Amandoi - Capitolul 14 - O celebritate pitesteana

Amandoi - Capitolul 14 - O celebritate pitesteana

de Liviu Rebreanu


- Salut! striga familiar Dica Secuianu, intrand in cabinetul judecatorului, urmat de grefierul care statuse pe-afara cat a fost primul-procuror inlauntru.

isi lasase in vestibul sosonii, blana si caciula de lutru. Se apropie de birou cu mana intinsa, incat Dolga trebui sa i-o stranga. Se cunosteau si din familii, si de la unele petreceri. Secuianu l-a tutuit din prima zi, cum tutuia pe toata lumea. Judecatorul, din timiditate si din prudenta, a continuat sa-l domneasca... Era de statura mijlocie, bine legat, vanjos, cu umerii largi, capul rotund, cam roscovan la fata ca si la par, tuns scurt ca un neamt, putin buhait din pricina bauturii si a noptilor nedormite, cu niste ochi albastri-otel, mici si obositi, parca vesnic in suferinta de somn, totusi cu strafulgerari de energie din cand in cand. Parea greoi si trecut pentru cei treizeci si sase de ani. Tatal sau a fost o glorie a baroului argesan. A murit timpuriu, pe cand Dica termina liceul, lasand o avere destul de importanta pentru imprejurarile locale, mai ales ca si sotia sa, Cezarina, sora mai mare a actualului prim-presedinte Mainescu, a avut zestrea ei. Cezarina a fost o mama prea blanda pentru un baiat ca Dica L-a rasfatat si l-a lasat in voia lui, iar el s-a adancit din ce in ce in viata usoara de petreceri si trandavie, Cu chiu si vai a luat o licenta in drept tocmai la Iasi; dar in barou nu s-a inscris, pentru ca i-a repugnat inceputul firesc de trepadus de tribunal. in schimb a ajuns curand un stalp al localurilor de petreceri, intai, un rastimp la Bucuresti (cat a avut bani mai multi) pe urma la Pitesti si in toate oraselele dimprejur, incepand cu Gaestii si Curtea de Arges, trecand prin Campulung, Targoviste, Slatina si sfarsind cu Craiova. Resedinta o pastra insa la Pitesti unde maica-sa a ramas in cele din urma numai cu casa din strada Sperantei, fiind silita la batranete sa inchirieze doua camere mobilate, pentru traiul de toate zilele. Dica reusise sa devie o celebritate pitesteana. Simpatic si vorbaret, spiritual dupa gusturile pitestene, dansator neobosit, cunoscand toate cantecele populare mai bine ca lautarii insisi, precum, si pe cele moderne lansate prin teatrele de reviste, cantand din gura deopotriva ca si la vioara, era un mosafir deosebit de pretuit la toate ceaiurile cu prelungire, la nunti si botezuri in familiile bune din Pitesti. mandru de originea lui, de gloria tatalui sau, avea un dispret neascuns fata de mitocanii cu avere care i se parea ca acapareaza viata sociala pitesteana. Pe masura ce saracia se facea mai batjocoritoare, se lauda mai mult cu ceea ce a avut sau ar fi putut deveni. Simtea ca e idolul lautarilor, al carciumarilor si santanurilor si al tuturor tinerilor care debutau in viata de petreceri, iar asta il magulea, fara sa bage de seama ca tovarasii de chefuri se cuminteau repede si. ca numai el ramanea mereu acelasi.

- M-ai chemat, onorate domn? zise Dica Se-cuianu putin ironic, asezandu-se pe scaun fara a astepta invitatia judecatorului incurcat. Daca venea baiatul cu un ceas mai tarziu, nu ma gasea, ca tocmai ma pregateam sa plec la Arges, unde...

- Atat mai bine! intrerupse deodata Dolga muscandu-si buza, parandu-i-se ca atitudinea aceasta ii scade autoritatea. Altfel poate ar fi trebuit sa...

- Sa ma aduci cu politia? Nu? facu Dica mai mult batjocoritor decat sfidator. si pentru ce, rogu-te? Am savarsit vreo crima? Am calcat vreo lege?

Judecatorul statea tot in picioare si-l privea, silindu-se sa-si pastreze calmul si astfel sa dobandeasca ascendenta necesara. Zise politicos si demn:

- Domnule Secuianu, te rog sa ai rabdare ! Eu aici imi fac datoria ! sunt pus sa fac o cercetare pe-nibila, cu raspunderi grave... Au fost ucisi doi batrani, vecinii d-tale. stii, fireste. Crima nu poate ramanea nesanctionata. Esti obligat si d-ta, ca toata lumea, sa ne dai concursul ca sa descoperim pe autorii crimei!

