Amandoi - Capitolul 19 - Parerile lui Spiru

Amandoi - Capitolul 19 - Parerile lui Spiru

de Liviu Rebreanu


Linistitul oras Pitesti, de cand cu crima din strada Sperantei, devenise mai agitat ca Bucurestii in zilele de criza de guvern. Seara, in casele unde se juca pocher sau maus nu se mai respectau regulile englezesti de a tacea, ori cel mult de a discuta numai asupra vreunei greseli de joc. Acuma mereu se arunca intrebarea: care sa fie asasinul? si indata controversele tasneau pasionate, incat jocul nu mai era joc. Sumedenie de pitesteni si poate mai multe pitestence isi descoperira talente de detectivi. Niciodata doi nu erau de acord asupra criminalului, dar toti intr-un glas criticau pe judecatorul Dolga, iar cei mai indulgenti il faceau prost.

Deschiderea testamentului si arestarea lui Ciufu, impreuna cu zvonurile despre arestarea probabila si iminenta a lui Romulus Delulescu si poate chiar a lui Dica Secuianu, desi nepot iubit al primului-presedinte, au provocat adevarate furtuni in multe case. Crima si eventualii asasini treceau totusi pe al doilea plan fata de lovitura cu testamentul. Niciodata in viata n-a fost elogiat Ilarie Daniloiu cat a fost in seara aceea, afara de cei interesati si cei prea simpli, pe care ii indigna cruzimea lui de a frusta neamurile de sange de un drept al lor...

Spiru Daniloiu a ascultat lectura testamentului calm, aproape placid, spre deosebire de sora-sa Aretia care schimba fete-fete si mormaia, incat primul-presedinte, in cateva randuri, i-a aruncat priviri de reprobare. La sfarsit, Spiru a declarat presedintelui ca e multumit si bine a judecat bietul Darie c-a impartit averea la institutii folositoare tuturor, in loc s-o fi ciopartit si irosit altfel Romulus Delulescu, mai palid ca de obicei si sclipind aprig pe subt ochelarii cu rame groase negre ca de doliu, isi drese putin glasul si se asocie la declaratia unchiului sau, adaogand ca numele Daniloiu este menit, prin dispozitiile intelepte ale mult regretatului disparut, sa ramaie vesnic viu in Arges si sa fie o pilda de urmat si pentru alti oameni cu averi adunate mai usor decat cea care ajunge azi un patrimoniu national. Atunci insa Aretia, care se retrasese putin, isi dadu la o parte valul de pe fata, se inchina larg de trei ori si exclama plangator ca pentru sine, dar asa incat sa fie auzita de toti:

- Nu i-ar ajuta Dumnezeu sfantul si Maica Precista!... Nu-l rabde pamantul in groapa si ciorile sa-i sfasie lesul!

Primul-presedinte, iubitor sa pastreze anume solemnitate tuturor actelor in camera de consiliu ca si in sedintele publice, ii curma foarte energic imprecatiile :

- Doamna Delulescu, va interzic sa turburati sedinta prin asemenea iesiri nesocotite! Altminteri voi fi silit sa va indepartez din sala!

- Plec singura, domnule presedinte, plec! zise Aretia plangand furioasa. Dar Dumnezeu e sus si o sa-l trazneasca mai rau decat m-a batjocorit el pe mine!

Spiru Daniloiu se duse apoi la pravalie si-si vazu de treburi pana seara. Abia venind spre casa a aflat, chiar de la grefierul cabinetului de instructie, care iesea de la tribunal, ca s-a emis mandat de arestare contra lui Ciufu si ca judecatorul Dolga a adunat destule dovezi incat maine are de gand sa aresteze si pe ceilalti doi.

- Eu nu ti-as fi spus, domnule Spirica - adaoga grefierul parca luandu-si seama ca a vorbit prea mult. Dar tot tribunalul stie, asa ca de ce sa-ti ascund tocmai d-tale care...

Cand ajunse Spiru acasa, dupa ce grefierul ii povesti cu toate amanuntele vinovatia servitorului si indiciile despre vinovatia celorlalti, se duse direct, ca totdeauna, in sufragerie unde masa era asternuta, cu tacamurile lucind in lumina unicului bec aprins din pomposul candelabru, iar Vasilica statea de vorba cu Solomia.

- Ei, te-ai si intors, Solomie? intreba mirat stapanul, dezbracand paltonul si facandu-se comod pentru mancare.

- Apoi daca am ispravit, ce era sa mai fac acolo? raspunse servitoarea cu amar.

