Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 04

Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 04

de Liviu Rebreanu


4.


Popota diviziei era intr-o fosta carciuma, alaturi de casa in care locuia generalul Karg. in sala mare dinspre ulita, cu ferestrele oblonite, ca sa nu patrunda lumina afara, mancau ofiterii de la cartierul diviziei, precum si cei de la comandamentul brigazii de artilerie, care se afla in sat. in fund, intro odaita, era popota trecatorilor, adica a celor ce mergeau spre front sau se intorceau de acolo si trebuiau sa zaboveasca un rastimp pe la numeroasele servicii ale diviziei.

Fiindca intarziase, Bologa nu mai vru sa treaca prin sala cea mare, ci coti prin ograda si intra in tinda, unde cativa soldati spalau vase, stergeau tacamuri, desfundau sticle, in vreme ce altii veneau de pe coridor, de la bucataria indepartata, cu farfurii pline cu mancaruri ori cu butelii de vin... De aici o usa dadea direct spre popota mare, iar alta, in stanga, spre cuibul trecatorilor. Un soldat se repezi si deschise lui Bologa.

in odaita erau numai doua mese lungi si o canapea hodorogita, pe care zacea un morman de mantale, casti, revolvere, sabii, baionete, de-a valma.

Masa din dreapta se golise; un soldat, cu capul tuguiat si cu fruntea de un deget, strangea alene tacamurile si resturile de paine. Fumul de tutun, mirosul de mancaruri si de bauturi umpleau odaia pana in tavanul cu grinzi, sugrumand flacara lampii cu abajur de tinichea roasa. Obloanele celor doua ferestre erau inchise, iar gaurile din obloane, astupate cu servete. De altfel, ferestrele n-aveau perdele si pe pereti se vedeau numai cateva cadavre de plosnite satule.

in capul mesei din stanga sedea capitanul Klapka. Fara casca, tuns la piele, fata lui rotunda raspandea bunatate si blandete, desi in ochi ii tremura o spaima pe care incerca so ascunda sub un suras prefacut si rece.

Cand pasi Bologa in odaie, zgomotul de glasuri care se auzise din tinda se curma brusc, incat buna-seara lui pluti singuratica intr-o tacere speriata. Pana sa-si lepede insa casca si ulanca, unda de tulburare se topi si locotenentul Gross, mai in gluma, mai in serios, striga:

- Mi se pare, Bologa, ca ti-a fost rusine sa vii mai devreme intre noi? Spune drept!

- Rusine? Mie?... De ce? zise Apostol, oprindu-se intepat.

- Parca noi nu stim ca si tu ai votat pentru moarte? zambi Gross, dand vorbelor sale o culoare mai dulce, fiindca observase supararea lui Bologa.

- Ei si? urma Apostol mereu darz. in orice caz n-am sa dau socoteala decat constiintei mele, care l-a gasit vinovat!

- Constiinta! ofta deodata tanguitor capitanul Cervenko, care sedea la stanga lui Klapka. Cine mai are azi constiinta? Glasul acesta se infipse ca un ac in urechea locotenentului Bologa. Vru sa raspunda si nu-i veni nimic in minte. Se uita la el, si inima i se imblanzi. Cervenko era om voinic, spatos, cu o barba cafenie care-i acoperea aproape tot pieptul si cu niste ochi in care plangea vesnic o suferinta tainica.

Bologa il cunoscuse intr-un spital la Triest si descoperise in el o inima ingereasca. Era rutean, profesor la un liceu din Stanislau. in fata ofiterilor trecea ca un fel de menonit, fiindca in doi ani de razboi niciodata nu pusese mana pe vreo arma, ci mergea in lupte numai cu un bat de trestie si cantand cantece bisericesti. Cervenko insusi spunea sus si tare ca mai bine si-ar taia mainile decat sa traga asupra unor bieti oameni ca si dansul. Altfel, fiind extrem de constiincios in serviciu si dispretuitor de moarte, superiorii il lasau in pace, multumindu-se a zice ca-i cam scrantit.

- Fiecare isi face datoria cum crede, murmura Bologa drept raspuns lui Cervenko, asezandu-se la masa fata-n fata cu Klapka, si apoi porunci soldatului: Ada-mi si mie ceva de mancare!