Secuianu, aproape impotriva vointei sale, se po-meni impresionat nu atat de cuvintele, cat de infa-tisarea austera a judecatorului si de tonul lui convins. Relua mai potolit, cu glasul inca morocanos:

- Despre omorarea vecinilor mei nu pot sa-ti spun parerea ce o am, cel putin aici. Poate ca ai auzit-o ca in orasul asta merge vorba rea ca gandul...

- Te rog sa nu-mi repeti parerea! zise Dolga. Nu vreau s-o aud!... Mi-e teama ca ar trebui sa-ti dresez proces-verbal pentru glorificare de crima!

- Asa e! aproba Secuianu. De aceea ma mir ca am mai fost citat...

- Totusi am putea eventual preciza, cu ajutorul d-tale, unele lucruri... De pilda momentul comiterii crimei!... Medicul legist a opinat ca batranii ar fi fost omorati sambata. Din datele de pana acuma s-ar parea ca intr-adevar sambata s-a intamplat nenorocirea. Ar avea insa mare importanta daca am dobandi o precizare mai categorica. Din cauza aceasta m-am gandit la vecini... Nu pot fi ucisi doi oameni fara sa scape un tipat sau macar un zgomot care sa atraga atentia vecinilor. D-ta erai acasa sambata?

- Cred ca da, dar...

- stiu, dormeai inainte de amiazi, ca totdeauna... Da! Totusi poate ca servitorii au auzit sau au vazut ceva suspect?...

- N-am idee, dar nu cred... Ai vazut, casa noastra are o curte larga spre casa lor, marginita de un zid inalt, peste care nu se poate privi dincolo. Asa ca nu e verosimil sa fi putut observa ceva servitorii nostri, desi nu i-am intrebat...

- Nu s-a vorbit zilele acestea la d-voastra despre crima care a rascolit tot orasul?

- Despre servitori nu pot spune nimic. N-am obiceiul sa tin sfat cu ei. Mama insa a plans destul, desi oamenii aceia nu meritau lacrimile ei.

- D-ta stiai ca ordonanta ofiterului care sade la d-voastra facea servicii domestice la Ilarie Daniloiu?

- Cum nu. De ani de zile toate muncile grele si le-au facut cu servitorii altora, mai ales cu ai nostri, chiar dupa ce am rupt orice legaturi cu hodorogii... Pardon!.. cand nu puteau ai nostri, se milogea la parintele Tanasescu. La ei am cunoscut si eu pe Ciufu, pe care, in treacat, cred ca degeaba l-ai arestat... O fi mincinos si laudaros, dar nu e capabil de crima, in primul rand pentru ca e fricos...

- Se poate! intrerupse judecatorul Dealtfel mi s-a spus ca e credincios, chiar foarte credincios fata de cei pe care-i slujeste...

- Asta cel mult popa o spune! rase Secuianu. Trebuie sa fie foarte afectat ca i-ai sechestrat buna-tatea de sluga.

Dolga ezita si-si ascundea ezitarea subt o politete din ce in ce mai mare fata de Secuianu. ii era teama sa nu simta ce cauta si unde vrea sa ajunga cu intrebarile inadins anodine.

- Nu ma mira - zise judecatorul O sluga buna e un tovaras pretios in toate intreprinderile serioase.

- Dezghetat este Ciufu, desi unii spun ca e prost, de pilda chiar Romulus Delulescu-facu Secuianu cu ingamfare de triumfator, avand impresia ca a pus la locul lui pe Dolga. Eu, cand am ceva important, pe Ciufu il insarcinez, nu pe Iacob, adica ordonanta...

- si totusi si domnul Delulescu se servea de Ciufu cand avea nevoie - urma Dolga.

- Mai putin, caci el nu sade mereu la Pitesti - zise Dica. Poate in vremea din urma, de cand s-a impacat cu batranii si venea deseori pe la ei, sa-l fi intrebuintat mai des, dar tot pe seama lor si din pricina lor si ca sa-i serveasca pe dansii...

- Fiindca veni vorba de domnul Delulescu, v-ati intalnit sambata impreuna? intreba deodata judecatorul foarte natural. Parintii dumnealui mi-au spus cum a scapat acceleratul de dimineata...

