufu a vrut sa-l faca de minciuna.

Dupa ce soldatul disparu, judecatorul Dolga mai facu o incercare:

- Ciufule! E mai rau cum faci...

- Domnule judecator, a cazut napasta pe capul meu! raspunse servitorul cu un oftat adanc. Cum n-as spune daca...

- Daca nu esti tu, de ce nu spui cine i-a ucis? continua judecatorul cu o blandete de circumstanta. Fiindca vezi tu, omule, inelul n-a cazut din cer in ladita ta, iar povestea cu gasitul pe ulita nici tu n-o poti crede... Eu vreau sa cred ca n-ai ucis si nici macar n-ai fost partas la crima. Dar tu trebuie sa stii pe ucigas, pentru ca ti-a facut si tie parte din talharie... si parte destul de buna. Giuvaergiul il pretuieste la cincizeci de mii, adica o avere, Ciufule! Totusi, daca te pocaiesti si-mi spui pe ucigas, iti fagaduiesc solemn sa te scap eu de orice pedeapsa si-ti dau drumul acasa imediat! Ei, daca nici asa nu ma asculti, atunci imi iau mana de pe tine, Ciufule!

- Domnule judecator, nu stiu -gemu servitorul.

- Spune cel putin cine a iesit inaintea ta din curtea batranului Daniloiu ? insista Dolga plecandu-se peste masa. Hai, repede !.. Numele!... il cunosti doar foarte bine! L-ai servit de atatea ori... De ce taci, Ciufule... Esti prost El a marturisit. El te-a vandut! El scapa, iar tu mergi la ocna, Ciufule ! De ce esti prost?,.. Spune!

Ciufu se zvarcolea neputincios. Baigui pierdut :

- Domnule judecator, eu...





Amandoi - Capitolul 1 - Ciufu
Amandoi - Capitolul 2 - Stapana cu servitoarea
Amandoi - Capitolul 3 - Cinci minute
Amandoi - Capitolul 4 - Casa crimelor
Amandoi - Capitolul 5 - Mostenitorii indignati
Amandoi - Capitolul 6 - Banuielile Aretiei
Amandoi - Capitolul 7 - Solomia vrea sa plece
Amandoi - Capitolul 8 - Judecatorul si politaiul
Amandoi - Capitolul 9 - Informatorul ofensat
Amandoi - Capitolul 10 - Cand ai mintit?
Amandoi - Capitolul 11 - Doua biete femei
Amandoi - Capitolul 12 - Toiagul batranetelor
Amandoi - Capitolul 13 - Cortegiul funerar
Amandoi - Capitolul 14 - O celebritate pitesteana
Amandoi - Capitolul 15 - Lixandru
Amandoi - Capitolul 16 - Alibi
Amandoi - Capitolul 17 - Inelul cu briliant
Amandoi - Capitolul 18 - Testamentul
Amandoi - Capitolul 19 - Parerile lui Spiru
Amandoi - Capitolul 20 - Intoarcerea judecatorului
Amandoi - Capitolul 21 - Un ac de par


Aceasta pagina a fost accesata de 1059 ori.
{literal} {/literal}