Amandoi - Capitolul 13 - Cortegiul funerar

Amandoi - Capitolul 13 - Cortegiul funerar

de Liviu Rebreanu


Spiru Daniloiu a uitat sa tipareasca obisnuitele anunturi mortuare, cum s-ar fi cuvenit unui om ca Ilarie. isi pusese in gand sa le comande ieri dupa ce va fi ispravit la cabinetul de instructie, pe urma s-a zapacit.

Lumea a aflat totusi ca inmormantarea va fi la orele patru si de la doua a inceput sa se indrepte spre biserica Sf. Nicolae. in Pitesti, localitate cu mari ambitii urbane, crimele nu sunt in general tocmai rare. Dealtfel ar fi semnul unei ingrijoratoare lipse de temperament daca parchetul n-ar avea de lucru suficient intr-un oras care a dat tarii atatea celebritati in toate domeniile vietii. Dar in mod obisnuit se intamplau numai crime ordinare care nu atrageau la curtea cu juri nici macar pe avocatii fara clientela. Dublul asasinat din strada Sperantei a mai reabilitat putin renumele orasului la cronicile judiciare ale ziarelor din Capitala. De-aceea inmormantarea victimelor a devenit un eveniment social la care toata lumea gasea justificare sa participe. De la trei si jumatate biserica era ticsita, iar afara strada Grivitei pana la strada mare se innegrise de oameni. Deoarece sediul politiei se afla aproape, Ploscaru a socotit nimerit sa ia cuvenitele masuri de ordine, concentrand cativa sergenti de pe strazile dimprejur, ca sa mentie libera cel putin intrarea in biserica...

in jurul catafalcului, de o parte familia Delulescu, de cealalta parte Vasilica si Spiru Daniloiu, iar la spatele lor Solomia... Toti fruntasii negustorimii au tinut sa dea ultima cinstire celui ce a fost multa vreme adevaratul parinte al breslei lor. Conducatorii locali ai partidului liberal s-au infatisat in corpore spre a dovedi ca partidul stie sa pretuiasca pe negustori si dupa moarte. Cu toate ca mortul fusese liberal, au venit si cativa corifei taranisti, in frunte cu tanarul si popularul sef, desigur cu gandul de-a ademeni pe seama lor pe unii burghezi inca neinregimentati. A starnit uimire placuta aparitia primului-presedinte Scarlat Mainescu, insotit de primul-procuror Negel si de judecatorul Dolga, care instruia crima. La putere fiind, ca totdeauna, liberalii, primarul a depus o coroana frumoasa pe catafalcul celui ce a fost odinioara un ajutor de primar model. si in sfarsit, cand sa inceapa slujba mortuara, a sosit in automobil insusi prefectul judetului, primit la intrare ceremonios de politaiul Ploscaru...

Trei preoti au slujit cum au stiut mai frumos, iar corul de ucenici, adus anume, a dat raspunsurile. in timpul slujbei toate privirile cautau sa observe cum arata cadavrele dupa moartea silnica ce au indurat-o. Preotul Tanasescu a avut insa grije sa le acopere cu flori, astfel incat sa nu se pangareasca solemnitatea inmormantarii. S-a bagat de seama de catre cei curiosi ca Aretia statea teapana, cu valul lasat pe fata, fara sa planga deloc, de asemenea ca Romulus isi scotea mereu ochelarii si-si stergea ochii cu batista indoliata. Delulescu avea urme de lacrimi pe obraji, ca si Spiru, ia d-na Daniloiu plangea intr-una domol, discret, ca si nu atraga atentia.

Cea dintai cuvantare funebra a tinut-o parintele Tanasescu, laudand zelul si jertfele ce le-a depus Ilarie Daniloiu pentru biserica in care isi lua acuma ramas bun pentru totdeauna de la lumea aceasta pacatoasa in cursul cuvantarii Solomia a izbucnit deodata intr-un hohot de plans, incat toate privirile s-au indreptat o clipa spre ea, iar preotul a trebuit sa ridice putin glasul D-na Daniloiu s-a intors si i-a soptit dojenitor: "Solo mie, astampara-te, Doamne fereste!" in mana servi-toarei insa lumanarea de ceara a mai tremurat cateva minute in ritmul sughiturilor de plans abia stapanite..

Oratorul partidului liberal a glorificat pe marele roman care a fost asasinat miseleste, iar primarul a reamintit serviciile pretioase ce le-a adus orasului raposatul...

Pe urma, in sunetele "vesnicei pomeniri", dricari; au purces la acoperirea cosciugului, la baterea capacelor, la pregatirea carului mortuar... in acest timp notabilii au exprimat condoleantele de rigoare familiei, adica mai ales lui Spiru, caci pe Aretia numai putini au luat-o in seama...

