Amandoi - Capitolul 8 - Judecatorul si politaiul

Amandoi - Capitolul 8 - Judecatorul si politaiul

de Liviu Rebreanu


Aurel Dolga se afla numai de trei luni in Pitesti, dar cunostea mai toata lumea, in special avocati, profesori, ofiteri, ingineri, functionari, in sfarsit ceea ce se numeste, cu o exagerare provinciala, boierimea. De fapt in boierimea aceasta se cuprind numai cei ce au bani sau altfel de avere care sa le dea putinta de a participa la jocurile de carti si de a primi cel putin de doua ori pe iarna cat mai multa lume buna care sa joace carti pana la ziua, la cat mai multe mese... Noul judecator, tanar si neinsurat, a devenit imediat invitatul favorit in familiile cu fete de maritat, desi el nu trada inca intentii matrimoniale, dorind in prealabil sa devie celebru in specialitatea sa spre a putea face o partida mai stralucita. Era foarte sociabil, pastrand totusi marea decenta si rezerva cerute unui magistrat. Ici-colo, la vreo petrecere cu ultra-prelungire, i s-a intamplat sa cante sau sa danseze solo sau impreuna cu tovarasii de chef, sau chiar, intr-un elan de fericire, sa imbratiseze pe vestitul lautar Dura care, ajutat numai de un tambal ist chior si de un chitarist schiop, era capabil sa intretie buna dispozitie de seara pana a doua zi seara...

Dragostea cea mare a lui Dolga ramanea totusi instructia criminala. Din pricina ei avea acum o remuscare: ca n-a cunoscut pana azi familiile Daniloiu... De aici tragea insa concluzia pentru viitor: un bun detectiv, deci si judecatorul de instructie, trebuie sa-si largeasca necontenit relatiile in toate straturile societatii...

De la casa crimelor pana la tribunal, Dolga a tacut, privind drept inainte, parc-ar fi urmarit cu ochii interiori o pista foarte palida si intortocheata.

Retinu pe politaiul Ploscaru care, nu pentru meserie, dar prin felul lui de viata, cunostea Pitestii cum isi cunostea buzunarele. Nu orasul, ci oamenii, pana la cei mai umili. Asta era meritul lui unic, dar considerabil, in politie, mai ales ca informatiile lui erau intotdeauna exacte si corecte.

Dupa ce incheie cu grefierul formalitatile de ri-goare pentru intocmirea dosarului, comanda cafele. Politaiul interveni jovial:

- Daca-mi dai voie, domnule jude, a mea sa fie cu un coniac inlauntru si altul separat alaturi! Dupa o crima atata de scarnava, trebuie sa-ti stingi greata macar cu un pic de alcool!...

- intr-adevar scarnava! aproba Dolga. Foarte bine ai spus. Eu inca n-am cunoscut, din pacate, familia Daniloiu...

- Ai s-o cunosti acuma, cu ocazia instructiei, pana in rarunchi!... Ilarie Daniloiu a fost un om ciudat si plin de taine!

- Dar ceea ce m-a mirat - urma judecatorul - ceea ce m-a nedumerit mai mult, este mizeria morala pe care am simtit-o in casa lor... Nu mizeria in sine, care totdeauna e impresionanta si provoaca cel putin mila, ci mizeria unor oameni despre care se spune ca erau foarte bogati, de mai multe ori milionari...

Politaiul surase si dadu din cap aprobativ.

