Amandoi - Capitolul 11 - Doua biete femei

Amandoi - Capitolul 11 - Doua biete femei

de Liviu Rebreanu


Spiru Daniloiu nu mai avea astampar. De la tri-bunal a pornit spre biserica Sf. Nicolae sa vada ce-au facut femeile cu asezarea mortilor. In colt, la bacania Steriade, se intalni cu preotul de pe langa Costesti care-i oferise dolari pentru Ilarie. intalnirea i se paru de rau augur. Cu toate ca preotul ar fi dorit detalii asupra crimei, Spiru reusi sa se derobeze, mintind ca are alergaturi in legatura cu nenorocirea. Se duse la pravalie, dar nici acolo nu putu ramane, fie din cauza cunostintelor care veneau sa afle amanunte subt pretextul condoleantelor, fie din cauza depresiunii lui sufletesti. Ca sa scape de toate, pleca acasa. Acolo Vasilica tocmai se intorsese de la biserica impreuna cu Solomia si vorbeau despre inmormantarea care se intelesese cu preotul s-o faca a doua zi, miercuri, dupa-amiazi, "ca sa poata asista toti cei ce au iubit si stimat pe sarmanii batrani" - dupa cum s-a exprimat Tanasescu.

- Aoleu, Spirache, nu cumva esti bolnav? il intampina Vasilica speriata, vazandu-l atat de abatut si parca tras la fata.

- Lasa, frate, nu te mai alarma asa numaidecat! raspunse Spiru mohorat. Doar n-ai vrea sa dansez cand bietul Ilarie si tata Mita se afla pe catafalc, iar eu sunt silit sa ma hartuiesc cu judecatorii ca un criminal !

D-na Daniloiu se potoli, dar apoi se infurie mai rau cand afla ce-a patit barbatul ei in cabinetul judecatorului :

- Despre boanghina asta am auzit ca n-are delicateta nici de doua parale... Sa-i fie rusine! Ma mir cum aduce guvernul aci oameni fara educatie sa ofenseze lumea, parca ar fi servitorii lui !... Ar trebui sa ne plangem la primul-presedinte ori chiar la Bucuresti, sa-l invete cum sa se poarte cu noi! Daca e mojic, sa fie cu nepricopsitii lui de ungurenii.. Esti tu moale din fire, ca altul l-ar fi pus la locul lui imediat... Cu toate ca e mai bine ca nu ti-ai pierdut cumpatul, ca mitocanul ar fi fost in stare sa te si aresteze!

- Ei, acu vorbesti si tu, ca sa nu taci! riposta Spiru speriat numai la ideea ca i s-ar fi putut intampla si asta. Parca asa se aresteaza oamenii!

- Apoi daca te banuieste c-ai luat ceva? facu Vasilica din ce in ce mai potolita. De, stiu eu ? Sper ca nu te-a piscat ispita sa iei Ceva, Spirache, sa ne pomenim cu o perchezitie de rasul targului?

- Muiere, tu numai de rau stii sa tragi! se indigna barbatul cu o moliciune insa care ingaduia toate presupunerile.

Vasilica hotarase sa mearga pe inserat, inainte de cina, cu Solomia, sa mai aseze cateva luminari si sa vegheze putin la capataiul mortilor. Acuma renunta si trimise pe Solomia singura, mai ales ca de la ea pornise gandul. Numai sa nu zaboveasca prea mult, ca sa nu se intarzie cu masa.

Solomia s-a intors la timp, plansa si istovita, parca ar fi jelit ce avea mai scump in lume. Vasilica o intelegea, stiind ca raposata Mita iubea pe Solomia precum si Solomia iubea pe Mita, incat de multe ori se ducea la cucoana si singura ca sa stea de vorba si sa primeasca povete.

Pe cand punea masa, Solomia povesti stapanei sale ca n-a plans niciodata cum a plans acuma in biserica, mai cu seama pentru ca i-a gasit asa de parasiti si de singuri, dar ca pe urma s-a speriat asa de rau de a crezut ca innebuneste. I s-a parut anume deodata ca cucoana incepe sa se miste in cosciug... A dat buzna afara si nici nu s-a oprit pana la parintele Ilie caruia i-a anuntat minunea. Preotul era suparat din pricina ca Ciufu a fost oprit la parchet de catre judecatorul de instructie, totusi a mangaiat-o si s-a dus cu ea inapoi in biserica si i-a explicat ca probabil falfairea lumanarii a facut sa aiba vedenia aceea. Atunci, printre altele, sfintitul s-a mirat ca nu s-a gandit nimeni sa fi imbracat cum se cuvine pe cei doi morti si sa nu-i fi lasat in hainele celea urate de toate zilele. Apoi a trimis dupa dascal sa mai citeasca de sufletul lor...

