Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 03

Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 03

de Liviu Rebreanu


3.


Trecura printr-un vagon ticsit de militari si civili, amestecati de-a valma. Pe coridorul stramt se imbulzeau mai ales tarani cu fetele speriate, pazindu-si desagii sau legaturile, vorbind putin si incet, parca s-ar fi temut sa nu-i auda cineva. in coltul dinspre vagonul ofiterilor, un preot roman, inalt, slab, cu o barbuta rara si imbracat saracacios, se sfatuia domol cu trei tarani care, dupa port, pareau unguri.

Apostol, facandu-si loc pe la spatele preotului, auzi vorba romaneasca si intoarse capul o clipa, fara insa a se opri din mers. Zari o fata cunoscuta parca... in inghesuiala nu avu vreme sa se mai uite inapoi, dar ii ramase in ochi infatisarea preotului si in minte intrebarea: "Cine o fi si de unde il cunosc?..." in vagonul urmator calatorea generalul Karg. Aici coridorul era ocupat numai de ofiteri de toate gradele taifasuind si asteptand fiecare norocul de a putea vorbi neoficial cu generalul. La compartimentul excelentei erau trase perdelele cafenii, si aghiotantul iesise afara, din propria-i initiativa, sa roage pe domnii din coridor sa faca liniste, ca nu cumva sa se supere excelenta-sa... Tocmai atunci sosi Varga, lua deoparte pe aghiotant si-i sopti:

- Ne spuse Gross ca mosul doreste sa ne vada, pe mine si pe Bologa... Adu-i aminte, dragul meu, te rog!

Aghiotantul dadu mana cu Bologa, pe care nu-l mai vazuse de la audienta cu bucluc, si apoi intra in compartimentul generalului, suspinand grav:

- Sa incercam...

Peste cinci minute crapa usa, scoase pe jumatate corpul si zise binevoitor:

- Bologa, vino... te rog... Excelenta-sa doreste...

intalni ochii lui Varga intrebatori, dar stranse din urechi, cu fata mahnita de regretare ca "asa-i ordinul"...

Generalul Karg era vesel si multumit. in sfarsit obtinuse, cu chiu cu vai, sa fie propus pentru ordinul "Maria Theresia".

sedea langa fereastra, cu picioarele-i scurte intinse comod, cu fata-i negricioasa intoarsa spre Apostol Bologa, care intrase si salutase printr-o inclinare militareasca.

- Ei, te-ai facut sanatos? intreba generalul, intinzandui alene mana cu multe inele si masurandu-l cu o privire atenta.

Bologa raspunse cu un suras nehotara. Avea fata galbena, supta, cu buzele fara culoare; numai ochii ardeau, mistuindu- se intr-un foc launtric. Generalul il masura iar din cap pana in picioare si apoi ii oferi un loc langa dansul. Pe bancheta cealalta, in fata excelentei, sedeau un colonel cu figura colturoasa, pe care Apostol nu-l cunostea, si un maior slab, cu ochii scanteietori de inteligenta. Aghiotantul, auzind iar galagie pe coridor, se strecura afara, sa atraga din nou atentia domnilor ca excelenta-sa poate sa se supere...

Generalul ii puse fel de fel de intrebari despre cum a fost ranit, prin ce spitale a umblat, cum s-a vindecat, dar Bologa, raspunzand, vedea mereu in privirea lui o intrebare nerostita, care il indarjea intocmai ca adineaori provocarea lui Varga. Altminteri Karg, prin tonul vorbelor si prin blandetea ce-i indulcea toata infatisarea, ii arata un interes intr-adevar sincer, aproape nefiresc de sincer. Pe urma veni si randul intrebarii asteptate, luand insa o forma glumeata, prietenoasa:

- Ei, asa-i ca nu s-a prabusit lumea fiindca vii cu noi aici? Apostol vazu limpede in ochii generalului ca cere un raspuns scurt: nu. De aceea nu-si putu stapani o secunda de ezitare, care se stinse singura. Apoi vorbi cu o cutezanta infrumusetata de claritatea glasului:

- Niciodata n-am fost las, excelenta, si deci am sa va marturisesc si acuma ca in sufletul meu s-a prabusit o lume!

