Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 08

Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 08

de Liviu Rebreanu


8.

- stii vestea, Petre? zise a doua zi Apostol catre ordonanta care, ghemuit intr-un colt al adapostului, citea cu ravna si evlavie Visul Maicii Domnului. Peste o saptamana, cel mult doua, mergem acasa, in Ardeal...

- Bogdaproste! facu soldatul, luminat de bucurie si incepand sa se inchine. Bine c-a dat Dumnezeu si Maica Precista, ca altii au mai fost cate-o saptamana, unii si mai mult, numai noi parca suntem ciumati...

Bologa zambi aproape rautacios vazand fericirea omului si urma batjocoritor:

- Da’ ce, tu crezi ca ne ducem sa petrecem? Ehe, mai pune-ti pofta-n cui, badita! Ne ducem tot la batalie... sa ne batem cu romanii...

- Vai de mine, don' locotenent! sari Petre speriat.

Doamne fereste! adauga pe urma, inchinandu-se de mai multe ori. Doamne, apara-ne si nu ne parasi!... Mare pacat, don' locotenent... Apoi sa nu-i trasneasca Dumnezeu din senin? Consternarea ordonantei ii facea bine. "Daca un om simplu se revolta, atunci eu ce sa fac? isi zise Bologa, uitanduse multumit la Petre, si indata urma in sine: Atunci cum sa nu inteleaga si generalul?..." De azi-noapte il urmarea gandul cu generalul si se sforta mereu sa-si intareasca convingerea. A chibzuit bine, a prevazut probabilitatile si... Klapka n-are dreptate. De altfel, Klapka e un fricos, care vede pretutindeni calai si spanzuratori. Pe cand el, Apostol Bologa, cu trei semne de vitejie pe piept... Sfaturile totdeauna l-au plictisit, dar acuma ale lui Klapka il infuriau. Resemnarea i s-a parut o atitudine animalica, nevrednica de omul liber. Cu atat mai mult i se parea azi ca a sta cu mainile in san ar fi o crima cel putin egala cu plecarea la razboi.

inchipuirea ca ar putea merge acolo ii statea totusi intepata in creieri ca o baioneta vrajmasa. Trebuie s-o smulga!

Altfel, nu mai poate trai. Mai ales ca, in lumina spaimei de azi, amintirile trecutului il impresurau ca niste amenintari din ce in ce mai negre...

Nadejdea in generalul de divizie ii risipea spaima. si aceasta era o dovada impotriva lui Klapka. Se hotari sa se prezinte la raport, sa-i explice situatia, sa-l roage si sa-i fagaduiasca solemn ca isi va face datoria oriunde, afara de acolo... Vru sa plece indata, sa sfarseasca mai repede si sa se linisteasca. Puse mana pe aparatul telefonic sa anunte ca doreste sa se infatiseze comandantului diviziei. in ultimul moment isi lua seama. Cum sa ceara generalului mutarea, cand nu stie nimeni despre schimbarea diviziei? L-ar intreba: de unde a aflat, cine i-a spus? Ar fi o murdarie sa tradeze pe Klapka, ar fi...

"Deocamdata trebuie sa mai astept, isi zise dansul. intai sa se publice vestea schimbarii, chiar neoficial... Trebuie sa procedez cu bagare de seama si cu demnitate!" Se linisti. Trecura trei zile... Nu se auzi nimic despre stramutarea diviziei. Nici Klapka nu mai veni, parca i-ar fi fost frica sa dea ochii cu Bologa care, din ce in ce mai stapanit de speranta, incepea sa creada ca poate s-a contramandat ordinul. Inima ii ticaia de o emotie placuta. si, fiindca se simtea fericit, scrise mamei sale o scrisoare lunga si plina de credinta, in care, pe doua pagini intregi, vestejea fapta lui Palagiesu impotriva protopopului Groza; apoi alta scrisoare, cu foc, Martei, comunicandu-i ca dragostea lui, in ciuda tuturor suferintelor, n-a scazut si de-abia asteapta ceasul cand sa- si poata strange in brate logodnica.

Mai trecu o zi senina. Pe urma sublocotenentul de la baterie ii spuse cum a aflat de la un infanterist ca peste patru zile, cel mult, toata divizia trece pe frontul romanesc. Bologa pali, dar ceru amanunte. Sublocotenentul i le dadu: ca ofiterilor de la infanterie li s-a comunicat vestea, confidential, de trei zile, ca primele trupe din divizia de schimb au si sosit la Zirin...

in aceeasi noapte, tarziu, se ivi iarasi reflectorul, in sectorul de alaturi. Bologa, in postul de comanda, cu receptorul la ureche, asculta indicatiile observatorilor. Tunurile bubuiau aspru, ragusit, incat se cutremura pamantul si, din tavanul adapostului, printre barnele groase, se scurgeau firisoare de nisip.

