Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 01

Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 01

de Liviu Rebreanu


1.


O pata de lumina tulburie-cetoasa zacea pe pardoseala de lespezi albe a salonasului de rezerva, la picioarele celor doua paturi de fier.

Pe fereastra unica se uitau in odaie ramurile negre ale unui par batran, dardaind in gerul sfarsitului de februarie.

Peretii, imbibati de gemete si dureri, isi amestecau respiratia cu mirosul apasator de spital si cu caldura sobei de teracota din dosul usii.

in paturile curate cei doi ofiteri, in halaturi cenusii, stateau lungiti, cu ochii in tavanul inalt. La capatai, in perete, pe tablite negre, albeau numele lor: Locotenent Bologa, Locotenent Varga... Pe mescioarele de noapte foile de febra se pierdeau printre sticlutele de medicamente, aratand ca suferintele cele grele au trecut peste dansii.

in aerul incarcat de amintirile durerilor plutea o tacere nabusitoare, pe care Varga o sfarama deodata cu glas speriat, ridicandu-se in pat, ca si cand ar fi vazut o naluca:

- De ce taci, camarade?... Spune ceva, orice, te rog din suflet, caci tacerea e mai dureroasa ca o rana de srapnel!

Bologa intoarse fata alba si supta de suferinte spre dansul, dar nu deschise gura. Varga astepta un minut, intrebator, apoi se lasa iar pe spate, zicand mai mult pentru sine:

- Se implinesc patru luni de cand bolim, mutandu-ne din spital in spital, tot mai aproape de front... Mi s-a urat de moarte cu doctorii si cu bandajele si cu surorile de caritate!

Barem de-ar veni mai curand concediul...

Apostol tacea. in trei luni de zile, cat fusese oprit de medici sa vorbeasca, fiindca avea plamanul drept sfartecat de o schija de obuz, indragise tacerea. in acel rastimp gandurile lui s-au obisnuit a se randui frumos, fara pripiri navalnice si mai ales fara dureri. De altfel, la inceput mintea i-a fost senina, parca o mana mestera nevazuta i-ar fi sters din creieri toate amintirile. Cand si-a venit in fire intaia oara, la ambulanta diviziei, a vazut pe doctorul Meyer si pe Petre.

Nu i-a recunoscut, dar a avut o bucurie atat de violenta, incat si-a pierdut indata cunostinta. A doua oara s-a trezit intr-un tren sanitar, cu aceeasi bucurie in suflet si tot numai cateva clipe. in sfarsit, a treia data a deschis ochii intr-un salon alb, in spital. Patul era inconjurat de doctori.

- Bravo, mortule! i-a zis zambind unul cu cotlete albe si mustati hegre. Bine c-ai inviat... Daca de sase zile mocnesti asa...

Apostol atunci a simtit fericirea de a trai ca un fior nespus de dulce si, cu buzele crapate de fierbinteala, a soptit abia perceptibil:

- Nu ma doare nimic... nimic...

Vreo sapte saptamani mai mult al mortii a fost decat al vietii. in afara de rana din piept, mai avea o sfaramatura de os la piciorul stang si o scrijalare adanca in coapsa.

- Vindecarea ta e o minune, i-a spus doctorul cu cotlete albe si cu mustati negre, mai tarziu. Ai o vitalitate extraordinara, altfel de mult te-ai plimba in lumea dreptilor!

