Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 09

Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 09

de Liviu Rebreanu


9.

Pe la amiaza, pe cand Bologa dormea inca, un zbarnait strident, la capataiul lui, il facu sa sara drept in picioare, ingrozit, ca si cum s-ar fi prabusit adapostul. in telefon racnea aghiotantul regimentului:

- Locotenent Bologa!... Alo!... Chiar el?... Tu esti?... Ordin de la domnul colonel sa pleci imediat sa te prezinti excelentei-sale... Excelenta-sa doreste sa te vada... Foarte urgent!... Fireste ca treci pe la noi, pentru ca si domnul colonel are sa-ti vorbeasca... Deocamdata eu te felicit prieteneste!...

Ai salvat onoarea diviziei intregi... Domnul colonel a telefonat chiar azi-noapte la cartier... Vine a patra, Bologa, bravo!...

Peste o ora Apostol era intr-un automobil, alaturi de un capitan de stat-major, pe care-l intalnise la postul de comanda al regimentului si care se oferise sa-l duca pana la cartierul diviziei, deoarece tot se gatea de plecare. Pe drum ii spuse si capitanul ca distrugerea reflectorului merita o recompensa deosebita, precum ii spusesera toti camarazii, cu colonelul in cap. El asculta ganditor si tacut. Uneori privirea i se cobora pe piept, unde luceau cele trei medalii de vitejie, si-si reamintea emotia clipei cand a primit-o pe cea dintai. Cat a dorit-o si cat se simtise de umilit pana ce a capatat-o! I se parea ca numai el n-are si se credea nenorocit si dezonorat. Se arunca unde era primejdia mai mare, unde secera moartea mai cumplit, fara frica, cu gandul numai la ea... Apoi, cand i-a agatat-o pe piept colonelul, in fata trupei, i-a plans inima de fericire. De-abia atunci a inceput sa se creada vrednic de-a trai...

in curtea comandamentului de divizie ii iesi in cale locotenentul Gross care, ca pionier, avea mereu treburi pe la Cartier. Gross il intampina cu o strambatura ironica:

- Bravo, filozofule! Ai mai omorat cativa oameni pentru o tinichea...

- Asculta, Gross! raspunse Bologa deodata jignit. Cand vei inceta tu de a executa ordinele, atunci sa faci imputari altora! Pana atunci, putina modestie...

- Eu execut ordinele, adevarat, zise pionierul mereu batjocoritor.

Eu savarsesc sau ajut barbaria, dar cu greata, amice!

Nu cu entuziasm, ca altii!... Eu nu caut sa ma disting!

- Mai bine ai cauta sa-ti potrivesti fapta cu vorba, murmura Bologa privindu-l drept in ochi. E usor sa vorbesti, dar...

- Am sa te vad maine-poimaine pe frontul romanesc, il intrerupse Gross, cu un zambet acru. Acolo sa te vad...

- Eu nu voi merge niciodata acolo! zise Bologa tresarind si rosindu-se.

Gross vru sa mai zica ceva, dar atunci aparu in pragul casei un plutonier tantos, strigand cu importanta:

- Domnul locotenent Bologa!... Poftiti... Excelenta-sa...

Peste cateva clipe Apostol Bologa statea infipt reglementar inaintea generalului Karg, om scurt si gros, cu fata urata si aspra, mohorata de mustati burzuluite, sfredelita de niste ochi rotunzi, ale caror priviri, tasnind de sub sprancene foarte late si vesnic incruntate, pareau doua pumnale veninoase.

Inima locotenentului se zvarcoli cand il vazu ridicandu-se greoi de la masa incarcata cu dosare si harti. isi aduse aminte ca, de cate ori a dat ochii cu dansul, a simtit o teama stranie ca de un vrajmas nemilos sau ca de o amenintare crancena ce nu se poate ocoli si care nici macar nu stii cand te va izbi...

Generalul, cu barbia ridicata, ii intinse mana si-i zise voios:

- Bravo, Bologa!... Mi s-a raportat fapta dumitale si am tinut sa te felicit personal... Am tinut... da... negresit...

Glasul lui era gros si patrunzator, si parca te ocara chiar cand glumea.

Apostol se inclina usor strangand mana generalului si pe urma ii povesti amanuntit, in fraze scurte, seci, militareste, cum a distrus reflectorul. Vorbind insa, baga de seama ca narile generalului sunt infundate cu par si se gandi ca trebuie sa sforaie urat noaptea si ca nu l-a mai vazut de la executia cehului. Karg il asculta cu luare-aminte, dand din cap si masurandu-l uneori, cu priviri multumite, de sus pana jos; apoi, la sfarsit, il batu prieteneste pe umar, murmurand:

- Te-am propus pentru medalia de aur... Fii sigur ca vei avea-o!... Soldati ca d-ta ne trebuiesc si merita toate distinctiile... Bravo, Bologa!... Sunt mandru ca am onoarea sa comand asemenea ofiteri viteji...