"Ce-ar fi sa-l doboare tocmai acuma altii?" se gandi el cu o parere de rau ciudata.

Cand amutira tunurile si auzi ca lumina a disparut, Bologa avu o tresarire de bucurie. ii veni in minte ca Klapka a vorbit despre o decoratie pentru distrugerea reflectorului...

"in orice caz, o citatie pe divizie e asigurata fericitului care il va nimici! isi zise, intorcand spatele telefonului. Oare cine va fi norocosul?" in suflet un glas ii raspunse ca el trebuie sa fie. incerca sa-l inabuse, dar glasul deveni poruncitor. Atunci ii fulgera prin minte: daca ar avea el norocul sa sparga reflectorul rusesc si daca, drept recompensa, ar fi citat sau decorat, ce usor si cu cate sanse de izbanda s-ar putea duce la generalul Karg!

Ideea aceasta i se paru atat de minunata, ca se mira cum de nu i-a venit mai curand, indata ce s-a hotarat sa se prezinte generalului... ii pieri pe loc orice urma de somn, se repezi la harta si se puse pe socoteli, pe insemnari, pana la ziua, cu o insufletire neobosita si cu convingerea apriga ca viata lui atarna de ceea ce face acuma.

Toata ziua o petrecu apoi cu binoclul la ochi, examinandu-s i sectorul cu atentie, comparand in gand punctele reperate pe harta... Spre seara incepu sa-l roada grija ca nu cumva, tocmai in noaptea aceasta, sa lipseasca iarasi reflectorul mantuitor. Totusi era gata sa vegheze si o saptamana si sa-l nimiceasca... Numai, intre timp, sa nu vie ordinul de schimbare! Dar nu, nu se poate! Trebuie sa apara... Trebuie...

Seara, la zece, dadu poruncile cuvenite si porni spre observatorul cel mai inaintat... Ploua rece, lenes, monoton.

Sagetile de apa se incovoiau, in vazduhul negru, cu luciri de otel. Lutul ud, framantat de ploile toamnei, se agata de cizmele locotenentului si plescaia la fiece pas. Bolta de nouri parca statea sa caza pe pamantul ametit de intunericul fara margini. Apostol Bologa, cu casca de fier infundata pe cap, strans in ulanca blanita, cu gulerul ridicat, inainta cu bagare de seama, ferindu-se de baltoace, cu barba in piept. Inima ii batea atat de navalnic, ca nici nu simtea plesniturile ploii.



Cunostea drumul si terenul. De vreo trei luni, de cand sa statornicit frontul, a facut calea aceasta de sute de ori.

Intra in labirintul de santuri de comunicatie, unde apa se aduna ca in niste canale de irigatie. Cizmele cu caramburi inalti i se scufundau pana din sus de glezne in noroiul cleios.

Ajunse asudat la postul de observatie, ascuns chiar in prima linie de transee. Schimba doua vorbe cu plutonierul zgribulit si apoi il trimise la baterie.

Bologa se cocota in dosul teodolitului, pe pipaite. Nu vedea nimic. Aparatul era ferit de ploaie, in schimb in spatele observatorului se scurgeau siroaie de apa din sparturile coperisului. Cauta sa se orienteze, dar o bezna atat de deasa acoperea lumea, ca ochii lui nu puteau deslusi nici o nuanta in negrul inabusitor, iar in urechi ii huruiau exasperant de uniform glasurile ploii, care inghiteau toate zgomotele vietii.

isi simtea bataile inimii, dar creierii parca i se topeau, muiati de ganduri.

Peste un ceas rapaiala mai osteni putin. in acelasi timp Bologa isi dadu seama ca mintea iarasi incepe sa framante planuri si socoteli. Apoi se pomeni zicandu-si: "Pe asemenea vreme poti trece la dusman fara frica".

Cum pricepu rostul vorbelor, le curma cu scarba. Din clipa cand si-a facut convingerea ca, distrugand reflectorul buclucas, va dobandi de la generalul Karg mantuirea, i-a parut rau si i-a fost rusine ca s-a gandit macar sa treaca la inamic. in doi ani de razboi, spiritul militaresc i-a patruns atat de adanc in fire, incat dezertarea, din orice motiv, i se parea o crima neiertata.

