Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 08

Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 08

de Liviu Rebreanu


8.

Dupa miezul noptii, Apostol Bologa, istovit, se intinse pe pat. O tacere imensa il impresura, parca toata lumea ar fi incremenit intr-un somn de mormant. Linistea galbena din tavan ii picura in ochi si il ustura. Atipi.

Deodata se trezi. Afara rasunau pasi, pe trepte, in coridor.

Sari in mijlocul odaitei si ramase pironit acolo, cu inima zgribulita, murmurand din buzele-i albe:

- Doamne-Dumnezeule... Dumnezeule...

Usa se deschise larg, cu zgomot mare, izbindu-se de perete.

Din intuneric aparu pretorul cu o foaie de hartie in dreapta, in tinuta de campanie, cu ochii stinsi in obrajii bulbucati sub casca de fier. in dosul lui veni plutonierul, de asemenea cu casca, tinand ceva pe bratul stang si in mana, cu privirea speriata, ca si cum ar fi fost sigur ca pretorul are sa-i faca vreo observatie aspra. in intunericul usii, afara, se zvarcoleau capete multe, sclipeau ochi infrigurati, ca o vedenie dintr-o balada sangeroasa.

in mijloc, neclintit, cu parul lung, putin valvoiat, Apostol cerceta din ochi, fara a-i invarti in orbite, cu luciri repezi, fata pretorului, hartia din mana lui, casca plutonierului. si in fiece clipa milioane de ganduri ii rasareau si mureau in creieri, parca toti atomii materiei cenusii s-ar fi aprins si ar arde cu flacari clocotitoare.

Pretorul se apropie de masa pe care hartia alba radea neatinsa, ridica sentinta sub lumina lampii si, fara introducere, incepu sa citeasca rar, cu voce clara, intorcand ochii spre Bologa dupa unele cuvinte pe care le apasa ca si cand ar fi fost subliniate.

Apostol asculta si se uita numai la buzele pretorului, rosii, late, uscate, netezite uneori cu varful limbii trandafirii. intelese deslusit "in numele imparatului", "crimele savarsite, dar neizbutite, de tradare si dezertare la inamic", "degradare si eliminare din gradele armatei", "moarte prin streang..."

- Sentinta va fi executata imediat! sfarsi pretorul, indoind hartia si aruncand o privire furisa in fata lui Bologa.

- Imediat... imediat, repeta Apostol foarte domol, adaugand in gand: "Dar ora?... De ce nu spune ora?" Atunci surprinse un gest al pretorului si vazu ca plutonierul se apropie atat de umilit, ca parea un necunoscut ratacit aici cine stie cum.

- Conform sentintei... degradare... tunica militara... trebuie haina civila, zise iar pretorul, incepand cu glas sever, zapacinduse de ochii lui Bologa si ispravind rugator.

Apostol nu pricepu, dar fara sa priceapa, isi descheie incet tunica, isi scoase gulerul si-l puse pe masa, peste calimara ruginita, apoi lepada haina, o impaturi cu mare bagare de seama, o aseza pe pat si o netezi de doua ori cu dosul palmei. Camasa ii era umeda de sudori calde, ridicata si cocolosita la spate, intre bretelele vargate. isi potrivi camasa in spate si-si indrepta bretelele, care-i alunecasera putin de pe umeri. Atunci, uitandu- se intrebator in fata pretorului, vazu ca ochii lui ii examineaza cu spaima gatul alb, subtire, cu arterele umflate. Se intoarse spre plutonierul care-i intindea ceva si observa ca si plutonierul se uita la gatul lui. Se tulbura si se intreba in gand de ce se uita amandoi la gatul lui?

- si haina... si palaria sunt din partea primarului, balbai plutonierul infricosat, intinzandu-i-le deodata, ca si cum n-ar mai fi indraznit sa le tie.

Apostol Bologa lua haina pamantie si o imbraca repede, dardaind de frig, dar de palarie nu se atinse. Plutonierul, grabit sa sfarseasca, o aseza binisor pe masa, deasupra gulerului, acoperind de tot hartia alba, lucitoare.

Urma o tacere in care tremurau numai privirile speriate. in sfarsit, pretorul isi drese putin glasul si vorbi, incurcandu-se indata:

- Daca ai vreo dorinta... eu... noi... conform legilor... orice dorinta in clipa...

Apostol il privi drept in ochi, lung, fascinator si apoi, brusc, se intoarse cu spatele, parca si-ar fi adus aminte ca pe pat e ceva... Pretorul avu o miscare de curiozitate, sa vaza ce va face, dar isi reveni in fire si iesi cu demnitate, urmat de plutonierul care trase incet usa, fara sa mai invarteasca cheia in broasca.

