Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 07

Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 07

de Liviu Rebreanu


7.

Aleea de fagi din Parva, dreapta si ingrijita, de la gara pana-n mijlocul oraselului, parea noaptea un tunel nesfarsit.

Pasii lui Apostol Bologa scrasneau harnic pe prundisul umed, incat Petre, impovarat cu doua geamantane, de-abia se tinea dupa dansul, gafaind din greu. Piata patrata era pustie, toate casele dormeau... O luara pe strada principala, in sus, si nici pe acolo nu intalnira tipenie de om.

- Am ajuns la domnuí avocat Domsa, de-acu nu mai avem mult, baigui Petre din urma, sufland ca un taur si aratand cu capul spre o casa mandra, pe dreapta.

Apostol nu raspunse, parca n-ar fi auzit nimic, desi vorbele ordonantei ii atinsera urechile ca o mustrare, fiindca tocmai in clipa aceea se uitase si el spre casa in care acuma, ca si odinioara, stapanea Marta, fiinta iubita. Se simtea atat de vinovat fata de logodnica lui, ca de-abia astepta ziua de maine, sa alerge la ea, sa-i cada la picioare si sa-i ceara iertare...

in curand se zarira in bezna sclipirile turnului bisericii si Apostol isi iuti mai tare mersul. Casa parinteasca era scufundata in noapte... Cand deschise portita, un dulau batran ii sari in cale, hamaind furios. Apostol il domoli cu o soapta si cainele i se gudura la picioare, batand pamantul cu coada- i stufoasa, parca i-ar fi fost rusine ca nu l-a recunoscut mai curand...

Zgomotul portitei si latratul dulaului dezmortira casa intunecata. O licarire galbena rasari in dosul unui geam, disparu si se ivi iar in antreu, apropiindu-se de usa dinspre curte. Apostol urca treptele si batu. Lumanarea se opri sovaind... Din alta odaie se auzi glasul doamnei Bologa, si apoi cheia se invarti de doua ori in broasca, pe dinauntru.

Mana lui Apostol apasa clanta, si lumina tremurata il izbi drept in fata. Servitoarea tipa ca si cand ar fi vazut o aratare:

- Tulai, doamna, tulai si vai de mine, c-a venit domnisorul!...

Apostol intra vesel, iar Petre inchise usa. in pragul odaii din fund aparu doamna Bologa, in capul gol, cu fata alba ca hartia, uitandu-se parca n-ar fi indraznit sa dea crezamant ochilor, apoi izbucni printre lacrimi:

- O, dragul mamei, scumpul mamei...

Se imbratisara indelung, murmurand in acelasi timp vorbe si crampeie de fraze fara legatura, in care bucuria si induiosarea isi gaseau descarcarea trebuincioasa. Dupa ce se mai potoli, d-na Bologa se intoarse spre servitoarea ce inlemnise cu lumanarea in mana:

- Rodovico, ce stai ca o toanta?... Pune sfesnicul pe masa si du-te fuga de atata focul, sa pregatim ceva de imbucat domnisorului... Fuga, Rodovico!... Iar tu, Petre, aseaza colo langa usa bagajele si odihneste-te oleaca, sa mananci si tu, ca pe urma o sa pleci acasa...

- Ba eu, doamna, mai bucuros as porni la drum, sa nu ma apuce moleseala - zise ordonanta stergandu-si sudorile ce-i curgeau pe frunte si pe obraji - ca mai am o postata buna pana peste apa.

- Asa-i, bine zici, ca tu esti de peste Somes, din Ierusalim...

Te-am uitat, Petre, uita-te-ar necazurile... atunci dute cu Dumnezeu!

Doamna Bologa conduse pe Apostol in iatacul ei, in fund, cu o singura fereastra, si aceea oblonita. Din tavan atarna lampa cu abajur de portelan. Patul era asternut. Aici si-a petrecut Apostol copilaria, pana ce a trecut in Nasaud. Aici fusese patuceanul lui, unde-i acuma o sofa cu captuseala roasa la colturi, si aici zicea cu glas tare rugaciuni fierbinti, dimineata si seara, in genunchi, cu ochii la icoana cea veche din perete, deasupra patului, privind lacom pe bunul Dumnezeu, care sade pe nouri albi, pe tron de aur... Toate au ramas cum au fost odinioara, numai maicuta a caruntit putin si a dobandit cine stie cate zbarcituri fine in colturile ochilor plini si azi de focul credintei, pe cand el, Apostol, parca-i un strain ori parca a cazut intr-o lume straina.