"Totusi daca vrei sa treci mai sigur, trebuie sa pleci sau pe inserate sau in zorii zilei", ii veni iar in minte acelasi gand, staruitor, ca o musca pe care in zadar vrei s-o alungi.

incetul cu incetul ploaia conteni si se porni un vant aspru, cu suieraturi sinistre, mai destelenind putin intunericul si cotrobaind vajnic prin observatorul lui Bologa care, in curand, simti in spinare o pata uda si rece. Se ghemui mai bine, ferindu-si spatele. Vantul insa ii patrundea prin haine, prin piele si-i zgaltaia inima.

- si reflectorul nu mai apare! murmura el dardaind.

isi infipse ochii in bezna subtiata, cu furie nerabdatoare.

Acuma incepeau sa se desluseasca, in nemiscarea moarta, semne umile de viata. in dreapta si in stanga transeele infanteriei se intindeau, strambe si capricioase, ca niste linii grosolane pe o hartie botita. Ici-colo, ca musuroaiele, intepenite, poate chiar inghetate, inaintea santurilor, zarea sau banuia posturile de ascultare. La vreo treizeci de metri, in stanga, incepe sectorul capitanului Cervenko... "Ce-o fi facand oare Cervenko?... Bietul Cervenko..." in fata campului zacea neted, pierdut in noapte si biciuit de vantul ce mai scutura in rastimpuri stropi mari de apa din vazduh. Apostol Bologa stia ca, exact la cinci sute optzeci si trei de metri, se afla prima linie de transee rusesti si i se parea ca deosebeste zigzagurile care inseamna gardul mortii.

inchipuirea lui mergea mai departe si, bajbaind prin intuneric, arata unde vine linia a doua, a treia, bateriile vrajmase, unde a fost ultima data reflectorul...

Bologa nu indraznea sa se uite la ceas, de frica sa nu-si piarza nadejdea in aparitia reflectorului. Era sigur insa ca a trecut miezul noptii. "Mai este vreme", isi zicea din ce in ce mai amarat. Singuratatea il strangea de gat. Simtea o nevoie dureroasa de a schimba o vorba cu cineva, cu oricine, numai sa nu fie singur, sa nu poarte singur povara asteptarii... Reflectorul nu s-a aratat niciodata inainte de miezul noptii; de obicei pe la doua vine; deci nu i-a trecut vremea, poate sa spere. Daca insa n-ar aparea deloc, atunci...

"Numai el ar fi de vina daca m-as pierde!" se gandi furios, amenintand cu pumnii liniile rusesti nevazute.

Apoi deodata, cand se astepta mai putin, drept in fata, chiar in sectorul bateriei, starnita parca de sfidarea lui, o lumina orbitoare si mandra, zvarlindu-si intaile raze spre cerul captusit cu nouri si apoi coborand pe pamant, repede, cu tremuraturi infrigurate. Apostol inchise ochii, infricosat ca in fata unei fantome, uitandu-si tunurile si mania, uitand tot, parc-ar fi visat.

- Hei!... Dormiti acolo?... Tunurile!... Nu vezi reflectorul? bombani indata un glas gros, batjocoritor, la cativa pasi, in santul infanteriei.

Bologa se dezmetici brusc. Cunostea glasul: era un locotenent de infanterie, foarte inalt si uscativ, care dispretuia fatis pe toti artileristii. Ochi cu teodolitul izvorul luminii si apoi arunca un ordin scurt in gura telefonului. Peste cateva clipe bubuiturile izbucnira, rare, chibzuite. Totusi, razele albe alunecau incet, nepasatoare de obuzele vijelioase, scormonind intunericul, apropiindu-se parca sfidatoare de Bologa. Pe urma, ca si cand l-ar fi descoperit cum statea zgulit in observatorul umed, se oprira chiar asupra lui, invaluindu-l cu farmecul lor rece, strabatandu-i, prin ochii bolnavi, in toate ascunzatorile inimii, rascolindu-i si tulburandu- i gandurile ca un neasteptat rasarit de soare... in primul moment Apostol simti numai o ura naprasnica impotriva luminii care il imbratisa fara voia lui. Dar cand vru sa rosteasca doua cuvinte in telefon, ca sa corecteze tragerea tunurilor, nu-si mai putu intoarce privirea. Dezmierdarea razelor tremuratoare incepea sa i se para dulce ca o sarutare de fecioara indragostita, ametindu-l incat nici bubuiturile nu le mai auzea. in nestire, ca un copil lacom, intinse amandoua mainile spre lumina, murmurand cu gatul uscat:

- Lumina!... Lumina!...

Chiar in clipa aceea insa, parca le-ar fi retezat un palos de calau, razele murira, si ochii lui Bologa se umplura de intuneric. Nu-si dadea seama ce s-a intamplat. Tunurile bateau mereu, rar, cum poruncise dansul.