Soldatul disparu. Peste o clipa Gross, putin incruntat, zise:

- Nici o datorie din lume nu-mi poate impune sa ucid pe un camarad...

- Camarad?! striga deodata locotenentul Varga, revoltat, sarind in picioare. Tradatorii si dezertorii sunt camarazii dtale?...

Domnilor, va intreceti cu glumele! Eu, in orice caz, nu mai pot asculta nepasator asemenea... asemenea... vorbe compromitatoare pentru un militar care mai are in suflet un pic de iubire de tara...

Izbucnirea locotenentului de huzari, singurul ofiter activ printre cei de fata, cazu ca un dus rece, reamintindu-le brusc ca sunt pe front. Toate privirile se intoarsera spre Varga si in toate lucea o intrebare... Privirile acestea multumira orgoliul huzarului brun, tanar, frumos, cu mustacioara tunsa si cu infatisarea incapatanata. Era nepotul profesorului de filozofie de la Budapesta si avea ambitia sa fie socotit mare cunoscator de cai. Apostol il intalnise des in casa profesorului si, cu toate ca i s-a parut gol si fudul, s-a imprietenit cu el, avand altfel un suflet deschis si leal.

- inchipuieste-ti, dragul meu, urma Varga, adresanduse lui Bologa, ca omului care-i impartaseste credintele, cu o voce calma ce voia sa stearga impresia izbucnirii indignate, de doua ore numai despre executia lui Svoboda vorbim si, ce crezi, dumnealor gasesc vinovati, stii pe cine, pe cei ce lau condamnat!

Varga sfarsi surazand batjocoritor spre Gross, risipind astfel cu totul urmele protestarii.

- Nimeni nu osandeste cu inima usoara, zise Apostol ganditor. Dar cand vina e evidenta, esti silit. Caci mai presus de om, de interesele lui particulare, e statul!

- Nimic nu e mai presus de om! se ridica atunci Gross, grabit, ca nu cumva sa-i ia cineva vorba. Dimpotriva, omul e mai presus de orice, mai presus chiar de intreg universul!

Ce-ar fi pamantul fara de omul care sa-l vada, sa-l iubeasca, sa-l masoare, sa-l inconjoare?... Ca si pamantul, universul numai prin om a devenit o realitate interesanta. Altfel ar fi o zbuciumare sterila de niste energii oarbe, altfel, adica fara sufletul omului. Toti sorii universului nu pot avea alta menire decat sa incalzeasca trupul omului care adaposteste grauntele divin al inteligentei. Omul e centrul universului, fiindca numai in om materia a ajuns la constiinta propriului sau eu, a ajuns sa se cunoasca!... Omul e Dumnezeu!



Locotenentul Gross, uscativ, slabit, cu barbison retezat si cu ochii mici, negri, fulgeratori, comanda o companie de pionieri. Vorbind, se aprindea repede, iar vocea lui aspra, neplacuta, devenea mladioasa si cuceritoare. Era ovreu si inginer la o fabrica de masini din Budapesta. Acum se opri un moment si se uita imprejur parca ar fi asteptat o intrerupere.

intalnind ochii lui Bologa, care nu-l iubea, zicand ca e farsor, Gross continua dispretuitor:

- Statul!... Statul care ucide!... in spate statul nostru, in fata statul dusman, si la mijloc noi, cei osanditi sa murim ca sa asiguram huzureala catorva talhari care au pus la cale macelul milioanelor de robi inconstienti! Ma mir ca...

- Noi aparam patria, prietene, mostenirea stramoseasca!

il intrerupse Varga, calm, cu o superioritate mandra in glas.

- Aici, in inima Rusiei, e patria d-tale? intreba Gross cu mare dispret.

- Unde-i datoria, acolo-i patria! interveni Apostol, dar cu atata sfiala, ca nimeni nu-i lua in seama vorbele.

- Patria noastra e moartea... pretutindeni si mereu moartea, bolborosi Cervenko cu o convingere adanca.

- Fiindca suntem lasi! striga Gross, inflacarat. O singura clipa de curaj general ar pune capat tuturor miseliilor!