Dica Secuianu pleca intr-o ureche capul si ramase asa, cu o privire dispretuitoare, ca si cand l-ar fi cantarit; apoi raspunse razand cu superioritate:

- Ce te indreptateste pe d-ta, domnule... judecator de instructie, sa te crezi mai destept ca mine sau sa ma crezi pe mine mai prost ca d-ta?

- Domnule Secuianu! protesta Dolga. Nu-ti permit astfel de...

- Permiteti, nu permiteti, putin imi pasa! zise Dica iarasi cu superioritate. iti inchipui poate ca am venit aci ca sa-ti exerciti asupra mea agerimea mintii d-tale? Am raspuns, domnule, la chemarea justitiei, dar te rog sa nu incerci a ma prinde pe mine in reteaua d-tale de abilitati!

- Domnule, ma silesti sa-ti atrag atentia ca datoresti deferenta justitiei! facu solemn judecatorul.

- Deferenta pentru deferenta - riposta Secuianu, cu glas ridicat.

- Te previn, domnule, ca orice lipsa de deferenta va avea urmari pe loc! declara Dolga devenind palid. D-ta confunzi acest cabinet cu alte localuri! Sau poate te bizui pe anume legaturi... Eu sunt aici suveran in conducerea si efectuarea instructiei si nu voi permite nimanui sa-mi zadarniceasca opera de ecarisaj social!

Dica Secuianu se ridicase in picioare parca ar fi vrut sa paraseasca biroul. Ochii mici aveau scaparari de ura. O tacere aspra stapani cateva clipe. Pe cand cei doi incrucisau privirile darze, grefierul la masa se facuse mic de tot, bagase capul intre umeri si nici nu cuteza sa ridice ochii.

- Pe mine nimeni si nimic nu ma poate abate de la implinirea datoriei! continua judecatorul. si mai ales nimeni nu ma poate intimida ca sa renunt la anume cercetari!

- Iar eu sunt om cinstit, domnule! Sa stii bine asta! zise Dica aproape inabusit de manie.

- Nu sunt chemat sa examinez cinstea si corectitudinea nimanui! raspunse Dolga mereu sever. Ma intereseaza numai fapte, date si dovezi Calificarile le dau altii...

- Dar in definitiv ce doresti de la mine, domnule judecator? striga indignat Secuianu. intreaba direct, fara ocoliri! si voi raspunde la fel! Eu n-am nimic de ascuns si n-am obiceiul sa mint!

- Am intrebat: te-ai intalnit sambata dimineata cu Romulus Delulescu? Se poate ceva mai clar? zise judecatorul mai calm; apoi, deoarece Secuianu res-pira profund ca sa-si domoleasca nervii, adaoga cu amabilitate oficiala: Te rog ia loc si raspunde! Daca vrei fireste. Poti sa refuzi a raspunde, daca...

Dupa o scurta pauza, Dica Secuianu raspunse:

- Da, m-am intalnit sambata dimineata cu De-lulescu.

- Ai vrea sa precizezi?... La ce ora?

- Cam unsprezece... asa cred... M-a sculat din somn...

- A avut sa-ti comunice ceva important si urgent?

- Pentru el era important si urgent, pentru mine numai plicticos.

- N-ai vrea sa precizezi despre ce a fost vorba?

- Cu toate ca e ceva intim, ca sa nu ti se para ca vreau sa sabotez instructia, iata, precizez: a venit sa ma roage sa-l invat unde ar putea sa schimbe grabnic cincizeci de dolari. Mi-a spus ca a primit in ajunul plecarii, adica vineri, o suma de dolari de la unchiul sau.

- Cand ti-a spus aceasta, domnule Secuianu?

- Atunci, sambata dimineata, cand m-a sculat din somn.

- Dar vineri nu v-ati intalnit?... Serile erati tot dea una impreuna, daca nu ma insel?...

- Am fost intr-adevar impreuna si vineri seara, dar nu mi-a marturisit. Poate ca sa nu-l ademenesc sa facem un chef si sa risipeasca banii. ..

- Da, perfect - zise judecatorul. Pe urma te-ai sculat si...