- Numai adineaori a sosit, nici un ceas - explica d-na Daniloiu putin nemultumita ca au fost intrerupte tocmai cand convorbirea se incinsese mai bine. cate a suferit si nenorocita asta de fiinta, parca nu-ti vine a crede si te miri cum le poate indura!... (Apoi imediat cu alt glas, de gospodarie:) Aidem, Solomie, sa vedem repede de masa ca domnul, stii, n-are rabdare !... Tu aseaza-te, Spirache, si asteapta numai nitelus, ca toate-s gata si intr-o secunda te servim!...

intr-adevar, domnul nici nu apuca sa dea drumul la radio, sa mai asculte putina muzica si sa se distreze, ca Vasilica reveni urmata de Solomia cu tava incarcata.

- Ia vezi, Spirache, nu te mai lacomi, cum ti-e obiceiul, ca pe urma stii ce patesti - zise d-na Daniloiu, vazand ca sotul ei prea isi incarca farfuria.

- Lasa-ma, femeie, sa mananc in tihna! se supara Spiru. Ca n-o sa ma tii flamand dupa ce muncesc toata ziua ca un hamal!

Cand isi mai indestula stomacul, redobandi cheful de vorba si, cu gura plina, intreba iar pe Solomia:

- si zi n-ai gasit bine pe-acasa?... Ce face Lixandru?

- Ce sa mai faca daca a murit? raspunse d-na Daniloiu in locul el Daca n-ai noroc in viata, de-geaba te zbuciumi si te zvarcolesti ca tot rau nime-resti. A murit, l-a ingropat, a ispravit!... Baremi de-aci inainte sa i se intoarca norocul!

Solomia, razimata de speteaza scaunului ca si alte dati, baigui resemnata:

- Norocul meu s-a dus cucoana!... De-acu...

- Se opri insa parca ar fi fost vorba de un gand pe care vrea sa-l pastreze in sufletul ei.

- Ba sa nu mai vorbesti de-astea, fata, ca ma superi! ii zise Vasilica privind-o piezis, peste umar, de jos in sus. tanara esti, frumoasa esti, muncitoare esti... ce-ti lipseste? Viata ta e inainte, nu inapoi.

- Pe viata mea am pus cruce... - murmura Solomia, privind straniu peste capul stapanului, dincolo de geamlac, in intunerecul de afara.

Pe d-na Daniloiu o enerva incapatanarea Solomiei Ca sa nu-i mai dea importanta si parca abia atunci si-ar fi adus aminte, zise cu imputare:

- Bine, Spirache! Vii tu de la tribunal si din oras, si in loc sa-mi povestesti si mie, ca doar stii cat ma intereseaza, te pui la conversatie cu incapatanata asta!

Spiru trebui sa-i povesteasca din fir in par deschiderea testamentului mai intai, de unde Vasilica sperase o parte frumoasa pe care planuisera de mult s-o faca donatie indata nepotelului lor iubit. De fata cu nevasta-sa Spiru isi arata toata amaraciunea pe care a trebuit sa o ascunda la tribunal. Vasilica, intocmai ca si Aretia, doar cu mai putina vehementa care nu era in firea ei, a varsat si un ropot de lacrimi imbinate cu diferite cuvinte foarte putin magulitoare despre cumnatul asasinat.

- si ma mai bombaneai ca nu l-am primenit si l-am lasat in hainele rapanoase in care a murit - mormai Spiru cu durere. Mai rau imi pare insa ca am fost in casa, inainte de a veni politia, si nu m-am atins mai de .nimic! adaoga apoi marturisind astfel un regret care-l rodea de cand Aretia i-a facut reprosurile cele mai nerusinate, cu toate ca, pe de alta parte, cutiuta albastra, incuiata in casa de fier de la pravalie, ii pricinuise destule ceasuri amare.

- Ba de asta sa nu-ti para rau! zise d-na Daniloiu speriata. Ca n-as mai fi linistita toata viata!... Ai vazut cum te-a banuit si te-a descusut judecatorul? Daca erai vinovat poate ca-ti facea rusinea sa ne caute prin casa, Doamne fereste!

- Ai dreptate - recunoscu barbatul, cum recunostea totdeauna ca Vasilica e mai inteleapta in multe privinti. Mai bine sarac si curat! Ca noi avem destul pentru noi si pentru fata, iar incolo...

in valmasagul intamplarilor nici n-a gasit ragaz sa-i spuie Vasilichii despre cutiuta albastra. Mai bine. ii va spune dupa ce se vor linisti lucrurile. Daca ar fi banuit cate emotii va avea, s-ar fi lipsit.

- Vezi, stie Dumnezeu ce face! relua Vasilica. Ne prapadeam cu firea ce moarte napraznica au avut, dar poate ca asa au meritat... Cine i-a omorat nu i-o fi omorat degeaba!

Spiru, satul si molesit incepu sa caste. Nu mai zise nimic, fiindu-i lene sa mai deschida gura, desi Vasilica era avida dupa noutatile din jurul asasinatului.

