Amandoi - Capitolul 10 - Cand ai mintit?
de Liviu Rebreanu
Iesind din cabinetul judecatorului, Spiru Daniloiu intalni in vestibul pe Ciufu, subt paza unui sergent de politie.
- Aoleu, domnule Spirica! rabufni servitorul plangator. Fie-va mila de mine! Puneti o vorba buna la domnul judecator, ca m-a adus aci nu stiu de ce si...
- Lasa, n-ai grija, Ciufule! zise Spiru. Daca nu esti vinovat, Dumnezeu o sa te apere de necazuri...
- Nu sunt, domnule Spirica, pacatele mele!... si m-a luat chiar din biserica, de langa catafalcul domnului Ilarie, ca ma pusese parintele sa dau o mana de ajutor...
Spiru nu-l mai asculta. Se simtea ostenit mai ales pentru ca nu indraznea sa se revolte. Pleca cu banuielile judecatorului infipte in inima ca niste cuie. Nu-si dadea seama ce invinuiri ii aduce si unde voia sa ajunga cu suspiciunile. De fapt i-a gasit vina in toate. Poate ca-l crede si ucigas.
"Hain om! E in stare sa te bage in ocna de po-mana !" se gandi dansul coborand in sala pasilor pierduti si apoi strecurandu-se afara unde aerul aspru il reinviora. "Daca el crede ca noi suntem niste haimanale, se insala ! adaoga in sine mai increzator. Ca doar nici noi nu suntem de pe drumuri, sa-si bata joc oricine...".
Ciufu continua sa se planga sergentului si sa protesteze ca e nevinovat pana cand aparu in usa grefierul
- De ce nu spuneai, baiete, c-ati sosit? se rasti grefierul catre sergentul care luase pozitie. Aide, Ciufule! Treci inlauntru!... Iar tu astepti aci, ser-gent ! Ai inteles?...
Judecatorul examina pe Ciufu cateva minute, fara nici un gest si nici o miscare. Pe urma, ca si cand s-ar fi edificat, rosti:
- Mda... bine... Vino mai aproape!... Cum te cheama?
- Mihai Ciufu, domnule judecator!
- De cati ani esti?
- Am implinit treizeci si doi...
- Esti de mult in serviciul bisericii?
- De sase ani.
Raspunsurile servitorului erau umile, dar precise. Judecatorul, ca si cand ar fi asteptat altceva, il scruta iar un rastimp, apoi continua prietenos:
- Ai auzit cum au fost omorati amandoi sotii Daniloiu Ilarie...
- O, Doamne! suspina Ciufu.
- Ei bine, ucigasii trebuie gasiti cu orice pret ca sa-si ia pedeapsa meritata! Toata lumea, toti oamenii de treaba sunt obligati sa ajute justitia sa descopere pe cei vinovati. Asa e, Ciufule?
- Asa e, domnule judecator!
- Ei, Ciufule, atunci tu ai sa ne pui pe urmele talharilor ?
Servitorul isi recapatase toata increderea si se simtea in siguranta. Raspunse dibuind ca omul care intr-adevar vrea sa ajute:
- De, domnule judecator, despre cine o fi fap-tuit nelegiuirea nu va pot spune nimic, ca nu stiu nimic... Dar sa va spun ce stiu si ce am povestit aseara domnului Spirica, dupa cum mi-a poruncit sfintia-sa, ca dupa spusele mele s-a dus azi-dimineata coana Vasilica si a gasit nenorocirea implinita!
- Da, tocmai! facu Dolga, dand din cap.
Ciufu repeta povestirea de-aseara de la Spiru Daniloiu, in toate amanuntele, si judecatorul il lasa sa vorbeasca fara a-l intrerupe. Numai cand ispravi si tacu singur, il intreba candid:
- Va sa zica ai fost in curtea raposatilor sambata, dumineca si luni... La ce ora ai fost sambata? inainte ori dupa-amiazi?
- Dupa, dupa! Cum va spusei, dupa ce am tras clopotele pentru slujba de a doua zi...
- Adica dupa ceasul cinci... Atunci trebuie sa fi fost intunerec de tot, mai ales ca si viscolea?
- Nu era asa de intunerec...
- Atunci ai fost mai devreme? inainte de a trage clopotele ?
- Ba eu cred ca mai intai am tras clopotele si pe urma...