Doamna Bologa ii ceru sa-i povesteasca numaidecat toate cate a patit de cand n-a mai fost pe acasa, zi cu zi, mai ales suferintele din spitale. Pana sa vorbeasca insa Apostol, care devenise ganditor in odaita grea de amintirile copilariei, doamna Bologa, intai ca sa-si deserte inima si apoi fiindca cu cat imbatranea, cu atat se facea mai vorbareata, prinse ai istorisi, la nimereala, fel de fel de amanunte din viata ei si a targusorului:

- Parca-mi spunea Dumnezeu ca ai sa vii, dragul mamei, ca vai, cata grija ti-am mai purtat de cand am aflat prin ce-ai trecut... Tot asteptam, asteptam scrisori de la tine si tot nimic, de chiar Marta s-a minunat, ce sa fie? Apoi m-am sfatuit si cu Domsa, ca el e tare de treaba si cuminte, ei, si am socotit ca ai trecut in tara, la ai nostri, doar auzisem peaici ca ati venit sa va bateti cu romanii, Doamne, fereste-ne si iarta-ne... Bine insa ca te-a luminat Dumnezeu si ai stat pe loc, ca de puneau mana pe tine, mandrul mamei, vai, Doamne! Pateai si tu ca bietul protopopul nostru, ba poate si mai rau... Ce noroc ca nu ne-am culcat, zau asa! De obicei pe vremea asta suntem adormite, dar azi parca Dumnezeu ne-a soptit sa mai stam... si uite asa vorbeam cu toanta asta de Rodovica si o mustruluiam, ca tocmai azi-dimineata a plecat si maiorul cel polonez si am robit toata ziua ca sa curatim in odaia unde a stat aproape sapte luni, stii, in odaia ta si care a fost a tatalui tau, fie iertat... Ce-i drept, maiorul a fost om de omenie, dar acuma a trebuit sa plece ca, zice, iar o sa porneasca bataliile cele mari... Degeaba, nu se arata a pace... S-a tot vorbit vreo doua saptamani ca vine pacea, ca muscalii asa si pe dincolo... as, palavre! De altfel, de pe aici s-au dus mai toate catanele, de-abia au mai ramas de samanta, din pricina depozitelor... poate le-ai vazut, baraci de scanduri, un oras intreg, langa drumul Feleacului...



O intrerupse Rodovica, rumena de sprinteneala, aducand mancarea domnisorului. Pe cand asternea masa, gasi si ea de cuviinta sa zica:

- Vezi, doamna, cat de adevarate-s semnele la om? Toata ziulica mi s-a batut ochiul drept si iata ca Dumnezeu ne-a trimis bucurie in casa!

- Ia mai taci, Rodovico, ca semnele-s de la diavol! hotari doamna Bologa, nemultumita ca slujnica i-a luat vorba din gura. Mai bine da fuga si fa patul domnisorului in odaia dumnealui...

in vreme ce Apostol manca cu pofta, doamna Bologa, dupa cateva intrebari, la care raspunse tot ea, incepu iar despre Palagiesu, despre greutatile gospodariei, despre protopopul Groza... Cand ispravi masa, Apostol ii puse o singura intrebare:

- Dar Marta ce face, mama?

- Face bine, dragul mamei, ca-i sanatoasa si tanara, zise doamna Bologa putin incurcata, ca si cum ar fi asteptat intrebarea si ar fi uitat raspunsul pregatit. Ce sa-ti mai spui eu, ca ai s-o vezi tu, si... Esti gata, Rodovico? adauga repede catre servitoarea care se ivise in usa. Asa... ca domnisoru-i ostenit si-i trebuie odihna buna!

il petrecu in odaia lui si-l saruta pe frunte, ca odinioara, cand dormea in iatacul cu Dumnezeu pe perete. Apoi Apostol ramase singur. Pe mescioara de noapte falfaia flacara portocalie a unei lumanari scufundata intr-un sfesnic inalt de arama. Umbre moi jucau pe podele, pe ziduri, in tavan, ca niste visuri de om necajit.

"Noapte buna!" isi zise Apostol, dezbracandu-se la iuteala, varandu-se in pat si sucindu-se in dreapta si-n stanga pana sa-si potriveasca bine culcusul.

Sufla in lumanare. Voia sa adoarma indata, fiindca intradeva r calatoria il zdrobise... "Dar oare de ce s-a incurcat mama cand am intrebat-o de Marta?" ii trecu prin creieri, fulgerator. Fireste, doamna Bologa n-o prea iubeste si s-a impotrivit pana la logodna, totusi pe urma s-a impacat...

