Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 02

Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 02

de Liviu Rebreanu


2.


Intunericul sugruma satul foarte imprastiat in care azi traiau mai multi soldati dusmani decat civili. Casele negre strajuiau sperioase ulita larga, neprunduita, ravasita de gropi, desfundata de miile de carute ce treceau necontenit spre front, incarcate cu merinde pentru oameni, intorcandu-se inapoi vesnic pline cu ramasite de-ale luptelor... Ici-colo scli38 pea cate-un ochi de lumina galbena, plapanda, insemnand comandamente, spitale, carciumi-popote... Prin baltoacele ulitii se impleticeau, injurand si blestemand, cei ce reveneau de la executie.

Apostol Bologa mergea tacut alaturi de capitanul strain.

Vroi mereu sa-si grabeasca pasii, sa se desparta de omul acesta banuitor, care parca si tacand ii facea mustrari. Dar in aceeasi vreme astepta sa mai afle de la dansul ceva nespus de important si-i era atat de necaz ca nu mai deschide gura, incat ii venea sa tipe... si intunericul umed, inecacios ii strangea in cleste inima, din ce in ce mai fara mila.

Apoi, in fata unei case cu ferestrele luminate, se auzi glasul generalului, iar Klapka tresari si zise:

- Eu ma opresc aici... sa...

Bologa nu raspunse si nici macar nu saluta, ci trecu inainte, mai repede, usurat, bucuros ca a scapat si infricosat sa nu-l cheme inapoi, ca si cand capitanul ar fi fost pricina apasarii ce-i incovoia sufletul. in curand coti intr-o ulicioara stramta si apoi intra in ograda casutei de nuiele, unde isi avea locuinta. Din fund, dintr-un sopron, auzi cantec jalnic.

Se supara ca ordonantei ii arde de cantece tocmai acuma.

Totusi asculta cateva clipe, gandindu-se: "E cantec de la noi..." Vru sa strige pe Petre, dar, dupa ce deschise gura, isi lua seama si pasi brusc in tinda. Nu gasi usa odaii si se infurie: "El canta in loc sa..." in odaie, pe o masa, ardea lampa cu flacara gatuita, cu sticla funinginita. Bologa isi aseza casca pe lavita, pe urma se tranti pe pat si ramase intins, cu mainile pe piept, cu ochii in tavanul cu grinzi negre si crapate.

Se simtea frant, ca dupa o munca istovitoare.

"Pana la masa am sa ma odihnesc putin, sa-mi alung gandurile", isi zise dansul, cascand si inchizand ochii.

Dar indata gandurile se napustira asupra lui din toate ascunzisurile creierului, ca niste pasari hraparete, si in urechi ii rasuna cantecul ordonantei atat de limpede, parca ar fi cantat sub fereastra. Atunci, spaimantat, deschise iar ochii.

ii trecu prin minte ca ar trebui totusi sa cheme pe Petre, sa- i spuie ca maine in zori de zi vor pleca inapoi pe front si deci sa nu uite ceva pe-aici... in acelasi timp, insa, isi dadu seama ca i-e frica sa ramaie singur cu gandurile-i proprii si-si raspunse: "Constiinta mea e impacata"... si numaidecat, ca la porunca, ii rasarira in minte argumentele, cu zecile, imbulzindu-se sa-l incredinteze ca Svoboda a fost vinovat, a incercat sa dezerteze si sa tradeze, si ca, prin urmare, el, care din intamplare l-a judecat si l-a osandit, n-are sa-si impute nimic, nimic... Totusi, pe cand asculta in suflet dovezile linistitoare, in tavanul cu grinzi negre se ivira, intai ca niste sclipiri fara rost, apoi tot mai lamurit, ochii omului de sub streang, cu privirea mandra, tulburatoare ca o chemare, in al carei foc straniu valurile de argumente se topeau neputincioase.

"Nu mai inceteaza Petre... De ce nu inceteaza?" se gandi atunci, inchizand iar pleoapele si lasandu-se obosit, in voia soartei.

Singura doina soldatului ii mai tremura in creieri, lina si blanda ca o mangaiere catifelata, trezindu-i din somn siraguri de amintiri si stramutandu-i sufletul, pe aripi de vis, acasa, in targusorul Parva de pe valea Somesului.

Acolo era casa lui parinteasca, batrana, solida, chiar peste drum de biserica noua, stralucitoare. Din cerdacul cu stalpi infloriti, printre crengile nucilor saditi in ziua nasterii lui, se vedea mormantul tatalui sau, impodobit cu o cruce sura de piatra, pe care numele, sapat cu slove aurite, se deosebea din departare: Iosif Bologa.