- Nu vreau sa stiu ce crezi tu, baiete, ci cum a fost!... Gandeste-te bine si raspunde limpede!... Curtea e intunecoasa si ziua din pricina copacilor. Acuma se insereaza foarte devreme... Dealtfel pe seara, tocmai pe la cinci a inceput sa ninga sambata si viscolul s-a potolit...
- Asa trebuie sa fie, domnule judecator, cum ziceti d-voastra facu Ciufu cu un aer de recunoastere confidentiala. N-am dat importanta ceasului si de aceea...
- Poate ca parintele te-a trimis inainte de pranz sa-i amintesti domnului Daniloiu ca sa nu uite?
- Ba nu! se indarji servitorul. Dupa-amiazi m-am dus !
- in sfarsit, parintele poate ca are sa-si amin-teasca mai bine - zise judecatorul indiferent. Dumnealui are sa ne spuie si cum ai plecat... si tot adevarul pe care tu vrei sa-l ascunzi!
- Nu vreau sa ascund nimic, domnule judecator, iertati-ma! se pripi Ciufu putin speriat.
Dolga ramase cateva clipe pe ganduri, apoi relua cu alt glas:
- Dumineca parintele te-a trimis din nou... Te-ai dus?
- Se poate, domnule judecator, sa nu ma duc ? Daca mi-a poruncit sfintia-sa...
Te-ai dus sau nu te-ai dus? repeta Dolga mai energic.
- M-am dus!
- Ai intrat numai in curte sau si in marchiza?
- Numai in curte. Usa marchizei o inchisesem asa ca...
- Ai observat ceva deosebit fata de ce fusese ieri?
- Nu.
- Nici zapada?
- Da, zapada era destula ...
- Pe urma ieri, luni, ai fost a treia oara?
- A treia oara.
- si iar ai intrat in curte si ai patruns pana unde?
- Pana la marchiza, domnule judecator. Numai pana la marchiza. si daca am vazut ca tot nu raspunde nimeni...
- Nu ti-ai inchipuit ca s-o fi intamplat ceva?
- Ba mi-am inchipuit din prima zi, domnule judecator, dar n-am cutezat sa spun nimica. De ce sa iasa de la mine vorbe urate?
- si nici ieri n-ai observat nimic deosebit in curte ?
- N-am observat nimic, domnule judecator, nimic.
- Zapada era tot asa, neumblata ?
- Tot asa...
- Pe unde ai intrat in curte?
- Pe portita, domnule judecator.
- Poteca era prin zapada ?
- De unde sa fie...
- Dar urme de pasi ?
- Erau ale mele, de dumineca...
- Sigur ?
- Vai de mine, domnule judecator, s-ar putea sa nu fiu sigur? Daca am intrat, cum sa nu fi ramas urme!
Judecatorul Dolga se oprise in fata lui si arunca intrebarile repede, ca niste mingi pe care Ciufu urma sa le prinda instantaneu. Acuma insa se retrase doi pasi si zise rar, raspicat:
- si totusi, d-na Daniloiu, cand a intrat azi-dimineata cu servitoarea, n-a gasit nici o urma in zapada !... Portita nu fusese deschisa de cand a nins, incat abia a putut razbi in curte... Cum explici d-ta asta?
- De, domnule judecator, balbai Ciufu. Ma mir... Ca doar eu am intrat si dumineca si luni...
- Atunci poate ca minte d-na Daniloiu, Ciufule? zise judecatorul. Ori d-ta n-ai mai dat deloc pe acolo nici dumineca si nici luni?
- Iertati-ma, domnule judecator, dar...
- Ei, haide, scurt si cinstit: ai dat ori n-ai dat?
- Domnule judecator, va rog din suflet sa ma credeti...
- Va sa zica n-ai mai dat pe acolo de sambata cand...?
- Ba am dat - zise Ciufu repede, intrerupand. Jur pe sfanta cruce, domnule judecator! Am fost pana la poarta si dumineca, si luni, dar mi-a fost urat sa mai intru in curte...
- De ce urat, ziua-n amiaza mare? starui Dolga.
- Mi-a ramas de sambata o spaima in inima... Poate din pricina tacerii si a pustietatii, nu stiu... Aveam parca o presimtire rea si mi-a fost frica sa mai intru...