Cortegiul s-a format dupa toate regulile protocolare, subt supravegherea sefului dricarilor care, in asemenea ocazii, devine si maestru de ceremonii. Muzica militara a fost oferita de primarie. in sunetele marsului funebru de Grieg, s-au pus in miscare colivarii oamenii cu crucile, trasura cu preotii, apoi dricul ce! mai luxos din Pitesti, urmat de membrii masculin: ai celor doua familii indoliate, la care s-au adaogat imediat si fruntasii participanti. Mare si buna impresie a facut ca, cel putin pe strada mare, primarul si seful liberalilor au tinut cordoanele alaturi de doi batrani negustori. Dupa grupul nobililor urmara intai doua cupeuri cu cele doua cumnate care, nevorbindu-si de ani de zile, nu puteau merge impreuna, apoi un sir lung de trasuri si automobile, inghesuite de multimea de popor care nu incapea pe trotoare. D-na Daniloiu regreta mult ca fiica ei Filofteia n-a putut fi alaturi de ea in momentele astea dureroase, dar si inaltatoare pentru familie. I-au telegrafiat ieri trista veste, dar cum sa vie tocmai de la Maramures ? Au primit insa o foarte frumoasa si lunga telegrama de condoleante iscalita de Filofteia, de sotul ei, pana si de baietelul lor... inainte de a se sui in cupeu, d-na Daniloiu a avut grija sa trimita acasa pe Solomia. Izbucnirea ei in biserica a miscat-o, caci rari mai sunt azi servitorii credinciosi si cu recunostinta fata de stapanii care-i hranesc. Dar pe de alta parte era suparata ca a atras atentia oamenilor cu bocetele ei nechibzuite, caci omul cuminte si la durere trebuie sa stie sa se stapaneasca. Solomia nu s-a aratat nemultumita, a raspuns doar "Bine, cucoana", si a plecat cu lumanarea in mana, parca s-ar fi intors de la inviere...

Prefectul judetului, subt pretext ca e foarte ocupat, nici nu a mai intrat in cortegiu, ci s-a facut nevazut indata ce s-a terminat serviciul religios. La tribunal s-au retras apoi si primul-presedinte cu primul-procuror si cu judecatorul Dolga. Primul-procuror spuse tare, sa auda cei dimprejur, ca o scuza pentru toti trei, ca au intrerupt serviciul numai ca sa nu lipseasca de la inmormantarea unui mare muncitor si martir...

Dolga nici nu apuca bine sa-si deschida dosarele, ca se si pomeni cu primul-procuror Negel la o cura de taifas. N-avea de lucru, in orice caz nimic important, si-i ardea de vorba.

- Mi se pare ca mai astepti clienti ? intreba dansul. pana sosesc, fa-mi cinstea cu o cafea buna, amice Dolga !

- Cu mare placere! raspunse judecatorul sunand. Tocmai si eu ma gandeam... O inmormantare totdeauna parca iti sporeste pofta de viata...

Pana sa vie cafelele vorbira despre inmormantare, adica mai mult Negel, care, localnic, gasi prilejul de-a barfi putin pe prieteni si pe neprieteni deopotriva.

- in orice caz, au avut o inmormantare impozanta - observa judecatorul. Se vede c-au fost foarte iubiti...

- Iubiti, n-as putea spune - observa Negel aprinzand o tigareta, dupa ce sorbi intai cu zgomot din cafeaua gingirlie. Romanului, stii, nu prea ii place munca, dar o respecta la altii, mai ales la straini N-ai bagat de seama ca nicairi nu se face mai zgomotos apologia muncii ca la noi, cu toate ca noi suntem poporul care muncim cel mai putin? in fond numai nemtii si nordicii au inventat necesitatea si religia muncii. Omul nu e creat ca sa munceasca, ci sa se bucure de viata. Idealul nu e munca sau cel putin n-ar trebui sa fie... Dar, in sfarsit, asta-i alta socoteala. Cum ziceam, Ilarie era respectat pentru ca toata viata a muncit ca un bou, ca la urma sa vie cineva sa-i suceasca gatul ca unui pui de gaina... Pacat de toata viata si de toata munca lui!

Dolga, crescut in cultul muncii, zambea confuz si tacea.

- Dar, a propos, cum stai cu ancheta? relua primul-procuror. imi inchipui cat de greu trebuie sa-ti vie s-o urnesti din loc... Pe servitorul popii bine facusi ca l-ai retinut - stii, e o satisfactie pentru opinia publica, mica, dar este... ! pana una-alta ar trebui poate sa grabim deschiderea testamentului, pe de o parte sa astupam gura mostenitorilor, pe de alta parte ca sa vezi daca nu-ti ofera oarecare indicii.

- Ma rog, eu as fi foarte multumit daca s-ar putea grabi - zise Dolga simplu.

- Am vorbit chiar adineaori, in biserica, cu Mainescu - adaoga Negel confidential. E si el de parere. Dealtfel din partea noastra s-au incheiat formele...

- Desigur, s-a depus inca de ieri...

- Atunci voi mai face eu diligente verbale - murmura primul-procuror. stii, deviza mea: mana de fier in manusa de matase!