Casa avea incaperi multe, cu mobile vechi, severe, ame40 stecate, si o curte mare, cu acareturi in fund, si mai incolo, o gradina ce mergea pana la Somesul cu ape galagioase. Aceasta a fost, impreuna cu cateva "table" de pamant roditor, zestrea fiicei doctorului Hogea, primul medic de plasa in Parva, al carui mormant se afla de asemenea in curtea bicericii, ca o amintire a unei vieti de cinste si sarguinta, si vrednic urmas al fostului subprefect din vremea revolutiei si domniei lui Avram Iancu. Cea mai mare bucurie a avut-o doctorul in ziua cand batranul protopop Groza i-a cununat fata cu avocatul Iosif Bologa. Din bucuria aceea i s-a tras si moartea, urmata la cateva luni dupa nunta unicei sale odrasle... Domnisoara Maria, de altfel, isi binemeritase norocul.

Fusese fata cuminte, asezata, fara fumuri si cu mare credinta in Dumnezeu. Ramasa orfana de mama, a crescut in internatul de fete din Sibiu. Acolo, in preajma examenului de clasa a sasea liceala, in familia directoarei, a facut cunostinta cu Iosif Bologa, care, peste o saptamana si fara a-i spune ei macar o vorba, a scris doctorului Hogea, la Parva, cerandu-i mana. Peste alta saptamana s-a pomenit cu tatal ei, a aflat ca "marele avocat" o iubeste si, in trei zile, au serbat logodna chiar in casa directoarei, dezolata ca "Mariti" barem n-a terminat clasa... A stat apoi logodita cinci luni, pana ce, dupa laborioase tratative cu socrul, Bologa s-a hotarat sa-si stramute in Parva cancelaria avocatiala, fara multi clienti, din Sibiu. Astfel Maria a avut vreme sa se obisnuiasca cu gandul ca se va marita cu un om care, si dupa logodna, i-a ramas ca un strain. in loc de iubire, simtea pentru Bologa un respect speriat, mai ales din pricina avalanselor de laude cu care o coplesea tatal ei ori de cate ori venea vorba despre viitorul sau ginere.

Nici nu a fost Iosif Bologa barbatul care sa infloreasca visele romantice ale unei fete de saptesprezece ani. in figu41 ra lui aspra, colturoasa, cu ochi scufundati in orbite si adumbriti de sprancene stufoase, cu mustati castanii, bogate si cu o barbie lata si putin invinetita de taisurile briciurilor, parea ca se simtea mai acasa ura decat dragostea. Desi scump la vorba si vesnic serios, avea un glas patrunzator de fierbinte, dovedind o inima blanda si un suflet incordat de viata launtrica. A fost feciorul cel mai mare al unui preot sarac din tara Motilor, in a carui familie ramasese, ca un trofeu, amintirea stramosului Grigore, fruntas in rascoala lui Horia si tras pe roata, la Alba-Iulia, dupa potolirea taranilor. in sufletul lui Iosif Bologa icoana strabunului erou si martir a intetit ravna de munca si a invapaiat un ideal. indata dupa ce si-a dobandit diploma de avocat, s-a aruncat cu toata patima in politica, izbutind sa ajunga cel mai tanar condamnat in procesul Memorandului si sa petreaca vreo doi ani intr-o inchisoare de stat.

Apostol s-a nascut tocmai in zilele cand tatal sau astepta, la Cluj, condamnarea. Pana sa se intoarca Bologa din temnita, copilul a deschis ochii asupra lumii, imbratisat de o dragoste materna idolatra. Lipsita de iubire, tanara d-na Bologa si-a gasit in copil o tinta de viata. Sufletul ei plin de credinta in Dumnezeu a avut chiar momente de indoiala: oare nu-si iubeste odrasla mai mult decat pe Atotputernicul? Ca sa-si impace constiinta, si-a dat mare osteneala sa sadeasca in inima micului Apostol adorarea Domnului. Astfel intaile amintiri ale copilului au fost stapanite de un Dumnezeu bun, bland si iertator care, in schimbul rugaciunilor de toate zilele, daruieste oamenilor bucurii pe pamant si vesnica fericire in cer. in inchipuirea lui saltareata, infatisarea acestui Dumnezeu se confunda cu protopopul Groza, care venea deseori, intreband totdeauna vesti de la "martirul nostru", si caruia mama ii saruta mana.

