Amandoi - Capitolul 16 - Alibi

Amandoi - Capitolul 16 - Alibi

de Liviu Rebreanu


Romulus Delulescu declara de la inceput ca i-au ajuns la ureche zvonurile stupide si revoltatoare care vor sa-l indice ca pe asasinul probabil al unchiului si matusii sale. De aceea si-a permis inca de ieri, adica de indata ce a sosit in Pitesti, sa ceara sa fie ascultat, ca sa poata spulbera, cu un ceas mai devreme, murdarele calomnii raspandite de dusmanii si invidiosii lui si ai familiei lor sarace, dar curata ca hartia de lux.

Voia sa fie patetic si intrebuinta toate frazele comune cu care avocatii de judecatorii rurale incearca sa convinga mai ales pe clientii lor naivi isi stapanea teatral indignarea si arata o politeta suparator de facuta. Ceea ce insa pe Dolga il indispunea mai rau era surasul iezuit si onctuozitatea atitudinii, care cautau sa-i demonstreze superioritatea morala imbracata intr-o mare modestie.

Fara sa astepte vreo intrebare, Romulus se pomi apoi sa povesteasca, cu o prolixitate obositoare, momentele importante ale vietii lui in legatura cu Ilarie Daniloiu. Dupa cateva minute insa judecatorul il opri:

- Toate acestea le-am auzit cu variantele de rigoare, de mai multe ori... M-ar interesa mai mult sa-mi relatezi, scurt si documentat cum ai petrecut timpul sambata trecuta, intre scaparea acceleratului de dimineata si plecarea cu rapidul de dupa-amiazi! Te rog prin urmare sa ne marginim la asta pentru moment!

- Cu multa placere, domnule jude - zambi delicat tanarul Delulescu. Pierderea acceleratului mi-a fost din toate punctele de vedere extrem de dezagreabila. Aveam o intalnire de afaceri la Bucuresti, foarte importanta, pe care, scapand-o, pierdeam o suma considerabila, fireste pentru mijloacele mele materiale modeste. Dar imi era neplacuta si pentru ca toata lumea de aici, adica prietenii si cunoscutii mei, stiau ca am plecat si cand colo aveau sa ma vada iarasi pe strazile Pitestilor. E ceva neserios si nebarbatesc in aceste faux departs, cel putin asa mi se pare...

- Ai iesit in oras, la ce ora? intrerupse Dolga satul de vorbarie. Fiindca ai iesit, nu-i asa?

- in primul moment ma hotarasem sa nu mai ies deloc, sa profit de cele cateva ore ca sa-mi pun la punct o lucrare literara schitata mai de mult si sa iau primul tren, adica personalul... Pe urma niste consideratii de ordin intim, familiar, m-au silit totusi sa fac o vizita unui prieten...

- Nu s-ar putea sa precizam, domnule Delulescu? zise Dolga. Ce fel de consideratii te-au scos din casa si ce prieten ti-a primit vizita?

- Daca e absoluta nevoie sa dezvaluiesc lucruri cu totul intime, fara nici o legatura cu...

- O sa-mi dai voie sa hotarasc eu ceea ce are sau nu are legatura cu instructia? intrerupse iar judecatorul, rece.

- Ma rog, sunteti suveran - se pleca Romulus prompt. Atunci precizez: mama mi s-a plans ca ramane aproape fara un ban in casa, fara a-mi cere totusi nimic, pentru ca nu stia daca eu insumi as fi in stare sa-i dau ajutor. In realitate eu primisem in ajun de la unchiul Ilarie un cadou neasteptat-cincizeci de dolari, cu indemnul, aproape ordin, sa-i pastrez ca un prim capital si stimulent pentru economiile ce ii fagaduisem ca vreau sa le fac de aci inainte, ca sa urmez exemplul lui de viata...

- Curios acest cadou din partea unui om cu reputatia de zgarcenie ce o avea unchiul d-tale!