La cina au vorbit numai despre nenorocirea ce s-a abatut asupra familiei din cauza bietului Ilarie. D-na Daniloiu, obsedata de observatia preotului, se scuza ca ea a spus c-ar trebui sa-i primeneasca, dar Spiru i-a astupat gura ca si-a adus aminte prea tarziu, ca se pusesera sigiliile pe usi si ar fi trebuit sa vie cineva de la parchet... Dealtfel de ce nu s-ar ocupa cu astea Aretia, care pentru mostenire a stiut sa se repeada la Spirica si chiar sa-l insulte, incat numai din pricina ei a indraznit si judecatorul sa-l umileasca. Dar Aretia s-a multumit sa stea acasa si sa reapara la biserica abia cand toate erau gata.

- Ai sa vezi, Spirache, ce-or zice oamenii! ofta totusi mai tarziu, ingrijorata, d-na Daniloiu. si, cand au atatea haine, pline dulapurile! Parca cine o sa profite de ele?... Nu stiu, daca im mi-ar fi rusine, maine m-as duce sa-i primenesc... Cu toate ca acuma, ar fi prea tarziu si mai multe clevetiri ar putea sa starneasca...

- Lasa si tu ca nu-i nimica - incerca sotul ei s-o linisteasca. La urma urmelor tot in pamant o sa-i bage, fie cu haine bune, fie cu rele... Poate ca ar fi pacat sa se prapadeasca hainele cele bune, daca s-au intamplat asa lucrurile...

Despre Ciufu insa nu le parea rau ca l-a retinut la parchet. intr-un fel le aparea ca adevaratul vino-vat de toate cele ce li se intampla, fiind el cel care le-a adus vestea rea si a starnit descoperirea crimei cu urmarile ei.

- Sa nu te miri daca n-o fi chiar el ucigasul - zise Vasilica infiorandu-se. Ca infatisare de criminal are. Mi-e si frica acum cand ma gandesc la dansul... Apoi trebuie sa-l fi prins cu ceva judecatorul, daca l-a si inhatat!... Dealtfel cu minciuna l-am prins si noi, nu-i asa, Solomie? Zicea c-a intrat si ieri la Ilarie in curte si cand colo portita era intepenita in zapada, incat abia am deschis-o...

- Apoi atunci d-aia l-a inchis - facu Spiru, adaogand putin ingrijorat: Sa bagati de seama si voi ce vorbiti maine...

- Din partea noastra sa fii linistit - declara d-na Daniloiu aproape cu mandrie. Noi n-avem nici o pata pe suflet...

Solomia langa scaunul stapanii sale, ca totdeauna, murmura parca pentru sine:

- Mie-mi vine parca nici sa nu ma duc maine, cucoana...

- Fugi, fata, nu fi proasta! se supara Vasilica. De ce sa nu mergi? Vrei sa dai de dracul, sa te duca cu politia?... Ori ti-e frica, unde ai auzit ce-a patit domnul?

- Ba mie nu mi-e frica, zau, cucoana - zise Solomia tagaduind si din cap. Ca o viata am... Dar mi-e scarba...

- Parca mie nu mi-e scarba! facu d-na Daniloiu radicand cu dispret din umeri. Lasa, Solomie, ca mergem impreuna si ispravim repede!...

A doua zi se prezentara la cabinetul de instructie prea devreme si trebuira sa astepte mai bine de un ceas pana sa soseasca judecatorul D-na Daniloiu tocmai se plangea grefierului ca are sa vie acasa sotul ei si nu va gasi nici macar masa asternuta.

Dolga era foarte bine dispus. isi freca mainile si se scuza, adaogand insa ca el le-a convocat abia pentru ora douasprezece jumatate, incat nu e vina lui daca au avut sa piarda timp asteptand. Vasilica se inviora, il gasi foarte politicos si dragut si se mira in sine de unde l-a scos Spiru asa de uracios.