Generalul tacu, framantandu-si mintea sa mai gaseasca vreo doua cuvinte potrivite. Dar nu mai gasi nimic si, dupa o pauza scurta, repeta mai apasat:

- Sunt mandru... foarte mandru...

si iar ii intinse mana, gata sa-l concedieze. Atunci insa Bologa, linistit, cu glasul limpede si uitandu-se drept in ochii lui cenusii, ii zise:

- Excelenta, va rog, dati-mi voie sa va fac o rugaminte!

Generalul Karg, neplacut surprins ca locotenentul, mai ales dupa ce i-a aratat atata cinste, cuteaza sa vorbeasca neintrebat, si inca sa-i ceara ceva fara a se fi inscris la raport pe cale ierarhica, precum spune regulamentul, facu doi pasi inapoi, cu o incruntare din sprancene. Totusi, vrand sa-si dovedeasca indulgenta fata de un erou, raspunse prieteneste:

- Da, da... te ascult... Un erou... cum nu... toata bunavointa...

in clipa aceasta Bologa simti lamurit ca indrazneala lui e zadarnica si avu o sovaire. Pe frunte ii rasari o cununita de picuri fierbinti. Ca sa castige timp sau sa se linisteasca, tusi putin si pleca fruntea. Pe urma isi redobandi increderea si, pironindu-si ochii cu hotarare in ochii generalului, vorbi repede, sacadat:

- stiu, excelenta... am aflat ca divizia noastra, peste cateva zile, va pleca in alta parte... pe alt front...

- Exact, zise generalul nedumerit, mai ales vazand ca Bologa se poticneste.

- Atunci, excelenta, - urma locotenentul brusc, parca intreruperea i-ar fi dat un imbold nou, - atunci va rog sa- mi faceti favoarea de a ma lasa pe mine aici... Ori, daca aici nu se poate, atunci pe frontul italian...

Generalul il masura cu mirare si cu o zvacnire nervoasa de mustata, apoi zise:

- Bine... Desi imi pare rau ca te pierd... Un ofiter eminent, viteaz... Dar, fiindca doresti mult... Totusi, cred ca ar fi mai bine aici decat in Italia...

- Chiar si acolo, excelenta... Am fost cateva luni pe Doberdo si, la urma urmelor, as prefera...

Fata lui Bologa era acuma scaldata in bucurie si nadejde.

Nu se mai putea stapani. Suspina din fundul inimii, usurat.

- Bine... bine, repeta generalul ganditor. Nu pricep insa de ce n-ai merge cu noi? Divizia mea are o misiune sfanta in Ardeal! O misiune mareata... Da!... Dusmanul a pangarit pamantul tarii. Acolo valahii...

Deodata generalul Karg se opri, ca si cand o raza de lumina i-ar fi deschis creierii. Se dadu iar cativa pasi inapoi, ramase cu privirea tinta la Bologa, cautand sa-l scormoneasca in adancimile sufletului. Cateva secunde domni o tacere ca un giulgiu, incat de afara se auzi limpede huruitul unei carute si ciripitul galagios al vrabiilor, intr-un pom, sub fereastra cancelariei. Apostol, fara sa-si dea seama, inchise ochii, ferindu- se de scrutarea generalului, care izbucni brusc, aproape ragusit:

- Dumneata esti roman?

- Da, excelenta, raspunse locotenentul repede.

- Roman! repeta generalul, cu un glas uimit si enervat care astepta o dezmintire.

- Roman! repeta Bologa mai hotarat, intinzandu-se din sale si scotand putin pieptul.

- Da... bine... fireste... baigui Karg peste cateva momente, banuitor si cercetator. Da... desigur... Dar atunci ma mira rugamintea d-tale... foarte mult... Mi se pare ca d-ta faci deosebire intre dusmanii patriei...

Apostol Bologa se uita in ochii scanteietori ai generalului cu o seninatate care il minuna pe el insusi. Se simtea insa hotarat si neclintit, ca in asalturile cele mai naprasnice.

Acuma se incapatana sa convinga pe dusman, desi intelegea bine ca silintele lui sunt de prisos. Se pomeni vorbind calm, fara umbra de emotie sau sovaire, parc-ar fi discutat cu un camarad binevoitor:

- Excelenta, am constiinta ca douazeci si sapte de luni am luptat asa incat sa pot sta cu fruntea sus in fata oricui.

Nu mi-am cantarit niciodata datoria. Mi-am daruit tot sufletul si tot entuziasmul. Azi insa ma aflu intr-o imposibilitate morala...