- Exact, domnule jude! aproba tanarul Eu insumi am ramas uluit. De aceea, marturisesc, am avut de gand sa pastrez intr-adevar banii si sa-i execut indemnul. Plangerea mamei mi-a zdruncinat hotararea. Mi s-ar fi parut monstruos sa plec cu o suma atat de considerabila si pe mama mea s-o las in suferinta... Atunci am iesit in oras sa vand o parte din dolarii ce-i primisem ca sa pot oferi mamei doua mii de lei. Iata o precizare poate chiar excesiva!

- Ba nu! Continua, te rog!... La ce ora ai iesit de-acasa ?

- Cred ca era noua - ezita Romulus. Exact n-as putea spune...

- si totusi o precizare cat de excesiva nu mi-ar displace! zise Dolga ironic.

- A, da-surase putin incurcat tanarul Delulescu, vrand sa arate ca a gustat aluzia judecatorului Mi-e imposibil insa... imi lipseste un punct de sprijin... Am spus noua cu o posibilitate de eroare in plus sau in minus de douazeci-treizeci de minute...

- Dar itinerarul ai sa mi-l poti descrie mai precis?

- Cred, domnule jude - zise Romulus. Cu toate ca, in mod normal, omul nu-si cronometreaza miscarile sau popasurile... Am iesit numai sa schimb banii. Dar, oricat sunt de pitestean get-beget, nu cunosteam zarafii din Pitesti, nici nu stiam daca t exista... Am intrebat pe un prieten farmacist din piata. Nu m-a putut lamuri. M-am dus la cofetaria Boranescu. Era goala. Pe casierita ar fi fost inutil s-o consult. Chelnerul e un tont si m-a sfatuit sa incerc la banca. in speranta ca va pica vreun cunoscut care sa ma indrepte, am luat un ceai... Asa a trecut poate o ora. Daca am vazut ca nu vine nimeni, m-am gandit ca poate totusi tontul de chelner sa aiba dreptate. Hai, sa ma duc la banca, cel putin sa intreb. Mai aproape era Banca Populara si intr-acolo m-am dus. Pe drum insa mi-am adus aminte de bunul meu Dica Secuianu care stie tot. Din nenorocire el doarme pana la amiazi... Ce-are a face! Am sa-l scol din somn... Asa am facut si cu ajutorul lui am obtinut un curs convenabil!...

- As dori sa-mi precizezi ora cand ai ajuns la Secuianu! insista Dolga.

- Aici da, fiindca m-am uitat la ceas cand a plecat servitorul la zaraf! facu tanarul Delulescu sigur. Era unsprezece si cinci minute!

- Asta da precizie! zise judecatorul, continuand insa cu alt glas dupa o scurta pauza: D-ta stii la ce ora a fost omorat unchiul d-tale ?

Romulus Delulescu avu un mic suras numai in privire, subt ochelari, apoi raspunse cu o uimire care se vedea ca e compusa:

- Daca nici d-voastra nu stiti, cum sa stiu eu?

- Cu toate astea am observat cu cata grije te-ai ferit sa nu sosesti inainte de unsprezece la Secuianu, adica sa nu treci pe dinaintea casei batranului Ilarie!

- Dar poate crima a fost comisa dupa unsprezece, domnule jude! Poate ca am comis-o dupa ce am plecat de la Secuianu, daca doriti neaparat sa o fi comis eu!

Dolga facu un gest de nerabdare. ii parea rau ca a precipitat intrebarea. Reveni mai conciliant:

- Nu e vorba de o invinuire, domnule, ci de o nedumerire... Doua ore de la monumentul din bulevard pana in strada Sperantei, nu ti se pare prea mult ?

- Depinde, domnule jude! facu Romulus iar surazator. Uneori poate sa dureze si doua zile Depinde de popasuri.

- Ei bine, popasurile le vom controla, n-ai grija - riposta Dolga abia stapanindu-si acuma enervarea. cat ai zabovit la Secuianu?

- Aproximativ o ora - zise ferm Delulescu. Cert este ca la douasprezece si un sfert ma aflam din nou acasa oferind mamei cele doua mii lei, spre induiosata ei bucurie.

- si nu te-ai interesat deloc sa dai buna ziua, nici la ducere si nici la intoarcere, binefacatorului care te punea in situatia de a face un gest frumos fata de mama d-tale?

