Amandoi - Capitolul 5 - Mostenitorii indignati

Amandoi - Capitolul 5 - Mostenitorii indignati

de Liviu Rebreanu


- Mobilul crimei nu pare sa fie furtul! spuse primul-procuror Negel cand se ispravira toate formalitatile si dupa ce trimise pe comisar sa cheme pe Spiru Daniloiu si pe Aretia Delulescu pentru a le da in primire cele doua cadavre spre inmormantare.

- Ma tem ca va inselati, coane Costica - observa politaiul. Batranii erau putrezi de bogati si de o zgarcenie proverbiala. Lumea prin oras vorbea despre oale de galbeni si de lazi cu bancnote... Nu stia nimeni unde si cum ascundeau comoara, dar...

- Noi nu ne putem lua dupa clevetirile din oras - intrerupse Negel. Ce ne spui d-ta am auzit si eu, fireste. Dar daca si intru cat sunt adevarate vorbele oamenilor, e alta socoteala. Deocamdata noi am cercetat si n-am descoperit decat ceea ce s-a notat in procesul-verbal. Dealtfel nici nu suntem noi chemati sa cercetam ce fel si cata avere posedau victimele...

Controversa asupra averii batranului Ilarie Daniloiu se relua si se inaspri indata ce reintra Aretia, care dealtfel fierbea ca a fost ofensata si tinuta pe-afara ca slugile.

Primul-procuror comunica Aretiei si lui Spiru ca autoriza inmormantarea victimelor fara autopsie. Pentru ca insa atat in vederea unei eventuale complectari a cercetarilor cat si a deschiderii succesiunii, casa urmeaza sa fie sigilata, cele doua cadavre trebuie sa fie ridicate imediat si asezate, pana la inmormantare, in biserica Sf. Nicolae, unde Ilarie a fost presedintele Eforiei. Cheltuielile vor cadea, fireste, in sarcina mostenitorilor.

- Apoi da - zise Aretia batjocoritor. Ne-ati dat afara cand era sa primim ceva, dar ne chemati inapoi cand e vorba sa cheltuim!

- Fii linistita, madam Delulescu-facu primul-procuror impaciuitor. Vei avea din ce sa te despagubesti... Noi am inventariat peste jumatate milion de lei in bancnote si aur...

- Cat ati spus, domnule prim-procuror? se interesa Spiru.

- Cu precizie poate sa va spuie procesul-verbal... Citeste, comisarule! striga Negel.

- in total saptezeci si cinci piese de aur si patru sute treizeci si noua mii cinci sute optzeci lei in bancnote de o mie, de cinci sute, de o suta si de cinci lei, si anume...

- Ajunge ! il opri primul-procuror. Deocamdata banii acestia raman la dispozitia instructiei...

- Aoleu, domnule Costica! izbucni Aretia. Adica numai atata s-a gasit din tot banetul ce l-a avut bietul nenea Ilarie?... Atunci ucigasii l-au pradat rau, daca cumva nu l-or fi pradat mai rau pe urma altii...

- Aveti vreo banuiala precisa? intreba judecatorul de instructie.

- Ce precisa, domnule! striga din ce in ce mai indignata d-na Delulescu. Pe mine m-a bruftuluit domnul Costica adineaori pentru ca am indraznit sa incerc a salva macar rufaria de pat, iar pe altii i-ati lasat sa cotrobaiasca peste tot si n-ati intrebat unde au disparut giuvaericalele tatei Mita... Ca doar stiti si d-voastra ce bijuterii i-au ramas din amanetele nerascumparate si altele cumparate de ocazie...

- Cine a cotrobait aici inaintea noastra? insista Dolga.

- Sora mea e asa de buna incat nu se sfieste sa ma insulte acuma si pe mine, om cu avere si negustor respectat de toata lumea - declara fierband si totusi stapanit, Spiru Daniloiu. Cum a insultat ani de zile si pe bietul Ilarie pe care acum vrea sa-l mosteneasca fara sa se multumeasca cu ce s-a gasit... Ar vrea sa puie mana pe bijuterii, dar de doisprezece ani n-a vorbit cu Ilarie si nici pragul nu i l-a trecut, incat habar n-are daca Mita le-a mai pastrat ori le-a transformat in bani...

- Ei, mititelule, cum te-ai suparat? ranji Aretia cu dispret. Nu cumva te-oi fi simtind cu musca pe caciula ?

- in loc sa fii batjocoritoare si sa banuiesti pe altii, mai bine ti-ai vedea de necazurile voastre si te-ai apara de banuielile orasului! raspunse Spiru scarbit intorcandu-i spatele.

Scena intre frati si in fata cadavrelor era atat de uluitoare ca ceilalti ascultara fara a interveni.; Abia pe urma politaiul se dezmetici si le zise mustrator:

- Va rog, va rog, oameni buni, daca nu va rusi-nati de domnii judecatori, cel putin de mortii care inca nici lumanare n-au avut, ar trebui sa va sfiiti!

Judecatorul Dolga, avand in vedere numai inte-resul instructiei, reveni catre Aretia cu o noua in-trebare:

- D-ta ai cunoscut averea raposatilor?.- Ai putea sa ne indici ce s-a furat?

