Amandoi - Capitolul 3 - Cinci minute

Amandoi - Capitolul 3 - Cinci minute

de Liviu Rebreanu


Spiru Daniloiu avea un mare magazin de coloniale in gura pietii din vale, intr-o pozitie minunata, langa podul drumului de fier, incat concentra clientela si din piata de legume, si din piata de cereale si de chiristigie pana la oborul de vite. Magazinul de fierarie de alaturi, cel mai mare din Pitesti si imprejurimi, a fost al lui Ilarie, frate-sau, care l-a tinut peste treizeci de ani si, cand s-a retras din afaceri, l-a vandut unor ardeleni, actualii proprietari.

Cand vazu pe Solomia intrand in pravalie, Spiru intelese ca s-a implinit ceea ce a banuit dansul aseara dupa ce l-a tras nevasta-sa si i s-au risipit gandurile de boala. A stat de vorba pana adineaori cu unii vecini si clienti despre Ilarie si cu toti erau de acord ca trebuie sa i se fi intamplat ceva, nimeni insa neindraznind a preciza nenorocirea din delicatete pentru dansul.

- Nu mai spune nimica! intampina pe servitoare din dosul tejghelei! Am vazut dupa mutra ta, tot!... Doar atata: amandoi ?

- D-apoi eu n-am fost inauntru - zise Solomia simplu - si n-am vazut, dar cucoana i-a vazut pe amandoi...

- Saracii, saracii de ei! ofta Spiru Daniloiu, sculandu-se ca si cand ar fi vrut sa se fereasca de o incercare de ameteala.

in magazin nu se aflau decat vanzatorii si un preot de la tara cu preoteasa care alegeau si se tocmeau me-reu de un ceas fara a fi cumparat inca nimica. in vreme ce Solomia totusi ii povestea ce-a descoperit doamna si cum a trimis-o sa-l cheme, Spiru isi aduse iar aminte de sora-sa Aretia la care se gandise si azi-noapte ca ar fi trebuit s-o instiinteze. Aretia era cu vreo zece ani mai tanara si certata cu amandoi fratii, socotindu-se nedreptatita si inselata de ei inca de la impartirea mos-tenirii parintesti. Maritata cu un carturar, cu ajutorul de grefier Pascal Delulescu, azi pensionar, se credea superioara fratilor ramasi negustori, desi, partea ei de avere risipindu-si-o demult, a suferit si suferea multa si amara mizerie. Baiatul ei Romulus, cu care au cheltuit si ce n-au avut, dupa ce si-a luat o vaga licenta in drept, ducea prin Bucuresti, ca publicist si avocat fara clienti, un trai cam la fel cu parintii lui,, saracie lucie. Fiindca unchiul Ilarie n-avea copii, ultima speranta a publicistului devenise mostenirea ce-i va reveni candva si care-i va consolida situatia...

- Bine, Solomie, am sa ma duc indata! spuse Spiru cu un glas incarcat de o tristete pe care nici n-o ascundea si nici n-o exagera. Tu insa te repezi pana la domnul Pascal, la cumnatul meu - stii unde sade? pe bulevard, tocmai spre gara - si sa le povestesti si lor ce s-a intamplat ca sa mearga si dumnealor, daca vor, sa fie de fata cand va sosi parchetul... Ai inteles, fetito? ...Pe urma tu pleci acasa, intelegi?... Vezi, sa ai grije de toate si, daca cucoana intarzie, sa fie gata mancarea si masa pusa !

Dupa ce Solomia porni mai departe, Spiru se crezu obligat sa povesteasca si baietilor, macar in trei cuvinte, ce nenorocire a dat peste dansul, mai ales ca Gogu, loctiitorul, trasese cu urechea si auzise cate ceva. Mira-rea si indignarea personalului ii facura bine incat pleca mai potolit, cu toate ca tristetea ii aburea inca sufletul.

Trecu prin piata de legume, goala de cand a dat zapada, si ajunse in halele de carne. Macelarul Mitica Ionescu, vecinul lui Ilarie, il zari si-i atinu calea:

- Va sa zica e adevarat, Spirica?... I-a omorat?... imi spuse adineaori veterinarul Haralambie... Parca nici sa nu crezi!... Hala fierbe de manie... O talharie ca asta in plin centru al orasului! Maine poimaine o sa dea si peste noi talharii!... Lumea zice ca trebuie sa fie oameni care cunosc bine locurile si imprejurarile. Asa cred si eu, dar ca sa fie tocmai feciorul lui Pascal, cum spune lumea, nu cred!...

- Cine spune, Mitica? se minuna Daniloiu. Noi nici nu i-am vazut, nici politia n-a sosit, si lumea stie cine i-a omorat?... si tocmai nepotul!... Doamne, tare-i rea si necrutatoare lumea asta, zau, Mitica !

- Ce-i drept, interes numai nepotul avea sa fie omorati - zise macelarul putin jenat, caci de fapt el a avut intai parerea aceasta. Dar, la urma urmelor, cine poate sa stie, Spirica ? Poate sa fie altii, dar tot dintre cunoscuti sau dintre neamuri...