- Dimpotriva, mi-ar fi fost cel mai penibil sa mai dau ochii tocmai cu unchiul Ilarie care-mi aratase atata incredere! atat de penibil incat, vedeti, mi-a fulgerat prin minte, cand am pornit spre Dica Secuianu, sa ocolesc pe strada Sfanta Vineri si prin bulevardul Catargiu ca nu cumva sa ma intalnesc cu unchiul par hasard!

- N-ai observat nimic deosebit sau suspect cand ai trecut prin fata casei?

- Din strada si de pe trotoar nu se vede in curte, stiti bine. Numai daca as fi intrat in curte... Ceea ce nu putea fi cazul, cum va spusei

- Da, bine - murmura judecatorul

Cateva momente il privi parca s-ar fi gandit la altceva, apoi urma:

- Dolarii i-ai primit, zici, de la unchiul d-tale vineri... La ce ora?

- Dupa-amiazi, cand am mers sa-mi iau ramas bun.

- si n-ai spus nimanui o vorba, nu-i asa?... Iar vineri dupa-amiazi nu stiai ca mama d-tale e lipsita de bani?

- Domnule judecator, n-am vrut sa spun nimanui nimic, tocmai ca sa nu ma ating de cadoul primit ! Daca parintii mei ar fi aflat, mi-ar fi cerut direct, chiar fara sa fi (ost intr-o jena atat de mare cum din nenorocire s-a intamplat sa fie.

- Sunt in toate astea o serie de intamplari si de coincidente tulburatoare-observa Dolga banuitor, adaogand apoi cu alt glas: Mi s-a spus ca unchiul d-tale avea mari sume de bani in valuta straina si totusi noi n-am gasit nimic. Cum iti explici asta? D-ta care erai in intimitatea lui...

- Eram in intimitatea lui, negresit - sublinie Romulus fara sovaire. Dar nu pana la punga! Ceea ce e natural, cred. Nu pot sti prin urmare daca intr-adevar avea sumele mari pe care lumea i le atribuia. Eu, marturisesc, credeam ca le are si am fost foarte dureros surprins cand am aflat rezultatul cercetarilor d-voastra la fata locului... E adevarat ca unchiul mi-a spus, cand mi-a dat cei cincizeci de dolari, ca sunt ultimii lui bani straini, dar mi s-a parut ca e o simpla afirmatie de om zgarcit, care astfel vrea sa previe orice eventuala cerere viitoare...

- Va sa zica batranul insusi ti-a declarat ca n-avea valuta straina?

- Categoric, domnule jude! apasa tanarul.

- Totusi oameni de buna-credinta si cu totul dezinteresati m-au informat, fireste dupa zvonul public, ca batranul avea un portofel mare si gros, plin de bancnote straine - relua Dolga. Presupunand ca nu mai avea bani straini, cum ti-ar fi marturisit d-tale, dar portofelul gol ar fi trebuit sa-l gasim undeva, macar asa, ca o simpla relicva... Or, a disparut si portofelul! Ceea ce inseamna ca nu a fost gol, fiindca nimeni nu fura un portofel gol! si tocmai portofelul din care ti s-au oferit d-tale cei cincizeci de dolari!

- A, portofoliul ! exclama Romulus Delulescu. Cine n-a auzit in Pitesti despre portofoliul lui Ilarie Daniloiu? Ani de zile i-au crescut dimensiunile si compartimentele si i s-a umflat continutul! S-au creat legende despre portofoliul rapciugos in care sunt ascunse comori misterioase... Cu toate astea nimic mai simplu, domnule judecator: portofoliul exista-e la mine!

- Va sa zica recunosti? zise Dolga cu un glas putin emotionat.

- Desigur ! N-am tagaduit niciodata !

- Cum a ajuns la d-ta?

- Mi l-a daruit unchiul impreuna cu cei cincizeci de dolari...

- Curios ce darnic apare deodata unchiul d-tale!

