Amandoi - Capitolul 12 - Toiagul batranetelor

Amandoi - Capitolul 12 - Toiagul batranetelor

de Liviu Rebreanu


Romulus Delulescu sosi la Pitesti cu acceleratul marti seara, adica cu primul tren, caci telegrama parintilor n-a primit-o decat pe la ora cinci dupa-amiazi. Toata seara au tinut sfat in familie. Romu-lus era neconsolat, nu atata de moartea batranilor, cu toate ca din cand in cand ofta "bietul nenea Ilarie" sau ,sarmana tanti Mita", ci pentru ca n-a fost aici cand s-a descoperit crima. Avea certitudinea nezdruncinata ca unchiul sau Spiru a rasluit ce a fost mai bun, adica bijuteriile si poate mare parte din bani.

- Suntem o familie fara noroc ! exclama tanarul de mai multe ori. Daca si acuma am fost trasi pe sfoara, nu mai e nici o speranta de fericire!

Parintii il aprobau in toate. El era mandria lor. il vedeau frumos, inteligent, vrednic sa ajunga om mare nu doar in Pitesti, ci pe toata tara. Se simteau vinovati fata de dansul, pentru ca au fost saraci si nu i-au putut oferi destule mijloace sa mearga la Paris, sa se perfectioneze, ca altii. Ba, de cativa ani, bietul Romulus le-a mai zvarlit el ici-colo cate o sumulita, dupa puterile lui; le era rusine destul, dar primeau... Aretia, care tiraniza pe oricine venea in contact cu ea, numai pe el il respecta aievea. S-a intamplat totusi, foarte rar, sa-l bruftuluiasca; totdeauna i-a parut rau. Ce spunea Romulus era pentru mamica lui litera de evanghelie. Dealtfel si el, spre deosebire de alti baieti, a ramas mai atasat de maica-sa si mai respectuos.

- Acuma vezi, Pascale, cata dreptate am avut sa ma supar cand tu ma potoleai? facu Aretia triumfatoare. Daca-ti spun ca esti moale si fricos, te superi!

- Asculta, Romica - zise Delulescu, tu nu te uita la maica-ta ca ea multe vorbeste, dar putine bune! Chestia sta asa ca, deocamdata, s-au pus sigilii pe toate usile si ca, pana nu va decide justitia intr-un fel sau altul, nu se poate atinge nimeni de nimic!

- Dar cel putin instructia crimei a inceput? se interesa tanarul.

- Ba bine ca nu !... si noi suntem chemati maine pentru informatii, cu toate ca noi n-avem cu ce sa-i informam daca de atatia ani nici macar n-am vorbit cu alde Ilarie... Aretia a aflat de la popa Tanasescu ca pe servitorul lui l-ar fi arestat ca ucigas!

- in orice caz, vom vedea maine ce vom face ca sa salvam ce se mai poate! zise Romulus cu gravi-tate. Am sa merg si eu cu d-voastra la tribunal, sa vorbesc cu judecatorul!...

- Ei, bravo ! striga Aretia multumita. Bine c-ai venit, dragul mamei, sa nu ma mai simt asa de sin-gura !

- Apoi da, ca eu nici nu contez - mormai Delulescu...

A doua zi Romulus se duse la biserica sa se in-chine putin la catafalcul unchiului sau si sa mai afle oarecari stiri. De la Dica Secuianu auzi ca prin prostime circula zvonul ca asasinul ar fi chiar el, nepotul... Rasera amandoi. Erau la Boranescu, in cofetarie. Dar Romulus simti o impunsatura in inima. in realitate il sacaia faptul ca exista oameni in Pitesti care-l cred capabil de o crima atat de oribila...

- Fara gluma, Dica - intreba mai tarziu tanarul Delulescu - cine crezi sa fie asasinul sau asasinii ?

- N-am idee - zise Secuianu. Dar ca l-au omorat, mai ales pe el, foarte bine au facut. Era pacat sa consume lumina soarelui un suflet atat de acru. Nu te supara, Romica... A fost o scarnavie unchiul tau Ilarie !

- Exagerezi... si in orice caz rau faci ca-l ocarasti cand se afla pe catafalc si dupa o moarte asa de crancena prin care a platit tot ce a gresit in viata! Daca te-ar auzi cineva vorbind asa, ar crede ca n-ai inima, Dica!

