Amandoi - Capitolul 4 - Casa crimelor

Amandoi - Capitolul 4 - Casa crimelor

de Liviu Rebreanu


In urma sugestiei judecatorului de instructie, primul-procuror indeparta atat pe Spiru Daniloiu cat si pe sotii Delulescu din casa, declarand in gluma, ca sa nu-i ofenseze:

- Pana vom descoperi pe ucigasi toata lumea e suspecta, incepand cu noi insine, anchetatorii!

- Foarte just! aproba judecatorul Dolga cu o privire grava, simtindu-se parca eroul principal in piesa care incepea.

Cand ramasera singuri, primul-procuror ruga pe judecatorul de instructie sa initieze cercetarile in forma si in directia ce crede, avand in vedere ca el are sa continue anchetarea cazului pana la descoperirea uci-gasilor.

Aurel Dolga, ardelean, fusese mutat de curand la Pitesti de la Fagaras. Avea abia vreo treizeci si doi de ani si o figura severa, compusa inadins pentru meseria de judecator de instructie, care-i placea si-l pasiona, inca din liceu fusese clandestin si fervent cetitor de romane politiste si admirator al faimosilor detectivi nascuti din fantezia nu mai putin faimosilor romancieri. Spre deosebire insa de detectivii care imbina totdeauna perspicacitatea si energia cu umorul special al marilor naivi si care toti poseda negresit anume ticuri sau obiceiuri caracteristice plus o pipa care se stinge si se aprinde in momentele palpitante, el voia sa pastreze in primul rand demnitatea grava cuvenita magistratului instructor, aceasta urmand sa fie originalitatea lui cand va fi cucerit celebritatea. pana acum n-a avut nici o ocazie de-a se distinge aievea. Cazurile ce i s-au incredintat la Fagaras, ca si aici, erau simple si ordinare, incat zadarnic se silea sa le complice cu reminiscente din carti...

De data aceasta i se parea ca poate sa fie vorba de ceva mai interesant, mai ales din pricina ca crima s-a descoperit asa de tarziu.

- Daca-mi permiteti, domnule prim-procuror - zise dansul cu importanta cuvenita - as propune doua faze in privinta constatarilor ce vom face in procesul-verbal: intai precizarea locului unde s-au produs crimele, in toate amanuntele, si. al doilea descrierea exacta a starii victimelor, intrucat aceasta ar putea contribui la stabilirea datei cand s-au savarsit omorurile si eventual la descoperirea omoratorilor...

Comisarul se aseza cu coaiele de hartie la masa din sufragerie si, asteptand ca Dolga sa-i dicteze, intocmi obisnuita introducere.

in vreme ce ceilalti incepura sa examineze cele doua cadavre, judecatorul cerceta cu luare-aminte mai intai antreul. Usa dinspre marchiza parea sa nu fi fost unsa demult; cand incerca sa o inchida, balamalele scartaira usor ca un suspin. Dar si broasca avea probabil arcul rupt sau foarte slabit, caci limba nu se prinse in scoaba, incat usa ramase doar lipita. Alta usa dadea din antreu in dreapta intr-un fel de salonas cu aspectul de camera in care se pastrau toate lucrurile fara utilitate curenta. Usa era inchisa, iar cheia invartita o data in broasca. Dolga vari doar capul; parea evident ca in salon se umbla foarte rar si ca mai ales cu ocazia crimei n-a trecut nimeni pragul. Cealalta usa, in stanga, deschisa larg, ducea intai in dormitor, de acolo in sufragerie si mai departe in bucatarie... Pe cuierul de perete, la stanga, intre usa marchizei si cea dinspre dormitor, atarna in acelasi cui un crap de vreo doua kilograme, inghetat tun, si un baston cu manerul in forma de carja. Pe mescioara din fundul antreului cam intunecos era aruncata o caciula mare neagra de miel, iar pe unul din cele doua scaune un palton foarte uzat, cu captuseala ici-colo roasa, ramasese agatat numai cu o maneca, restul fiind alunecat si mototolit dupa picioarele mesei ca si cand ar fi fost dezbracat si azvarlit acolo in mare graba...