- Tot ce se poate mai natural, domnule jude - urma tanarul Delulescu, scotand ochelarii si stergandu-i cu batista indoliata ce-i atarna din buzunarul pieptului. Mi s-au aburit sticlele, scuzati, va rog, un moment... Asa!... Ei bine, unchiul poate ca a vrut sa distruga o legenda care incepuse sa-l nelinisteasca fiindca putea ispiti poftele chiar ale hotilor din Pitesti, daca nu si altele. Fie ca avea bani straini, o comoara intreaga, cum spunea lumea, fie ca nu mai avea pentru ca: ii va fi transformat in valori mai putin periculoase, i s-a parut logic sa se descotoroseasca de faimosul portofoliu. si mi l-a trecut pe de o parte ca sa-mi demonstreze ca nu exista comoara, pe de alta ca sa-mi serveasca si mie ca porte-bonheur... M-a miscat gestul cu portofoliul poate mai mult ca banii.

- Unde se afla portofoliul?

- Acasa, in valiza mea de calatorie.

- L-ai aratat cuiva?

- A, nu ! protesta Romulus.

- Nici parintilor?... Nici acuma, dupa moartea batranilor?... cand mama d-tale a protestat atat de vehement ca s-a furat ce-a fost mai bun din averea fratelui ei, facand aluzie poate tocmai si la faimosul portofoliu?

- inca nu - recunoscu simplu cel intrebat. De fapt nu mai interesa pe nimeni, daca era gol.

- Asta e, intr-adevar, daca era gol! zise judeca-torul masurandu-l... Dar... vreau sa vad portofoliul!

- Cu placere! Daca face trebuinta, de ce nu?... Vi-l aduc imediat! Iau o trasura si...

Judecatorul Dolga avu o ezitare inainte de a intrerupe :

- Mai tarziu!... pana atunci sa-mi spui ce relatii ai d-ta cu Mihai Ciufu, servitorul bisericii Sf. Nicolae?

- Nici un fel de relatii! raspunse Romulus vexat. N-am relatii cu servitori!

- il cunosti insa?

- Da. De pe la unchiul Ilarie. Facea mici servicii pe langa casa.

- D-tale nu ti-a facut ?

- Nu prea ... Afara daca nu consideram drept serviciu un drum la tutungerie sau ceva similar, contra cuvenitului bacsis.

- Nici sambata?

- A, pardon! La asta faceati aluzie?... N-am inteles. Regret... Ei da, sambata pe Ciufu l-a trimis Dica Secuianu la zaraf sa-mi vanda dolarii. L-am rasplatit cu o suta de lei, destul de generos.

- stiu ca l-a chemat ordonanta... Unde l-a intalnit?

- N-am idee. Nu m-a interesat.

- Va sa zica nu stiai ca Ciufu iesea tocmai din curtea unchiului d-tale cand l-a intalnit soldatul?

- Nu stiam. Dar chiar daca mi s-ar fi spus, nu m-as fi mirat, caci Ciufu intra deseori in curtea un-chiului, cum va spuneam.

- Dupa ce ati trimis pe Ciufu la zaraf, d-ta ai ramas in camera de culcare a prietenului d-tale?

- Nu, ar fi fost nedelicat. Dica era somnoros si voia sa-si continue somnul. si perdelele erau lasate si deci semiobscuritate... Am trecut in odaita de alaturi, un salonas, unde am rasfoit doua ziare proaspete...

- Servitorul, adica Ciufu era... ca totdeauna?

- Cred ca da... N-am observat nimic extraordinar. Dealtfel nici nu mi-a trecut prin cap sa-l examinez. Pe mine ma interesa atunci altceva.

- Altceva, natural-repeta judecatorul. Nici cand s-a intors de la zaraf?... Ati stat de vorba?

- Cateva clipe, desigur-zise Delulescu-fiul. Ciufu e foarte guraliv. A incercat sa-mi istoriseasca cum s-a grabit si cat s-a ostenit sa ma serveasca mai bine. N-aveam insa timp. I-am intins suta si i-am astupat gura. Apoi am spus din usa lui Dica, in trei cuvinte, cum s-a aranjat afacerea si am plecat.

- impreuna cu Ciufu ?