- Exact, domnule judecator! zise dansul. zgarcenia, pricit de apriga, nu poate explica o viata in ticalosie materiala desavarsita!... Explicatia o da numai rasa, domnule jude ! Ce ideal de trai poate sa aiba un om coborand din parinti care numai dumineca aveau pe masa mancare calda?... Eu eram copil cand a murit batranul Danilef, bulgaroiul, cum ii zicea lumea in piata cu un fel de ura amestecata cu admiratie. Mi-a ramas insa in minte cu niste ochi negri foarte vicleni si mai ales cu hainele nemtesti care-i veneau ingrozitor, parc-ar fi fost adunate din toate colturile orasului... Dintre copii nici unul n-a mostenit in totul pe batranul bulgaroi. Ai vazut, domnule jude, ce pirpiriu era Ilarie... Sa-l sufli ca pe o luminita de ceara... Spirache seamana cu batranul la voinicie si stangacie, dar e greoi si prostanac si in acelasi timp siret ca un vulpoi. Iar d-na Delulescu se zice ca e leita maica-sa: credincioasa, mojica si incapatanata, dar foarte cinstita. Dealtfel cinstiti au fost si fratii ei, caci nu i-a prins nimeni niciodata cu vreo abatere de la codul penal. Impresia mea insa a ramas ca sufleteste, in adancul lor, nu erau corecti. N-aveau adica cinstea interioara, singura valabila, pentru ca nu e dictata de teama sanctiunii exterioare...

- Cu toate astea pare sa fie oameni foarte res-pectati - observa Dolga.

- Cum sa nu fie, daca n-au gresit niciodata contra legilor?... Pe urma averea acopera totdeauna micile turpitudini ale oamenilor. Pe un milionar il privesti cu alti ochi, nu cu ai banuielii. Sa nu fiu rau inteles, domnule jude! Ilarie Daniloiu a jucat un rol marc in ultimile trei decade in viata negustorimii pitestene. Fiindca era bogat si cu destula influenta in lumea lui, liberalii l-au acaparat pentru partidul lor l-au pus in consiliul comunal, apoi in cel judetean l-au facut mai tarziu ajutor de primar si pretutindeni a facut treaba buna si a fost corect ca nimeni altul in cele din urma, adica dupa razboi, s-a ales senator si a facut figura onorabila si la Bucuresti prin cuviinta si modestia lui innascuta. Vezi, prin urmare, domnule jude, ca avem de a face cu un exemplar tipic de pitestean notabil!

Dolga asculta atent, iar Ploscaru care, ca toti povestitorii dorea sa fie ascultat, se incalzea din ce in ce la amanunte:

- Ei bine, toate demnitatile si onorurile, in loc sa-l civilizeze, mai rau il salbaticeau launtric. Pasiunea economiilor, care pe tatal sau l-a imbogatit, a transformat-o intr-o avaritie patologica. Desi nu i-am cunoscut viata intima, stiu ca de la o anume varsta cam de cand a intrat in viata oficiala, a fost cuprins de patima tezaurizarii. Treptat si, fireste, pandind ocazii excelente, a vandut mosiile parintesti, a vandut diferite case ce mai avea prin oras, se zice ca si te Bucuresti, iar banii ii strangea. Daca ar fi putut nici pe mancare n-ar mai fi cheltuit, ca sa puie gologani: la pastrare. Oamenii de originea lui, cand fac avere incep sa faca lux la mancare si sa cheltuiasca cu masa mai mult decat pe toate celelalte necesitati de viata Belsugul la masa e primul lux si ultimul la oamenii simpli. Dovada ca Spiru Daniloiu manca uneori, nu stiu daca o mai face si azi, pana ce nu se mai putea urni de la masa. Ilarie insa, cu cat se imbogatea, cu atat isi reducea mancarea. Circula prin oras anecdote despre peregrinarile lui prin piata. Cu toate ca dupa razboi s-a retras oarecum din afaceri, se ducea in fiecare dimineata in piata sa faca, zicea el, cumparaturii pentru menaj. De zgarcenie insa cumpara paine veche pentru ca e mai ieftina, iar carne o singura data p saptamana din ramasitele macelarilor, cu jumatate pret. Peste lua din cand in cand, dar numai sambata cand il gasea statut si ieftenit, caci era cel ramas de vineri... La fel facea cu zarzavaturile si cu toate cele trebuincioase casei. Asa a ajuns fostul senator batjocura si rasul zarzavagiilor si macelarilor, iar de alta parte, din pricina asta s-au nascut legendele despre banetul ce l-ar avea ascuns cine stie unde.

- Atunci d-na Delulescu are dreptate sa pro testeze?