- Daca lumea ar fi ca tine! zise Varga, razand cu atata pofta, ca toti se inseninara. Din fericire, noi, ceilalti, inca nam uitat ca, mai presus de orice, suntem fiii si aparatorii patriei, draga anarhistule!... Domnule capitan, adauga apoi catre Klapka, te rog, sa nu ne judeci dupa vorbele noastre, ci dupa fapte! Suntem toti prieteni si, cand ne intalnim, ne permitem mai mult decat ar fi permis. Asa ne mai racorim si noi pentru cate induram... Dar in fata dusmanului toti ne facem datoria cu inima, chiar si Gross, desi vrea sa para un razvratit. in al treilea an de razboi, dupa ce am dat atatea dovezi de vitejie, slabiciunile acestea sa ne fie trecute cu vederea!

Klapka dadu din cap cu un suras indulgent, care insa nu se potrivea deloc cu lumina ciudata din ochii lui bulbucati.

Gross vru sa protesteze, dar tocmai atunci usa se deschise si soldatul intra cu farfuriile pline, asezandu-le dinaintea lui Bologa.

Peste cateva minute, dupa oarecare sovairi, convorbirea se aprinse iarasi, mai ales intre Gross si Varga. Apostol Bologa inghitea in sila. Desi nu luase nimic in gura de la pranz, nu-i era foame. Se simtea mereu ostenit, parca toata ziua ar fi carat bolovani. Ar fi dorit sa ia parte la discutie, ca altadata, dar nu indraznea, de teama sa nu observe ceilalti cat de false si nesincere ii sunt vorbele. Frica aceasta il chinuia neincetat, ii sfasia sufletul, fara sa i se poata impotrivi. Avea impresia ca se afla pe marginea unei prapastii si nu cuteaza sa se uite in adancimea care totusi il ispiteste din ce in ce mai staruitor.

- Izbanda trebuie sa vie! glasui Gross, patetic, gesticuland si cu niste ochi tremuratori de emotie. O crima monstruoasa trebuie sa nasca o pornire uriasa de razvratire universala... Trebuie! si atunci, peste transeele pline de sange, peste granitele brazdate cu morminte, toti oropsitii, toti razvratitii, isi vor strange mainile si, intr-un avant nimicitor, se vor intoarce impotriva celor ce-i exploateaza de mii de ani, si in sangele lor buhait de trandavie vor inmuia steagurile pacii si ale lumii noi!

Bologa atunci nu se putu stapani si intreba foarte bland:

- Lumea urii, camarade?

- Ura, numai ura va starpi nedreptatea! raspunse Gross cu fata strambata de patima.

- Ura naste vesnic ura, zise Apostol, cutremurandu-se.

Pe ura nu poti cladi, precum nu poti pe mlastina...

inainte de a mai raspunde Gross, Varga se scula in picioare si vorbi zambitor:

- Stati!... Dati-mi voie!... Anarhistul nostru vrea o internat ionala... Asa-i, camarade?... Ei bine, uite internationala!

adauga cu mandrie, ridicand glasul si aratand imprejur cu mana pe toti cei de fata. Uite!... Tu esti ovreu, domnul capitan e ceh, doctorul de colea e german, Cervenko e rutean, Bologa e roman, eu sunt ungur... Asa-i?... Tu ce esti, baiete? se intoarse apoi deodata catre soldatul care nu mai ispravea de strans masa cealalta.

- Soldat! raspunse omul, uluit si luand pozitia reglementara.

- Fireste, toti suntem soldati, facu Varga, multumit. Dar te intreb: ce neam esti?

- Croat, sa traiti! murmura soldatul fara sa clipeasca.

- Ei, vasazica croat, urma locotenentul catre ofiteri. si sunt sigur ca dincolo, in sala cea mare sau in tinda, vom gasi si polonezi, si sarbi, si italieni, in sfarsit, toate neamurile, nu-i asa?... si cu totii luptam umar la umar pentru un ideal comun, contra dusmanului comun! Iata internationala adevarata, tovarase! sfarsi Varga, asezanduse triumfator.

- Internationala crimei! zise Gross grav, adaugand indata ironic: Degeaba, tu nu poti pricepe, Varga! Ne pierdem vre65 mea. Tu esti baiat de treaba, esti erou, dar incolo...

