Amandoi - Capitolul 6 - Banuielile Aretiei
de Liviu Rebreanu
Preotul Tanasescu sosi lacrimand. Avea remuscari ca s-a suparat si a ocarit in gand pe batranul Ilarie cand Ciufu i-a raportat ca nu l-a gasit acasa si cand in realitate zacea ucis de mult impreuna cu "baba" lui. pana s-au improvizat doua brancarde cu care sa fie transportati la biserica, preotul a avut timp sa citeasca doua-trei rugaciuni de sufletul lor. Pe Ciufu l-a lasat sa aranjeze un catafalc provizoriu pe care sa fie asezati pana se vor aduce cosciugele si cele necesare gatirii mortilor.
- Ce ciudate si neinchipuite sunt destinele omului! zise apoi preotul catre primul-procuror, in vreme ce cadavrele erau scoase afara. Sambata dimineata m-am intalnit cu sarmanul raposat in fata tutungeriei centrale. Venea din piata si a glumit cu moartea ca de obicei... O, Doamne! si in clipa cand dansul glumea, moartea poate ca il astepta acasa cu coasa intinsa !
in urma celor doua brancarde acoperite cu cearsafuri albe, merse numai preotul cu Aretia si cu Pascal Delulescu, caci Spiru plecase sa cumpere cosciugele, daca va gasi gata ori, daca nu, sa le comande. Anchetatorii mai ramasera. Dolga se mai plimba putin prin toate camerele adulmecand parca si in special privind cu mare atentie ca si cand ar fi vrut sa inregistreze inca o data tot in subconstient (Asta era "metoda"' lui care nu dadea gres niciodata, fiindca, zicea dansul: "Memoria mea vizuala e mai fidela decat fotografia".) inainte de a pleca, ii veni in gand sa mai arunce o privire, pentru orice eventualitate, in odaia din fata, cea care ramasese inchisa. intr-un colt, asezata anume astfel incat sa fie vazuta, era o casa de fier, modesta, mica, sistem invechit.
- A, in sfarsit, murmura judecatorul multumit. Ma miram sa nu fie!
Cheile lipseau. Comisarul fu trimis sa le caute in buzunarele mortilor.
- Va sa zica avea dreptate zgriptoroaica! facu politaiul curios, in vreme ce Dolga deschidea casa de fier.
Era goala. Abia intr-un sertar dadu peste o caseta cu doua sute de galbeni.
- Suma rotunda! zise primul-procuror. Parca inadins a lasat-o...
- Ca sa distraga atentia eventualilor hoti de la sumele mai mari ascunse aiurea - observa politaiul
in alt sertar, printre cateva acte de familie si polite vechi, descoperi un plic galben, lipit si sigilat, pe care scria cu litere mari:
"Testamentul meu".
- Asta da! striga Dolga, oprind repede un gest care ar fi vrut sa deschida plicul. Aici s-ar putea, adica ar fi natural sa se gaseasca indicii asupra averii. Totusi eu nu cred ca... in sfarsit, domnule prim-procuror, deschiderea testamentului trebuie sa se faca dupa stipulatiile legale... D-voastra nu credeti?
- Fireste ! Evident! Mai incape vorba ? facu Negel simplu.
Se redacta un codicil la procesul-verbal, apoi se aplicara obisnuitele sigilii pe usile casei, iar politaiul fu rugat sa lase si un sergent de paza in curte sau in strada ca nu cumva vreun dobitoc interesat sa violeze opera justitiei.
Magistratii si politistii urcara pe strada Grivitei, pe langa biserica Sf. Nicolae unde cele doua cadavre erau asezate si unde preotul le aprinsese lumanari si citise cuvenitele rugaciuni, de fata fiind multi dintre cei curiosi care se adunasera la casa crimei...
