Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 06
de Liviu Rebreanu
6.
Apostol Bologa se intoarse la cancelarie linistit si se asternu pe lucru cu o sarguinta de om care si-a potrivit viata pe ore si minute. Numai din cand in cand zvarlea ochii pe fereastra, parca ar fi asteptat pe cineva, dar fara nerabdare si fara vreo strangere de inima, sigur ca cel asteptat va sosi negresit la timp.
Pe la unsprezece groparul Vidor intra pe poarta, posomorat si cu o legatura in mana. Atunci Apostol se scula de la birou si aseza tocul in calimara. Doar degetele ii tremurau putin. Usa cancelariei era deschisa si in curand groparul aparu in prag dand buna ziua ofiterului, ca totdeauna. Bologa raspunse simplu, adaugand fara sa mai astepte obisnuitele intrebari despre pace ale batranului:
- As dori sa-ti vorbesc ceva... ceva foarte important...
acuma... numaidecat...
Groparul, curios, vru sa intre in cancelarie, dar Apostol il opri:
- Dincolo... la mine... Vin si eu indata!
- Bine, prea bine, zise Vidor, uitandu-se nedumerit spre cei doi gradati, ca si cand ar fi vrut sa citeasca vreo explicatie pe fetele lor. Bine... Atunci ma duc sa dau fetei legatura si vin...
Apostol ramase langa birou, in picioare, pana ce vazu pe Vidor intrand in odaia de dincolo, pe urma trecu si el, fara sovaire, dregandu-si putin glasul, in mers. Pe fata groparului citi un fel de spaima amestecata cu siretenie.
- Bade, vorbi Bologa hotarat, mi-e draga Ilona si vreau s-o iau de nevasta, daca vrea si ea si daca mi-o dai si dumneata!
Groparul Vidor se uita lung in ochii lui, fara sa clipeasca, si nu raspunse, parca n-ar fi inteles nimica sau ar mai fi asteptat lamuriri.
- imi trebuie raspunsul acuma, numaidecat! continua Apostol, enervat putin de tacerea banuitoare a taranului.
Sa nu crezi ca mi-a trasnit prin cap asa... M-am gandit bine si am cumpanit...
Vidor intoarse ochii spre ferestrele dinspre ograda, ofta, se scarpina in ceafa, clatina din cap si apoi zise rar, uitanduse cam piezis la ofiter:
- De... domnule locotenent, vorba mare ai spus, recunosc, ca stim si noi omenia si cuviinta, macar ca suntem oameni de rand, cum ne-a lasat Dumnezeu... Apoi, nu zic, tio fi ea draga d-tale, fata, dar si eu sunt om batran si am patit multe si cu lingura cea mare am inghitit necazurile si de aceea cred ca nu-i pentru dumneata fetiscana noastra...
Ca ea, saracuta, nici avere n-are, nici invatata nu-i si nicicum nu se potriveste cu dumneata, domnule locotenent!
- Fiindca mi-e draga, ne potrivim, murmura Apostol tulburat, ca si cum n-ar fi asteptat impotrivire.
Groparul se mai scarpina in cap, mai cerceta din ochi intr-ascuns pe locotenent, mereu nehotarat si banuitor. in sfarsit merse la usa si, din prag, striga:
- Ilona!... Ilona!... Ia vino-ncoace, iute!
Fata sosi indata, intrebatoare, cu degetele murdarite de vopseaua oualor rosii. Cand ii spuse tatal sau ca ofiterul o cere de sotie, se spaimanta, se uita la Bologa si izbucni in lacrimi. Groparul starui sa raspunda "domnului locotenent", dar toate fura in zadar: Ilona plangea si nici in ruptul capului nu voia sa deschida gura.
- Ne pierdem vremea de pomana, domnule locotenent, zise in cele din urma Vidor cu dispret. Muierea tot muiere, din lacrimi n-o scoti nici cu sase boi... De altminteri, ce sa mai lungim vorba, ca fata trebuie sa faca precum ii poruncesc eu!
Se mai uita o clipa in ochii lui Apostol, apoi se duse la el cu mana intinsa, rostind apasat:
- Mare cinste ne faci, domnule locotenent... De-acu numai sa fie intr-un ceas bun si cu noroc si sa traiti.
