Amandoi - Capitolul 2 - Stapana cu servitoarea

Amandoi - Capitolul 2 - Stapana cu servitoarea

de Liviu Rebreanu


Pana s-a intors Solomia de la piata, pana au asezat mancarile la foc, s-a facut aproape noua. D-na Daniloiu statea pe spini. A dormit mai prost ca de obicei si s-a perpelit in asternut cu gandurile din ce in ce mai negre despre Ilarie si Mita. Presimtirile ei n-o inselau niciodata. S-a sculat cu noaptea-n cap si a cicalit mai vartos pe Solomia, care insa nu lua in seama parca ar fi trait pe alta lume. La plecare i-a gasit o noua pricina sa-i ajunga toata calea:

- Aoleu, Solomie, fata ori femeie ori ce esti, ai inceput sa porti salba de aur si-n zilele de lucru? Te-am vazut si ieri, si nu te-am dojenit, credeam ca o se te simti... Ai ajuns ca Pacala: un an de zile n-o pui deloc, pe urma deodata nici n-o mai scoti de la gat... Erai fata cuminte si potolita si harnica de-ti era mai mare dragul. De cand insa ti-a scos soarta pe Lixandru de ti-a sucit capul, nu mai e chip de inteles cu tine. Te-a nenorocit Lixandru, fetito, tu nu vezi si nu simti? Poate ca d-aia l-a si batut Dumnezeu de s-a imbolnavit si zace de atata vreme si se topeste...

- Lasa-l, cucoana, pe bietul Lixandru ca n-are nici o vina! raspunse Solomia cu glasul inabusit si fara sa se uite la d-na Daniloiu.

Zapada de sambata imbracase tot orasul intr-o blana alba, ramasa inca aproape intacta si curata. Doar pe strazile principale si pe trotoare o mai murdarisera saniile si pietonii... D-na Daniloiu mergea greu si aluneca, incat Solomia trebuia s-o sprijine. Noroc ca nu era departe pana la Ilarie, de la ei, din strada Rosetti. Cotira in strada Luceafarul, scurta si cu o panta severa si, pe langa fantana din fata casei primarului, traversara Piata Izvor drept spre strada Sperantei. N-au intalnit tipenie de om, ca si cand gerul ar fi zavorat in casele lor pe toti oamenii.

Casele lui Ilarie Daniloiu se cunosteau de departe din pricina gardului inalt de scanduri, vopsit negru cu pacura cea mai ieftina. De pe trotoar se vedeau numai coroanele arborilor din curte pusi parca inadins sa impiedece orice privire indiscreta a patrunde inlauntru. Devale, inspre casa familiei Secuianu, se ridica un zid de caramida, facut odinioara de raposatul avocat care fusese bun prieten cu Ilarie. in partea cealalta calcanul din spatele caselor macelarului Mitica Ionescu alcatuia o adevarata pavaza si se intindea de la strada pana in fundul curtii

in fata portitei, cele doua femei se oprira sa rasufle.

- M-am obosit si m-am incalzit de toata-s o apa - zise d-na Daniloiu ingrijorata. Numai de n-as raci, sa ma mai aleg si cu vreo boala dupa toate celelalte...

Solomia nu spuse nimic. Dupa cateva clipe cucoana puse mana pe clanta portitei. Clanta ceda, dar portita nu se deschise parca ar fi fost priponita pe dinlauntru. inainte de a se mira, isi dadu seama si impinse mai cu putere.

- De cand a nins n-a mai intrat nimeni in curte - observa d-na Daniloiu, adaogand mustrator: Aide, fata, pune umarul nitel ca esti tanara, nu ma lasa pe mine sa ma chinuiesc singura! Trebuie sa fi inghetat si zapada si....

Portita se rasuci in balamale cu un scrijalit peste zapada geruita. in curte, pe subt pomii cu crengile inalbite si pana in fund printre cele doua corpuri de case, se intindea sclipitor si neprihanit covorul alb in care piciorul se scufunda pana la genunchi

- Cum poate minti un om cu atata nerusinare ? vorbi d-na Daniloiu indignata si lunecandu-si privirea peste albeata dureroasa. inchide portita, Solomie, si haidem sa vedem noi cu adevarat ce s-a intamplat, ca minciunile lui Ciufu vezi si tu cat pretuiesc !