Obisnuit cu zgomotul lacatului, Apostol se uita buimacit, soptind:

- Oare de ce n-au incuiat si n-au pus lacatul?... Oare...

Din toate colturile mintii zeci de raspunsuri navalira in pripa cu vesti incantatoare. Poate ca acuma, dupa ce s-a imbracat in haina civila, n-are decat sa puna mana pe clanta si sa plece...

departe... sa traiasca... Poate ca nici santinela nu mai e pe coridor...

Poate ca afara il asteapta Ilona si Klapka si preotul Boteanu.

Dar, in vreme ce-si depana nadejdile stralucitoare, usa se deschise iar, si in prag se arata preotul Constantin Boteanu, inalt, slabut, cu patrafirul pe piept, cu o carte subsuoara, cu crucea in mana. O clipa se uita bland, nedumerit, apoi intra, inchise usa si merse drept la Apostol, murmurand cu glas cantat, patrunzator:

- in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si-n vecii vecilor...

Apostol crezu o secunda ca sperantele lui, printr-o minune cereasca, au pornit sa se implineasca. Zdrobit de povara suferintelor, se prabusi in genunchi, saruta cu lacomie crucea, isi ascunse obrajii in cutele patrafirului si izbucni intr-un hohot de plans inabusit. Pieptul i se umfla sub puterea loviturilor inimii ranite in care sangele se zvarcolea ca intr-o temnita de plumb. siroaiele de lacrimi curgeau pe florile de aur ale patrafirului imbibat cu miros de tamaie, ca un rau desfundat de o furtuna naprasnica. Printre gemetele lui sacadate, glasul preotului, moale si mangaietor, i se strecura sfios in suflet, cu vorbe simple, nemestesugite, din care, incetul cu incetul, se inchega acolo o liniste ca panza de zabranic, stravezie si totusi destul de deasa spre a cerne si a arunca la o parte toate ispitele si desertaciunile lumesti.

Cand isi veni in fire si ridica fruntea, Apostol avea fata alba ca hartia, si ochii mari, rosii, cu cearcane negre, cu sclipiri potolite.



Vazu o broboana de sudori pe tamplele lui Boteanu care se aseza pe scaunel langa masa. Pierduse nadejdea in minunea de adineaori si, de frica sa nu se iveasca iarasi stafiile cu care sa luptat atatea ceasuri, se tari in genunchi la picioarele preotu309 lui.

- Am venit intr-un suflet, vorbi Boteanu cu voce stinsa, stergandu-si fruntea cu o batista mare, ca in Lunca nu se stia ce s-a intamplat cu tine... M-am pomenit spre seara cu fata lui Vidor, ca ma cheama degraba sa te binecuvantez... Of, inima omului!... Dar Ilona venise din capul ei la mine... Domnii de aici hotarasera sa-ti trimita un preot militar, de altfel tot slujitorul Domnului... Ne-am rugat cu totii si am induplecat pe domnul capitan sa fie milostiv...

- Parinte! zise deodata Apostol, grabit si ingrijorat. Am vrut sa scriu mamei si uite, colo, hartia neinceputa... n-am fost in stare... din pricina... Vesteste-o tu, Constantine, pe urma, dupa ce voi fi... dupa ce... Spune-i tu cum am... Sa aiba grija de logodnica mea... sa aiba mare grija... Caci ele amandoua mi-au sadit in inima iubirea... si din iubirea lor mi-am intruchipat credinta... si credinta calauzitoare... si... si...

isi ascunse fata in patrafir, in ramasitele mirosului de tamaie, murmurand cuvinte fara sir. Preotul ii mangaie parul umed, inganand:

- in mijlocul tuturor ispitelor vietii, ai ramas fiul parintelui tau, Apostole! N-ai uitat invataturile lui, ci le-ai purtat pururea in sangele tau fierbinte... ti-aduci aminte cum ne spunea, de cate ori venea prin Nasaud, serios si impunator, parc-ar fi vorbit cu niste barbati: "Niciodata sa nu uitati ca sunteti romani!"...? Vijeliile vietii indoaie sufletul omului, dar nu pot smulge dintr-insul radacinile cele nepieritoare!... Placut este Domnului- Dumnezeului nostru acela care se jertfeste de bunavoie pentru neamul parintilor sai si pentru credinta lor in vecii vecilor!

- Pentru neamul parintilor, sopti Apostol, adancindu-si obrajii in mirosul de tamaie, uitand indata cuvintele, ca si cum mintea lui n-ar mai fi fost in stare sa pastreze nici un inteles...

intr-un tarziu usa se deschise singura, se invarti molcom in tatani si se propti de perete. in bezna pervazului statea preotul, ca o chemare muta. Popa Constantin se apleca peste capul lui Apostol, bland ca un parinte care desteapta din somn un copilas iubit:

- Scoala, fiule, si fii tare in ceasul incercarii din urma precum a fost Domnul si Mantuitorul nostru Isus Hristos...