Degetele grase si incarcate de inele se agatara nervos de mustata burzuluita, iar sprancenele late se infoira cand generalul, uluit, intreba:

- Adica cum?... Ce lume s-a prabusit? Bologa surase atat de senin, ca incruntarea generalului se transforma intr-o curiozitate nerabdatoare, iar mana indata i se aseza linistit pe bratara canapelei.

- Am citit undeva, excelenta, zise Apostol cu glasul de adineaori, ca inima omului, in primele saptamani ale vietii embrionare, se afla nu in piept, ci in cap, in mijlocul creierilor, si ca de-abia pe urma coboara mai jos, despartindu-se de creier pentru totdeauna... Ce minunat ar fi, excelenta, daca inima si creierul ar fi ramas impreuna, ingemanate, sa nu faca niciodata inima ce nu vrea creierul si mai cu seama creierul sa nu faca ce sfasie inima!

Generalul se uita cateva momente la Bologa, apoi la ceilalti, apoi rase cu pofta, cu gura cascata, cu mustatile zbarlite, incat fata i se increti ca o coaja de nuca stricata.

- Foarte... foarte... interesant! mormai dansul razand.

Pe urma, potolindu-se cu greutate si cu o vadita rusine pentru ca nu si-a stapanit rasul, isi relua masca obisnuita si serioasa, povestind colonelului cum i-a cerut Bologa sa nu vie pe frontul romanesc si cum el totusi l-a iertat, avand dea face cu un ofiter foarte capabil si constiincios, desi acuma vede ca e si incapatanat. Colonelul asculta cu respect pana ce sfarsi si apoi, cu acelasi respect, zise:

- Eu, excelenta, nu admit, fireste, pentru ca nu-mi permite legea, dar ma pun in situatia locotenentului si-i inteleg amaraciunea... E regretabil ca cei in drept n-au luat masuri generale in privinta aceasta, ca sa evite situatiile delicate, in interesul capacitatii combative a armatei...

Apostol se cutremura, ca si cand cuvintele colonelului iar fi strapuns ace in inima, caci el astazi nu mai dorea intelegere, ci tocmai motive de ura si indarjire prin care sa- si atate, inflacarata, credinta. Generalul insusi ramase surprins o clipa, si pe urma raspunse convins, ba chiar cu un fel de mandrie:

- Evident, evident ca asa este!... Din punct de vedere uman, fireste... Dar daca cei de sus nu s-au gandit la posibilitatile acestea?... Nici eu nu pot lua asupra mea toate raspunderile... Eu cel mult pot sa usurez, in anume cazuri, cum e cazul locotenentului, de pilda... Da! Negresit, trebuie sa usuram... Cum e inca slabit de boala, vreau sa-l feresc de greutatile frontului si o sa-l intrebuintam intr-un serviciu mai fara osteneli mari... Uite, sa treaca la coloana de munitii!

Asa-i?... Caci noi suntem umani... Noi... armata noastra...

Unde aiurea si-ar mai bate capul un comandant sa menajeze asemenea scrupuluri?... Ce zici, domnule maior? S-a mai pomenit atata umanitate in vreo armata de cand e istoria? si totusi pe noi ne acuza dusmanii de barbarie!... Ce lume! Ce nedreptate!

Tocmai in clipa aceea aghiotantul se furisa iarasi inlauntru.

Generalul isi curma reflectiile si-i zise poruncitor:

- Ia nota ca locotenentul Bologa va fi repartizat la coloana de munitii!

in vreme ce aghiotantul scoase un carnet de insemnari Apostol Bologa se uita la toti pe rand, rugator, intalnind insa pe toate fetele aceeasi compatimire, scaldata doar in zambete diferite. Se simti umil si mic, desi sufletul ii clocotea de ura. A vrut sa starneasca indignare si iata ca a gasit mila si intelegere. Vazu creionul aghiotantului alergand pe hartie si deodata striga:

- Excelenta, as dori mult sa-mi reiau bateria!

- Lasa, murmura generalul ocrotitor si din nou vesel.

Trebuie sa te intremezi si sa aduni puteri intr-un serviciu mai usor, mai ferit de primejdii... imi pare bine ca ti-a ramas drag frontul, dar deocamdata sunt silit, in interesul d-tale, sa ma opun si sa te menajez!