D-na Daniloiu mergea inainte. Scoarta inghetata a zapezii troznea sub pasii care o sfaramau. Solomia se silea sa calce in urmele stapanei sale ca sa nu-i mai intre si faramaturile de zapada peste ghete, fiindu-i si altfel picioarele aproape inghetate. amandoua casele pareau intr-adevar pustii si nelocuite. Vasilica se uita in toate partile cu multa atentie, pasind din ce in ce mai rar, parca s-ar fi pregatit pentru orice surpriza. langa usa marchizei se intoarse spre servitoare si-i zise cu glas soptit:

- Ia apropie-te, Solomie, si intra si tu in casa ca esti tanara si...

Solomia ramasese cativa pasi in urma. De acolo raspunse, dar atat de natang, ca glasul ei imprastie brusc linistea ce staruia ca o apasare inabusitoare:

- Eu nu intru in casa asta, cucoana!... Poti sa ma omori, dar nu intru!... Ca mi-e frica si mi-e urat si nu pot intra, cucoana!...

- Taci, fata, taci, nu mai striga sa ne auda vecinii! zise tot soptit si bland stapana, infricosata de izbucnirea ei. Te laudai ca esti curajoasa, dar daca nu esti, lasa ca mie nu mi-e frica!

Servitoarea, ramasa pe loc, continua din ce in ce mai moale, cu o incapatanare speriata ce se stingea:

- Nu pot, cucoana, nu pot... nu pot...

D-na Daniloiu, incurajata parca de spaima servi-toarei, deschise indata usa marchizei si apoi incepu sa bata in usa antreului. Din acelasi loc, incremenita, Solomia o vazu intrand inlauntru. Ar fi vrut sa se apropie si ea, dar picioarele ii erau intepenite. isi urmari insa stapana cu gandul si cu urechea. ii auzi pasii in antreu, apoi mai slabi in dormitor. Peste cateva momente zgomotul pieri complect, semn ca d-na Daniloiu s-a oprit in fata unui spectacol care a ingrozit-o. in clipa urmatoare auzul incordat la paroxism al Solomiei prinse foarte deslusit un murmur: "Aoleu, nene Ilarie!... Acolo esti?... D-ta esti...? Pe urma pasii, mai sovaitori, trecura mai departe, in sufragerie, in bucatarie, si iar se poticnira. Dupa cateva secunde vocea d-nei Daniloiu se auzi mai clar, desi sugrumata de spaima. "Vai de mine si de mine!... Amandoi !.."

Groaza din casa parca ar fi navalit afara pe usile ramase deschise, cuprinse pe Solomia si-i zgaltai su-fletul. Cu ochii mari tinta asupra marchizei, i se parea ca a trecut un veac de cand a intrat stapana-sa si nu mai iese. Voia s-o cheme si nu mai avea glas, ca si cand frica i s-ar fi inclestat, ca un calus, in beregata. Dar lacrimile incepura a-i curge deodata atat de multe, ca-i inundara obrajii. Asa se pomeni apoi cu doamna iarasi in usa marchizei, pe fata ca varul cu groaza incrustata ca o masca. Vru sa alerge spre dansa, fericita ca nu i s-a intamplat nimic. Instinctiv isi curma avantul. Dealtfel d-na Daniloiu inchise usor usa antreului, apoi marchiza si veni, clatinandu-se putin, la Solomia.

- Aici s-a intamplat o talharie nemaipomenita... I-au omorat si i-au jefuit... Trebuie sa dam de veste, Solomie!

Respira de cateva ori din strafund parca ar fi vrut sa alunge din nari si din plamani aerul coclit. Pe urma continua mai ferm, cu o energie pe care o castiga tot-deauna in clipele hotaratoare:

Tu sa mergi la pravalie sa chemi degraba pe domnul! Auzi, Solomie? pana atunci eu am sa ma duc la politie si la tribunal, sa dau de veste ce s-a intamplat...

ii vazu fata spalata de lacrimi si intreba nedumerita :

- Tu de ce plangi?... Ce te-a gasit?...

