Amandoi - Capitolul 7 - Solomia vrea sa plece

Amandoi - Capitolul 7 - Solomia vrea sa plece

de Liviu Rebreanu


Spiru, tocmai fiindca sora-sa s-a purtat atat de urat in fata judecatorilor, voia sa dovedeasca oame-nilor de treaba ca familia Daniloiu nu trebuie jude-cata dupa Aretia, ci dupa cei doi frati, fruntasi ai negustorimei pitestene. in vreme ce el alerga sa se ocupe de cosciuge si de locul de la cimitir, pe Vasi-lica o trimise sa cumpere zabranicul, lumanarile, florile si ce mai trebuieste, lucruri pe care femeile le aranjeaza mai bine.

Pana la amiazi Spiru a ispravit cu bine ce-si propusese: a gasit cosciuge gata de stejar, incat numai cifrele si literele urmau sa fie batute pe capac, a terminat cu locul, s-a dus chiar pana in deal ca sa vaza unde vine si cum incep groparii sapatul pamantului, lucru destul de greu pentru dansul pe inghetul si zapada ce erau...

A sosit acasa ostenit si asudat, gafaind si totusi multumit c a si-a implinit datoria.

- indata dupa-amiazi mergem la biserica, draga nevasta - zise dansul miscat, asezandu-se la masa pusa mai de mult de Solomia pe care d-na Daniloiu o lasase acasa cand a plecat dupa cumparaturile mortilor. Parca nici nu ma simt complect linistit pana nu-i voi vedea asezati cum se cuvine unor oameni ca dansii... Aretia nu s-a aratat, fireste... Am stiut eu prea bine. Numai la castig vrea sa se imbulzeasca... Parca nici n-ar fi sora noastra, asa e de haina!

De fapt nici el, nici Vasilica nu cheltuisera nimic. Prudenti, cumparasera toate pe datorie, lasand ca plata sa se faca din mostenirea raposatilor. Spiru chiar se gandise ca toate cheltuielile cu inmormantarea si celelalte vor trebui sa fie scazute din globalul mostenirii inainte de impartire, asa ca, vrand-nevrand, va contribui si Aretia cu partea ei...

La sfarsitul mesei, pe cand dansul tocmai motaia ca de obicei inainte de-a trece pe sofa in dormitor sa-si faca siesta, iar d-na Daniloiu aduna mecanic faramaturile de paine in jurul tacamului, Solomia se pleca la urechea ei si-i zise domol:

- Sa nu uiti, cucoana, sa-i spui si domnului ca trebuie sa plec...

Spiru auzi sosaitul glasului ei si mormai ca prin vis:

- Ce sa plece?... Unde sa plece?...

- Lasa, nu-ti strica tu somnul pentru ea-zise d-na Daniloiu linistit. Ia, prostii de-ale ei! Degeaba am crescut-o si am invatat-o, ca din ale ei nu iese I

- Nu cumva tot despre Lixandru e vorba?... Atunci eu va si las, sa ma odihnesc nitel... numai un sfert de ceas! facu barbatul urnindu-se greoi si trecand la sofaua pregatita cu o perna alba la capatai.

Sfertul de ceas dura totdeauna un ceas, altfel se scula morocanos si mai frant de cum se culcase.

Vasilica ramase singura cu servitoarea care se incapatana sa plece numaidecat.

- Vai, fata draga, ai inceput sa ma sperii cat esti de nebuna! se cruci cucoana. Tu nu vezi ce-a dat peste noi?-.. Tu n-ai un pic de omenie in sufle-tul tau de te poti gandi sa pleci acuma si sa ma lasi singura cu inmormantarea si cu necazurile?

- Apoi, nu, cucoana! raspunse senin Solomia. Ca, daca e bine Lixandru, nu stau acasa! Nu ti-am spus?... maine dis-de-dimineata sunt inapoi!...

- Nici sa nu-mi mai vorbesti, d-astea, Solomie, ca ma superi rau de tot!... Asteapta, sa ispravim maine cu inmormantarea, pe urma pleaca si stai cat poftesti, ca de nebune ca tine geme targul!