O schimbare adanca, un fel de revolutie a starnit in viata lui Apostol sosirea tatalui sau. Peronul garii era intesat de oameni, domni si tarani din imprejurime. Copilul se agata disperat de fusta maicutei, asteptand parca o minune ingrozitoare... Apoi trenul a sosit si s-a oprit scartaind foarte urat, si dintr-un vagon s-a coborat Bologa, in haina neagra, cu capul gol si o barba mare castanie, crescuta in temnita, sa uitat putin la lumea de pe peron si pe urma s-a repezit la micul Apostol, l-a ridicat si, in vreme ce oamenii strigau "traiasca", l-a sarutat zgomotos pe amandoi obrajorii. Cuprins de o spaima dureroasa, copilasul a inceput sa planga si sa se zvarcoleasca in bratele strainului care, ascultand acum discursul protopopului, incerca sa-l ostoiasca si-l legana usor. in cele din urma Bologa, fiindca micutul racnea din ce in ce mai speriat, acoperind cuvantarea de binevenire, il trecu enervat in seama doamnei Bologa, care se impurpurase de rusine si de emotie. in bratele ei Apostol se mulcomi, privind insa mereu infricosat spre domnul cu barba castanie.

De altfel, in aceeasi seara Bologa avu o convorbire solemna cu nevasta-sa in privinta educatiei copilului. ii dezvolta in fraze pompoase niste principii, pomeni numele catorva educatori celebri, sfatuind-o chiar sa citeasca pe indelete operele lor, pe care le citise si dansul in inchisoare tocmai in vederea lui Apostol, si mai ales ii ceru energie, concentrare si hotarare.

- Copilul trebuie sa inteleaga de la inceput ca viata omului numai atunci e pretioasa cand urmareste un ideal!

sfarsi Bologa patetic. Datoria noastra parinteasca de-abia acum incepe! Trebuie sa ne dam toate silintele ca sa facem din odorul nostru un om si un caracter!

Doamna Bologa planse si-si franse mainile. Din discursul sotului ei intelegea ca i se cere sa-si astampere dragostea de mama, mangaierile si rasfatarile. Totusi, se supuse fara murmur.

Bologa, sarbatorit de o lume intreaga, martir, cu aureola temnitei si cu barba impunatoare, i se parea un stapan nespus de intelept, caruia i se cuvine numai ascultare si supunere.

Se resemna deci sa-si iubeasca puisorul in taina si sa-si fereasca mangaierile de ochii lui Bologa. in schimb, isi inteti ingrijirile religioase, intretinand mereu vie credinta in sufletul lui Apostol. in privinta aceasta avea toata libertatea din partea sotului care, desi nu era credincios, ingaduia religia in educatie ca un mijloc pentru dezvoltarea fanteziei.

Apostol, potolit si timid, fara tovarasi de jocuri, simti adanc atmosfera grava pe care o impuse tatal sau in casa. ii ramase intiparita in inima spaima primei intalniri cu el si-l privea mereu ca pe un strain venit anume sa-l terorizeze.

Ceasuri de bucurie petrecea numai cu mama, cand erau singuri acasa, si uneori cu protopopul Groza care, fiind vaduv, se inviora in tovarasia copilului bland si inteligent. Peste toate gandurile si inchipuirile micutului insa plutea vesnic o iubire foarte nelamurita, in care stapanea Dumnezeu...

Cand implini varsta de sase ani, alt eveniment straniu ii zgudui sufletul... Doamna Bologa, gandindu-se ca copilul trebuie sa inceapa scoala, se sfatui indelung cu protopopul Groza cum sa-i inlesneasca sarcina si cazura de acord ca e nevoie de implorarea Atotputernicului. Prin urmare, hotarara sa puna pe Apostol sa zica "Tatal nostru", intr-o duminica, in cadrul sfintei liturghii. Facura pregatirile in mare taina, ca sa nu prinda Bologa de veste si sa le zadarniceasca planul...

in sfarsit, in ziua stabilita sotii Bologa luara loc in strana dreapta, ca de obicei, iar Apostol, in fata lor, in hainute noi, mai palid si cu ochii aprinsi de emotie. Doamna Bologa lacrima si tremura, inchinandu-se infrigurata si framantand neincetat carticica de rugaciuni... Apoi venind momentul rugaciunii, se pleca speriata peste strana si-i sopti: "Acuma, puisorule..." Cu fruntea sus, cu mers apasat, Apostol trecu in fata usii imparatesti, cazu in genunchi, impreuna mainile...

Peste o clipa glasul lui subtire ca un fir de matase alba falfaia in tacerea inecata de respiratii, se ridica spre tavanul instelat, se cobori printre sutele de oameni... Ochii lui vazura la inceput, in altar, pe protopopul Groza zambindu-i cu blandete si incurajandu-l; pe urma insa ramase numai crucea aurita, sus, parc-ar fi plutit in vazduh... Apoi, tocmai in clipa cand se inchina, la incheierea rugaciunii, se deschise deodata cerul si, intr-o departare nesfarsita si totusi atat de aproape ca si cum ar fi fost chiar in sufletul lui, aparu o perdea de nourasi albi, in mijlocul carora stralucea fata lui Dumnezeu ca o lumina de aur, orbitoare, infricosatoare si in acelasi timp mangaietoare ca o sarutare de mama... Din stralucirea dumnezeiasca insa se limpezea o privire vie, infinit de blanda si de mareata, care parca patrundea in toate adancurile si ascunzisurile... Aratarea aceasta a durat numai o clipa si a fost atat de nemarginit de dulce, ca inima lui Apostol si-a oprit bataile, iar ochii i s-au umplut de o lucire stranie, bolnava. Totusi, sufletul ii era atat de plin de fericire, ca ar fi fost bucuros sa moara atunci acolo, privind minunea dumnezeiasca... Cand se intoarse la loc, paru schimbat la fata. Pe obrajii albi, ochii albastri erau ca doua izvoare de lumina.