- Domnule judecator, ati observat ca mi-am pastrat, cum mi-e si datoria, cel mai perfect calm tot timpul, chiar cand intrebarile d-voastra m-ar fi indreptatit sa protestez cel putin. Dar obstinarea d-voastra de a ma alinia cu un servitor e atat de ofensatoare ca n-o pot primi fara s-o relev.

- Daca intre d-ta si Ciufu s-au urzit legaturi, instructia trebuie sa le clarifice! zise judecatorul linistit. A fost interesant calmul d-tale si l-am inre-gistrat, fii sigur. Toate raspunsurile erau pregatite, studiate cu toata minutiozitatea, ca nu cumva sa ramaie vreo fisura pentru indiscretii suspecte. Da, recunosc. Dar trebuie sa-ti declar ca nu si-au ajuns tinta si nu m-au convins Dimpotriva! D-ta ti-ai pregatit cate un alibi pentru orice eventualitate. Ai anuntat ostentativ ca pleci sambata dimineata-si n-ai plecat. N-ai vrut sa iesi in oras - si ai iesit. N-ai spus ca ai dolari -si ai schimbat Iar portofoliul l-ai pastrat ca o dovada ca a fost gol Ba, dupa ce l-ai purtat la Bucuresti, n-ai uitat sa-l pui in valiza, gol, spre a te putea servi de el.. Marturiseste franc ca prea sunt bine ticluite toate acestea ca sa poata fi crezute!

Romulus Delulescu isi redobandise linistea. Asculta si in coltul gurii juca surasul lui obsechios si ironic. Vorbi foarte dulce:

- Daca se cantaresc lucrurile cu o convingere preconceputa, evident ca orice voi spune eu va fi rastalmacit sau interpretat ca un argument in defavoarea mea. Am socotit ca nu trebuie sa ma apar, caci apararea presupune o acuzare si mai ales un motiv de acuzare. Faptele credeam ca au un limbaj mai concludent... Dar iata ca si atunci cand faptele au motivari firesti, devin simple prilejuri de alibi!... si totusi, domnule judecator, eu sunt absolut linistit pentru ca constiinta curata totdeauna invinge!

- Mai bine sa vedem portofoliul! zise Dolga dupa ce Romulus tacu. Ar fi interesant insa sa-i gasim asa cum se afla, adica in valiza d-tale de calatorie... Parca asa spuneai?.. Bun!... Nu vreau sa atragem atentia lumii... Du-te impreuna cu grefierul! stii, ca sa am siguranta ca, macar acuma, va fi intr-adevar neviolat!

- Veti avea toate sigurantele pana la urma! zambi Romulus cu o foarte usoara plecaciune.

Cand ramase singur, Aurel Dolga isi freca mainile, murmurand satisfacut:

- in sfarsit!





Amandoi - Capitolul 1 - Ciufu
Amandoi - Capitolul 2 - Stapana cu servitoarea
Amandoi - Capitolul 3 - Cinci minute
Amandoi - Capitolul 4 - Casa crimelor
Amandoi - Capitolul 5 - Mostenitorii indignati
Amandoi - Capitolul 6 - Banuielile Aretiei
Amandoi - Capitolul 7 - Solomia vrea sa plece
Amandoi - Capitolul 8 - Judecatorul si politaiul
Amandoi - Capitolul 9 - Informatorul ofensat
Amandoi - Capitolul 10 - Cand ai mintit?
Amandoi - Capitolul 11 - Doua biete femei
Amandoi - Capitolul 12 - Toiagul batranetelor
Amandoi - Capitolul 13 - Cortegiul funerar
Amandoi - Capitolul 14 - O celebritate pitesteana
Amandoi - Capitolul 15 - Lixandru
Amandoi - Capitolul 16 - Alibi
Amandoi - Capitolul 17 - Inelul cu briliant
Amandoi - Capitolul 18 - Testamentul
Amandoi - Capitolul 19 - Parerile lui Spiru
Amandoi - Capitolul 20 - Intoarcerea judecatorului
Amandoi - Capitolul 21 - Un ac de par


Aceasta pagina a fost accesata de 1092 ori.
{literal} {/literal}