- Principial poate ca da - zambi politaiul. Sunt sigur ca s-au instrainat multe lucruri inainte de-a sosi noi la fata locului. Ramane sa stabilesti d-ta daca instrainarile sunt opera asasinilor sau a celor ce au veni dupa asasini. Pe madam Aretia ati gasit-o operand dupa cum am auzit ulterior. Poate ca dom' Spirica mai prost dar si mai siret, a avut norocul sa opereze mai inainte. Daca nu s-ar fi gasit testamentul, n-ai avea mare importanta. Acuma insa se schimba lucrurile... in cearta mostenitorilor trebuie sa se amestece si instructia! Daca era aici feciorul lui Delulescu, scandalul ar fi luat proportii chiar in casa mortilor. in orice caz e numai o amanare. Romulus Delulescu astepta moartea lui Ilarie ca lozul cel mare la loterie. Toate viata, tot viitorul lui e cladit pe speranta sa. Are si fie furios cand va afla ce s-a ales din visurile lui... Altfel baiat simpatic. Daca a fost el in stare nu numai sa se impace cu Ilarie, dar sa devie mosafirul lui aproape zilnic, de cate ori venea prin Pitesti, vezi ce talent trebuie sa aiba!... Pacat ca nu-l are si la scrisul lui. si cata pasiune pune sa ramana cel putin gazetar, daca scriitor n-a putut ajunge... Mi se pare ca si d-ta l-ai cunoscut acum vreo trei saptamani intr-o seara, la cofetarie, la Boranescu?

- Nu-mi amintesc-zise judecatorul.

- Era impreuna cu Dica Secuianu chiar langa masa d-tale... Un baiat slabut si cu ochelari, o mutra de onanist cu parul spalacit... Altminteri insa, cum spuneam, simpatic, foarte inteligent si indraznet, cu toate ca isi ia niste aere de modestie umila, lipicioasa...

Dupa ce sorbi ultima picatura de coniac si aprinse a nu stiu cata tigara (era fumator feroce din pricina noptilor ce le pierdea), politaiul relua ganditor, ca si cand ar fi vrut sa ghiceasca cine sa fie asasinii:

- Batranul Ilarie cunostea pe toata lumea si n-avea nici un prieten de teama sa nu trebuiasca sa cheltuiasca cu vreo masa sau vreo intalnire la cafenea. Cred ca afara de cate un servitor strain, trimis de cate cineva, nu-i intra nimeni in curte, cu atat mai putin in casa. Timp de cativa ani se atasase de Dica Secuianu intr-atata ca oamenii prevedeau intr-insul pe mostenitorul lui Ilarie. Dica insa nu putea sa nu-si dea in petec. il cunosti, cine nu cunoaste in Pitesti pe Dica Secuianu-baiat bun, dar haimana... Dupa ce a tapat pe toti pitestenii cu diverse sume, a incercat, mi se pare, si la Ilarie. intr-o zi, la mare ananghie, i-a cerut o suta de lei... si batranul, mare minune, i-a dat! Peste cateva zile, incurajat, Dica i-a inapoiat suta, ca peste alte cateva zile sa-i ceara o mie. Batranul n-a mai putut. A refuzat, ba l-a si ocarat... Dica se afla in mare incurcatura. A inghitit mustrarile si a revenit mai staruitor. batranul nu s-a induplecat, iar Dica s-a suparat si a plecat trantind usile... Cel putin asa povesteste lumea, fiindca nici el si nici Ilarie n-au spus nimanui nimic... De-atunci Dica il injura pe toate potecile.

- E mult de atunci?