Aretia cu sotul ei iesira din biserica numai cateva minute dupa ce trecura anchetatorii. Delulescu se induiosase de tot in fata catafalcului, mai mult chiar decat in casa, si i se umezisera ochii, dar Aretia, oricat ar fi vrut, n-a mai varsat nici o lacrima. Toate gandurile ei se invarteau vertiginos numai in jurul mostenirii si a fricii sa nu fie iar pagubita de frate-sau Spiru sau poate si de justitie.
- Mai barbate, tu nu esti in toate mintile - zise ea dupa ce se departara putin pe o strada mai dosnica. Vad ca te imbulzesti mereu ba sa faci asta, ba sa aduci ceea... astamparate, Pascale. Mai lasa si pe Spirica sa faca, lasa-l. Pascale, ca el n-a stat ca noi sa boceasca si sa se induioseze, fii tu sigur! El si-a umplut buzunarele incat nu-i mai pasa de s-o mai gasi ceva ori ba!
- Nu, Tica draga, exagerezi! se supara Delulescu. Prea ma ofensezi mereu si in fata oamenilor! Parc-as fi copil fara minte...
- Apoi chiar esti! rabufni femeia abia stapanindu-si mania. Daca n-as fi fost eu, cainii te mancau!.. Dar ce stau eu sa te mai judec, ca te-a judecat Dumnezeu destul!
Pana acasa se mai certara si se impacara de cateva ori, dupa obiceiul familiei Aretia gasea prea molau pe Delulescu si de data asta. Ea credea ca barbatul ar fi trebuit sa faca gura, chiar sa se ia de piept cu Spiru cand s-a vazut ca a disparut cea mai mare parte a banetului impreuna cu bijuteriile. A lasat-o pe ea sa se hartuiasca cu cogeamite lume si nici macar o vorba de aprobare n-a scos, ci mai degraba se arata contra ei incercand s-o potoleasca, adica sa dea dreptate dusmanilor. Pascal n-avea ragaz sa se disculpe: sotia ii taia vorba indata ce deschidea gura...
Se facuse amiazi aproape. Cu preotul Tanasescu se invoisera sa se intoarca indata dupa masa, sa faca toaleta mortilor cum se cuvine, sa-i aseze in sicriu si apoi sa slujeasca o slujba complecta. Aretia insa nu se grabea deloc. ii si spuse lui Pascal, care o zorea, ca mortii nu merita din partea ei nici o jale si nici o mila...
Parintii celor trei frati Ilarie, Spiru si Aretia au fost bulgari si se numeau Danilef. in casa si intre ei au vorbit mai mult bulgareste. Mama lor, mai slaba la cap, nici n-a invatat bine romaneste pana la moarte. Au venit in tara ca lucratori la alti bulgari care tineau cu arenda pamanturi in lunca Argesului si faceau bani cultivand intensiv zarzavaturi pe care le vindeau in Pitesti, plecand iarna cu banii adunati inapoi peste Dunare. Danilef a fost mai harnic si a ajuns repede din palmas arendas intai de un pogon, apoi de mai multe, si in sfarsit proprietarul celor trei mosii ce le-a si lasat mostenire copiilor. Cand s-a mai instarit, si-a cumparat casa la Pitesti (chiar corpul de casa in care s-a intamplat crima), a inceput sa se numeasca Daniloiu, cum l-a invatat un avocat, si s-a impamantenit prin Camera si Senat, cheltuind destule parale cu ocazia aceasta. Mosiile le-a pastrat pana a murit si nici alta negustorie n-a facut decat cu zarzavaturi si fructe de-ale lui. Dealtfel s-a prapadit timpuriu, abia la cincizeci si cinci de ani, dupa ce cu cativa ani in urma ii murise si femeia. Oamenii spuneau c-au murit de prea multa munca, pentru ca intr-adevar viata lor n-a cunoscut altceva decat munca de dimineata pana seara, iarna, vara, fara odihna, fara sarbatoare... cand a murit batranul, Ilarie avea treizeci, Spiru douazeci si Aretia doisprezece ani. Ilarie a devenit capul familiei, fiind dealtminteri insurat la randul lui de patru ani cu o romanca bastinasa care i-a adus o mica zestre, in bani, incat asa a putut incepe prima intreprindere personala.