Degeaba, e vinovat fata de Marta si negresit va merge chiar maine... O iubeste si trebuie s-o iubeasca numai pe ea... in locul ei insa aparea Ilona, cu naframa rosie pe cap, cu ochii in care joaca rasete stranii, cu glasul care mangaie si zgarie...

si fara sa vrea, simtea o placere nemarginita stiind cu siguranta ca departe, intr-un sat, exista o fiinta care si in vis il poarta numai pe el in inima... Dar asta nu se poate!

Marta! Unde-i Marta? Maine neaparat va merge la ea...

A doua zi se destepta in sarutarile soarelui vesel de aprilie.

in odaie parca intrase iarasi primavara, cu valurile albe de lumina, cu indemnuri de bucurie. Pe masa, pe o tava asternuta cu servet inflorit, astepta ceasca lui de odinioara, plina de cafea cu lapte, si o halca zdravana de cozonac. in sufletul lui salasluia o multumire mare. ii era draga toata lumea.

"Daca as fi izbutit, acum cine stie unde as fi", se gandea cu o infiorare ca un junghi.

Dar gandul se stinse ca si cum n-ar fi putut rezista bucuriei de viata ce ii clocotea in inima.

Din odaia aceasta o usa dubla dadea in cerdacul din fata, inconjurat de gradinita cu flori. Acolo, intr-un jilt invelit cu o scoarta veche, Bologa se tolani tihnit, ca un burghez fara griji, dupa o masa bogata. Avea de gand sa se odihneasca putin si apoi sa plece la Marta.

Umbrele de-abia infiripate ale nucilor din gradinita, saditi in ziua in care s-a nascut el, ii gadilau obrajii alintati de razele calde. Din cerul foarte albastru si curat cobora liniste, precum din casele imprastiate, din copacii inmuguriti, din campurile spintecate de pluguri, din dealurile galbui, din padurile negre batand in verde se inalta in unde nevazute viata cea mare, atotputernica, neindurata si totusi nesfarsit de ademenitoare. in vazduh plutea dragostea de viata cu tremurari de aripi argintate, cantand imnuri de slava, care picurau in inimi fericire adevarata si mii de sperante.

Sufletul lui Apostol sorbea vraja primaverii, nesaturat.

Ochii lui priveau, dar nu vedeau, precum urechile lui nu auzeau decat chemarile care falfaiau in ceruri. Oamenii treceau pe ulita, ii dadeau binete, si el nu-i lua in seama.

imprejurul sau roiau amintirile copilariei, care parca-l stramutau in trecut. si vremea trecea peste dansul, nemasurata si nepatrunsa, cum trece peste oamenii lecuiti de ispitele fericirii.

Apoi deodata ii plesni auzul o voce cunoscuta, vesela, putin prea ascutita, cu sclipiri de ras zglobiu. Apostol intai avu impresia ca a cazut de pe o culme si se ridica in picioare ca muscat de sarpe. in strada, in dreptul portii, se oprise Marta, care nu-l vedea si vorbea ungureste cu un ofiter de honvezi, aratandu-i casa. Cand intra in curte si-l zari, ii striga "buna ziua" tot pe ungureste, in vreme ce ofiterul, la spatele ei, duse mana la cozoroc, zambind jenat. Peste cateva clipe Marta ajunse in fata lui Apostol. Purta o bluza alba dantelata si o palarie mica, de sub care se zbarleau carliontii castanii. ii erau obrajii aprinsi, si in ochii de veverita scanteia o veselie nestapanita.

- Rodovica a umplut orasul c-ai sosit azi-noapte, ciripi ea, apropiindu-se. Te-am asteptat sa vii, dar am pierdut rabdarea si iata-ma!

Vorbea tot ungureste si cu atata placere, ca buzele-i putin carnoase tremurau. Apostol era buimacit auzind-o, se silea sa zambeasca si se feri sa stranga mana mica intinsa spre el.

Peste o clipa insa ii apuca degetele cu o miscare masinala si raspunse de asemenea ungureste:

- O, domnisoara... nici nu ma asteptam sa... Iarta-ma, sunt zapacit!