Judecatorul cunostea parerile acestea, repetate de atatea ori de catre Negel, care cauta sa-si sporeasca popularitatea in jos, adica in lume, pastrand in sus reputatia de strict legalist. in realitate, primul-procuror dorea sa fie bine cu toata lumea si sa aplice legea dupa obraz.

- Numai sa nu exageram, draga Dolga! continua mai insistent Negel. N-as vrea sa dam ocazii la plangeri... Ai ascultat pe Spirica Daniloiu, fratele victimei. Un om de treaba, cuviincios, respectuos,, cu o situatie frumoasa in oras, ca si Ilarie... Ei bine, bietul om numai ca nu plangea povestindu-mi azi-dimineata ce-a patit aici.

- Domnule prim-procuror, ma mir ca s-a putut plange-riposta judecatorul cu raceala.

- Nu s-a plans, omule, stai, nu exagera iar! zise repede Negel, ostoindu-l parca. Nu... Dar mi-a povestit si era necajit si amarat... A ramas cu impresia ca-l suspectezi si pe dansul, ca in sfarsit...

- Cand e vorba de o crima atat de urata, sunt obligat sa verific orice amanunt care ar putea sa ma puie pe urmele asasinului-raspunse Dolga cu o incapatanare care se accentua. Nu mi-e permis sa am consideratii laturalnice si nu vreau sa cunosc legaturile particulare ale informatorilor. Datoria e mai presus de toate!

- Exact! Just! Totusi asta nu impiedeca anume diplomatie, anume subtilitate, chiar in interesul succesului !

- Nu va suparati, domnule prim-procuror, orice sugestie in privinta aceasta ma ofenseaza!

Negel tresari usor. Rezistenta judecatorului il zapaci Pe urma se intuneca. Raspunse cu alt glas.

- Nu ma supar, dar imi pare rau!

- Va rog sa ma iertati!

- Eu ti-am vorbit amical, ca un om mai batran, cu experienta mai multa, iar d-ta imi raspunzi intepat ca si cand as vrea sa te influentez sau sa-ti fortez mana... imi pare foarte rau!

- Poate ca m-am exprimat gresit, domnule prim-procuror, dar...

Convorbirea fu intrerupta de aparitia usierului, care anunta sosirea d-lui Dica Secuianu. Se facu o scurta tacere, apoi Dolga zise:

- Numaidecat !... sa astepte putin !

- Dica Secuianu ? intreba Negel uimit dupa ce se retrase usierul. L-ai citat si pe el? Ai vreo banuiala impotriva lui sau...?

- Vreau sa-i cer niste lamuriri asupra victimelor...

- Bine, dar erau certati de multa vreme... Nu stiai?

- stiu... Am aflat... Totusi sunt vecini si...

Negel se scula sa plece. Dupa doi pasi se intoarse:

- Nu uita, draga Dolga, ca Dica Secuianu e nepotul primului-presedinte si ca primul-presedinte tine foarte mult la el, cu toate ca...

- Domnule prim-procuror, pentru mine e un informator ca oricare altul!

- in sfarsit, esti incapatanat, amice! spuse Negel indulcind tonul si schitand un suras. Eu te-am prevenit si ma spal pe maini!

Iesi trimitandu-i o bezea din varful degetelor.

Dolga ramase in picioare raspunzand de asemenea cu un zambet protocolar. Astepta catva timp inchipuindu-si ca primul-procuror are sa schimbe amabilitati cu nepotul primului-presedinte. Pe urma suna prelung si zise aprodului care intredeschise usa:

- Sa vie domnul Secuianu !






Amandoi - Capitolul 1 - Ciufu
Amandoi - Capitolul 2 - Stapana cu servitoarea
Amandoi - Capitolul 3 - Cinci minute
Amandoi - Capitolul 4 - Casa crimelor
Amandoi - Capitolul 5 - Mostenitorii indignati
Amandoi - Capitolul 6 - Banuielile Aretiei
Amandoi - Capitolul 7 - Solomia vrea sa plece
Amandoi - Capitolul 8 - Judecatorul si politaiul
Amandoi - Capitolul 9 - Informatorul ofensat
Amandoi - Capitolul 10 - Cand ai mintit?
Amandoi - Capitolul 11 - Doua biete femei
Amandoi - Capitolul 12 - Toiagul batranetelor
Amandoi - Capitolul 13 - Cortegiul funerar
Amandoi - Capitolul 14 - O celebritate pitesteana
Amandoi - Capitolul 15 - Lixandru
Amandoi - Capitolul 16 - Alibi
Amandoi - Capitolul 17 - Inelul cu briliant
Amandoi - Capitolul 18 - Testamentul
Amandoi - Capitolul 19 - Parerile lui Spiru
Amandoi - Capitolul 20 - Intoarcerea judecatorului
Amandoi - Capitolul 21 - Un ac de par


Aceasta pagina a fost accesata de 1138 ori.
{literal} {/literal}