- Nici nu vreau sa am fata de asemenea monstru.

La a treia mescioara un domn se uita la ei, auzind probabil convorbirea lor. Secuianu il recunoscu si-i striga:

- Tragi cu urechea, mai grefierule? Crezi ca ma jenez de tine sau de oricine?

Era intr-adevar grefierul judecatorului Dolga care saluta zambind si raspunse:

- Ce-s de vina eu daca d-ta vorbesti tare de te aude toata cafeneaua?

- Apoi d-aia vorbesc tare, sa auziti toti!

Lumea pitesteana cunostea obiceiurile lui Secuianu si facea haz de butadele lui, mai ales cand era beat sau macar ametit, caci la trezie nu prea avea sare...

Familia Delulescu sosi la tribunal imbracata in negru; de aici urmau sa treaca la biserica, sa par-ticipe la inmormantare. Usierul ii anunta indata.

Judecatorul, avand in vedere importanta afacerii, amanase toate lucrarile obisnuite, rezervandu-si toate orele de serviciu numai pentru anchetarea asasinatului din strada Sperantei. Dupa ascultarea d-nei Daniloiu si a Solomiei a avut libera aproape o ora ca sa-si claseze materialul in vederea continuarii cercetarilor.

Dolga ii primi in cabinetul sau pe toti trei Romulus se recomanda singur.

- Parca nu erati in Pitesti! se mira putin jude-catorul.

- Mi-au telegrafiat parintii ieri si am venit imediat- zise tanarul, intristat. Cum sa nu viu cand un dublu omor fioros...

- Da, adevarat-intrerupse Dolga, ca si cand ar fi stiut urmarea. Ati venit desigur sa dati concurs justitiei pentru descoperirea vinovatilor?... Va multumesc. Am sa va chem indata ce se vor clarifica putin cercetarile. Poate maine, poate mai tarziu... Vom vedea!

Judecatorul devenise atat de ceremonios, ca Romulus raspunse la fel:

- Voi fi la dispozitia d-voastra...

- Va sa zica incepem cu d-na Delulescu, relua Dolga. Permiteti?

Batranul Delulescu se retrase impreuna cu Romulus. Dupa formalitatile obisnuite, judecatorul ceru informatoarei sa povesteasca tot ce stie despre imprejurarile omorarii fratelui si cumnatei sale. Impresionata de tonul grav, Aretia facu o intreaga spovedanie a vietii ei, relatiile cu fratii, casatoria, cum a fost inselata la mostenire, cum a ajuns sa fie certata cu Ilarie si cu Spiru... sfarsi lacrimand, cu glas inecat:

- Am sperat mereu ca ni se va face dreptate macar la moartea lui Ilarie. Acum vad ca si speranta asta s-a spulberat. Oameni fara noroc!

Dolga a ascultat calm si numai cand d-na Delu-lescu a tacut, a intrebat-o:

-Nu banuiti deloc cine ar putea fi asasinii?... Ieri parea ca vreti sa invinuiti pe...?

- Pe frate-meu Spirica? complecta Aretia putin uimita. Apoi la suparare omul multe spune, dar cine aude nu trebuie sa le creada pe toate... Cum as putea sa marturisesc asa ceva cu mana pe cruce? M-ar trazni Dumnezeu din cer. Pacate o fi avand el Spirica multe, dar sa faptuiasca un omor, Doamne iarta-ma, nici prin vis n-ar fi in stare... imi aduc aminte, cand eram copii, ca lui ii venea sa lesine de cate ori vedea taind vreo gaina... Pe urma, slava Domnului, e si el putred de bogat si are o singura fata, maritata bine... Atunci de ce sa faptuiasca asemenea nelegiuire?

- Nu spun eu c-a facut-o - zambi judecatorul. D-voastra ati lasat sa se inteleaga ieri... Dealtfel, cum bine observati, cel ce i-a ucis a facut-o sau din interes, sau din razbunare. Avea multi dusmani ra-posatul ?

- Ce dusmani sa mai aiba un biet mosneag? zise natural d-na Delulescu.

- De pilda d-voastra ! zambi iar judecatorul

- Dusmania intre frati e altceva...

- Depinde... cand e si interes la mijloc?

D-na Delulescu se uita' banuitor la Dolga ca si cand s-ar fi intrebat ce vrea. Apoi raspunse cu un inceput de indignare:

- Nu cumva va inchipuiti ca i-am omorat noi?