Dupa moartea batranului, viata a continuat la fel in familia Daniloiu. Mosiile erau lucrate ca si inainte. Aveau logofeti si chiar unii zilieri bulgari, de incredere. Comertul cu zarzavaturi ramase si mai departe baza afacerilor lor. pana cand a venit vremea sa se insoare si Spiru. Deoarece avusesera cativa ani rai, dar mai ales fiindca Ilarie reusise sa-si inzeceasca micul capital in negotul de cherestea si cu magazinul de fierarie, cei doi baieti se intelesera, convingand si pe Aretia, care avea numai saptesprezce ani si nu voia sa stie de afaceri, sa vanda mosiile si cu banii realizati sa inceapa tot in comun niste intreprinderi mai rentabile. Au urmat insa ani de criza care le-au incurcat socotelile. intr-un moment greu cei doi frati au vrut sa marite pe Aretia, care ajunsese la douazeci de ani, cu un negustor armean, batraior, vaduv, urat foc, avand insa o bacanie ce mergea minunat, in piata, si pe deasupra mari rezerve la banca, incat nu pretindea nici o zestre, ba promitea sa le dea o mana de ajutor in greutatile ce-i chinuiau. Aretia a refuzat categoric. Era proaspat indragostita de tanarul Pascal Delulescu, practicant fara leafa la judecatorie, care pe-atunci era un baiat levent, dragut si dezghetat de se scurgeau ochii fetelor dupa el. Era prima ei dragoste... Peste cat va timp Aretia le-a declarat ca vrea sa se marite cu Pascal. Fratii nici n-au vrut sa auda, caci Pascal n-avea dupa ce sa bea apa. in zadar plangea Aretia si le explica, fratii ripostau aproape intr-un glas ca tanarul trebuie intai sa castige macar atata ca sa aiba cu ce sa-si hraneasca nevasta. Dupa patru ani de taraganeaza si amenintari, Aretia, fiind deja majora, se logodi cu Delulescu in taina. Ca sa evite scandalul, fratii con simtira, dar cu conditia ca el sa nu se amestece in afacerile lor, ci sa-si vaza de judecatoria lui, unde ajunsese sa aiba si o leafa de treizeci de lei pe luna. Pascal era modest, Aretia nepriceputa si amandoi foarte indragostiti. Fratii le-au oferit casa de pe bulevard, pe care o cumparase Darie de curand, o ocazie admirabila, au mobilat-o parte din nou, parte cu de-ale lor, au facut o nunta frumoasa si i-au trimis chiar si in voiaj de nunta, doua saptamani, la Constanta. Pe urma, ici- colo, i-au ajutat cu bani, sume mai mici sau mai marisoare... intre timp dealtfel Darie s-a despartit de Spiru cu afacerile, ramanand fiecare cu ale lui. Casnicia Aretiei avea atunci o vechime de zece ani, binecuvantata cu un copil de opt ani. Delulescu castiga abia cat sa traiasca. Sora a inceput atunci sa-si reclame partea de mostenire, dandu-si seama ca a fost frustata. De-atunci, mai mult de douazeci de ani, a trebuit sa se multumeasca cu faramituri aruncate de fratii bogati subt forma de pomana. Nu recunosteau c-au pagubit-o, ci o acuzau ca si-a mancat partea de mostenire treptat, deoarece si-a luat barbat incapabil sa tie o casa ori sa fructifice un capital...
La masa, Delulescu nu se putu abtine sa nu se induioseze iar:
- Multe am suferit noi de la dansii, dar cumplit au mai ispasit!...
- Dumnezeu plateste la toti dupa faptele fiecaruia! zise Aretia indiferenta.