Cand i s-au vindecat piciorul si coapsa, l-au trimis mai departe, spre regiunea unitatii lui, in spitalul de aici, fiindca acolo incepusera sa soseasca transporturi mari de raniti din luptele noi. Aproape o luna a zacut singur aici, in salonasul de rezerva din fundul coridorului, la etajul intai. Petre statea toata ziua langa patul lui, cautand sa-i ghiceasca gandurile si sa-i implineasca dorintele. Dimineata si dupa vizita medicala ii citea Visul Maicii Domnului, cu glas obosit de evlavie, si Bologa il asculta fara a intelege cuvintele, dar cu inima plina de o multumire calda, molesitoare... Apoi, intr-o zi, ordonanta i-a povestit, cum s-a priceput, ce s-a intamplat atunci, in noaptea ceea... Din povestirea lui, Apostol na aflat mare lucru: ca a fost ingropat la marginea unei palnii de obuz, in daramaturile postului de observatie, si ca acolo l-a descoperit Petre, pe la amiaza, dupa ce, cu ajutorul diviziei de schimb, muscalii au fost respinsi in pozitiile initiale...

Povestirea soldatului insa i-a adus aminte nadejdile din noaptea aceea si i-a pus iarasi in fierbere toate gandurile de atunci. A avut cateva clipe de neliniste, ca un fata unei vedenii dojenitoare. Pe urma, vreo trei zile, gandurile, dezlantuite dintr-o toropeala prelunga, l-au chinuit si i-au sfasiat sufletul.

isi zicea ca toate sfortarile lui de a ocoli soarta s-au zdrobit si ca de azi incolo numai moartea l-ar mai putea mantui...

Moartea insa il ingrozea acuma mai mult chiar decat perspectiva de a trebui sa mearga pe frontul romanesc. Degeaba incerca sa-si biciuiasca ambitia, invinovatindu-se de lasitate; dragostea de viata, din ce in ce mai impetuoasa, ii taia orice avant, murmurandu-i neincetat in inima: "intai eu, si pe urma cealalta lume!" intr-o noapte fara somn apoi a gasit impacarea. La urma urmelor, soarta a facut bine ce a facut. De ce ar fi dezertat el la rusi, cand tocmai i se oferea prilejul sa treaca la romani? Pentru muscali ar fi fost un simplu si dispretuit dezertor, in vreme ce romanii il vor primi ca pe un frate. Dincolo dezertarea ar fi fost o crima dezonoranta, urmata de o captivitate rusinoasa: aici va merge ca un adevarat erou, cu fruntea sus, si va putea lupta indata contra dusmanilor adevarati...

Vasazica, teama de frontul romanesc a fost fara temei. Noroc ca soarta l-a ocrotit... Datoria lui e sa traiasca si sa triumfe.



Nu viata, ci moartea inseamna lasitate pentru omul care are un ideal in lume.

De a doua zi gandurile au inceput sa se mulcomeasca, punandu-se toate in slujba linistii lui, ca niste servitori credinciosi. impreuna cu linistea insa i s-a luminat in suflet mai vie si ura impotriva tuturor strainilor dimprejurul lui. Ura pe medicii care-l ingrijeau, pe surorile de caritate, pe ofiterii convalescenti si se bucura ca, din pricina ranei la plamani, era osandit sa taca. in ziua cand un general batran, inconjurat de o droaie de ofiterasi ferchesi, a venit sa-i agate pe piept medalia de aur pentru distrugerea reflectorului, Bologa s-a prefacut ca i-e rau, numai ca sa nu fie silit a parea incantat.

Pe urma, intr-o zi, acum vreo luna, a fost adus in salonas Varga, care fusese greu ranit in soldul stang, tot atunci, in noaptea ceea, si din spital in spital ajunsese aici. in primul moment Apostol s-a bucurat si, pentru ca tocmai i se daduse voie sa vorbeasca putin, isi povestira pataniile. Varga ii explica amanuntit cum s-a desfasurat atacul rusilor, cum au patruns pana aproape de liniile artileriei si cum au fost alungati inapoi printr-un contraatac fulgerator. Totusi, in lupta aceasta, doua regimente de infanterie au fost aproape complet nimicite, si chiar huzarii lui au suferit mult, mai ales in cursul contraatacului, cand a primit si el schija care era cat pe-aici sa-l lase schiop, fiindca un doctor cam smintit a umblat in ruptul capului sa-i taie piciorul. Locotenentul de huzari clocotea de revolta ca batalia, in care au pierdut peste doua mii de oameni si in care era sa-si dea ortul popii, nici macar n-a fost pomenita in comunicatele de razboi. Se mangaia numai cu speranta intr-un lung concediu de convalescenta.