Servitoarea se mai invarti putin prin odaie, strangand masa mai indelung si mai meticulos, iar cand chibzui ca doamna s-a linistit, reveni:

- Cum nu crezi d-ta, cucoana, la durerea sara-cului!... incaltea daca n-ai cunoaste necazurile mele cu Lixandru mai bine ca mama mea, ca nu ti-am ascuns nimic si nu m-am ferit... si l-ai vazut sambata si d-ta cum era de prapadit ca de-abia l-am coborat din caruta sa intre la doftor...

- Ei, si daca ai sa te duci tu acuma, crezi ca ai sa-l inzdravenesti ? raspunse Vasilica induiosata putin de glasul intristat al Solomiei. Nu ti-a spus toata lumea si toti doctorii ca boala lui se vindeca greu, daca se vindeca?... sambata, nu-s nici trei zile, l-ati tarat iar la doctor si doctorul v-a spus sa nu-l mai chinuiti cu drumurile...

- O, Doamne, ziua de sambata numai in mormant am s-o uit! zise Solomia cu ochi in gol, cu o durere mare pe fata.

- Pentru ca nu esti in toate mintile, femeie! se aprinse din nou d-na Daniloiu. Ai pierdut mai toata ziua pe la doctor si prin farmacii, ca si cand te-ar da banii afara din casa... Te-am lasat, cum te las de atata vreme, sa-ti ingrijesti barbatul cum crezi tu mai bine. Dar vad ca ai inceput sa te imparti intre Valea Ursului si casa mea! De cateva luni n-a fost saptamana de la Dumnezeu sa nu lipsesti cand ziua, cand noaptea, ca sa te repezi la Lixandru...

- Am sa va slujesc, cucoana, toata viata, numai sa ma ajuti sa-l punem pe Lixandru in picioare! murmura servitoarea fara emfaza, cu o sinceritate din adancime.

D-na Daniloiu, ea insasi fata de carciumar bogat de la tara, avea o mare slabiciune pentru Solomia si fiindca era din satul ei, dar mai ales ca a luat-o de la varsta de cincisprezece ani, a crescut-o si a tinut-o in casa, nu ca pe o servitoare ce era, ci ca pe un copil al ei cu care se intelegea dealtfel mai bine decat cu propria ei fata care, invatand prea multa carte (absolvise liceul de fete din Pitesti) si dezvoltandu-se sufleteste in alt mediu, iar pe urma maritandu-se cu un ofiter si traind in alta lume, i se parea instrainata. Adevaratele confidente le avea cu Solomia. Cu ea se sfatuia despre toate; fata de ea n-avea taine. A dorit si multa vreme a fost convinsa ca, la randul ei, si Solomia isi deschide complect sufletul, pana ce a inceput sa constate ca ea pastra anume ascunzisuri in care nu lasa pe nimeni sa patrunda, desigur nici pe Lixandru la care totusi spunea ca tine mai mult ca la orice pe lume. Solomia era o fire mai intortocheata. D-na Daniloiu se enerva de multe ori ca nu putea urmari serpuirea sufletului ei. Fata totdeauna rezerva cate-o surpriza, dar nu rezultata din ganduri mincinoase. A controlat-o de nenumarate ori si n-a prins-o niciodata cu minciuna. Prefera si primea sa fie certata, chiar ocarata, decat sa incerce a-si ascunde greseala prin tertipuri sau sa se fereasca a o ispasi.