- Maicuta, am vazut pe Dumnezeu! murmura copilul cu insufletire, in vreme ce doamna Bologa incerca sa-si stearga lacrimile cu batista uda de plans.

Vedenia lui Apostol dadu prilej la oarecare controverse in casa Bologa. Protopopul si d-na Bologa credeau cu tarie ca bunul Dumnezeu, printr-o gratie deosebita, a aratat ast45 fel calea pe care trebuie sa mearga baiatul in viata; avocatul, dimpotriva, cauta sa le documenteze ca toata "minunea" e numai rezultatul exaltarii religioase a copilului... in cele din urma, neizbutind a-i convinge, Bologa se supara, le imputa ca vor sa-i imbolnaveasca feciorul, umplandu-i mintea frageda cu fantasmagorii popesti si, fiindca el, ca tata, e raspunzator de sanatatea sufleteasca a lui Apostol, interzise pe viitor asemenea exhibitii odata pentru totdeauna.



Clasele primare le facu acasa, avand pe doamna Bologa ca instructoare. Bologa ii controla pe amandoi in fiecare sambata, cu o severitate din ce in ce mai strasnica, parca ar fi avut in fata lui niste complici intru a-l trage pe sfoara.

Desi Apostol era silitor, tatal hotari sa-l trimita, pentru cursurile secundare, la liceul din Nasaud, spunand ca copilul trebuie sa ia contact cu oamenii si cu lumea. in realitate Bologa, nemultumit de educatia ultrareligioasa ce o primea copilul acasa, in ciuda prescriptiunilor lui, voia sa curme raul cat mai era vreme.

il dadura in pensiune la profesorul de matematica, prieten bun cu Bologa, ca sa fie bine ingrijit si supravegheat, ca acasa. Cand plecara parintii si ramase singur, Apostol fu cuprins de o spaima dureroasa. Se simti parasit, izgonit, strain si neputincios. si nici macar nu putea plange, de teama sa nu-l ia in ras copiii gazdei. in clipa insa cand ii era sufletul mai stors de nadejde, a vazut in peretele odaitei o icoana cu Isus Hristos rastignit pe cruce. si atunci toata intristarea i-a disparut ca prin farmec. Nu mai era singur. Dumnezeu ii alina inima...

Parva fiind aproape de Nasaud, doamna Bologa venea in fiecare luna sa-l vada, sa-l mangaie... Dar Apostol parea acuma vesel si multumit. Cartea il pasiona. La sfarsitul anului scolar, mergand acasa in vacanta, prezenta cu bucurie tatalui sau un certificat stralucit.

- Te felicit! ii zise Bologa, dupa ce citi cu luare-aminte, strangandu-i mana ca unui prieten.

Strangerea aceasta de mana ii facu o impresie curioasa.

Pentru intaia oara simtea ca tatal sau il iubeste. Pana atunci i se paruse ca dragostea trebuie sa fie neaparat cu lacrimi si razgaieri. Acuma intelese ca exista si iubiri retinute, barbatesti. De altfel, chiar si el devenise mai discret in dezvaluirea sentimentelor. ii placea sa fie privit ca om serios.

Prietenii lui cei mai buni, Alexandru Palagiesu si Constantin Boteanu, erau cu trei-patru ani mai mari ca dansul.

Cand termina clasa a patra si aduse iar certificatul, Bologa crezu nimerit sa-i spuna cateva cuvinte grave, de fata cu doamna Bologa, in picioare. Dupa o introducere cu citatii latinesti, ii evoca amintirea strabunului tras pe roata la Alba- Iulia si apoi urma cu glas falnic:

- De azi incolo, fiul meu, esti barbat. Daca ar fi nevoie, esti pregatit sa-ti poti castiga singur o paine. Intrand in cursul superior, orizontul are sa ti se largeasca. Vei pricepe multe lucruri nevazute, caci viata si lumea sunt pline de taine grele.