Apostol Bologa se cutremura, dar se ridica indata si se uita imprejur cu ochi intrebatori. Descoperind in usa figura pretorului, isi aduse aminte si intinse bratul spre masa dupa palaria moale, fara panglica si roasa pe margini. Atunci isi vazu ceasornicul, retrase brusc mana, desfacu binisor curelusa si-l dadu preotului, fara sa-si arunce ochii pe cadran, zicand incet:

- Constantine, sa nu ma uiti...

Popa stranse ceasornicul in palma, sub crucea care tremura.

Apostol lua palaria, o mototoli intre degete si privi nedumerit in ochii lui Boteanu si apoi spre pretorul din coridor.

- Bologa... a sosit ora... Curaj! zise pretorul, disparand imediat.

Apostol se indrepta spre usa, trecu pragul si, in capul treptelor, se opri uluit. Ograda era plina de soldati cu faclii aprinse, cu casti lucitoare ca la o retragere cu torte in ajunul unei sarbatori mari. Flacarile sfaraiau aspru, cu lumini roscate, cu nourasi de fum necacios. Casa cu birourile diviziei isi insemna conturile in coasta dealului din spate peste care varfurile plopilor batrani se inaltau ca niste maini negre imploratoare spre cerul vanat, ciuruit de stele.

Privelistea infiora inima lui Apostol, iar in corp simti privirile tuturor oamenilor. il cuprinse frigul, tresari si, cu amandoua mainile, isi indesa palaria in cap, tragand-o pe ochi, sa nu mai vaza nimic. Apoi, foarte agitat, isi ridica gulerul hainei peste gatul gol.

- inainte! rasuna deodata peste sfaraitul tortelor glasul pretorului, undeva, departe.

Apostol vru sa porneasca, dar nu-si putea urni picioarele.

Preotul era langa el. Se agata de bratul lui, multumit c-a gasit sprijinul, si cobori treptele. Merse un rastimp. imprejur auzea numai sfarait de faclii si zgomot de bocanci tarati anevoie. Apoi, din stanga, izbucni brusc un hohot de plans, prelung, ascutit, acoperind tot convoiul si umpland vazduhul ca un cantec de mort. Apostol isi zise ca e Ilona, stranse mai tare bratul preotului, dar nu intoarse capul, nici nu ridica ochii.

Iesira in sosea... Facliile nu mai falfaiau asa de sfaraitor, parca li s-ar fi risipit lumina si le-ar fi ramas numai fumul. in spate insa gemea mereu plansul, tot mai stins si mai departat. Apostol vazu ca au apucat-o in dreapta, se minuna si sopti preotului limpede si cu parere de rau:

- Unde mergem, parinte? in suflet ii incolti, langa parerea de rau, un firicel de nadejde, care-i spunea in taina: "Poate ca totusi!..." Curand insa parasira soseaua, trecura pe sub un viaduct caramiziu, apoi peste un podet de scanduri noi.

"Doamne, unde mergem?" se intreba Apostol acuma cu durere, mai ales ca pe aici nu umblase niciodata.

Nu-si simtea deloc picioarele, se mira cum poate merge fara picioare si i se parea ca pluteste in aer, ca in vis. in aceeasi vreme zise iarasi preotului, care-i tinea crucea in fata:

- Iarta-ma, Constantine, ca din pricina mea trebuie sa te obosesti atata... atata...

Drept raspuns, Boteanu murmura un crampei de rugaciune.

Apostol nu intelegea nimic, voia sa-l intrebe ce zice, dar tinutul necunoscut il necajea atat de rau, ca uita ce-a vrut si iar se gandi, amarat: "Unde mergem?" O bucata de vreme urcara pe un drum taiat intr-o coasta de deal. Paraul de sub podetul de scanduri noi acum galgaia galagios, in dreapta, la picioarele coastei... Auzind cum gafaie oamenii imprejurul lui, Apostol sopti la urechea preotului:

- Nici nu-mi simt picioarele... parc-as pluti...

Boteanu rosti mai tare rugaciunea, infricosat de cuvintele lui Apostol care atarna tot mai greu pe bratul lui amortit...

Urcusul se ispravi. Paraul iar murmura alaturi, somnoros.

Lui Apostol i se parea ca merge de o vesnicie pe o carare fara sfarsit si din nou ii rasari in creieri intrebarea: "Unde mergem?" Atunci preotul parca se poticni si indata prinse a se ruga cu glas mai fierbinte, cu vorbe mai grabite.

- Am sosit? intreba Bologa, neindraznind sa ridice ochii.