Mai cu seama de cand s-a incurcat cu Lixandru, Solomia a devenit nauca de tot. D-na Daniloiu a socotit la inceput ca fata, care abia avea atunci optsprezece ani, s-a indragostit si de aceea i-a trecut cu vederea unele neglijente explicabile. Lixandru se numea Alexandru Ionescu si era pe-atunci sofer la sucursala bancii Marmorosch-Blank. Baiat curatel si parca mai de treaba ca altii de teapa lui, nu si-a batut joc de biata fata - zicea d-na Daniloiu-si nu i-a intors spatele, cum fac toti, ci s-a alipit mai mult de ea si chiar a vrut sa o ia de nevasta. Dar banca s-a inchis si Lixandru a ramas fara de lucru, isi adunase o mica suma de bani ca sa poata trai cateva luni pana va gasi alt loc. N-a gasit. Tovarasii si prietenii il sfatuiau sa plece la Bucuresti, unde, ca sofer destoinic ce era, ar fi gasit mai repede ocupatie. N-a vrut sa plece fara Solomia, iar pe ea n-o putea lua fiindca n-ar fi avut cu ce s-o tie... Asta a fost pentru Solomia intorsatura vietii. il iubise si pana atunci cum poate sa iubeasca o fata de optsprezece ani, dar pe urma, dupa ce a vazut ca Lixandru nu se desparte de ea nici chiar de dragul viitorului sau, iubirea ei s-a transformat intr-un amestec straniu de devotament, spirit de jertfa si admiratie oarba care, framantat cu senzualismul ei primitiv si sfios, a pus stapanire pe insasi radacinile fiintei ei. Scopul vietii Solomiei a devenit Lixandru. in afara de el si mai presus de el nimic nu exista pe lume...

Muncind cate ceva pe unde apuca, Lixandru s-a oplosit prin curtea Daniloiu cu invoirea tacita a doamnei. Iama urmatoare, lucrand odata afara, in ger, la o reparatie de automobil particular, a racit. Neluand in seama si continuand zilele urmatoare alte lucrari la fel, fiindca tocmai s-au ivit ocazii, boala s-a incuibat intr-insul, a clocit si a crescut, iar cand n-a mai putut-o indura si s-a aratat unui medic, a aflat ca e rau de tot si ca ar trebui sa se ingrijeasca foarte serios... Solomia si apoi d-na Daniloiu abia toamna urmatoare au aflat, nu de la el, care nu spunea nimic si bolea ca un animal trudit, ci de la insusi doctorul la care fusese, ca Lixandru e in mare primejdie.

De-atunci Solomia nu mai avea alt rost in viata decat salvarea lui Lixandru. Pentru aceasta si-a cheltuit toate economiile ce le facuse la d-na Daniloiu, pe urma toata simbria ce o primea... cand un medic i-a recomandat, in loc de medicamente, sa mearga undeva la tara, sa stea linistit, sa se odihneasca si sa se hraneasca bine, Solomia i-a propus imediat sa mearga in satul ei, Valea Ursului, la parintii ei. Lixandru a staruit insa ca, mai inainte sa se casatoreasca, sa nu zica oamenii ca Solomia isi aduce ibovnicul acasa, ci barbatul legiuit. Nu numai d-na Daniloiu, dar si Spiru s-a induiosat de "delicateta" baiatului, desi el de multe cri bombanise ca i s-a oplosit in curte un pierde-vara. Baremi Solomia a plans cu hohote in timpul cununiei, incat d-na Daniloiu, nasa mare, i-a soptit in doua randuri sa-si mai tie firea.

Dupa o luna, Solomia s-a intors inapoi in serviciu, lasand pe Lixandru la tara. Trebuia sa munceasca pentru a-i putea plati intretinerea. Totusi, intr-un an de sedere la aer si odihna, Lixandru, in loc sa se indrepte, se topea vazand cu ochii. Solomia s-a gandit ca ar trebui sa-i mai dea niste leacuri, sa nu-l lase fara ajutor ca pe un caine. si I-a adus la Pitesti de mai multe ori sa-l mai examineze doftorii Asa s-a intors sambata Lixandru la Valea Ursului cu cateva sticlute pe care Mirescu, cel mai popular medic din Pitesti, dupa ce "I-a bagat la raze", i le-a prescris sa le ia negresit, fara sa garanteze o vindecare grabnica, dar promitand o imbunatatire cu ajutorul lui Dumnezeu...