"Mi se pare c-am spart reflectorul", se gandi atunci, mirandu-se cum a putut face el asemenea ticalosie si bucurandu- se ca a facut-o.

Statu buimacit un rastimp, avand constiinta ca ar trebui sa mai faca ceva si neputandu-si aminti ce anume. Apoi deodata, speriat, simti receptorul telefonului si striga:

- Rachetele!... Rachetele!...

Pe cerul mohorat se ivi, sfaraind manios, un glob de lumina ca un ochi iscoditor. in punctul unde fusese reflectorul, Bologa vazu prin binoclu multime de viermisori negri zvarcolindu-se neputinciosi. Iscoada din vazduh insa se stinse repede, si tot atunci tunurile amutira singure, fara ordin, satule parca si multumite. intunericul si tacerea infasurara pe Apostol ca un lintoliu aspru, in vreme ce ochii lui, cu pupilele largi, se chinuiau intr-o asteptare fara scop. in fundul sufletului insa simtea clar cum palpaie dragostea de lumina, blanda, mangaietoare...

Apoi iar auzi, de asta data chiar la spatele lui, glasul locotenentului de infanterie:

- in sfarsit, bine c-a dat Dumnezeu de ati ispravit cu reflectorul, ca era mai mare rusinea!... Te pomenesti ca iei si o medalie de vitejie, fiindca la noi asa se dau decoratiile...

in orice caz, eu te felicit... Noapte buna!...

Fara sa astepte raspuns, locotenentul se departa, mormaind, prin baltoacele santului de aparare.

"Ce s-a intamplat, Doamne?" isi zise Bologa, infiorandu- se si cautand sa se trezeasca din amortirea ce-i oprise in loc gandurile.

Vantul sufla mai friguros, desfundand iarasi o bura de ploaie marunta, molesitoare. Picurii ii taraiau in spinare ca niste fire de nisip... Apostol isi zicea ca la fel ii taraie si gandurile in creieri, subtiri, nesigure, pipaitoare. incetul cu incetul insa izbuti sa le randuiasca... Vasazica si-a atins tinta si se poate prezenta in fata generalului. Vasazica nu va mai trebui sa mearga cu divizia pe frontul romanesc, asta e aproape sigur. Atunci de ce nu se bucura cum s-a bucurat cand i-a venit ideea sa zdrobeasca reflectorul?... in loc de raspuns, in suflet ii rasari deodata lumina alba pe care o gatuise adineaori, stralucind ca un far intr-o departare imensa.

si stralucirea i se parea cand ca privirea lui Svoboda sub streang, cand ca vedenia pe care a avut-o in copilarie, la biserica, in fata altarului, sfarsind rugaciunea catre Dumnezeu... Lumina ii inabusi intrebarile si-i linisti inima ca si cum i-ar fi deschis o cale dreapta, neteda, intr-un tinut salbatic si neumblat. Cu un ceas in urma toate nadejdile lui erau in altii si n-avea incredere in sine. Acuma era sigur ca mai curand se va pune de-a curmezisul soartei decat sa-si mai pangareasca sufletul, fiindca in suflet, in lumina i se calea mantuirea...

intunericul se subtia treptat. Vantul sufla mereu si uneori canta ca o chemare prelunga, confuza, ademenitoare.

Atunci, ca o ispitire, in mintea lui Bologa incolti iarasi gandul ca aceasta e ora dezertorilor... si gandul nu i se mai paru respingator, ca si cand i s-ar fi sters din creieri toate convingerile trecutului.

Un sergent veni sa-l schimbe, desi Apostol uitase sa dea ordine. ii parea rau ca pleaca din singuratatea care acuma ii era draga. Se strecura prin transeele in zigzag, pe la spatele santinelelor intepenite langa arme. Cand sa coteasca spre santul de legatura, se ciocni cu capitanul Cervenko.

- N-am putut inchide ochii toata noaptea, murmura capitanul abatut. imi pare rau c-ati nimicit reflectorul, nu stiu de ce... Ati ucis lumina, Bologa!

- Aici e lumina! raspunse Apostol, triumfator, batandu- si inima cu palma.

- Da, da, ai dreptate! Aici e lumina si suferinta... Aici e toata lumea! zise Cervenko cu o sclipire in ochi.

Apostol Bologa trecu inainte prin santurile intortocheate, cu spatele incovoiat, cu ochii stralucitori, cu sufletul plin de incredere, impacat si multumit, parca s-ar fi purificat intr-o baie de virtute.





Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 08


Aceasta pagina a fost accesata de 873 ori.
{literal} {/literal}