Solomia strangea masa domol, asezand la locul lor servetele, solnitele, adunand pe tava farfuriile si tacamurile... Fara sa se opreasca din lucru, raspunse d-nei Daniloiu linistit:

- Moartea de om e mare pacat, cucoana, pacat de moarte!...

- Dar cum sa nu fie pacat! se grabi sa aprobe stapana, parca i-ar fi parut rau ca a vorbit fara socoteala in fata servitoarei.

Domnul tresari ca desteptat din picoteala si se crezu obligat sa zica:

- Apoi pe unul l-a si dovedit!... E om priceput si energic judecatorul, nici vorba!

- Va sa zica tot amaratul de Ciufu? se cruci d-na Daniloiu. Vai de pacatele lui!

- Ce pacate, ca l-a dovedit cu martori cum a intrat in curte sambata dimineata, ba a gasit la dansul si un inel cu briliant din amaneturile de la tata Mita, fie iertata! Cu Ciufu s-a ispravit, mananca ocna cu lingura cea mare... Acuma vine randul celorlalti... complicii... Ca maine ii toarna la gros si pe ei!... Nu-i pasa de nimeni!... Strasnic magistrat!... Dreptatea, zice, mai presus de toate!

Vasilica nu se multumi. Trebui sa-i detalieze. Mai ales inelul o pasiona cu marimea briliantului si cu proprietara adevarata. Pe Ilina Dogaru a cunoscut-o si auzise ceva pe vremuri despre dragostea ei cu Budeanu. O admira acuma ca a pastrat inelul si cand a dat mizeria peste ea... Ar fi vrut pe urma sa stie ce parte au avut in asasinat ceilalti doi si nu-i venea sa creada ca niste tineri de familie buna sa fie capabili de a ucide.

- Se zice prin oras ca s-ar fi gasit la Romica portofelul cel mare al lui Ilarie! mormai Spiru. tii minte? in care pastra banii straini.

- stiu, cum nu! zise d-na Daniloiu ingrozita. Asta e pedeapsa lui Dumnezeu pentru ca ma-sa a avut nerusinarea sa te acuze in fata judecatorului!

Solomia se oprise langa scaunul stapanei, ascultand si ea, ca alteori. Ochii tristi erau plini de lacrimi, parca i-ar fi ramas de la inmormantare si n-ar mai fi vrut sa sece.

- Hai, fata, ce stai! o apostrofa intr-un tarziu Vasilica, observand ca inca n-a terminat de strans masa. Tu vezi-ti de necazurile tale, nu mai asculta la crime si ticalosii !...De netrebnici e plina lumea; oamenii buni sunt putini...

Servitoarea mai statu pe loc cateva clipe ca si cand gandurile ei ar fi umblat aiurea si nici n-ar fi auzit mustrarea. Apoi se dezmeteci si iesi afara cu tava incarcata de vase murdare.

- O fi prapadita si ea, sarmana, prin cate a trecut! zise cu mila d-na Daniloiu. Am s-o si trimit sa se odihneasca, nici sa nu mai spele vasele asta-seara, ca doar si maine e zi de lucru...

Solomia reveni curand, mai inviorata, aduna fata de masa, o impaturi frumos, apoi intreba deodata:

- Daca Ciufu n-o fi vinovat, de ce sa-l bage la ocna?

D-na Daniloiu insa ii curma scurt curiozitatea:

- Lasa prostiile ca nu-s de tine, fata!... Du-te si te culca!...





Amandoi - Capitolul 1 - Ciufu
Amandoi - Capitolul 2 - Stapana cu servitoarea
Amandoi - Capitolul 3 - Cinci minute
Amandoi - Capitolul 4 - Casa crimelor
Amandoi - Capitolul 5 - Mostenitorii indignati
Amandoi - Capitolul 6 - Banuielile Aretiei
Amandoi - Capitolul 7 - Solomia vrea sa plece
Amandoi - Capitolul 8 - Judecatorul si politaiul
Amandoi - Capitolul 9 - Informatorul ofensat
Amandoi - Capitolul 10 - Cand ai mintit?
Amandoi - Capitolul 11 - Doua biete femei
Amandoi - Capitolul 12 - Toiagul batranetelor
Amandoi - Capitolul 13 - Cortegiul funerar
Amandoi - Capitolul 14 - O celebritate pitesteana
Amandoi - Capitolul 15 - Lixandru
Amandoi - Capitolul 16 - Alibi
Amandoi - Capitolul 17 - Inelul cu briliant
Amandoi - Capitolul 18 - Testamentul
Amandoi - Capitolul 19 - Parerile lui Spiru
Amandoi - Capitolul 20 - Intoarcerea judecatorului
Amandoi - Capitolul 21 - Un ac de par


Aceasta pagina a fost accesata de 1115 ori.
{literal} {/literal}