Sa nazuiesti mereu a dobandi stima oamenilor, si mai ales pe a ta insuti. De aceea sufletul tau sa fie totdeauna la fel cu gandul, gandul cu vorba si vorba cu fapta, caci numai astfel vei obtine un echilibru statornic intre lumea ta si lumea din afara! Ca barbat, sa-ti faci datoria si sa nu uiti niciodata ca esti roman!...

in clasa a cincea, spre Craciun, intr-o ora de matematica, Apostol fu chemat putin afara. in coridor astepta vizitiul lor, cu caciula si cu biciul in mana.

- Ei, ce-i, ce s-a intamplat? intreba Apostol tulburat.

- Bine, domnisorule, tot bine, dar azi-noapte a murit domnul avocat, de inima, si m-a trimis doamna sa te aduc si pe d-ta la inmormantare...

Pana in Parva, Apostol a plans in nestire... inmormantarea a fost impozanta. Mii de oameni au petrecut cosciugul la groapa, si multe cuvantari jalnice. Pe urma, cateva zile, Apostol a stat acasa. Nu mai plangea, dar sedea ceasuri intregi incremenit in fata unei fotografii care reprezenta pe tatal sau intr-o poza darza, amenintatoare. (Era facuta la Cluj, pe cand se intorcea din temnita.) inainte ii fusese frica de fotografia aceasta. Acuma il rodeau remuscari. Simtea imprejur intrebari falfaind cu aripi negre si nu indraznea sa le priveasca. isi zicea mereu ca n-a stiut sa-l pretuiasca, isi amintea indrumarile lui severe si-i era teama necontenit sa nu se darame ceva, undeva, si nu-si dadea seama ce si unde...

Doamna Bologa, ingrijorata de jalea lui, ii zise, a treia zi, foarte bland si duios:

- Lasa, dragul mamei... Ce sa facem? Asa a vrut Dumnezeu...

- De ce? intreba deodata Apostol, privind-o cu niste ochi goi.

Mama ii raspunse ceva, dar el nu mai intelese vorbele ei, caci in clipa cand a rostit intrebarea, a simtit cum i se darama in suflet, cu zgomot ingrozitor, o cladire veche, cu temelii ca radacinile stejarului.

"Am pierdut pe Dumnezeu", ii fulgera prin minte, inchizand ochii cu frica, parca astfel ar fi vrut sa impiedice ruina. Avea impresia foarte clara ca se prabuseste intr-o prapastie fara fund si nu se poate opri, nu se poate agata de nimic. Aceasta insa a tinut numai un moment, sau poate nici atata, iar pe urma a ramas cu o groaza crancena in inima, ca si cand s-ar fi trezit, in miez de noapte, singur, intr-un cimitir imens, fara sa stie incotro sa apuce...

Se intoarse la Nasaud buimacit, cu sufletul zdrentuit de indoieli si sigur ca si-a pierdut rostul in lume. Un rastimp a mai incercat sa-si recladeasca din daramaturi o casa noua.

Observa insa ca de sub fiecare piatra izbucnea cate-o intrebare dureroasa si fara raspuns... Stradaniile acestea zadarnice, cu chinurile lor neostoite, il obosira repede. Dar apoi peste ele se inalta, ca un steag biruitor, dorinta de-a cunoaste, de-a gasi raspunsuri precise la toate intrebarile tulburatoare...

Ca "abiturient" a petrecut vacanta in consfatuiri cu mama- sa si cu protopopul Groza care, amintindu-si aratarea cereasca de odinioara, doreau sa-l indrepte spre cariera preoteasca. Apostol insa nici nu voia sa auda de teologie.

Acuma era aproape de douazeci de ani, inaltut, foarte zvelt, cu o frunte alba foarte framantata, cu parul castaniu lung si dat pe spate, avand ceva din infatisarea tinerilor de la inceputul secolului trecut, gata sa moara pentru un dor. Pe cat inima ii clocotea de o pofta de viata naprasnica, pe atat mintea lui se zbuciuma cu intrebari tainice, suferind fizices te de cate ori, in cautarea explicatiei, se izbea de zidurile inceputului si sfarsitului intre care e marginita cunostinta omeneasca. Se facuse ganditor, chiar visator, cu apucaturi romantice, cu hotarari incapatanate. Doamna Bologa spunea, cu o usoara umbra de parere de rau, ca seamana la caracter cu raposatul, ceea ce pe Apostol il magulea, caci, cu cat crestea, cu atat admira mai mult intelepciunea tatalui sau, silindu-se din rasputeri barem sa-l egaleze... Cand isi dadu seama ca rezistenta fara argumente nu va convinge pe maica-sa si mai ales pe Groza, le declara ritos ca el de mult nu mai crede in Dumnezeu si prin urmare nu-si poate alege o cariera bazata pe inselaciune. Protopopul se indigna si pleca fara sa-i dea mana, iar doamna Bologa planse o saptamana intreaga, rugandu-se Atotputernicului sa-i intoarca baiatul pe calea cea buna.