- Fii tare, fiule, fii tare! bolborosi popa Constantin, plangator.

Apoi Apostol simti iarba sub talpi. si deodata picioarele incepura sa-l doara, ca si cand ar fi dus o povara peste puterile lui.

- Faceti loc!... Pe dincolo, parinte! se auzi, foarte ragusit, glasul pretorului.

Atunci Bologa, nerecunoscand glasul si vrand sa vaza cine a strigat, ridica fruntea si dadu cu ochii, de-abia la vreo zece pasi, de un stalp alb si lucios, cu un brat carligat in varf. streangul se legana putin si leganarea aceasta ii aduse aminte cum a incercat el odinioara, cu mainile, rezistenta funiei. in lucirea alba a lemnului se deslusea ceva straniu, incat Apostol lasa repede capul in jos.

Cand deschise iar ochii, se pomeni langa stalp. Mana dreapta atinse intamplator lemnul rece si umed ca pielea de sarpe. Se scarbi si incepu sa-si steagra umezeala pe dunga pantalonului.

in timpul acesta insa isi plimba linistit privirea peste multimea de fete ciudate si necunoscute, parca nici n-ar fi fost omenesti, care se ascundeau sub casti latarete, in lumina facliilor fumuroa313 se. Mirosul de rasina arsa ii gadila narile si fumul il supara fiindca-i intuneca vederea. Pleca putin capul si, aproape de picioare, vazu pamantul deschis ca o rana urata, galbuie. Groapa nu parea adanca si lutul era azvarlit numai in dreapta, alcatuind o movila, pe care statea pretorul, inaltandu-se deasupra tuturor, ca si cum el ar fi trebuit sa... in stanga, la marginea gropii, un cosciug de brad, gol, descoperit... Capacul, cu o cruce neagra la mijloc, zacea alaturi de o cruce mare de lemn, pe care scria, cu slove strambe: Apostol Bologa... Numele i se parea strain si se intreba aproape suparat: "Oare cine sa fie Apostol Bologa?"

- Gata?... Gata! striga pretorul, pe movila de pamant, fluturand o foaie de hartie.

Apostol asculta numai inceputul sentintei, pe urma se uita la oamenii din preajma lui, gandindu-se ca generalul n-a venit si probabil ca doarme... Langa movila pretorului zari un doctor cu ceasul in mana: "Nu-i doctorul Meyer... nu, nu..." La picioarele gropii recunoscu apoi pe Klapka, cu ochii plansi, ingroziti, care-l obosira, incat intoarse capul. La doi pasi, in stanga, statea un taran sprijinit in harlet cu capul gol, cu parul asudat si lipit pe frunte, cu obrajii umezi de lacrimi. "Uite groparul... Vidor..." se gandi dansul cu bucurie si vru sa-i faca un semn. Dar tocmai atunci pretorul sfarsi citirea cu glas ascutit si strident ca un scartait de usa cu tatani ruginite, si Apostol isi lua seama, intrebandu- se speriat ce-o sa fie acuma... Peste o clipa auzi, din spate, limpede, o voce sovaitoare:

- Trebuie... pe scaun...

Bologa pricepu ca trebuie sa se suie pe scaunul care se afla langa genunchii lui si nu-l observase pana acum. ii era teama ca iar nu va putea misca picioarele... "Trebuie... trebuie sa incerc", ii fulgera prin creieri. Apoi deodata se simti cuprins in brate. Se ingrozi. Groparul il saruta pe obraji, apasat, cu buzele si mustatile ude.

- La o parte! racni pretorul, spaimantat, ridicand bratele.

Apostol se urca pe scaun si se lovi cu capul de streangul ce atarna de sus. Palaria i se infundase pe ochi. O scoase si o arunca in groapa. in aceeasi clipa izbucni un plans gros, disperat, nestapanit. "Cine plange?" se gandi Bologa. Klapka se batea cu pumnii in piept.

Atunci Apostol fu impresurat de un val de iubire izvorata parca din rarunchii pamantului. Ridica ochii spre cerul tintuit cu putine stele intarziate. Crestele muntilor se desenau pe cer ca un ferastrau urias cu dintii tociti. Drept in fata lucea tainic luceafarul, vestind rasaritul soarelui. Apostol isi potrivi singur streangul, cu ochii insetati de lumina rasaritului. Pamantul i se smulse de sub picioare. isi simti trupul atarnand ca o povara.

Privirile insa ii zburau, nerabdatoare, spre stralucirea cereasca, in vreme ce in urechi i se stingea glasul preotului:

- Primeste, Doamne, sufletul robului tau Apostol... Apostol... Apostol...




Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 08


Aceasta pagina a fost accesata de 1223 ori.
{literal} {/literal}