Pe strada mare il mai oprira vreo doi prieteni negus-tori care voiau amanunte, iar in coltul bacaniei Steriade avocatul Trandafirescu, mic, gras, rotund, jovial:

- Ce-i asta, nene Spirache?... Vazui la tribunal pe coana Vasilica si m-am ingrozit ce mi-a povestit!... Asa am ajuns, domnule, sa ne omoare talharii ziua-n amiaza mare?

Voia sa para indurerat si revoltat, si nu izbutea din pricina glasului care pastra o nuanta joviala. si Tran-dafirescu se interesa cine sa fie ucigasii. La tribunal au si inceput sa circule fel de fel de presupuneri: ba c-o fi Romulus Delulescu, care numai sambata (tocmai sambata!) a plecat din Pitesti, ba cine stie ce sluga care cunostea locurile unde isi ascundeau batranii aurul (se povestea ca, pentru mai mare siguranta, nu strangeau decat galbeni), ba vreun spargator de meserie de la Bucuresti in colaborare cu vreun gainar local care sa-i fi servit de calauza, ba unii acuzau direct pe Dica Secuianu care se hartuia de multa vreme cu batranul Ilarie si-l ameninta...

Acuma Spiru socoti ca trebuie sa grabeasca pasii. Peste tristetea care-i staruia in inima, incepea sa se infiltreze teama ca Aretia va sosi mai curand ca dansul si va dosi toate obiectele de valoare, bani si bijuterii, inainte de venirea autoritatilor, pagubindu-l astfel si pe el, dar mai ales pe unica-i odrasla, Filofteia, maritata cu capitanul Vasilescu, in garnizoana tocmai la Sighetul Maramuresului...

in jurul sergentului se adunase un grup de curiosi, mai cu seama servitori, asteptand sosirea politiei in speranta ca atunci vor putea vedea ceva ce nu s-a mai vazut de cand lumea.

- A fost cineva pe-aici, Lache? intreba Spiru repede. Nu?... Foarte bine. Trebuie sa pice din moment in moment cineva de la parchet, ca tot orasul a inceput sa urle despre crima asta nemaipomenita...

Sergentul deschise servil portita, iar lumea se dadu respectuos la o parte ca sa treaca fratele victimei. Daniloiu avu totusi o tresarire cand deschise marchiza si indeosebi usa antreului. Aerul greu il sufoca. Descoperi cele doua cadavre, clatina din cap in semn de durere, pe urma se duse la scrinul dintre ferestre, scoase dintr-un sertar o cutiuta albastra si o strecura in buzunar. N-apuca insa bine sa inchida sertarul, cand niste bocete in curte vestira apropierea Aretiei, insotita de Pascal.

"Cinci minute daca mai intarziam, ramaneam cu buza umflata ! se gandi dansul netezindu-si buzunarele."

Aretia navali in casa plangand cu hohote. Era o femeie voinica, energica, barbatoasa, cu prea putine urme din frumusetea despre care se povestea ca ar fi avut-o in tinerete. Sotul ei, Pascal, slab, inalt si supt la corp si la fata, cu mustati ingrijite sure si o privire umila, parea o sluga credincioasa si supusa intru toate. Plansetele fara lacrimi voiau sa dovedeasca lumii straine jalea Aretiei. De fapt nu mai vorbea de cativa ani cu Ilarie, iar in casa asta a lor n-a intrat si mai de mult. Doar Romulus, in urma unui consiliu de familie, s-a impacat acum doi ani si venea pe la dansii totdeauna si mai in fiece zi cand era prin Pitesti. Certata era dealtfel si cu celalalt frate, cu Spiru, dar de vorbit vorbeau cand se intalneau, mai ales in case straine.

in clipa cand Aretia dadu cu ochii de Spiru, in antreu, plansul i se sugruma in gat.

- Aoleu, aici erai? zise pe urma batjocoritor. Ai alergat sa culegi inaintea noastra ce-o fi mai bun?,.. Nu va mai satura Dumnezeu, Spirica nene, nici cand vedeti cum va bate!...

- Lasa, Aretio-interveni Pascal rusinat si infricosat ca nu cumva sa se aprinda cearta tocmai in casa mortilor.

- Tu sa nu te amesteci, Pascale, ca ma enervezi mai rau - se infurie deodata Aretia. Eu ii cunosc mai bine si stiu pana unde merge lacomia lor. Au si bani si bogatii si de toate, dar nu s-ar da in laturi sa ne fure partea noastra si aici, cum mi-au furat odinioara mostenirea de la parinti...

Spiru, cu caciula in mana, statea linistit, uitandu-se la Aretia aproape cu compatimire. Abia intr-un tarziu riposta, fara suparare:

- Nici nu te-ai uitat inca sa vezi daca au murit cu adevarat si te certi pe mostenire, surioara draga...

Linistea lui o linisti si pe ea pentru o clipa. Spiru, profitand de reculegerea Aretiei, se inchina ceremonios si iesi demn afara...