Apostol se hotarase de mult sa urmeze filozofia. Auzind aceasta, indignarea protopopului se inteti si, ca sa franga cerbicia fiului ratacit, povatui pe doamna Bologa sa-i refuze mijloacele banesti. Abiturientul se posomori. Cateva zile de-a randul avu lungi consfatuiri cu singurul sau prieten din Parva, cu Alexandru Palagiesu, care facuse cursul de notar si acuma era practicant, in asteptare sa iasa la pensie notarul batran si sa-i ia locul. Drept urmare a consfatuirilor, Apostol se repezi pana la Nasaud, se mai sfatui si cu fosta lui gazda, si cu directorul liceului, iar rezultatul fu o petitie catre Ministerul Instructiei, in care solicita o bursa de la stat. Peste vreo trei saptamani veni si raspunsul: i s-a acordat un loc intr-un "colegiu studentesc" la Budapesta, ceea ce inseamna pensiune completa si chiar cateva coroane pe luna, de buzunar.

La Universitate a intampinat greutati asteptate si neasteptate. Le-a biruit cu o insufletire apriga. A invatat ungureste si nemteste in cateva luni, incat primul examen ia adus felicitari si o invitatie la masa din partea profesorului de filozofie, batran, sarac si nobil. intre profesor si elev s-au statornicit niste legaturi ca intre un duhovnic si un dreptcredincios.

Cunoscator al sufletului omenesc, profesorul a inteles repede neastamparul lui Apostol si l-a indragit. I se parea ca tanarul acesta, ros pana in temelii de indoieli, e reprezentantul tipic al unei generatii care, pierzand credinta in Dumnezeu, se inversuneaza a gasi ceva in afara de sufletul omului, un Dumnezeu stiintific, lipsit de taine si de necunoscut, un adevar absolut, in dosul caruia sa nu mai fie nimic, in care sa se cuprinda si sa se lamureasca chiar si neantul... Seninatatea si simpatia profesorului au potolit incetul cu incetul avantul studentului. Chiar in prima vacanta universitara Apostol a venit acasa cu o "conceptie de viata" pe care toata vara a explicat-o lui Alexandru Palagiesu, devenit notar in Parva.

- Omul singur nu e cu nimic mai mult decat un vierme, spunea studentul cu o incredere parc-ar fi descoperit piatra filozofala. O licarire de constiinta trecatoare... Numai colectivitatea organizata devine o forta constructiva, draga prietene!

Singularizat, omul se pierde, pe cand intr-o colectivitate orice sfortare isi gaseste locul ei si toate impreuna contribuie la inaltarea fiecarui individ, precum activitatea comuna a tuturor colectivitatilor apropie omenirea de Dumnezeu... Azi, din pricina lipsei de organizare, nouazeci la suta cel putin din munca creierului omenesc se risipeste.

inchipuieste-ti ce-ar fi cand s-ar uni, printr-o organizatie perfecta, sfortarile mintale ale tuturor oamenilor spre aceeasi tinta!... Cati oameni traiesc azi pe pamant? Doua miliarde, sa zicem... Ei bine, ar mai exista oare necunoscutul daca doua miliarde de kilograme de materie cenusie, intr-un avant comun, ar porni la asaltul portilor inchise?

- Adica, mai pe romaneste, sa facem ceea ce facem cu totii, zise notarul. Sa ne facem datoria catre stat, nu-i asa?...

Apoi asta spun si legile noastre...

- Nu, nu legile... Constiinta sa-ti dicteze datoria, nu legile...

Mare deosebire! se inflacara Apostol, reincepand furtunos explicatiile.

Doi ani de zile, in Budapesta, si-a pus la incercare "conceptia de viata" in toate imprejurarile, si dupa fiece incercare i se parea mai buna, mai multumitoare. Viata in capitala insa ii era nesuferita. Zgomotul strazilor, egoismul oamenilor, mecanizarea vietii il suparau. Ravnea civilizarea sufletului si aceasta i se parea ca nu se poate dobandi in marile aglomeratii de oameni. in mijlocul naturii se simtea liber si mai aproape de inima lumii. De cate ori avea vreme, fugea de oras. Dealurile din jurul Budei le cunostea intocmai ca imprejurimile Parvei... Numai cand venea acasa observa ca si-a potrivit viata pe un calapod care aici nu era deloc pretuit. in Parva i se clatina conceptia si avea nevoie de sfortari ca sa nu i se sfarame. Statul, aici, era privit ca un vrajmas... Tocmai in vacanta a treia a gasit argumentul multumitor, intr-o discutie cu avocatul Domsa, care, dupa moartea batranului Bologa, a facut avere in Parva.