- Dansa cine este? intreba judecatorul aratand pe Solomia, dar raspunzand tot eh Adica, da, stiu... Ea v-a insotit ieri cand ati facut descoperirea pe care ne-ati denuntat-o... Foarte bine!... Doamna, poftiti inlauntru L. Fata va astepta aici...

- Domnule judecator, sa nu va suparati, dar am sa va cer o favoare - zise d-na Daniloiu incurajata. Fata e de la tara si n-a umblat pe la judecati... Va rog s-o lasati langa mine... Suntem doua biete femei si...

- Bine, doamna! aproba Dolga galant. Cu toate ca tot pe rand o sa va ascult, dupa cum e legea si obiceiul...

- D-apoi ca noi n-avem secrete, spuse d-na Daniloiu multumita. Solomia e crescuta la noi...

Judecatorul ii oferi acelasi scaun pe care sezuse ieri Spiru. Solomia ramase in picioare langa stapana-sa, cum obisnuia si acasa. Dupa ce rasfoi catva timp in dosarul ce i-l pregatise pe birou grefierul, Dolga relua mai serios, dar mereu politicos:

- Povestirea d-voastra de ieri, de la domnul prim-procuror, am auzit-o, doamna Daniloiu, despre cum ati dat peste cele doua cadavre... De fapt as dori numai cateva precizari si repetiri ca sa le putem inregistra in procesul-verbal...

Ridica ochii spre Vasilica, dar privirea ii aluneca asupra Solomiei. O examina un rastimp cu o curiozitate neretinuta. Frumusetea si mai ales delicatetea tarancutii il tintuiau fara voie si-l uimeau.

- Da... exact - urma smulgandu-si privirea de pe Solomia. intai sa-mi spuneti ce urme ati gasit in curte, pe zapada?...

- De-abia am putut deschide portita opintindu-ne amandoua-raspunse Vasilica. Era si portita inghetata, dar mai cu seama era zapada intarita, caci portita nu mai fusese deschisa de cand a nins si nici zapada curatita sau facuta poteca... Asa ca nici urme nu puteau fi in zapada, daca nu umblase nimeni. Dealtfel v-am spus astea si ieri, la domnul Costica, in biurou, cand v-am dat de veste... Servitorul parintelui Tanasescu ne mintise in ajun ca el a umblat prin curte, dar zapada neprihanita l-a dat de gol. Noroc ca eram in sosonii-cizmulite, ca te scufundai in zapada pana in genunchi...

- in casa ati intrat numai d-voastra, singura ?

- Singura! zise d-na Daniloiu. Yoisem sa trimit pe Solomia, dar ea a refuzat. ii era frica. si mie mi-a fost frica, marturisesc acuma, dar n-am vrut sa ma arat mai slaba ca servitoarea si de-aceea am intrat. Acuma, dupa ce am vazut ce-am vazut, ma minunez si eu cum am avut curajul!

- Va rog sa-mi spuneti ce-ati facut in casa, doamna? intreba iar judecatorul dupa o pauza.

- Prea bine nu mai stiu nici eu ce-am facut... cand am trecut din antreu in camera de culcare, tin minte ca m-am impiedecat de picioarele bietului Ilarie, ca nu ma uitam pe jos... Dar nu stiu cum a venit ca totusi nu m-am oprit si n-am bagat de seama de ce ma impiedecasem. Am trecut in sufragerie si de acolo am vazut in bucatarie pe tata Mita moarta-umflata cum ati gasit-o pe urma si d-voastra. Am vrut sa ma apropii si n-am mai avut puterea sa merg decat pana la usa si sa-mi arunc ochii in bucatarie parca as fi cautat ceva, desigur pe Ilarie... Atunci, in momentul acela, mi-am amintit ca m-am impiedecat si ca trebuie sa fi fost chiar dansul. M-am intors inapoi in dormitor, am vazut acuma bine picioarele si apoi corpul intre paturi, dar capul nu i l-am vazut... Abia atunci m-a cuprins mai mare spaima si am iesit afara sa chem pe Solomia, sa cercetam impreuna mai de aproape ce si cum s-a intamplat. Dar ea s-a ingrozit si mai rau cand m-a vazut iesind si a inceput sa planga incat de-abia am potolit-o...