- Eu n-am dreptul sa-mi inchipuiesc nimic decat pe baza de dovezi -rosti enigmatic judecatorul.

- Apoi numai asta ne mai lipseste, vezi d-ta l si saraci, si criminali!

- Dar, iata, va declar ca n-am nici o dovada! continua Dolga iar surazator. Dimpotriva, mi se pare ca fiul d-voastra era in relatii foarte bune cu raposatii in timpul din urma?

- Adevarat! aproba Aretia cu un oftat de usurare. Noi l-am indemnat pe Romica sa nu fie mandru si sa se apropie de unchiu-sau, ca baiatul numai din pricina noastra se instrainase de Ilarie... Apoi cum e Romica baiat placut, Ilarie aproape ca s-a amorezat de dansul Baremi luna asta, cat a stat acasa, mai mult la Ilarie a petrecut-o... Ca sa vedeti cat il iubea, pot sa va spun ca la plecare i-a daruit cateva mii de lei! La un om zgarcit si ursuz, cum era bietul Ilarie, asa ceva e mare minune!

- Cand a plecat fiul d-voastra de aici, din Pitesti?

- Sambata... A avut ghinion, bietul baiat - urma d-na Delulescu redobandindu-si increderea. Se hotarase de vineri sa plece a doua zi cu acceleratul de dimineata; trebuia sa fie la zece la Bucuresti, ca avea niste afaceri urgente. Ei bine, inchipuiti-va, domnule, cum-necum, n-a sunat desteptatorul si Romica s-a trezit tocmai bine la opt, cand trenul era in gara... S-a suparat, a tunat si fulgerat ca de ce nu l-am sculat, ca eu la sase sunt totdeauna in picioare... in sfarsit a plecat cu personalul de doua, ca nu mai avea alt tren, si a sosit la cinci dupa-amiazi...

- Se intampla-incuviinta judecatorul, adaogand insa dupa o mica pauza: si ce-a facut pe urma pana la doua?

- Ce sa faca baiatul?.. A iesit in oras. S-o fi dus pe la Dica Secuianu, poate si pe la unchiu-sau... stiu eu ?

- Spuneati, doamna, ca raposatul i-a facut cadou o suma de bani la plecare... Nu stiti cand i-a dat banii sau cati?

- Nu stiu, domnule - raspunse Aretia cu o sinceritate familiara. Zau, nu stiu. Mie mi-a dat doua mii de lei, la masa, la dejun, fiindca mereu ma plangeam ca nu mai razbesc cu cheltuielile din pensia bietului Pascal Poate ca nici n-avea mai mult, atata i-o fi dat unchiu-sau... Are o inima de aur. imi seamana mie in privinta asta. D-aia nu ne-am procopsit...

- Altfel, venea des pe-acasa fiul d-voastra? intreba judecatorul intrerupand si cautand parca inadins sa schimbe vorba.

- Mai in fiecare saptamana, dar numai cate-o zi, uneori o jumatate, dupa cum avea timp liber...

- Castiga bine din... ce slujba are?

- Avocat si ziarist -zise d-na Delulescu cu mandrie. castiga binisor pentru dansul, cat sa traiasca omeneste... si sa ne mai ajute si pe noi din cand in cand, daca n-am avut noroc sa-l ajutam noi, ca el e toiagul batranetelor noastre...

Grefierul incheie repede declaratia, i-o citi tot atat de repede si d-na Delulescu iscali bucuroasa ca s-a terminat, desi, dupa cum spuse lui Romulus pe urma, judecatorul s-a purtat foarte "gentil"...

Batranul Delulescu se margini sa declare ca n-are nici o cunostinta despre imprejurarile in care s-a comis crima, ca numai ieri inainte de amiazi au fost anuntati prin servitoarea cumnatului sau Spiru Daniloiu si au alergat sa vaza ce s-a intamplat... Spuse ca el personal n-a avut niciodata nici o discutie cu raposatii, deoarece n-a vrut sa se amestece in afacerile dotale ale sotiei sale, preferand, certurilor, saracia. Aretia a stiut sa se descurce singura cu fratii ei, desi fara nici un rezultat practic. De cand baiatul s-a facut mare, el a sustinut necontenit ca trebuie sa pastreze legaturi bune cu unchii sai, mai cu seama cu Ilarie, de la care putea spera sa. mosteneasca o avere frumoasa. Aretia, mai tantosa, s-a opus multa vreme. Numai cand au inteles (intr-un timp a si umblat zvonul prin oras) ca Ilarie ar putea lasa prin testament toata averea altora sau la spitale ori biserici, neavand obligatia legala de-a testa ceva. mostenitorilor colaterali, s-au dezmetecit si au indemnat pe Romulus sa se duca la unchiu-sau...