- Eu nu afirm ca statul nostru e bun! a strigat Apostol cu o inspiratie subita. Nu afirm deloc... Dar cata vreme exista, trebuie sa ne facem datoria... Dati-mi un stat mai bun, si ma inchin. Altfel insa vom cadea in anarhie, domnule Domsa! in viata trebuie sa contam pe realitati, nu pe dorinti!

Avocatul Domsa il iubea si-i prevedea un viitor stralucit, de altfel impreuna cu toti domnii din Parva si chiar cei din Nasaud. Se spunea ca Apostol e rasfatatul facultatii si ca are sa ajunga negresit profesor la Universitate. De aceea Domsa ii facea putina curte, in speranta ca ii va atrage atentia asupra domnisoarei Marta, o fetita de vreo saptesprezece ani, dragalasa si isteata cum nu s-a mai pomenit pe valea Somesului, si care, pe deasupra, avea o zestre boiereasca, fiind singura odrasla a insusi domnului Domsa.

intr-o buna zi, dorind sa continue discutia, Apostol facu o vizita avocatului. Nu-l gasi acasa, dar il primi domnisoara Marta. Statu o jumatate de ora, vorbind cu domnisoara numai despre nimicuri si crezand mereu ca va sosi Domsa. A doua zi reveni si iar sezu o jumatate de ora cu Marta. Apoi o saptamana intreaga, in fiecare zi, mereu la aceeasi ora si din ce in ce mai bucuros ca nu era acasa avocatul. si, peste alta saptamana, spuse radios doamnei Bologa:

- Mama, stii ca am sa ma logodesc cu fata lui Domsa? Doamna Bologa incremeni. Marta i se parea prea cocheta si usuratica. O fata crescuta in voia soartei - doamna Domsa murise de vreo patru ani - nu poate fi o sotie potrivita pentru Apostol. incerca sa se impotriveasca. Chema iarasi intr-ajutor pe protopopul Groza. Toate in zadar. Logodna se facu, fara ceremonie, in familie, stabilindu-se insa ca nunta vor serba-o cand va termina Apostol studiile, peste un an sau doi.

Curand, dupa logodna, sosi in Parva un locotenent de vanatori imperiali, foarte tantos si increzut, feciorul judecatorului ungur. Apostol il privi cu dispret, zicand ca e gol si sec, pe cand Marta il gasi interesant si dragut... Duminica urmatoare avu loc "balul filantropic". Desi Apostol nu era dansator, in seara aceea a dansat cu furie, ca nu cumva sa ramaie mai prejos de "cellalt". Locotenentul insa a jucat putin si numai cu vreo trei fete, intre care si cu Marta. si atunci, pe fata ei, Apostol a vazut o mandrie si o bucurie rau ascunsa...

in trei zile sufletul logodnicului s-a umplut de otrava. Se simtea nenorocit si-l bateau ganduri de moarte. Se compara cu locotenentul in inima Martei si era sigur ca Marta alege uniforma stralucitoare, pintenii... si el care, ca fiu de vaduva, nici n-a facut armata! intr-un moment de disperare socoti ca ar fi bine sa renunte la favoarea legii militare, sa se intoarca peste un an in haina de ofiter si sa-i arate Martei ca poate fi si el ca "cellalt"... in orice caz, nu va lasa nici in ruptul capului sa fie izgonit din iubirea Martei. Tocmai fiindca e asa, el o iubeste mai mult. Are sa lupte si s-o cucereasca definitiv. Daca ea nu e in stare sa se ridice pana la el, se va cobori el la ea.

Marta insa trebuie sa-l iubeasca numai pe el!

Atunci incepura sa umble zvonuri de razboi si intr-o buna zi locotenentul chiar trebui sa-si curme concediul si sa plece in mare graba la regiment. Apostol se duse a doua zi la Marta, triumfator. Cand veni insa vorba de locotenent, Marta zise cu ochi melancolici:

- Simpatic om!... Acuma va fi erou!

Apostol ingalbeni. Se hotari sa strice logodna, sa recunoasca fara inconjur ca mama-sa a avut dreptate si sa-si vaza de cartile lui... Dar asta ar insemna o lasitate. Daca in prima ciocnire cu viata se da batut, atunci ce va fi viitorul? Apoi, peste framantarile lui, izbucni razboiul... si conceptia de viata, cladita si carpita in trei ani de chibzuiri, se zdruncina din temelii. Razboiul nu intrase in socotelile lui. si totusi acuma trebuia o hotarare... Se sfatui cu Palagiesu, fara rezultat. Palagiesu declara categoric ca "toti trebuie sa ne facem datoria catre patrie". Parerea aceasta insa era a unui reprezentant al statului, deci impusa, si nu izvorata dintr-o convingere libera... Apostol, in sufletul sau, credea ca cel mai bun lucru ar fi sa ignoreze razboiul, ca ceva anormal. Da, dar daca maine va fi chemat si el in armata?