Pentru ca nu i-a sarutat mana cum obisnuia si i-a zis "domnisoara", Marta avu o sovaire si chiar surasul i se vesteji un moment. Dar isi reveni repede si, intorcandu-se spre insotitorul ei, ii vorbi cu o veselie mai zgomotoasa, ca si cum ar fi vrut sa-si risipeasca umbra de nemultumire:

- Uite logodnicul meu, pe care il cunosti din cate ti-am povestit despre el!... Sa stii, adauga apoi iar catre Apostol, ca dumnealui mi-a tinut tovarasie toata iarna, altminteri mas fi prapadit de urat!

Ofiterul de honvezi, ferches, spilcuit, pudrat, iesi la iveala, mai indraznet. Pe bratul stang purta pardesiul Martei. Saluta ceremonios, zanganindu-si pintenii:

- Locotenent Tohaty...

Urma o pauza, fiecare asteptand sa inceapa cellalt vorba.

Tot Marta curma tacerea, cu o vioiciune atat de exagerata, ca amandoi barbatii plecara ochii:

- Am fost in piata pentru cumparaturi si acolo l-am intalnit pe domnul...

Se intrerupse, rase cu mici hohote scurte si continua tot razand:

- Atunci ce mi-am zis? Hai sa-l iau cu mine, sa-l prezint lui Apostol, ca nu cumva sa fie gelos!... si uite asa l-am luat... De altfel si el e logodnic, asa ca...

Iar rase. Acuma insa cei doi, incurcati, zambira cu cate o usoara plecaciune. Marta, incurajata, deveni mai sincera, arunca la o parte rasul silit si urma cu glas moale:

- N-ai fost deloc sarguincios cu scrisorile... Dar eu nu mam suparat, ci am plans mult din pricina... din pricina ta, mai ales de cand am aflat ce-ai suferit... Cinci rani si cinci luni de spital, ingrozitor! Dumnealui m-a asigurat mereu ca o sa vii acasa, in concediu de boala, si nu l-am crezut deloc.

Acuma i-a iesit dreptatea... Bine ca n-am pus ramasag, ca era cat pe-aci sa...

intalni privirea lui Bologa si nu mai sfarsi, cuprinsa de o frica pe care n-o putea birui. Lui Apostol, ascultand-o, ii trecea intruna prin creieri gandul ca a vrut sa-i ceara iertare. in cele din urma, gandul acesta ii tasni in ochi ca o stralucire de ura si se statornici intr-o privire dusmanoasa, care frigea.

Cand tacu Marta, isi dadu si el seama si se cutremura, parca s-ar fi trezit cu un pumnal in mana, gata sa loveasca. Se rusina si se uita la locotenentul de honvezi, intrebator. Apoi se uita la Marta si surase, speriat putin el insusi de spaima ei.

- sezi, M... m... Uite fotoliul! bolborosi dansul, necutezand a-i zice pe nume si tragand jiltul mai aproape de ea.

Atunci interveni ofiterul cu intrebari grabite despre lupta in care a fost ranit Apostol, despre noutatile frontului, despre perspectivele pacii... si Bologa, dobandindu-si stapanirea de sine, ii raspunse prompt, cu amanunte tehnice, chiar cu oarecare emfaza, care-i sedea rau. Marta, asezandu-se in fotoliu, se linisti curand si se amesteca in convorbirea lor, mai cu glume, mai cu suspine fara rost...

Nici nu mai tacura deloc, de frica sa nu se reintoarca atmosfera de gheata de adineaori. Iar in clipa cand totusi se ivi o pauza, Marta sari din jilt, cu vioiciunea silita de la inceput, gata de plecare. Toti trei scapara cate un oftat de usurare.

- Dar pe la noi cand ai de gand sa vii, ursuzule? ii zise ea, la despartire, romaneste, aranjandu-si faldurile bluzei pe piept, ca sa nu fie nevoita a se uita in ochii lui. si tata te asteapta... daca de mine nu ti-e dor defel! adauga apoi, dupa doua secunde, cu ton mai strengar.

- Desigur... trebuie sa vin, murmura Bologa, stapanindu- si cu greu o revolta subita. Dar mai tarziu putin... Nu ma vezi in ce hal sunt?

- Pana la noi faci tocmai vreo treizeci de pasi, replica Marta, vesela de-a binelea si ridicand ochii cu o sfidare dragalasa. si-apoi nu esti asa de slab sa nu poti iesi in lume...

Te-ai facut doar mai rece si mai morocanos, incolo nu prea te-ai schimbat!

Siguranta ei il uimi intr-atata, ca raspunse aproape umilit:

- M-am salbaticit...