- Domnule comisar, scrie! striga judecatorul Dolga incepand sa dicteze rar si apasat.

in dormitor doua paturi, cu capataile la perete, despartite printr-o noptiera. intre cele doua ferestre spre curte, bine zabrelite, un scrin vechi plin de rufarie de dama, noua, nepurtata, era surmontat de o oglinda de cristal cu rama foarte grea, aurita. Alte doua dulapuri se aflau in colturile ferestrelor, dulapuri simple din batrani, incarcate unul cu rufe de pat, iar cellalt cu haine. in cel cu rufe de pat opera Aretia, cand au aparut reprezentantii justitiei. Usa antreului se deschidea in dormitor in stanga, incat se lovea aproape de garderobul cu haine.

intre cele doua paturi, cu fata in jos, cu capul varat putin sub patul dinspre usa, cu picioarele incaltate cu sosoni rupti peste niste ghete vechi, ramase de la genunchi afara dintre paturi, zacea cadavrul lui Ilarie Daniloiu. Pe patul cellalt, spre antreu, invelitoarea de catifea cenusie era mototolita si cu pete mari de noroi uscat, pe cand cuvertura patului dinspre usa era intinsa si trasa putin intr-o parte, deoarece degetele mainii stangi a mortului se incurcasera in ciucurii impletiti... Soba de teracota portocalie, inalta pana aproape de tavan, cu bibelorui pe lespedea de marmura, avea usita deschisa larg parca ar fi vrut sa faca foc cineva sau doar sa arunce ceva inlauntru...

- Sa continuam, domnule, procesul-verbal! relua Dolga din prag, catre comisarul de politie inainte de-a trece in sufragerie, fara sa se lase tulburat de intrebarile sau observatiile celorlalti, recomandandu-le din cand in cand sa binevoiasca a nu se atinge de nimic.

Sufrageria era mare, cu o masa ovala si sase scaune de piele, cu doua bufeturi inalte de moda veche pline cu tot felul de vase si pahare. Judecatorul se uita cu atentie imprejur prin bufeturi, pipai masa si deodata zise catre comisarul care continua sa scrie:

- Un moment, domnule...

Comisarul se dadu la o parte, iar Dolga ridica putin tablia mesei. Subt tablie descoperi mai multe piese de aur asezate in scobituri si crapaturi asa fel incat sa nu se observe. invarti putin capacul si, intr-un fel de sertar ascuns, dadu iar peste o gramajoara de galbeni si mai multi bani de argint dinainte de razboi. Comisarul incremeni o clipa de mirare, apoi rosti:

- Asta-i o comoara, domnule judecator!

Dolga ruga pe primul-procuror sa inventarieze banii, iar el insusi se intoarse inapoi in dormitor sa cerceteze in dulapuri, desi aceasta voise sa o lase pentru incheiere. Dar dupa descoperirea din sufragerie chibzui ca e mai practic sa lichideze cercetarile si in dormitor. intr-adevar ,in dulapul cu haine gasi o fata de perna murdara, suspecta. Pipaind-o si apoi desfacand-o constata ca era plina cu bancnote romanesti, puse inadins sa ramaie nebagate in seama si totusi ascunse.


- Ei, draga Dolga, vad ca aduni bani, nu gluma! zise primul-procuror uimit. O sa ne apuce pranzul numarand!

Usa bucatariei era deschisa ca si celelalte. Bucataria mare servea si ca spalatorie si chiar ca baie in cazurile rare cand batranii se indemnau sa imprumute de la d-na Secuianu vana de tabla ca sa se spele mai temeinic. in dreapta usii se afla soba de gatit, mare cat un cuptor, cu cateva oale pe roate, in care apa inghetase. in dreptul usii, in peretele din fata, o fereastra dadea spre fundul curtii, unde se vedeau naclaite in zapada niste lemne taiate si o gramada de craci cumparate de curand. in stanga ferestrei pe o masa lunga de brad, se afla o paine lunga neinceputa si o ulcica de lut, inflorita, rasturnata, goala, iar subt masa cateva somoioage de jurnale vechi. linga peretele dinspre sufragerie, intr-un dulap rudimentar, erau aranjate oale, cratite, tigai, capace de toate felurile, intre acest dulap si usa sufrageriei, pe o lavita solida, o albie de spalat rufe parea rasturnata pe jumatate; cateva bucati de panzeturi erau cazute pe jos, mai mult muruite decat spalate, iar cele ramase in albie inghetasera cu ramasitele de apa murdara. Usa din peretele spre curte era incuiata pe dinauntru.