- Vezi, dragul mamei, ii zise doamna Bologa, ingrijorata, daca ne ascultai pe noi si te duceai la teologie, azi ai fi preot si nici capul nu te-ar durea de razboiul lor... Pe cand acuma, Dumnezeu stie...

Mai mult ca sa se ispiteasca pe sine insusi, Apostol raspunse:

- Zilele acestea am sa plec si eu la datorie...

Doamna Bologa, speriata si revoltata, intreba:

- Sa-ti primejduiesti tu viata? Pentru cine si pentru ce?

- Pentru patrie, murmura studentul cu un zambet nehotarat.

- Noi n-avem patrie! striga atunci mama, indignata. Asta nu-i patrie... Mai bine s-o calce in picioare caii muscalilor!

Trimise indata dupa protopopul Groza si impreuna cautara sa-i scoata din minte gandurile nesocotite. Nehotararea lui Apostol se zvarcolea. Iesi pe strada buimacit si nimeri tocmai la Domsa acasa.

- Cum, tu? Speranta noastra? Sa te bati tu pentru ungurii care ne bat pe noi? Dar cand ai o patrie ca a noastra nu esti deloc obligat sa te imbulzesti la datorie, ba chiar dimpotriva!

- si totusi ideea? zise Apostol fara convingere.

- Ce idee?... Cand e viata omului in joc, dai dracului toate ideile... Noi trebuie sa asteptam, Apostole! Lozinca noastra sa fie: rezerva...

- Rezerva inseamna pasivitate si pasivitatea e mai rea ca moartea...

- Pasivitatea pastreaza intacte sperantele, pe cand activitatea acum e egala cu nimicirea.

Apostol tacu. in sufletul lui se inchegase convingerea ca nu trebuie sa plece. Dar nu apuca sa spuna nimic lui Domsa, caci se pomenira cu Marta, care tocmai se intorcea de la o prietena. Avocatul, ca de obicei, ii lasa singuri...

- Toata lumea pleaca la razboi, zise Marta.

in privirea ei, in glasul ei, Apostol simti o tremurare ciudata.

Marta se gandea la "cellalt". Un ceas statura de vorba, si toata vremea Apostol vazu ca logodnica lui e ca o straina, intelegand insa ca, printr-un singur gest, i-ar putea dobandi sufletul intreg... Un ceas sovai, apoi la plecare se uita adanc in ochii ei si zise cu hotarare:

- Poimaine voi pleca la razboi!

Marta avu un zambet de necredinta, dar numai o clipa. in clipa urmatoare obrajii ei se imbujorara, privirea i se inflacara, plina de mandrie, si apoi, cu o miscare patimasa, se repezi la Apostol si-l saruta pe buze... si Apostol, in sarutarea aceasta, isi sorbi izbanda.

A treia zi a plecat la Cluj si s-a prezentat la cercul de recr55 utare, unde un colonel desirat l-a felicitat calduros. Cand sa imbracat in uniforma si s-a uitat in oglinda, nici nu s-a mai recunoscut, atata de martial i se parea ca s-a facut. De altfel, in oras clocotea un entuziasm contagios. Pe trotuare, in cafenele, la Universitate, pretutindeni oamenii erau veseli, parca razboiul i-ar fi scapat dintr-o primejdie grozava sau le-ar fi fagaduit o fericire cereasca. in atmosfera aceasta, ultimele ramasite de sovaire se topira ca niste stropi de ceara.

Se simtea mandru si fericit in uniforma cocheta de artilerie si saluta teapan pe toti militarii ce-i intalnea, adanc convins ca si astfel isi implineste datoria catre tara.

Doua luni a urmat scoala de artilerie, apoi a fost trimis pe front. Pe urma l-au numit ofiter, a fost ranit o data usor si a doua oara greu, incat a stat doua luni in spital si o luna in concediu acasa, a fost decorat de trei ori, inaintat locotenent...

Toate in vreme de doi ani. Razboiul a luat locul de frunte in conceptia lui de viata, din care odinioara vruse sa- l elimine. Acuma isi zicea ca razboiul e adevaratul izvor de viata si cel mai eficace element de selectiune. Numai in fata mortii pricepe omul pretul vietii si numai primejdia ii oteleste sufletul... Pe urma a fost la Curtea Martiala care a judecat pe Svoboda... Pe urma au venit spanzuratoarea si ochii condamnatului... si doina ordonantei, sub fereastra, care nu mai inceteaza deloc, ca o mustrare...





Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 08


Aceasta pagina a fost accesata de 1247 ori.
{literal} {/literal}