- Eu n-am fost in relatii de cativa ani cu fratele meu Darie... stie orasul intreg si pentru ce si din pricina cui... Dar lumea stie ce avere a adunat bietul Ilarie, muncind ca un hamal si tragandu-si bucatica de la gura. tata Mita dadea imprumuturi pe amanet, numai pe giuvaericale. Se spunea ca avea o oala plina de fel de fel de inele si pietre scumpe si brose, cercei si cate altele... Numai bijuteriile astea trebuie sa fi pretuit mai mult decat ati gasit d-v. in bani.

- Ma rog, se va face lumina! zise judecatorul cu siguranta.

- Sa dea Dumnezeu sa se faca! ofta Aretia, inchinandu-se. Ca destule nedreptati am suferit si destul am fost furata de cand a inchis ochii bietul tata, fie iertat! Tot cu credinta in Dumnezeu si dreptate am trait si ne-am chinuit, ca nu se poate sa invinga strambatatea pana la urma...

Primul-procuror se simtea pe de o parte atins in sentimentul sau de pietate fata de morti, apoi si in demnitatea sa de personagiu oficial. in special tonul iritat si vulgar al d-nei Delulescu i se parea o insulta la adresa tuturor. Totusi, blajin din fire, se jena sa puna capat scenei printr-un gest de energie oficiala, mai cu seama ca a dojenit-o si adineaori. cand se hotari totusi sa intervie, politaiul intrerupse batjocoritor si glumet:

- D-ta poate ca nu stii, coana Aretie, dar baiatul d-voastra, Romica, a fost foarte prieten, in vremea din urma, cu raposatii...

- Da cum sa nu fie, domnule? Nu e nepotul lor bun?

- Desigur!... si acuma, cat a fost pe-acasa o luna de zile, pana sambata trecuta, n-a fost zi sa nu fie impreuna si sa nu vie pe-aici... Poate ca ai aflat de la dansul ce comori avea batranul?

O clipa Aretia il privi nedumerita, pe urma riposta darz:

- si adica ce vrei sa spui d-ta cu asta?... Ca Romica s-a interesat de averea batranilor? si daca s-ar fi interesat, nu era dreptul lui?... Adica pentru ca noi am ramas saraci si cinstiti nici nu mai avem dreptul sa ne cerem drepturile noastre?... Nu stiu, ca baiatul a plecat la Bucuresti, la afacerile lui, dar daca i-o fi spus cumva raposatii ceva, apoi sa stiti d-voastra ca nu ne-om mai lasa nici noi sa fim tinuti pe-afara si sa se aleaga praf din drepturile noastre!... Asa sa stii, domnule politai! Ca mie nu mi-e frica de nimeni, nici de politie si nici de tribunale, daca sunt femeie cinstita si fara greseala pe suflet!

in sfarsit primul-procuror nu se mai putu stapani si izbucni:

- Destul, madam !... D-ta nu prea stii ce e cuviinta dupa cum vad... N-am venit aici sa ascultam nedelicatetele d-tale, ai inteles?... Iar daca nu stii sa te porti fata de justitie, am sa te invat imediat!... Atata lipsa de respect n-am pomenit!

Urma o clipa de jena generala. Primul-procuror adresase ultimele cuvinte judecatorului, intorcand spatele d-nei Delulescu si adaogand intrebator:

- Acum?

- Domnule prim-procuror, ati incuviintat sa fie inmormantate cadavrele-zise Dolga linistit. Urmeaza sa fie ridicate si sa sigilam casa...

Politaiul trimise sa cheme pe preotul Tanasescu, iar Spiru se oferi sa ingrijeasca de cele necesare pentru inmormantare. Delulescu se arata de asemenea gata sa dea o mana de ajutor. Numai Aretia, imbufnata, sasai printre dinti:

- Asta ne mai lipseste... Sa mai cheltuim si din saracia noastra...





Amandoi - Capitolul 1 - Ciufu
Amandoi - Capitolul 2 - Stapana cu servitoarea
Amandoi - Capitolul 3 - Cinci minute
Amandoi - Capitolul 4 - Casa crimelor
Amandoi - Capitolul 5 - Mostenitorii indignati
Amandoi - Capitolul 6 - Banuielile Aretiei
Amandoi - Capitolul 7 - Solomia vrea sa plece
Amandoi - Capitolul 8 - Judecatorul si politaiul
Amandoi - Capitolul 9 - Informatorul ofensat
Amandoi - Capitolul 10 - Cand ai mintit?
Amandoi - Capitolul 11 - Doua biete femei
Amandoi - Capitolul 12 - Toiagul batranetelor
Amandoi - Capitolul 13 - Cortegiul funerar
Amandoi - Capitolul 14 - O celebritate pitesteana
Amandoi - Capitolul 15 - Lixandru
Amandoi - Capitolul 16 - Alibi
Amandoi - Capitolul 17 - Inelul cu briliant
Amandoi - Capitolul 18 - Testamentul
Amandoi - Capitolul 19 - Parerile lui Spiru
Amandoi - Capitolul 20 - Intoarcerea judecatorului
Amandoi - Capitolul 21 - Un ac de par


Aceasta pagina a fost accesata de 1011 ori.
{literal} {/literal}