Pe masura ce Varga vorbea si se framanta, Bologa se intuneca.

Toate cuvintele lui, chiar privirea lui i se pareau dusmane si se mira, cum a putut omul acesta sa-i fie simpatic? Ca sa nu mai trebuiasca sa stea de vorba cu dansul, isi procura un vraf de carti si se puse sa caute in ele explicatii si dovezi.

Doua saptamani a rascolit si s-a trudit. Nicaieri n-a gasit de ce binele nu e bine pretutindeni si totdeauna. in toate cartile omul ii parea izolat de viata adevarata, singuratic si abstract ca o formula matematica. Cineva s-a asezat la masa, plin de incredere in cunostintele si experientele sale de viata, si a decretat ca oamenii trebuie sa fie asa si asa, ca e bine cand faci cutare lucru si e rau daca faci cutare. si, in schema lui, acel cineva vrea sa vare cu sila sufletele vii, sa le incatuseze, parca viata s-ar modela dupa dorintele sau concluziile cuiva.

Dar viata merge mereu inainte, nepasatoare, sfasiind nu numai sistemele savantilor, ci chiar mintile oamenilor, plasmuind in fiece clipa situatii noi, idei noi, pe care fantezia liliputana omeneasca niciodata nu le va putea intelege si cu atat mai putin prevedea. Un capriciu al vietii a pus fata in fata milioane de oameni, pe care i-a insemnat cu moartea in frunte, silindu-i astfel sa descopere in sufletele lor taine nebanuite si sa ia hotarari neasteptate. in vartejul vietii cartile sunt gramezi de vorbe fara inteles. Omul trebuie sa-si fereasca numai constiinta sa nu-i sangereze.

in vremea aceasta primi o scrisoare de la Klapka, plina de prietenie, comunicandu-i cate verzi si uscate despre traiul pe noul front, lucruri marunte, adaugand la urma de tot, in treacat, ca "pe-aici tot rusi am gasit, numai rusi..." Bologa isi zise indata, fara grija si fara sovaire: "Nu face nimic... Voi mai astepta..." Varga incerca intruna sa-i dezlege limba si nu se putea dumeri: de ce s-a facut asa de ursuz Bologa? Pe el tacerea il apasa si-l amara. De aceea a fost fericit cand doctorii i-au dat voie sa iasa din odaie, s-a imprietenit cu alti camarazi de prin celelalte saloane si mai mult statea cu dansii decat cu Bologa.

Acuma, in asteptarea vizitei medicale de dupa-amiaza, huzarul se perpelea ca pestele pe uscat, mai ales dupa ce toate sfortarile lui de-a scoate o vorba din Bologa au ramas fara ecou.

- Ce ai, Bologa? izbucni in sfarsit Varga, jignit. M-ai exasperat cu mutenia!... Nu mai vrei sa vorbesti cu mine, ori ma urasti? Am fost prieteni si...

- Nimic, nimic, murmura Apostol, fara sa intoarca ochii.

Varga trebui sa-si opreasca noile intrebari. Veni doctorul, insotit de o sora de caritate draguta si zacuta de varsat.

- Iata salonul minunilor ceresti! striga doctorul, mic si blond, frecandu-si mainile, radios si jovial. Pe cat vad, am sa va dau pasaport, curand-curand, domnilor! in orice caz, ar fi nimerit sa incepeti a face mai multa miscare, barem prin sera, daca nu prin parc. Afara e inca iarna, ce-i drept, dar ar trebui sa va mai dezmortiti oasele, domnilor!... Ar fi foarte, foarte bine!