- Doi ani, da... da, doi ani si ceva -intari poli-taiul. Trebuie sa fi fost o explicatie mai severa decat ar reiesi din spusele lumii, altfel nu s-ar justifica ura cu care-l vorbea Dica de rau, cu toate ca se silea sa-si ascunda ura subt o masca de dispret. imi aduc aminte, iarna trecuta, d-ta inca nu erai aci, la o petrecere, la "Calul Balan", cum il auzeam injurand si dorindu-i moartea, mi-a fulgerat prin gand ca Dica ar fi capabil sa si ucida pe batranul Ilarie daca i-ar cadea in maini... Fireste, un simplu gand, sugerat pare-se nu atat de cuvintele lui, cat de unele priviri, de unele scaparari de ura care nu erau demne de un tanar dintr-o familie asa de onorabila, nepotul primului presedinte al tribunalului nostru, in sfarsit, crema societatii pitestene... De la Dica a aflat lumea ca Ilarie Daniloiu, in afara de altele, ar fi adunat in ultimul timp numai bancnote straine, dolari, lire sterline, franci elvetieni. Zicea c-ar avea un portofel anume, cum au negustorii in piata, ca o geanta de dama cu multe compartimente, plin cu astfel de hartii...

- Da, dar ai vazut ca nu s-a gasit asa ceva! zise Dolga.

- Bine, povestirile lui Dica nu trebuie luate ca litera de evanghelie - surase Ploscaru. El are o fantezie demna de un mare reporter. Portofelul poate sa existe numai in inchipuirea lui, poate sa aiba proportii mult mai modeste...

- Sau poate sa fi fost furat de asasinii batranului - complecta judecatorul.

- Absolut! recunoscu politaiul. Desi, spun sincer, presupunerea aceasta mi se pare cea mai putin verosimila, dupa cum cunosc eu pe prietenul Dica... Dar in sfarsit, ancheta va lamuri toate... Mi-am adus aminte de toate astea numai fiindca s-a implinit pofta lui Dica si batranul Ilarie intr-adevar a fost omorat!... in asemenea caz, fara sa vrei, faci toate legaturile posibile si imposibile, iar lucruri carora inainte nu le dadeai nici o importanta, devin deodata tulburatoare... in ultimii ani Ilarie Daniloiu n-a intretinut relatii prietenesti cu nimeni decat cu Dica Secuianu in anii trecuti si cu Romulus Delulescu de vreun an sau doi... Ce curios! in timpul cat Dica a fost favoritul batranului, Delulestii ca si Spiru Daniloiu erau in panica... Acuma fac legatura: poate ca apropierea lui Romulus de unchiul sau s-a cautat si s-a realizat tocmai de teama ca nu cumva mostenirea sa fie amenintata prin vreun capriciu al batranilor... Asasinatul a picat, pentru rudele interesate, ca o salvare!... Daca cumva testamentul nu va aduce alta incurcatura!

- Sunt multe puncte obscure si tulburatoare in afacerea aceasta! observa ganditor judecatorul de instructie.

- Poate ca mai mult in aparenta, domnule jude - murmura politaiul.





Amandoi - Capitolul 1 - Ciufu
Amandoi - Capitolul 2 - Stapana cu servitoarea
Amandoi - Capitolul 3 - Cinci minute
Amandoi - Capitolul 4 - Casa crimelor
Amandoi - Capitolul 5 - Mostenitorii indignati
Amandoi - Capitolul 6 - Banuielile Aretiei
Amandoi - Capitolul 7 - Solomia vrea sa plece
Amandoi - Capitolul 8 - Judecatorul si politaiul
Amandoi - Capitolul 9 - Informatorul ofensat
Amandoi - Capitolul 10 - Cand ai mintit?
Amandoi - Capitolul 11 - Doua biete femei
Amandoi - Capitolul 12 - Toiagul batranetelor
Amandoi - Capitolul 13 - Cortegiul funerar
Amandoi - Capitolul 14 - O celebritate pitesteana
Amandoi - Capitolul 15 - Lixandru
Amandoi - Capitolul 16 - Alibi
Amandoi - Capitolul 17 - Inelul cu briliant
Amandoi - Capitolul 18 - Testamentul
Amandoi - Capitolul 19 - Parerile lui Spiru
Amandoi - Capitolul 20 - Intoarcerea judecatorului
Amandoi - Capitolul 21 - Un ac de par


Aceasta pagina a fost accesata de 1092 ori.
{literal} {/literal}