Judecatorul arunca iar o privire spre Solomia, care insa se uita in pamant, ca si adineaori, incat nu-i putea vedea culoarea ochilor, ci doar obrajii palizi.

- N-ati pus mana pe nimica in casa? Pe nici un obiect?... N-ati deschis vreun sertar ori vreun dulap? starui Dolga, cu un glas bland care nu supara.

- Parca-mi ardea mie atunci, in spaima aceea, sa ma mai gandesc la dulapuri ori la comori? zise d-na Daniloiu. Eu ma mir cum nu mi-a venit rau si n-am lesinat! Dar omul e ca otelul cand da primejdia peste el...

- Un amanunt poate totusi sa va amintiti: usa marchizei era inchisa?

- inchisa, inchisa-spuse repede Vasilica, si cu importanta. Uite acuma, cand ma intrebati, imi amintesc foarte clar ca era chiar lipita putin, probabil tot din cauza gerului, incat a trebuit sa apas mai tare clanta, trecandu-mi chiar prin gand ca poate e incuiata...

- Foarte bine!... Dar cea de la antreu?

- De... stiu eu? facu femeia deodata nesigura. N-as putea spune... Dupa amintire parc-ar fi fost numai atinata... Poate si unde ma obisnuisem cu rezistenta de la marchiza...

Dolga mai rasfoi putin filele dosarului, apoi treci: la grefier si consulta insemnarile lui - ciorna raspunsului d-nei Daniloiu. Mormai ceva in sine, ca si cand ar fi recapitulat, se intoarse si se aseza la birou. Apoi deodata se adresa Solomiei cu glas mai rece si cu privirea scrutatoare:

- Pe tine cum te cheama, fetito?

Servitoarea se cutremura parca ar fi izbit-o un pumn in piept. intoarse ochii spre judecator, speriati si totusi mai violeti si invaluitori. Barbia ii tremura, incat abia rosti cu glas gatuit:

- Pe mine?... Solomia...

- Solomia si mai cum?

- Solomia lui Ilie Motroc - raspunse ea aproape dardaind, fara a-si putea stapani emotia.

- De unde esti?

- Din comuna Valea Ursului...

- Cati ani ai implinit?

- Douazeci si unu.

D-na Daniloiu n-o vedea, numai glasul i-l auzea si simtea cat e de infricosata. Se intoarse pe scaun spre Solomia si-i zise matern:

- Linisteste-te, fata, si nu-ti fie frica! Domnul vezi cat e de delicat... Tu esti femeie cinstita si nu trebuie sa te sperii!

- Asa e! adaoga judecatorul cu un zambet de incurajare. Noi nu mancam oameni, fetito! Numai oamenii rai si vinovati au sa se teama de noi! Tu n-ai mutra de ucigasa... Asa ca potoleste-te frumos si raspunde drept la intrebarile mele. Ai inteles?

- Da - sopti Solomia.

Dupa o pauza, in care Dolga primi o privire de recunostinta de la d-na Daniloiu, interogatoriul continua:

- Domnul Daniloiu, stapanul tau, ne-a spus ca sambata dimineata, in magazinul sau, raposatul Ilarie ti-a incredintat o paine cumparata ca sa o duci si sa o lasi la dansul... Mi-ai putea spune pe la ce ora a fost asta?

- Eu nu stiu carte, domnule... Dar pe ceas cu-nosc... Era noua si un sfert!

- Noua si un sfert... De unde stii asa de precis?

- Fusesem la farmacie chiar atunci si am vazut pe ceasul din perete...

- De ce te interesa pe tine ceasul exact?

- Eram grabita pentru ca venise de la tara Lixandru cu mama ca sa mergem la doctor... La unsprezece trebuia sa fim la domnu' doctor Mirescu...

- si ce-ai facut cu painea?

- Am dat-o cucoanei...

- Care cucoana?

- Cucoana Mita.

- Adica te-ai abatut pe la d-nul Ilarie si...

- Da, si i-am dat-o - zise Solomia.

D-na Daniloiu nu se putu abtine sa nu intrebe:

- Mie nici nu-mi spusesi c-ai fost pe la tata Mita !