- incolo, adica inspre ideile tale, nici nu doresc sa ma apropii, caci pe acolo te intalnesti cu Curtea Martiala, raspunse repede Varga, razand multumit.

Urma o tacere si apoi deodata glasul lui Cervenko, tanguitor ca o mustrare tarzie:

- Suferinta ne trebuie, multa, imensa... Numai in suferinta creste si rodeste iubirea cea mare, cea adevarata si biruitoare. Iubirea, oameni dragi, iubirea!

Apostol Bologa se uita in ochii ruteanului, lacrimati si totusi stralucitori intr-o lumina ademenitoare. Privindu-i insa mai adanc, Bologa se spaimanta si tresari, ca si cand si-ar fi aruncat cautatura in adancimea prapastiei de care se ferise toata seara. Vru sa zica ceva si se pomeni murmurand in nestire:

- Iubirea... iubirea...

- Iubirea voastra insa ne hraneste cu gloante sau spanzuratori, zise Gross cu o asprime rautacioasa. Azi Svoboda, maine eu sau poate voi, cei cu iubirea... si incaltea Svoboda a incercat sa se smulga din murdarie, pe cand noi ne balacim mereu...

- Sper ca nu vei face apologia tradarii? il intrerupse iar grav locotenentul de huzari.

- Daca in vreme ce tu, aici, suferi sau faci vitejii, niste ticalosi ar spanzura acasa pe tatal tau sub o invinuire oarecare, spune, eroule, n-ai imita pe Svoboda?

- Adica tatal spanzuratului?... intreba Bologa cu ochii cat pumnii, intinzand gatul spre Gross. Bine, atunci de ce na vorbit, de ce?

- si daca ar fi vorbit? zise Gross inabusit si cu scarba.

Cel mult o circumstanta agravanta...

- O, o, dar e... este - bolborosi Bologa, oprindu-se deo66 data aiurit si simtind o uscaciune ciudata in cerul gurii, parca s-ar fi trezit dintr-un somn cu visuri naprasnice.

- Nimic nu poate scuza tradarea si de altfel un ofiter care dezerteaza e mai criminal decat... mai criminal! zise Varga, sculandu-se. si, fiindca maine dimineata trebuie sa fim la datorie, v-as propune sa ne carabanim... Nu de alta, dar mi-e teama ca, de vom mai zabovi mult, aveti sa ma convingeti ca dezertarea la dusman e o fapta vitejeasca!

incerca sa rada si, neizbutind, se duse la canapea si-si alese din gramada mantaua si armele. Gross se uita la ceas si zise catre Cervenko:

- Ce facem? E tarziu... de-abia o sa putem dormi trei ore...

Plecara toti trei impreuna si in urma lor ramase o dara grea de tacere. Capitanul Klapka incepu intr-un tarziu sa tambureze usor cu degetele pe masa, uitandu-se pe sub sprancene spre Bologa care se clatina pe scaun, cu fata zgarcita de o infiorare nestapanita. La masa nu mai ramasese decat un sublocotenent de infanterie, foarte tanar si posomorat, care nu scosese nici o vorba si bause cateva sticle de vin cu o lacomie de betiv precoce, si doctorul Meyer, un ursuz taciturn, suferind de insomnie, cu o dragoste speciala pentru "clientii" lui - cum le zicea celor din transee - si luand masa totdeauna in odaita trecatorilor, fara insa a se amesteca in discutiile lor. Fiindca tacerea devenea apasatoare, Klapka zise catre doctorul Meyer, cautand un ton glumet:

- Eu pot sta aici pana la ziua, ca tot n-am cvartir, iar soldatul imi pazeste in gara bagajele...

Auzind glasul capitanului, Bologa se dezmetici si vorbi repede, parca ar fi vrut sa-si ascunda o vina:

- Daca sunteti obosit, va puteti odihni la mine, dom67 nule capitan... Va cedez bucuros patul, caci eu... eu am de gand sa plec mai degraba la... la datorie...

- Adica de ce n-am pleca impreuna, prietene? raspunse Klapka. Nu cunosc terenul si am nevoie de o calauza... Mi sa spus ca voi comanda divizionul al doilea...