Cadavrul doamnei Daniloiu zacea intr-o rana, pe stanga, intre masa de bucatarie si lavita cu albia de rufe. Figura ei era infasurata cu o rufa uda peste gura, dar ochii sticlosi aproape iesiti din orbite priveau spre sufragerie cu atata groaza de parc-ar fi fost vii.

- Daca permiteti, domnule prim-procuror, mai intai sa terminam inregistrarea minutioasa a locului! zise Dolga cu mandrie, revenind in sufragerie. Pe urma vom nota obiectele de pret si la sfarsit, cu ajutorul doctorului, pozitia si starea fizica a cadavrelor!

Se simtea din ce in ce mai stapan. Afacerea parea sa aiba proportii deosebite si in orice caz anume necunoscute si mistere; in sfarsit ceva ce ravnea ambitia lui de detectiv in devenire.

Dupa ce dicta cu emfaza comisarului constatarile din bucatarie, trecu impreuna cu medicul si cu politaiul in dormitor sa examineze mai de-aproape cadavrul lui Daniloiu.

- Numai un moment! striga Dolga catre medicul care se pregatea sa libereze cadavrul dintre paturi.

Cu mare bagare de seama impinse putin mai incolo patul dinspre antreu, incat ceafa victimei iesi la iveala. Parul alb, foarte rar, parea lipit de tidva ca pergamentul vechi. Gatul, deasupra gulerului hainei cenusii, era strangulat cu o sarma de alama subtire, innodata dinapoi si rasucita de mai multe ori, asa ca patrunsese adanc in pielea zbarcita. Cele doua capete ale sarmei se terminau in ochiuri ca si cand ar fi servit la atarnat in cui.

- Ciudat! murmura judecatorul.

Plecandu-se peste mort, observa un fir de par castaniu inchis pe un umar si altul aproape blond pe gulerul hainei mototolite, parca ar fi fost apasata cu genunchiul sau cu piciorul.

Doctorul Popescu, urmand exemplul lui Dolga, socoti mai practic sa lase cadavrul unde se afla si sa indeparteze paturile ca sa aiba spatiu suficient pentru o examinare corecta. Primul-procuror, curios, veni si dansul sa vada mortul, neuitand sa ia si pe comisarul scriitor ca nu cumva sa fie ispitit a viola fata de perna cu bancnote.

- Aici trebuie sa fi lucrat asasini cu multa expe-rienta ! zise Negel foarte impresionat, vazand cum medicul se trudea sa dezlege din jurul gatului sarma ucigasa.

- Sau incepatori fara experienta! observa Dolga ganditor.

Sarma abia era mai lunga de un metru...

Descurcand ciucurii cuverturii din degetele mor-tului, doctorul intoarse pe batranul Ilarie cu fata in sus. Parea viu, cu ochii deschisi si privind aproape senin, fara groaza, doar cu putina mirare. Numai nasul era putin turtit si murdarit de praful de pe parchet, ca si fruntea si barbuta sura, tunsa, neingrijita ca un pamatuf de par moale.

- Nu vreau sa ma pronunt oficial inainte de autopsie - zise medicul Popescu cu oarecare nedumerire in glas - dar as putea sa pariez ca bietul batran a murit repede, fara suferinta, mai putin de stransoarea sarmei, desi ea l-ar fi ucis pana la urma, cat mai degraba de un soc de spaima care i-a curmat functionarea inimii...

Ilarie Daniloiu se vedea a fi fost un omulet sla-but, subtirel, numai umbra celui care prin munca si energia lui a uimit Pitestii.

Cand medicul ispravi examinarea, Dolga intreba:

- Ai putea sa-mi faci vreo precizare, doctore, in privinta datei mortii?... O zi, doua, trei?...