- Parca n-o sa ni le dezmortim iar pe front, doctore? zise Varga inviorat. Sper ca ne dai un concediu de convalescenta, doctore! E imposibil sa ne trimiti numaidecat in lupta, cu ranile de-abia cicatrizate!

- Desigur... negresit! raspunse medicul cu zambetul scazut. intrucat depinde de mine, fireste!... Eu insa cel mult pot sa propun, decizia e in alte maini, si, sa va spun drept, doar sunteti barbati, toate comandamentele ne repeta intru120 na ca se simte mare, mare nevoie de ofiteri, pretutindeni...

- Am inteles, incheie Varga posomorat. Ne vei concedia direct pe front.

Doctorul mai ingaima cateva cuvinte si se grabi sa dispara impreuna cu sora de caritate, mereu senina si surazatoare.

Pe urma odaia se umplu, in cateva minute, de intuneric.

Numai geamurile ramasera cenusii, ca niste ochi bolnavi, stinsi. Varga umbla de ici-colo, nervos, cu mainile la spate, dar pasii lui nu faceau atata zgomot cat tictacul aramiu al unui desteptator de pe mescioara de noapte. intr-un tarziu, Apostol, sezand pe pat, cu ochii la ramurelele degerate de afara, care desenau arabescuri negre pe geamurile tulburi, incepu sa fredoneze un cantec vesel.

- Bologa! Ce dracu, de cantece iti arde? se opri Varga cu imputare. Ori te bucuri ca ni s-au spulberat perspectivele de concediu?

- Ma bucur din inima, amice! raspunse Apostol cantand si gesticuland ca un actor intr-o opera italiana. Razboi, razboi, razboi, inainte, la razboi!

Locotenentul de huzari inmarmuri si, in cele din urma, convins ca Apostol isi bate joc de dansul, iesi din odaie trantind usa. Bologa inceta cantecul brusc, parca de-abia atunci si-ar fi dat seama ce face. ii paru rau si se lungi pe pat, cuprins de o tristete ciudata. Peste cateva minute veni Petre, aprinse lumina si-i intinse o scrisoare, intreband:

- Oare nu-i de-acasa, don' locotenent? Bologa se arunca asupra plicului, dar vazand ca-i de la Klapka, nu se mai grabi sa-l deschida. Presimtea ce cuprinde si, intr-adevar, citind, dadu peste trei randuri incurcate, din care intelese cu o claritate taioasa ca, de o saptamana, in locul rusilor, au aparut romanii. Se uita un rastimp la Petre, ganditor, si apoi zise:

- Nu-i de-acasa... E de pe front, de la domnul capitan...

De-acolo, nu de-acasa...

Vorbind, gandurile i se stramutara departe, cuprinzand intr-o fulgerare toata Parva si, deosebit, fiecare fiinta draga, incepand cu maica-sa si cu Marta, fata de care se simtea vinovat pentru ca le-a scris numai de doua ori de cand zace prin spitale si mai cu seama fiindca in noaptea ceea a vrut sa se despatra de ele fara sa-si ia ramas bun.

"Mi s-a inmuiat inima indata ce am vazut ca s-a apropiat ziua plecarii!" isi zise dansul, uitandu-se la Petre.

- Trebuie sa vie si de-acasa, don' locotenent, rosti soldatul cu incredere.

- Da... da... trebuie... acasa... ingana Bologa, intorcandu- se cu spatele, incet, obosit.

Varga reveni mai tarziu, neimpacat. Apostol tresari din mrejele gandurilor si zise bland:

- Varga... nu stiu ce am... Iarta-ma!

Locotenentul se insenina imediat si se apropie cu mana intinsa:

- imi pare rau, prietene draga... Dar te-ai schimbat ingrozitor... Odinioara ma iubeai, ne intelegeam...

- Odinioara! ofta Bologa cu ochii scaldati in lacrimi.

Si mai statura zece zile pana sa plece...





Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 08


Aceasta pagina a fost accesata de 880 ori.
{literal} {/literal}