- Nu, mi-a fost lene sa ma scol, caci ma culca-sem abia la sapte dimineata si eram frant de somn - raspunse Secuianu linistit. Voia sa schimbe dolarii si m-a rugat sa-l ajut. Daca s-ar fi dus Romulus chiar la omul meu si in numele meu, jidanul ar fi banuit ca sunt banii lui. Pe cine sa trimitem? mi-am zis cu ochii inchisi, ca sa nu ma trezesc de tot. Iacob, ordonanta chiriasului nostru, e un tont, nici strazile nu le stie bine... Atunci mi-am adus aminte de Ciufu, pe care l-am mai intrebuintat in chestii d-astea delicate de bani, adica mai mult imprumuturi Am poruncit lui Iacob sa cheme pe Ciufu, iar intre timp am mazgalit pe o carte de vizita cateva cuvinte pentru Lieberman... Ciufu a venit imediat si intr-adevar a facut treaba buna, ca totdeauna. Peste jumatate de ora s-a intors cu aproape zece mii de lei. Jidanul a fost serviabil si mi-a facut schimbul cel mai favorabil... Romulus a asteptat la mine, adica m-a pazit, fiindca eu am adormit iarasi si numai ca prin vis imi amintesc de sosirea lui Ciufu cu banii si de multumirile prietenului...

- Ordonanta cum spuneai ca se numeste?

- Iacob si nu mai stiu cum, mi se pare Cociorva!

Judecatorul astepta un minut, uitandu-se numai cu coada ochiului la Secuianu care parea istovit, li zise apoi cu o mica ironie:

- Iti multumesc, domnule Secuianu... Cum vezi, nu era nevoie de enervare. Nu ti-am cerut nimic nedelicat...

- Tonul face muzica, onorate domn - mormai Dica amintindu-si supararea si gata iar sa se infurie.

- Dar urechea o interpreteaza gresit, cand nu e muzicala - raspunse Dolga zambind. Duhovnicul, medicul si judecatorul nu pot ofensa, caci ei nu cauta decat adevarul. De aceea am sa-ti mai cer o lamurire in legatura cu Ilarie Daniloiu. Pentru ca a fost vorba de dolari... Mi s-a spus ca raposatul a avut mania sa tezaurizeze dolari si in general valuta grea... Cineva mi-a precizat chiar ca poseda un portofel anume in care tinea numai banii straini. cand am descins in casa crimei n-am gasit nici urma de portofel, nici de bani straini... D-ta ai fost odinioara foarte intim cu batranul Se vorbea ca te va face mostenitor universal si unic, ca ti-a si facut un testament... Ce crezi despre afacerea cu banii straini si cu portofelul? Ca a avut dolari, mi-ai confirmat d-ta insuti....

- Mi-e penibil, adica mai mult ma dezgusta sa vorbesc despre batranul Daniloiu - zise Dica intr-adevar plictisit. Eu unul nu-l iert nici dupa moarte, declar sus si tare! Am motivele mele!... C-a fost avar fara pereche si a adunat avere multa, nu mai incape discutie. A trait ca un animal, cum sa nu adune! Ceva precis insa in privinta averii lui nu stiu, iar cine spune ca stie, minte. Intimitatea cu mosul se oprea net in preajma banilor. Se ferea si de umbra lui... Ce-a mai facut pe urma, ar putea sa te lamureasca Romulus Delulescu, fireste relativ, ca nici cu el n-a avut intimitati de bani, afara de cadoul cu dolarii din care se vede c a i s-a tras si moartea... Eu de aproape trei ani i-am intors spatele. Dar imi aduc aminte ca, intr-adevar, l-am surprins odata cu un portofel mare, vechi, soios, doldora probabil de bancnote; habar n-am daca erau hartii straine sau romanesti. Cumpara si pe-atunci bani .straini, cand i se ofereau ocazii foarte avantajoase, dar stiu de-asemenea ca si vindea, ceea ce inseamna ca facea negot, nu tezaurizare...

- Da, intr-adevar - observa judecatorul .pe ganduri. si totusi protofelul a disparut! Daca era gol de ce ar fi disparut? Afara daca batranul nu l-o f aruncat cand s-a invechit prea tare...

- Ilarie Daniloiu sa arunce ceva? Ooh! Cred ca in viata lui n-a aruncat nimic, nici un petec de hartie... Cel mult l-o fi vandut!

- in sfarsit...

Dolga isi curma brusc vorba. Secuianu observa si iar se ofensa:

- De ce te-ai oprit? Ai vreo indoiala?,.. ti-am spus ca ma jicnesc cuvintele si gesturile in doi peri. sunt om franc si...

- Era sa-ti pun o intrebare fara legatura directa cu ancheta, de ordin personal - zise judecatorul aproape scuzandu-se. Voiam sa te intreb ce motive ai de nu-l poti ierta pe Ilarie Daniloiu nici dupa o moarte atat de crancena? Dar mi-am dat seama ca intrebarea ar putea sa-ti rascoleasca amintiri penibile si...