Generalul se cutremura, ca si cum i-ar fi implantat o spada in piept. Ochii i se aprinsera si lucira ca otelul. Se repezi furios la Bologa, cu bratele ridicate si zgarcite, gata sa-l zdrobeasca, racnind:

- Ce? Imposibilitate morala?... Ce vorbe sunt astea? Cum indraznesti?... Eu nu cunosc asemenea fleacuri, care ascund pur si simplu lasitatea unor oameni fara sentimente patriotice! Nu cunosc, intelegi? Nu vreau sa cunosc!

Apostol cauta sa protesteze, dar generalul ii reteza avantul, congestionat de manie:

- Nu-ti dau voie sa mai vorbesti, ai inteles?... Fiecare cuvant al d-tale ar merita un glonte! Gandurile ce se ascund in dosul vorbelor d-tale sunt criminale!... intelegi? Criminale!...

O, o!... Vasazica asta ti-e vitejia?... Uite pe cine am propus eu pentru medalia de aur! Poftim!... Medalie de aur!...

Glonte, nu medalie...

il improsca cu o privire grea de ura si dispret, apoi deodata ii intoarse spatele, strivind intre dinti o injuratura si smucindu-si mustata cu mana dreapta mica, grasa, incarcata de inele, ca o mana de femeie cocheta.

Bologa ramase senin, nemiscat si cu gandul mereu ca trebuie sa-l convinga. Furia generalului ii facea bine si-l imbarbata. Cand crezu ca s-a mai potolit, zise iarasi, cu acelasi glas limpede:

- V-am facut o rugaminte, excelenta, in credinta ca veti binevoi a intelege starea mea sufleteasca... De aceea mi-am ingaduit a va vorbi ca de la om la om...

Generalul, care se oprise la fereastra, bodoganind si pufnind, se intoarse indata spre locotenent si raspunse mai stapanit:

- Eu nu ascult asemenea rugaminti si nici nu stau de vorba cu astfel de oameni!... intelegi?... De altfel am vorbit prea mult cu d-ta... Nerecunoscatorule!

Nu-i mai intinse mana, ci il masura cu scarba din cap pana-n picioare si apoi se aseza la masa, rascolind suparat dosarele. Bologa saluta reglementar si iesi linistit, cu niste pasi siguri, ca dupa o convorbire nespus de placuta. Generalul il urmari cu ochii, clatina din cap, se uita la usa inchisa cu bagare de seama si deodata izbi cu pumnul in harta cu insemnari, cuprins iarasi de manie. Chiar in clipa aceasta aghiotantul se strecura in cancelarie, infricosat si intrebator.

- Noteaza pe locotenentul Bologa, mormai generalul Karg catre aghiotantul aiurit. E primejdios si... Nu m-as mira sa aud intr-o buna zi ca a dezertat la inamic... Ce oameni!...

Ce armata!...

Aghiotantul se inclina, puse niste hartii pe masa si se grabi sa dispara in varful picioarelor, fara zgomot, de frica sa nu-si descarce generalul mania asupra lui.

in mijlocul curtii, Apostol Bologa se uita imprejur, parca ar fi fost aici intaia oara in viata. Ograda era mare, cu gard de uluci spre ulita si cu poarta noua de scanduri, deschisa.

Cateva carute se insirau in fund, langa grajduri, iar automobilul cu care venise statea parasit, cu usile cascate. Casa de piatra, acoperita cu olane vechi, vasta cat o cazarma, era stropita cu urme de schije de pe vremea cand a trecut razboiul peste sat si cand un obuz a explodat chiar in gradinita din fata, smulgand din radacini perechea pomului in care si acuma se cearta un card de vrabii galagioase... Cerul se razbunase putin si umplea vazduhul cu un albastru mai bland ca totdeauna. Soarele suradea in asfintit, galben, slab, ca fata unui mosneag vesel, iar lumuna aceasta saruta pamantul ca o roua binefacatoare, raspandind bucurie si desteptand nadejdi pretutindeni... Apostol statu un rastimp cu ochii spre soare, sorbind cu nesatiu lumina zambitoare. Se simtea usurat, ca si cand ar fi plans cu lacrimi fierbinti dupa o suferinta multa vreme inabusita. Gandurile nu-l mai dureau, ci se supuneau, docile, vointei lui, incat, daca ar fi vrut, le-ar fi putut insira frumos, pe o ata, ca pe niste margele...

Iesi din curte. Pe ulita, dincolo de popota, vazu un camion incarcat cu echipamente, gata de plecare pe front. Se urca. Voia sa ajunga cat mai repede la baterie. Era grabit.





Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 08


Aceasta pagina a fost accesata de 808 ori.
{literal} {/literal}