- Cu oarecare aproximatie cred ca da-raspunse doctorul putin sigur. Doua, cel mult trei zile, mai curand insa trei!... Adica sambata... Dar sa vedem si celalalt cadavru...

D-na Daniloiu, in afara de rufa care-i astupa gura, avea si mainile legate la spate tot cu o rufa uda, acum inghetata, iar la gat o sarma de alama aproape la fel cu cea care servise la omorarea sotului ei. Sarma era la fel innodata si rasucita la spate, dar fara a fi patruns in piele.

- Coana Mita poate nici sa nu fi murit strangu-lata - observa iar medicul, dupa ce dezlega sarma, apoi prosopul de peste gura si nas si camasa de noapte care servise la imobilizarea mainilor. Cred ca a murit chiar mult mai tarziu, poate peste cateva ore, asfixiata de calusul de pe gura si nas. E posibil ca a trebuit sa vada cum a fost ucis sotul ei, fara ca asasinii sa-si dea seama ca mai traieste...

- Astea se vor stabili mai tarziu, in cursul anchetei, intrerupse Dolga cu putin dispret.

- Probabil, daca asasinii vor fi avut curiozitatea sa se ocupe cu astfel de observatii! raspunse medicul de asemenea batjocoritor.

Judecatorul nu mai starui. Era sigur de sine. Ochii lui au inregistrat mult mai mult decat s-a consemnat in procesul-verbal, toate amanuntele de care mai tarziu ar putea sa aiba nevoie.

Dupa o scurta consfatuire, fiindca nici o indoiala asupra cauzelor mortii nu incapea si spre a nu mai spori oroarea dublei crime prin ciopartirea inutila a cadavrelor unor oameni atat de respectati, hotarara sa se renunte la autopsie si sa se dea familiei autorizatia de inmormantare.

Pana ce medicul isi va redacta referatul si pana ce primul-procuror va inventaria cuprinsul fetei de perna, judecatorul Dolga iesi in curte, insotit de politaiul Ploscaru, sa-si completeze observatiile. Corpul cellalt de case era gol si incuiat in fundul curtii o remiza cam darapanata cu cateva butoaie, o putina cu varza, diferite sape, harlete ruginite si uzate... in spatele remizei gardul de zid dinspre Secuianu continua pana la cellalt vecin, macelarul Ionescu.

- Ei, domnule jude, v-ati lamurit? intreba poli-taiul prinzand o tigara si respirand profund. Daca talharii si-ar fi lasat cartile de vizita, ar fi mai simplu...

- Poate ca au lasat, domnule! zise Dolga sever. Dar nu oricine poate sa le citeasca!

- Daca cititi d-voastra, ajunge! Noi vom fi fericiti sa va aplaudam! facu politistul fara incredere si cu putina ironie.






Amandoi - Capitolul 1 - Ciufu
Amandoi - Capitolul 2 - Stapana cu servitoarea
Amandoi - Capitolul 3 - Cinci minute
Amandoi - Capitolul 4 - Casa crimelor
Amandoi - Capitolul 5 - Mostenitorii indignati
Amandoi - Capitolul 6 - Banuielile Aretiei
Amandoi - Capitolul 7 - Solomia vrea sa plece
Amandoi - Capitolul 8 - Judecatorul si politaiul
Amandoi - Capitolul 9 - Informatorul ofensat
Amandoi - Capitolul 10 - Cand ai mintit?
Amandoi - Capitolul 11 - Doua biete femei
Amandoi - Capitolul 12 - Toiagul batranetelor
Amandoi - Capitolul 13 - Cortegiul funerar
Amandoi - Capitolul 14 - O celebritate pitesteana
Amandoi - Capitolul 15 - Lixandru
Amandoi - Capitolul 16 - Alibi
Amandoi - Capitolul 17 - Inelul cu briliant
Amandoi - Capitolul 18 - Testamentul
Amandoi - Capitolul 19 - Parerile lui Spiru
Amandoi - Capitolul 20 - Intoarcerea judecatorului
Amandoi - Capitolul 21 - Un ac de par


Aceasta pagina a fost accesata de 1037 ori.
{literal} {/literal}