- Adevarat, mai mult decat penibile! murmura Dica. Sunt lucruri care nu ma intereseaza decat pe mine. Afara de mama nici nu le-am spus nimanui Ei a trebuit sa-i explic de ce Ilarie Daniloiu, pe care tatal meu l-a sprijinit mult odinioara, nu merita nici sa fie scuipat. Pentru ceilalti n-avea nici o importanta. Fata de straini ma racoream injurandu-l birjareste, singurul fel care era pe intelesul lui, stiind ca se vor gasi destui care-i vor raporta cuvant cu cuvant toate sudalmile...

Tacu abatut, amarat, ca si cand amintirea l-ar fi indurerat in strafunduri. Apoi deodata se intoarse spre grefierul cu condeiul in mana si-i zise aspru, ca unui servitor:

- Aide, lasa-ma singur cu dumnealui .... Vreau sa-i vorbesc in particular!

Grefierul arunca o privire spre Dolga, intrebatoare si infricosata, dar, fara sa astepte aprobarea lui, se scula si iesi repede, ca un caine cu coada intre picioare.

- Nu te supara ca l-am dat afara - zise confidential Dica. D-ta m-ai starnit si acuma simt nevoia sa ma racoresc. Altfel m-as inabusi...

Surprins, judecatorul Dolga ramase privindu-l cu nerabdare si emotie. inainte de a mai spune el ceva, Secuianu continua:

- imi plac oamenii intregi, chiar daca ma sacaie!... De aceea mi-ai inspirat incredere, indiferent daca eu nu-ti inspir d-tale...

- Cu toate astea...

- Nu, nu, stiu... Indiferent!... In clipa asta am nevoie de d-ta! Maine poate o sa-mi para rau... Acuma insa am sa-ti marturisesc tot, absolut tot...

Dolga isi stapani o tresarire nervoasa ca in asteptarea neprevazutului. Nu mai zise nimic de teama sa nu-i turbure hotararea. Dealtfel Secuianu continua fara sa-i priveasca, vorbind parca mai mult pentru sine si pentru despovararea-i proprie:

- Am fost printre putinii oameni care am iubit pe Ilarie Daniloiu... Cat am fost copil, din mila pentru infatisarea-i umila, bolnavicioasa, strecuratoare. Mai tarziu pentru ca avea tot ceea ce nu aveam eu: dragoste de munca, staruinta in sfortare, spirit de economie si, in ciuda aparentei, o anume rectitudine in relatiile cu oamenii. Eram buni vecini, fara sa avem legaturi sociale; neamul nostru nu se putea amesteca cu un neam de slugi, oricata avere ar fi adunat si orice situatie lumeasca ar fi dobandit. Dealtfel si ei isi cunosteau lungul nasului si nici n-au incercat vreo apropiere. Decadenta noastra materiala, din vina vietii pe care am dus-o eu, m-a facut pe urma mai putin intransigent si asa, incetul cu incetul, m-am legat de batranul Ilarie cu o simpatie sincera, dezinteresata. il consideram ca un confident caruia ii poti incredinta orice taina, cu siguranta ca nu te va trada niciodata. Am ajuns sa fiu mosafir zilnic in casa lor, unde ma simteam ca acasa la mine, cu toate ca si atunci traiau tot atat de oribil si erau in stare nici sa nu manance ca sa faca economii. Jucam tabinet pe boabe de fasole caci numai astfel jocul de carti nu e otravitor. Nu i-am cerut niciodata nimic, cu atat mai putin bani. Ei se imprumutau la noi cu toate fleacurile si uitau sa le dea inapoi, desi noi acuma ajunsesem sa tinem doi chiriasi cu luna ca sa ne echilibram Indiferent... Din cand in cand batranul Ilarie imi oferea sfaturi si indemnuri, gratis, fireste. il ascultam cuviincios si incolo imi vedeam de treburi Viata in care ma inglodasem trebuia urmata asa pana la capat. Pornisem gresit. Uneori imi dadeam seama, dar inertia ma ducea inainte, pe acelasi drum... in sfarsit acum trei ani s-a intamplat intorsatura cea mare. in viata fiecarui om cred ca exista o rascruce decisiva, chiar daca omul trece fara sa-si dea seama de existenta ei. in rascrucea asta se poate schimba tot: binele in rau si raul in bine... Pentru mine a aparut rascrucea acum trei ani. O prieteni de-a mamei, femeie saraca, i-a incredintat trei mii de lei sa-i pastreze, ca sa nu-i stirbeasca cumva, avand sa plateasca cu ei chiria la un proprietar care ameninta s-o scoata din casa daca nu plateste la zi. Te scutesc de nume si de amanunte-n-au nici o importanta. Important este numai ca, exact cu doua zile inainte de termenul cand femeia avea neaparata nevoie de bani, eu am dat peste ei, scormonind intr-un scrin vechi, i-am pus in buzunar ca sa fac o gluma proasta cu mama, crezand ca a facut economii fara sa-mi spuie... Seara cu baietii ne-am intins la o petrecere. Ca si alte dati, m-a cuprins galanteria si am cheltuit din banii mamei Pe urma ne-am abatut pe la niste prieteni unde era joc de carti, am vrut sa complectez ce stirbisem si pana dimineata am pierdut tot, de n-am avut nici cu ce sa platesc birja care m-a dus acasa... Dupa-amiazi i-am marturisit mamei ce-am facut, iar ea mi-a spus ce fel de bani erau si ca maine dimineata trebuie sa-i inapoieze nenorocitei care i-a incredintat, socotindu-i mai in siguranta la mama decat in banca... N-am sa fac fraze si sa-ti spun vorbe mari: m-as fi impuscat, dar moartea mea n-ar fi impiedecat rusinea mamei Atunci, in ceasul acela de desperare pe care nu-l poate intelege decat cel ce a privit pana in adancuri prapastia rusinii ucigatoare, mi-a venit in gand salvarea: Ilarie Daniloiu. M-am dus la dansul. L-am surprins tocmai numarand galbeni si asezandu-i in fisicuri. M-am spovedit ca unui duhovnic. I-am marturisit tot, tot... si am adaogat ca intamplarea aceasta m-a hotarat sa rup pentru totdeauna cu trecutul meu, sa incep o viata noua, sa muncesc, sa urmez intr-adevar pilda lui... A ascultat continuand a infasura fisicurile in hartie de jurnal, fara o tresarire, fara macar sa ma priveasca. Pe urma, cand am tacut cu sufletul pe buze, a ridicat la mine ochii vicleni si nepasatori si a raspuns doar atata: "Nu pot, dom'le Dica... Nu pot!" Eram asa de spaimantat ca am mai staruit, l-am implorat - mi-e rusine cand imi aduc aminte. S-a multumit sa repete: "Nu pot, dom'le Dica.." Ma mir cum nu l-am strans de gat atunci casa nu mai sfideze soarele asemenea bestie umana ! Daca-mi sarea atunci in ajutor monstrul, azi as fi alt om!... Da, da L.. A fost singurul moment cand mi-as fi putut schimba destinul!... Bestia m-a lasat sa ma tarasc in prapastie, desi mantuirea mea atarna de un singur strop de bunatate !... N-am sa-l iert niciodata!...

Era in picioare, congestionat, gesticuland ca un dement. Judecatorul tacea si-i urmarea miscarile cu o curiozitate rece, stiintifica.

- Am sa regret toata viata ca nu l-am sugrumat atunci!





Amandoi - Capitolul 1 - Ciufu
Amandoi - Capitolul 2 - Stapana cu servitoarea
Amandoi - Capitolul 3 - Cinci minute
Amandoi - Capitolul 4 - Casa crimelor
Amandoi - Capitolul 5 - Mostenitorii indignati
Amandoi - Capitolul 6 - Banuielile Aretiei
Amandoi - Capitolul 7 - Solomia vrea sa plece
Amandoi - Capitolul 8 - Judecatorul si politaiul
Amandoi - Capitolul 9 - Informatorul ofensat
Amandoi - Capitolul 10 - Cand ai mintit?
Amandoi - Capitolul 11 - Doua biete femei
Amandoi - Capitolul 12 - Toiagul batranetelor
Amandoi - Capitolul 13 - Cortegiul funerar
Amandoi - Capitolul 14 - O celebritate pitesteana
Amandoi - Capitolul 15 - Lixandru
Amandoi - Capitolul 16 - Alibi
Amandoi - Capitolul 17 - Inelul cu briliant
Amandoi - Capitolul 18 - Testamentul
Amandoi - Capitolul 19 - Parerile lui Spiru
Amandoi - Capitolul 20 - Intoarcerea judecatorului
Amandoi - Capitolul 21 - Un ac de par


Aceasta pagina a fost accesata de 1069 ori.
{literal} {/literal}