- Nu stiu, cucoana - mormai servitoarea. Mi-a fost tare frica din pricina d-tale cat ai fost inlauntru, sa nu patesti ceva si d-ta...

- Proasta esti, fata - raspunse Vasilica induiosata de ingrijorarea ei naiva. Ce, tu crezi ca talharii au facut culcus in casa, impreuna cu victimele?... Au dat lovitura si s-au dus pe-aci incolo... Numai politia mai poate sa-i dibuiasca si sa-i dea pe mana justitiei...

Cand ajunsera la portita, d-na Daniloiu se razgandi: nu se poate sa plece amandoua si sa lase iar pustie curtea si casa cu mortii... Totusi iesira din curte, afara. Ea insa ramase pe trotoar si pe Solomia o trimise ca cheme pe sergentul care facea de serviciu cateva case mai departe, la incrucisarea cu strada Kogalniceanu.

- Sa nu te misti de-aici, baiete! il dascali d-na Daniloiu. Nici sa nu lasi pe nimeni in curte si cu atat mai putin in casa pana ce nu vine politia si procurorul, cum stii si tu ca e legea... Ia seama ca in casa sunt doi oameni omorati...

- Aoleu, cucoana! se ingrozi sergentul. amandoi?

- Amandoi ! repeta Vasilica, dand din cap. Sa fii cu ochii in patru!

Cele doua femei se departara impreuna, apoi dupa cativa pasi d-na Daniloiu traversa iar piata, pe unde a venit, in vreme ce Solomia urca grabita pe strada Grivitei, pe langa biserica Sf. Nicolae, spre strada mare care ducea la piata. Sergentul se uita dupa ele o clipa. Cunostea pe Vasilica, precum cunostea pe Ilarie Daniloiu si pe Mita. Curiozitatea ii dadea ghes sa intre in curte, sa vada. Crapa usor portita, dar o inchise repede la loc, cu un mic cutremur in sira spinarii. ii era urat si ii era frica. Era tigan din Vierosi. incepu sa se plimbe de ici-colo prin fata portii, batand talpa ca sa se incalzeasca si sa-si alunge nelinistea, ca o santinela zeloasa.

Peste cateva minute veterinarul judetului, Haralambie Savescu, un om inalt si vanjos, trecand spre centru, intreba mirat pe sergent: ce pazeste? Sergentul raspunse mandru:

- Domnul Ilarie cu cucoana dumisale au fost omorati de niste criminali... Pe dumnealor ii pazesc pana vine politia...

Veterinarul ezita putin: sa creada, sa nu creada? isi continua calea mormaind:

- Numai crime d-astea mai lipseau la Pitesti... Ca altfel eram procopsiti!... Mare rusine!...




Amandoi - Capitolul 1 - Ciufu
Amandoi - Capitolul 2 - Stapana cu servitoarea
Amandoi - Capitolul 3 - Cinci minute
Amandoi - Capitolul 4 - Casa crimelor
Amandoi - Capitolul 5 - Mostenitorii indignati
Amandoi - Capitolul 6 - Banuielile Aretiei
Amandoi - Capitolul 7 - Solomia vrea sa plece
Amandoi - Capitolul 8 - Judecatorul si politaiul
Amandoi - Capitolul 9 - Informatorul ofensat
Amandoi - Capitolul 10 - Cand ai mintit?
Amandoi - Capitolul 11 - Doua biete femei
Amandoi - Capitolul 12 - Toiagul batranetelor
Amandoi - Capitolul 13 - Cortegiul funerar
Amandoi - Capitolul 14 - O celebritate pitesteana
Amandoi - Capitolul 15 - Lixandru
Amandoi - Capitolul 16 - Alibi
Amandoi - Capitolul 17 - Inelul cu briliant
Amandoi - Capitolul 18 - Testamentul
Amandoi - Capitolul 19 - Parerile lui Spiru
Amandoi - Capitolul 20 - Intoarcerea judecatorului
Amandoi - Capitolul 21 - Un ac de par


Aceasta pagina a fost accesata de 1198 ori.
{literal} {/literal}