Bunatatea generalului, inexplicabila si neasteptata, il exaspera pe Bologa. Vru sa-i mai obiecteze ca serviciul la coloana de munitii e mai obositor ca la o baterie, dar chiar atunci isi aduse aminte de preotul roman din coridor si indata ii rasari in inima dorinta de a-l cunoaste. Nu-l mai interesa nici generalul, nici frontul. Se scula, bolborosi cuvinte incurcate de multumire, stranse o mana grasa si moale, se inchina si iesi cu figura luminata...

Trecu grabnic in vagonul soldatilor, se inghesui printre taranii de pe coridor. Preotul era tot unde-l lasase. il vazu de departe si fruntea i se imbroboni de sudori. Acuma il recunoscu si se tulbura de bucurie.



- Asa-i ca nu ma mai cunosti, parinte? ii striga, insufletit, intinzandu-i mainile.

Preotul ingalbeni, parca l-ar fi surprins intr-o fapta rea.

Cand Bologa isi spuse numele, in ochii lui izvori o licarire de insufletire, pe care insa o inabusi repede, uitandu-se imprejur, sa se asigure daca nu-l pandeste cineva. Preotul era Constantin Boteanu, unul din prietenii cei mai buni ai lui Apostol din liceu.

- si unde vine satul tau, Constantine? intreba Bologa fericit, nerabdator.

- Apoi tocmai langa Faget, unde e comanda cea mare, nu stiu cum ii zice la catanie, raspunse preotul, incurcat si infricosat ca vorbeste romaneste cu un ofiter.

- E romanesc? starui Apostol.

- Parte si parte... Noi ii zicem Lunca, dar pe ungureste se cheama...

- Lunca? intrerupse Bologa, ca si cand ar fi cautat sa-l opreasca a rosti cuvantul unguresc. si pe la noi este un sat Lunca... iti aduci aminte?

- Cum sa nu... tare bine! zise preotul. Dar pe-aici si romanii stiu ungureste, c-asa-i obiceiul, daca suntem printre unguri... De altfel, asa e si bine...

- Ce bine, parinte? striga Apostol serios. Nu te gandesti ca asa, maine-poimane, ramai fara parohie?

- Cam asa-i, ce-i drept, murmura Boteanu zapacit, zambind umil. Ce sa facem? Noi n-avem nici o putere si nici nu ne putem amesteca. Destul ne zdrobeste viata, de ma mir cum o mai putem duce in spinare...

- Cand omul are un ideal, infrunta toate greutatile! zise Apostol apasat, cu inteles.

- Idealul nostru e Dumnezeu, raspunse preotul cu o sfiala in care-si ascundea o teama amara. Cand ai suferit ca noi, numai in Dumnezeu mai poti avea nadejde...

Pe urma ii povesti lui Apostol cum, la intrarea ostirilor romane, autoritatile l-au ridicat si, impreuna cu trei tarani fruntasi, l-au transportat in tara Ungureasca, pe langa Dobritin... Nevasta cu doi copilasi au ramas in grija Domnului.

Vreo trei luni nici n-a auzit de ei si a crezut ca s-au prapadit in focul razboiului. De-abia cand s-a intors roata norocului a aflat ca sunt sanatosi si-l asteapta sa vie acasa. Au trecut insa pe rand saptamanile, si de intors acasa nici pomeneala.

S-a rugat pe la toti, s-a umilit, s-a ploconit... in zadar. Ba ca e zona frontului, ba ca romanii sunt suspecti, ba asa, ba altfel... in sfarsit a cerut voie sa-si aduca barem si familia acolo, langa Dobritin, pana ce va ingadui Dumnezeu sa se linisteasca vremurile. Apoi, pe neasteptate, i-au dat drumul sa plece acasa, punandu-i in vedere sa se poarte bine...

Apostol Bologa zambea din ochi, in suflet insa era ros de nemultumire si de deceptie. Frica preotului si umilinta carei sublinia toate vorbele si privirile il izbeau ca niste cutite, desi cauta sa le treaca cu vederea. ii povesti si el cum l-a impins soarta in razboi si pe urma, scuturandu-i mana:

- Apoi sa stii, Constantine, ca am sa vin pe la voi, sa vorbim mai multe!

Preotul raspunse spaimantat:

- Ma rog... Chiar mi-a scris preoteasa ca umbla multi militari prin casa noastra, ca doar azi asa sunt vremurile...

Bologa vru sa zambeasca, dar gura i se inclesta intr-un ranjet dureros.





Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 08


Aceasta pagina a fost accesata de 786 ori.
{literal} {/literal}