- Vazusi? El pleaca cu buzunarele doldora, iar d-ta ma potolesti sa nu-l ocaresc ! izbucni Aretia manioasa catre sotul ei. cand iti spun eu ca esti un bleg...

In clipa aceasta zari, varat aproape subt pat, cada-vrul fratelui ei Ilarie si avu o zguduire fara voie, incat numaidecat isi facu cruce, murmurand speriata:

- Doamne iarta-ma si iarta-ne pe toti, Doamne !... Saracul nenea Ilarie, cum s-o fi chinuit el, saracul!... Dar tata Mita unde-o fi...

Peste vreun sfert de ora primul-procuror Constantin Negel patrundea in antreu, insotit de noul judecator de instructie Aurel Dolga, de medicul Vasile Popescu, de un comisar de politie si de Spiru Daniloiu. Usa marchizei o lasara mare, deschisa, de asemenea si pe a antreului ca sa se aeriseasca odaile, desi din pricina frigului cadavrele nu intrasera in descompunere cum banuise seful parchetului.

- Ce faci acolo, madam Delulescu ? striga primul procuror sever, gasind-o tocmai cu mainile in dulapul cu rufarie din care o buna parte o ingramadise intr-un cos de nuiele gasit undeva. Nu stii ca nu e voie sa te atingi de nimic si nici sa instrainezi vreun obiect pana ce nu se stabilesc drepturile?... imi pare rau!...

Delulescu ar fi putut sa-ti atraga atentia, ca doar in tribunal si-a cheltuit viata... Sa pui, te rog, imediat la loc tot ce ai ridicat! Te rog !... Nu incep ancheta pana ce nu asezi toate cum au fost!... Da ce, asta e gluma? O crima atat de odioasa?...

Glasul si mai cu seama infatisarea grava a primului procuror - altfel un cunoscut si iubit om blajin si chiar ruda de departe cu Delulestii prin sotia sa - impresionara atat de mult pe Aretia ca nu indrazni sa riposteze, cum ii era obiceiul, decat prin niste mormaieli nearticulate, ci incepu sa tocmeasca la loc rufaria pe care o alesese.

Trecura cateva minute intr-o tacere intrerupta doar de miscarile d-nei Delulescu. Apoi se auzira niste pasi grabiti si in sfarsit aparu, gafaind, asudat, politaiul ora-sului, un batranel simpatic, cu o barbuta tunsa ingrijit, cu o infatisare generala joviala.

- Salut, domnule prim-procuror! facu dansul putin jenat. Am intarziat pentru ca iar n-a venit idiotul de sergent sa ma scoale... Rog sa fiu scuzat, domnule prim-procuror!

- Nu face nimic, nene Tudorica! surase Negel intinzandu-i mana in semn de adevarata absolvire.

Primul-procuror ca si ceilalti stiau foarte bine ca politaiul Tudor Ploscaru, burlac si cam chefliu, petrece toate noptile prin diferite localuri de noapte, pasami-te inspectand, si ca de aceea se scoala totdeauna tarziu, fara a pagubi insa serviciul, fiindca serviciul merge mai bine fara dansul, care mai mult incurca lumea. Era de neam bun si tolerat de toate guvernele din motive de caritate publica.

- Ce crima oribila, domnilor ! zise politaiul cu pofta de vorba. Am inceput sa ne civilizam si sa luam alura de oras mare, daca ne-am pornit pe astfel de crime !

Dupa o mica pauza si pentru ca toata lumea tacea, politaiul continua cu glas impletit din ironie si compa-timire:

- Dica Secuianu, de cate ori vorbea de bietul Ilarie Daniloiu, se mira cum de nu se gaseste cineva sa-i suceasca gatul, sa scape lumea de un zgarcit odios !... Dica glumea, fireste, dar uite ca s-a gasit cine sa-i implineasca dorinta!...





Amandoi - Capitolul 1 - Ciufu
Amandoi - Capitolul 2 - Stapana cu servitoarea
Amandoi - Capitolul 3 - Cinci minute
Amandoi - Capitolul 4 - Casa crimelor
Amandoi - Capitolul 5 - Mostenitorii indignati
Amandoi - Capitolul 6 - Banuielile Aretiei
Amandoi - Capitolul 7 - Solomia vrea sa plece
Amandoi - Capitolul 8 - Judecatorul si politaiul
Amandoi - Capitolul 9 - Informatorul ofensat
Amandoi - Capitolul 10 - Cand ai mintit?
Amandoi - Capitolul 11 - Doua biete femei
Amandoi - Capitolul 12 - Toiagul batranetelor
Amandoi - Capitolul 13 - Cortegiul funerar
Amandoi - Capitolul 14 - O celebritate pitesteana
Amandoi - Capitolul 15 - Lixandru
Amandoi - Capitolul 16 - Alibi
Amandoi - Capitolul 17 - Inelul cu briliant
Amandoi - Capitolul 18 - Testamentul
Amandoi - Capitolul 19 - Parerile lui Spiru
Amandoi - Capitolul 20 - Intoarcerea judecatorului
Amandoi - Capitolul 21 - Un ac de par


Aceasta pagina a fost accesata de 1005 ori.
{literal} {/literal}