- Ce sa-ti mai spun, cucoana... Parca nu ma trimitea domnul Ilarie mai in fiecare zi din piata sa-i duc cate ceva?... Dealtfel domnul nostru a vazut cand m-a trimis. Putea sa-ti spuie dumnealui.

- Bine, bine, nu-i nimic - se linisti Vasilica. Dar...

- Cucoana ce facea cand i-ai dus painea? relua judecatorul.

- Spala niste rufe in bucatarie - raspunse Solomia.

- Ai zabovit cumva la cucoana?

- Eram grabita si nu puteam zabovi... Asa si tot am intarziat la domnul doctor...

- De ce ai intarziat? Aveai destul timp de la noua si un sfert...

- Am mai avut de lucru si acasa, ca nu puteam lasa, pe stapana mea sa faca singura toate... Pe urma pana am gasit banii pentru doctor...

- Unde i-ai gasit?

- Am vandut un banut de aur din salba...

- Va sa zica tot ai vandut? se supara d-na Daniloiu. Te-am banuit eu, stii bine! Iar umbli sa te ascunzi de mine, fata, si n-are sa-ti fie bine.

- Nu ma ascund, cucoana, dar ce-ai fi vrut sa fac? zise Solomia cu o blandete resemnata. Ca d-ta nu mi-ai mai fi dat, ca mi-ai dat destul de nici intr-un an n-am sa ma platesc. Mi-ar fi fost si rusine sa-ti mai cer. Apoi la doctor trebuia sa mergem c-ai vazut si d-ta in ce hal era bietul Lixandru...

Judecatorul nu intelegea din schimbul lor de cuvinte decat ca Solomia a ascuns ceva stapanei sale, ceva insa fara legatura cu afacerea ce se instruia. Readuse deci lucrurile la ceea ce-l interesa:

- in sfarsit, sa ne intoarcem la cucoana Mita... Vad ca te interesa ceasul.. Poti sa-mi spui precis ce ora era cand ai plecat din curtea raposatilor?

- Cucoana Mita n-avea ceas -zise Solomia simplu.

- De la magazin la cat ai plecat spre casa?

- Atunci, indata...

- Te-ai mai abatut pe undeva?

- Am mai luat de zece lei frisca proaspata de la cofetaria Boranescu...

- Pe urma?

- Pe urma am coborat la coana Mita, i-am lasat painea si am plecat repede acasa...

- Va sa zica la ora noua jumatate, cel mult zece fara un sfert, sambata, este sigur ca doamna Ilarie Daniloiu traia? intreba mai apasat judecatorul.

- Vezi bine ca traia daca i-am dat painea - spuse Solomia natural

- Baremi domnul Ilarie nici nu sosise acasa? adaoga Dolga. Fireste. Abia dupa ce ti-a dat painea s-a dus sa cumpere pestele pe care l-am gasit agatat in cuierul din antreu...

- Da...

Judecatorul iar consulta dosarul, iar se uita la Solomia, apoi se scula in picioare:

- Pentru asta v-am convocat doamna! Va multumesc !





Amandoi - Capitolul 1 - Ciufu
Amandoi - Capitolul 2 - Stapana cu servitoarea
Amandoi - Capitolul 3 - Cinci minute
Amandoi - Capitolul 4 - Casa crimelor
Amandoi - Capitolul 5 - Mostenitorii indignati
Amandoi - Capitolul 6 - Banuielile Aretiei
Amandoi - Capitolul 7 - Solomia vrea sa plece
Amandoi - Capitolul 8 - Judecatorul si politaiul
Amandoi - Capitolul 9 - Informatorul ofensat
Amandoi - Capitolul 10 - Cand ai mintit?
Amandoi - Capitolul 11 - Doua biete femei
Amandoi - Capitolul 12 - Toiagul batranetelor
Amandoi - Capitolul 13 - Cortegiul funerar
Amandoi - Capitolul 14 - O celebritate pitesteana
Amandoi - Capitolul 15 - Lixandru
Amandoi - Capitolul 16 - Alibi
Amandoi - Capitolul 17 - Inelul cu briliant
Amandoi - Capitolul 18 - Testamentul
Amandoi - Capitolul 19 - Parerile lui Spiru
Amandoi - Capitolul 20 - Intoarcerea judecatorului
Amandoi - Capitolul 21 - Un ac de par


Aceasta pagina a fost accesata de 1141 ori.
{literal} {/literal}