- Atunci sunteti comandantul meu! striga Apostol inviorat.

Un motiv mai puternic sa va repet invitatia.

- Iar eu am s-o primesc, prietene, fiindca, drept sa-ti spun, ma cam apasa osteneala si emotiile! zise capitanul cu o voce mai sincera.

Doctorul fara somn trecu in odaia cea mare, iar sublocotenentul mai ceru o sticla de vin soldatului care nu ispravea deloc lucrul la masa de alaturi... in ulita Klapka si Bologa se oprira, ascultand rasetele galagioase din popota, dominate de un glas ragusit, care canta fals si cu mare insufletire o romanta sentimentala. intunericul se zbuciuma peste tot cuprinsul, si sus, in cer, vanturile falfaiau panze de nouri plangatori.

- incotro mergem, camarade? intreba Klapka deodata cu vocea schimbata.

in aceeasi clipa insa la rasarit se ivi pe cer o tramba de lumina alba, tremuratoare, plimbandu-se de ici-colo, grabita, cercetatoare ca o iscoada isteata, staruind pe alocuri, alintand pamantul si sfidand intunericul... Apoi, peste un minut, se auzira bubuituri dese, inabusite, departate...

- Ce-i asta? facu capitanul mirat. Se spunea ca pe aici e liniste... cand colo...

- Da... Nu-i nimic... nimic! zise Bologa, urmarind cu interes lumina si tunurile. Ceva caraghios... o, mai mult decat caraghios! Rusii ceia sunt nebuni... inchipuiti-va, domnule capitan, ca, de vreo saptamana, aproape in fiecare noapte ne sacaie cu un reflector, parc-ar umbla sa-si bata joc de noi!

Auzi, reflector la niste pozitii fixe, unde se cunoaste orice musuroi! Ridicol!... Dar si mai ridicol, ba chiar enervant, e ca noi nu suntem in stare sa le zdrobim jucaria! Am stricat pana acum atatea obuze, de ni-e rusine, si degeaba! Parca ar fi fermecata lumina lor, parca...

Bologa isi curma brusc vorba, caci fasia de lumina disparu, lasand intunericul mai negru. Rabufniturile de tunuri mai continuara un rastimp si apoi incetara pe rand... Cei doi ofiteri pornira prin bezna deasa, clapaind cu cizmele in noroi...

Satul dormea dus, cu casele pitite dupa garduri de spini...

intr-un tarziu, mergand mereu, Klapka zise in soapta:

- Ce efect ciudat a avut executia de azi asupra domnilor!

si doar au fost adusi inadins ca sa se intoarca cu groaza in transee si sa spuna oamenilor ca e mai bine sa infrunte gloantele dusmanului decat streangul patriei... Foarte...

foarte ciudat!... Dar daca tatal osanditului a fost intr-adevar spanzurat, atunci...

Apostol se uita repede inapoi, ca si cum ar fi auzit un glas din spate, pe urma mormai rugator:

- A fost vinovat... Domnule capitan, a fost vinovat...

Sosira in coltul ulicioarei, spre locuinta locotenentului.

Lumina alba chiar atunci rasari iarasi in vazduh, mai aproape, mai limpede, urmarita indata de bubuituri mai furioase.

- Lumina! suspina Bologa. Ispiteste, mereu ispiteste lumina!...

Parca toate tunurile din lume n-ar mai fi in stare so inabuse...

Dar aratarea alba se topi iarasi, si intunericul ii stranse iar in brate, ca niste cleste reci. Numai in sufletele lor buimacite mai staruiau scantei multicolore, mangaietoare...

O luara pe ulicioara. Noroiul era mai cleios. Bologa simtea cum ii tremura genunchii. I se parea ca duce in spinare o piatra de moara. si inima ii era atat de sangerata si totusi atat de plina de o dorinta mare, ca il tortura o trebuinta sfasietoare sa vorbeasca, sa se explice.

- Domnule capitan, va rog, zise dansul fierbinte, am fost intaia oara in Curtea Martiala, va rog... si constiinta mia poruncit... A fost vinovat, domnule capitan!

Klapka tacea, parca nici nu l-ar fi auzit.





Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 08


Aceasta pagina a fost accesata de 1383 ori.
{literal} {/literal}