- Cine sa-i fi omorat, ce crezi, Tica? intreba barbatul curios.
- Talhari si ucigasi se gasesc destui - raspunse ea. As zice ca numai Spirica i-a ucis ca sa-i poata prada pe urma, dar il stiu cat e de las si fricos... Cine l-a omorat trebuie sa fi fost om voinic, puternic. Altfel cum sa-i sugrume asa... Sa nu te miri daca frate-meu n-o fi tocmit niscaiva ticalosi, poate straini, ca era tocmai sambata, zi de targ... Ucigasul o fi plecat si ia-l de unde nu-i, iar frate-meu s-a repezit sa descopere crima si sa stranga ce-a fost mai bun...
- Parca ucigasii n-or fi furat si ei ce-au putut la repezeala?
in realitate Aretia era preocupata sa descopere nu pe criminali, ci banii si valorile ce s-au furat. N-avea nici o incredere in magistratii anchetatori, cum de altfel nu mai avea in nimeni. Pe cat de increzatoare a fost in tinerete, pe atat de banuitoare era azi. Pe primul-procuror Negel il stia om cinstit, si dealtminteri cu avere, dar cand e vorba de atata banet cat trebuie sa se fi gasit la Ilarie, nici pe el nu-l mai credea fara prihana.
- Tu, care zici ca esti calculat si linistit, dupa cate ai auzit mereu, an de an, de la oameni si acuma in urma de la Romica-intreba ea deodata, urmandu-si firul gandurilor - cam ce avere crezi ca a putut sa aiba nenea Ilarie?
- De - facu Pascal ganditor. De... Eu as zice asa: cel putin cinci si cel mult zece milioane in lei d-astia prosti... Fireste socotind toate, casele, actiunile, banii, devizele, giuvaericalele, amanetele... in sfarsit toate!
Aretia se infurie iar, ca si cand ar fi ofensat-o:
- Ei vezi?... si dumnealor n-au gasit nici macar un milion... Ei, apoi sa nu ma supar?...
Peste o clipa se intrerupse, ca si cand un gand i-ar fi fulgerat prin minte:
- Pascale! Numaidecat sa dam o telegrama baiatului sa vie acasa!... Ai auzit?... Sa vie chiar azi, chiar cu ultimul tren!... Sa fie Romica langa mine! Cat e el de destept, dragul mamii, nu se poate sa nu scoatem banii, oriunde i-ar fi ascuns Spirica si cu ceilalti!
Delulescu aproba cu admiratie:
- Foarte bine, Tica!... Prea bine!...
Amandoi - Capitolul 1 - Ciufu
Amandoi - Capitolul 2 - Stapana cu servitoarea
Amandoi - Capitolul 3 - Cinci minute
Amandoi - Capitolul 4 - Casa crimelor
Amandoi - Capitolul 5 - Mostenitorii indignati
Amandoi - Capitolul 6 - Banuielile Aretiei
Amandoi - Capitolul 7 - Solomia vrea sa plece
Amandoi - Capitolul 8 - Judecatorul si politaiul
Amandoi - Capitolul 9 - Informatorul ofensat
Amandoi - Capitolul 10 - Cand ai mintit?
Amandoi - Capitolul 11 - Doua biete femei
Amandoi - Capitolul 12 - Toiagul batranetelor
Amandoi - Capitolul 13 - Cortegiul funerar
Amandoi - Capitolul 14 - O celebritate pitesteana
Amandoi - Capitolul 15 - Lixandru
Amandoi - Capitolul 16 - Alibi
Amandoi - Capitolul 17 - Inelul cu briliant
Amandoi - Capitolul 18 - Testamentul
Amandoi - Capitolul 19 - Parerile lui Spiru
Amandoi - Capitolul 20 - Intoarcerea judecatorului
Amandoi - Capitolul 21 - Un ac de par
Aceasta pagina a fost accesata de 1997 ori.