- N-ai putea, domnule Delulescu, sa-mi dai o lamurire de ordin domestic, ca sa zic asa? intreba judecatorul. Raposatii n-aveau servitori, am vazut. Nu importa din ce motive. Dar muncile mai ordinare si mai grele pe langa casa nu le putea face nici domnul Ilarie si nici doamna: taiatul lemnelor, caratul apei, maturatul curtii si altele... Nu stii d-ta cine le facea astea? Servitorii din vecini sau oameni tocmiti din piata? Fiul d-voastra nu v-a vorbit despre asta, fie chiar intamplator?

- in trecut nu tin minte - raspunse Delulescu. Dar, acuma, in ultimele luni, ne spunea Romulus ca batranii se serveau mai ales de ordonanta ofiterului care sade alaturi, la d-na Secuianu, iar alteori preotul Tanasescu le trimitea pe servitorul lui, pe care dealtfel am auzit ca l-ati si arestat...

- Nu l-am arestat -zise repede judecatorul L-am prins doar cu niste minciuni care mi l-au facut suspect...

- Se pare ca Ilarie avea incredere in servitorul popii, caci odata l-a trimis si la noi dupa Romulus, sa-l cheme nu stiu unde si pentru ce... Dar cred ca mai mult recurgeau la serviciile ordonantei care era mai aproape, incat puteau sa-l strige oricand.

- Cand a scapat trenul, sambata dimineata, fiul d-voastra s-a mai dus pe la unchiul sau ori...?

- Nu cred, domnule judecator - raspunse batranul Delulescu putin uimit de intrebare. Aretia v-a spus c-a fost?

- Nu, nu, dar imi adusei aminte si m-ar fi inte-resat sa precizez - zise Dolga repede si aproape indiferent, parca ar fi vrut sa renunte.

- Ati gasit vreo pista, domnule jude, daca-mi permiteti sa intreb? facu Delulescu deodata cu o intimitate care era de fapt o simpla uitare de sine a fostului grefier.

Fiindca judecatorul, in loc de raspuns, ii arunca o privire mustratoare, batranul pensionar adaoga indoindu-se usor si umil:

- "Scuzati, domnule jude... M-a luat gura pe dinainte... Am uitat ca sunt informator... Mi-am inchipuit o clipa ca sunt iar ce-am fost odata... Atunci asa intrebam pe seful meu, cand se termina cu interogatoriu...

- Atunci poftim, scrie-ti singur declaratia, dupa notele dansului! zise Dolga cu un mic ras sec. Caci interogatoriul dumitale s-a terminat intr-adevar!





Amandoi - Capitolul 1 - Ciufu
Amandoi - Capitolul 2 - Stapana cu servitoarea
Amandoi - Capitolul 3 - Cinci minute
Amandoi - Capitolul 4 - Casa crimelor
Amandoi - Capitolul 5 - Mostenitorii indignati
Amandoi - Capitolul 6 - Banuielile Aretiei
Amandoi - Capitolul 7 - Solomia vrea sa plece
Amandoi - Capitolul 8 - Judecatorul si politaiul
Amandoi - Capitolul 9 - Informatorul ofensat
Amandoi - Capitolul 10 - Cand ai mintit?
Amandoi - Capitolul 11 - Doua biete femei
Amandoi - Capitolul 12 - Toiagul batranetelor
Amandoi - Capitolul 13 - Cortegiul funerar
Amandoi - Capitolul 14 - O celebritate pitesteana
Amandoi - Capitolul 15 - Lixandru
Amandoi - Capitolul 16 - Alibi
Amandoi - Capitolul 17 - Inelul cu briliant
Amandoi - Capitolul 18 - Testamentul
Amandoi - Capitolul 19 - Parerile lui Spiru
Amandoi - Capitolul 20 - Intoarcerea judecatorului
Amandoi - Capitolul 21 - Un ac de par


Aceasta pagina a fost accesata de 1010 ori.
{literal} {/literal}