Ciufu mai bolborosi cateva cuvinte, din ce in ce mai incurcat si mai domol, uitandu-se in ochii iro-nici ai judecatorului ca un soarece in ochii pisicii. Dolga se multumea sa-l priveasca. Se facu o tacere. Grefierul, pe scaun, alaturi, cu condeiul la ureche, se uita la Ciufu, placid, ca si cand nimic n-ar fi fost in stare sa-i tulbure linistea.
- Cand ai mintit, Ciufule? intreba deodata judecatorul putin batjocoritor, dar numai in glas. Adineaori cand ai spus ca n-ai intrat sambata in casa, ori cand spuneai ca ai intrat in curte dumineca si luni?
- in casa n-am intrat, domnule judecator! se inchina deodata servitorul plangator. Jur pe ce am mai sfant in lume, domnule judecator! Jur pe mormantul mamei mele!
- Eu vreau sa te cred, Ciufule-spuse Dolga intorcand spatele. Dar nu mai stiu ce sa cred... Daca incerci sa ma prostesti spunand ca n-ai mai intrat in curte pentru ca ti-a fost urat? Barbat in toata firea sa nu intre ziua in curtea unor oameni cumsecade din pricina uratului? Cine sa creada asa ceva? Uite, colea pe domnul grefier... intreaba-l daca poate crede!
Grefierul tresari, dovedind ca era cu gandul aiurea. Pe urma surase in semn ca a inteles gluma sefului. Ciufu insa parca statea pe jaratec. Fata i se strambase, iar gura ramasa deschisa balbaia in nestire:
- Nu-s vinovat, domnule judecator... Jur, domnule judecator...
- Eu n-am spus ca esti vinovat -urma Dolga. Nu stiu daca esti ori nu esti. Dar mincinos, da, esti, Ciufule! Adevarat?
- Iertati-ma, domnule judecator - murmura servitorul intr-una.
- Deocamdata m-ai mintit!... Daca n-ai intrat dumineca si luni in curte, inseamna ca stiai ceva de sambata, fie ca ai vazut ceva, fie ca ai facut ceva in casa!
Astepta cateva clipe o confirmare, Ciufu incepuse a-si frange mainile.
- Va sa zica asa stam, Ciufule! relua Dolga mai inviorat. Uite, nu te arestez ca poate intr-adevar nu esti vinovat!... iti dau ragaz sa te gandesti, sa chibzuiesti si sa-mi marturisesti adevarul. Ai inteles, baiete?
ingrozit deodata, parca subt o apasare cumplita, servitorul cazu in genunchi, baiguind inecat in lacrimi:
- Domnule judecator, fie-va mila, nu-s vinovat...
- Destul! striga deodata judecatorul. Mie sa nu-mi faci teatru!... (Apoi catre grefier, cu acelasi ton sever:) ramane la dispozitia noastra!... Trimite-l subt paza la politie! Sa fie tinut la secret ca sa nu comunice cu nimeni!
- Da, domnule jude! zise flasc grefierul.
Amandoi - Capitolul 1 - Ciufu
Amandoi - Capitolul 2 - Stapana cu servitoarea
Amandoi - Capitolul 3 - Cinci minute
Amandoi - Capitolul 4 - Casa crimelor
Amandoi - Capitolul 5 - Mostenitorii indignati
Amandoi - Capitolul 6 - Banuielile Aretiei
Amandoi - Capitolul 7 - Solomia vrea sa plece
Amandoi - Capitolul 8 - Judecatorul si politaiul
Amandoi - Capitolul 9 - Informatorul ofensat
Amandoi - Capitolul 10 - Cand ai mintit?
Amandoi - Capitolul 11 - Doua biete femei
Amandoi - Capitolul 12 - Toiagul batranetelor
Amandoi - Capitolul 13 - Cortegiul funerar
Amandoi - Capitolul 14 - O celebritate pitesteana
Amandoi - Capitolul 15 - Lixandru
Amandoi - Capitolul 16 - Alibi
Amandoi - Capitolul 17 - Inelul cu briliant
Amandoi - Capitolul 18 - Testamentul
Amandoi - Capitolul 19 - Parerile lui Spiru
Amandoi - Capitolul 20 - Intoarcerea judecatorului
Amandoi - Capitolul 21 - Un ac de par
Aceasta pagina a fost accesata de 2002 ori.