D-na Daniloiu intelegea si azi nerabdarea Solomiei de a vedea efectul medicamentelor. Daca n-ar fi intervenit pacostea cu crima, ar fi dascalit-o putin, ca sa se pastreze in nota ei, dar i-ar fi dat drumul sa se repeada pana acasa, mai ales ca acuma, cu autobuzele, poti pleca seara la Valea Ursului si dimineata sa fii inapoi Azi ii era urat sa ramaie singura. Avand-o pe Solomia alaturi se simtea infinit mai curajoasa, ca si cand energia tinereasca a tarancei i s-ar fi transmis ca un fluid magnetic...

in cele din urma, vazand-o prea abatuta si mai amarata ca niciodata, i se facu mila de suferinta ei si ii fagadui s-o lase sa plece mai pe seara, cu con-ditia ca intai sa ispraveasca la biserica ingrijirea mortilor si ca maine dimineata sa fie negresit inapoi sa-i dea ajutor la inmormantare.

Solomia se bucura numai pe jumatate, ca si cand nici n-ar mai fi fost in stare sa se bucure aievea de nimic in lume. Murmura abia perceptibil:

- Sa-ti rasplateasca Dumnezeu binele pe care mi-l faci...

Tocmai cand ispravira toaleta sufrageriei, asezand toate la locul lor, se pomenira cu un aprod de la tribunal care aducea doua citatii. D-na Daniloiu se inspaimanta. in viata ei n-a avut de-a face cu judecati. Aprodul ii spuse si din gura ca judecatorul de instructie pofteste si pe domnul Spirica la cabinet pentru informatii in legatura cu crima, de-asemenea pe d-na Daniloiu si pe Solomia.

- Ia fugi, baiete! se supara deodata d-na Daniloiu. Doar n-o sa ne amestecati si pe noi in nelegiuirea asta, Doamne fereste!

Aparu din dormitor Spiru, cascand si intinzandu-se si mormaind, ca totdeauna dupa somn. Citatia il facu sa-i sara brusc moleseala.

- Informator ? se linisti mai pe urma. Ei da, da, fireste. Trebuie sa ajutam pe bietii judecatori sa descopere pe criminali... La ce ora e?". A, la trei ?... Adica acuma?... Atunci ia vezi, Vasilico!... Da-mi ce-mi trebuie, sa nu intarziem...

Dadu drumul aprodului. Nu voia sa-l vada cineva mergand impreuna cu un aprod de la tribunal intre aprod si jandarm i se parea ca e numai deosebire de uniforma...

D-na Daniloiu cu Solomia erau citate pentru a doua zi.

- Ei vezi, tot nu poti pleca, Solomie, pana ce nu te intreaba judecatorul... Eu te-am lasat, dar daca legea nu vrea? zise Vasilica in chip de consolare.

Solomia ridica din umeri, murmurand cu amaraciune:

- Doamne, iarta-ma si nu ma lasa!...





Amandoi - Capitolul 1 - Ciufu
Amandoi - Capitolul 2 - Stapana cu servitoarea
Amandoi - Capitolul 3 - Cinci minute
Amandoi - Capitolul 4 - Casa crimelor
Amandoi - Capitolul 5 - Mostenitorii indignati
Amandoi - Capitolul 6 - Banuielile Aretiei
Amandoi - Capitolul 7 - Solomia vrea sa plece
Amandoi - Capitolul 8 - Judecatorul si politaiul
Amandoi - Capitolul 9 - Informatorul ofensat
Amandoi - Capitolul 10 - Cand ai mintit?
Amandoi - Capitolul 11 - Doua biete femei
Amandoi - Capitolul 12 - Toiagul batranetelor
Amandoi - Capitolul 13 - Cortegiul funerar
Amandoi - Capitolul 14 - O celebritate pitesteana
Amandoi - Capitolul 15 - Lixandru
Amandoi - Capitolul 16 - Alibi
Amandoi - Capitolul 17 - Inelul cu briliant
Amandoi - Capitolul 18 - Testamentul
Amandoi - Capitolul 19 - Parerile lui Spiru
Amandoi - Capitolul 20 - Intoarcerea judecatorului
Amandoi - Capitolul 21 - Un ac de par


Aceasta pagina a fost accesata de 889 ori.
{literal} {/literal}