Marta insa pornise prin gradinita, parca iarasi s-ar fi speriat, si Tohaty dupa ea, ca o umbra credincioasa. in strada o burui curiozitatea si intoarse capul, sa vaza ce face Apostol.

il vazu rezemat de stalpul cerdacului, cu fata cumplit de schimbata. Ea totusi zambi si-i trimise o sarutare, cu o cochetarie inconstienta.

Apostol Bologa cuprinse stalpul cu amandoua bratele, ca si cum ar fi primit un junghi in inima. Dar ii urmari din ochi, ii vazu razand si mai ales pe ea leganandu-se din solduri in cadenta pasilor. Apoi, cand ii pierdu din vedere, prinse deodata sa hurduce stalpul cerdacului, din toate puterile, cu o disperare ingrozitoare, ca un smintit, scrasnind neincetat, cateva minute, fara sa-si dea seama:

- Afara!... Afara!... Afara!...

Pe urma, tot asa de brusc, se potoli si-i fu rusine ca a zgaltait stalpul si a baiguit "afara", ca un prost. in piept ii mai horcaia ura, dar mintea incepea sa cumpaneasca. Se lasa in fotoliu si zise ca trebuie sa judece bine, fara pripire, ce s-a intamplat, altfel il ameninta cine stie ce urmari. in realitate ea se mandreste cu vina, pe cand el... a vrut sa-i ceara iertare. El a purtat-o in fundul inimii si i s-a inchinat ca la o icoana, in vreme ce ea isi omora plictiseala cu honvedul.

- ingrozitor, ingrozitor! ii murmurau buzele singure.

Acuma era absolut sigur ca numai din pricina ei a pornit la razboi, numai ca sa-i implineasca un capriciu si-a pus inima in fata gloantelor... Pentru un capriciu! Atat de mult a iubit-o!

Peste drum crucea din turnul bisericii stralucea cu fulgerari de aur. Ochii lui Apostol se incapatanau sa infrunte razele ce izvorau din trupul crucii, parca lumina lor orbitoare si triumfatoare ar fi incercat sa-l sfideze sau sa-l dojeneasca tocmai in momentele cand creierii lui se framantau cu necredinta fiintei care i-a frant in doua viata. Apoi deodata privirea lui cobori de la cruce, jos, in cimitirul de langa biserica, si descoperi piatra cu inscriptia aurita, insemnand mormantul si amintirea tatalui sau. I se parea ca literele sau cam sters si se gandi sa cheme pe pietrarul cel batran, sa reinnoiasca poleiala. in aceeasi clipa insa isi aduse aminte, atat de clar ca si cum le-ar fi auzit acuma intaia oara, cuvintele pe care i le-a spus tatal sau odinioara, in Nasaud: "Sa-ti faci datoria totdeauna si nu uita niciodata ca esti roman!" isi amintea perfect nu numai glasul, ci si intonatia exacta: "niciodata" si "roman" le-a rostit apasat, ca o subliniere, iar in "roman" a pus cel putin trei "r"...

"Adica ce rost are amintirea aceasta acuma?" se intreba Apostol, luandu-si seama si negasindu-i rostul, nici legatura cu ceea ce-l preocupa pe el in momentele acestea.

Mai statu vreo jumatate de ora in cerdac, fara sa gaseasca solutia. Intra in odaia sa, abatut, nehotarat, cu gandurile imprastiate. Se puse sa caute ceva, apoi se repezi la birou, scoase tremurand hartie de scrisori si asternu, foarte grabit, cateva randuri catre avocatul Domsa, anuntandu-l ca considera logodna cu Marta ca o nesocotinta copilareasca si de aceea ii inapoiaza verigheta.

"Uite ce simplu si cum nu mi-a venit in minte!" isi zicea scriind adresa, multumit, parca ar fi gasit o comoara.

Scotoci prin sertare si in sfarsit dadu peste ce cautase adineaori: o cutiuta captusita cu catifea albastra. isi scoase verigheta din deget si o puse in cutiuta, iar cutiuta o impacheta frumos si o sigila cu ceara rosie.

Apoi chema pe Rodovica si o trimise cu scrisoarea si cu pachetelul la domnul avocat Domsa, poruncindu-i sa i le dea chiar domnului in mana.

Apoi iesi iar in cerdac si iar vazu inscriptia pe mormant si iar isi aminti vorbele tatalui sau: "...nu uita niciodata ca esti roman!"





Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 08


Aceasta pagina a fost accesata de 828 ori.
{literal} {/literal}