Apostol, luminat de bucurie, se apropie de Ilona, care isi acoperise obrajii cu sortul, plangand mereu inabusit.
- Ilona! sopti el miscat. Vrei sa fii mireasa mea, Ilona? Ea isi dezveli fata si-i raspunse printr-o privire fierbinte, izvorata din plans si impodobita cu un suras de fericire. si Apostol o saruta, fara sfiala, pe obrajii umezi de lacrimi.
- Atunci sa mergem degraba la preotul satului sa ne logodeasca! zise Bologa, simtind pe buze gustul lacrimilor ei. Va astept in cancelarie...
Se reintoarse la birou, mai linistit de cum venise. Peste o jumatate de ceas groparul batu la usa, vestindu-l ca sunt gata de plecare. Atat Vidor, cat si Ilona se imbracasera in haine de sarbatoare. Apostol observa ca fata isi pusese naframa verde de ieri si mai ales laibarasul de catifea rosie care-i rotunjea sanii.
Preotul Boteanu se cruci de mirare cand se pomeni iar cu Bologa, si inca intovarasit de Vidor cu fata... intreba cu glas putin ingrijorat:
- Ce-i, Apostole?... Ce s-a intamplat?... Ca doar nici trei ceasuri n-au trecut...
- Tu m-ai invatat, parinte, si ne-am grabit sa-ti cerem binecuvantarea! zise Apostol zambind.
Boteanu, nedumerit, ii pofti in odaia unde odinioara a primit pe Apostol si ceru nerabdator explicatii. Cand afla hotararea lui Apostol, se uita pe rand la toti trei, neputandu-s i ascunde mirarea. Apoi se scuza pentru o secunda, iesi afara, desigur sa spuie si preotesei ce minune s-a intamplat, si reveni cu patrafirul, crucea si cartea de rugaciuni.
- Daca-i asa, sa ne rugam Domnului sa va blagosloveasca unirea, murmura preotul, foarte bland, deschizand cartea.
Citi rugaciunile obisnuite, cautand sa le invesmanteze in cat mai multa evlavie si solemnitate. Pe urma sarutara cu totii crucea, iar tinerii se imbratisara. Preotul mai adauga cateva cuvinte, indemnand mai cu seama pe Ilona sa pretuiasca norocul ce i l-a trimis Dumnezeu si sa se sileasca a fi vrednica de bucuria care i se harazeste din mila cerului.
Fata planse si groparul se induiosa.
- Acuma insa poftiti si luati loc, sa cinstim cu un pahar de vin ceasul acesta de fericire, cum e datina stramoseasca!
zise Boteanu, scotand si impaturind patrafirul.
Ca si cum ar fi fost aranjate toate pe rotile, pe data sosi servitoarea cu sticla plina si cu paharele si, peste cateva clipe, insasi preoteasa, stralucitoare de nerabdare.
- Uite, caprioara, prietenul nostru si-a ales mireasa pe Ilona! striga preotul, cu totul vesel, umpland paharele.
Preoteasa felicita pe Apostol si-i lauda pe Ilona ca-i fata cuminte si... in glasul ei insa era atata uimire, ca Apostol nici nu indrazni sa raspunda si se bucura cand "caprioara" trecu la Ilona, s-o descoase si sa-si astampere curiozitatea prin fel de fel de intrebari.
Dupa ce preoteasa se mai potoli, Boteanu le spuse o veste grozava, pe care adineaori, indata ce a plecat Apostol, i-a adus-o un soldat ce se afla in gazda pe aici, prin vecini...
Soldatul tocmai se intorcea din Faget si acolo a aflat ca azinoapte au fost prinsi, nu se stie unde, trei bieti tarani, despre care se zice ca sunt spioni si ca au trimis anume stiri de insemnatate vrajmasilor, prin front. Groparul interveni degraba cu lamuriri mai complete: el a vazut cu ochii pe cei arestati. Generalul cel mare sade doar in casa cumnatului din Faget si cumnatul, fiind si primar, stie tot ce se face si ce se petrece. Adevarul este ca de acum doua saptamani a venit porunca prin sate sa nu mai iasa nimeni, nici cu vitele si nici dupa lemne, pe aproape de front, dar oamenii, natangi si prosti, nu inteleg de vorba buna si parca inadins numai pe acolo umbla... Militarii au tot inchis ochii si s-au multumit sa-i ia la goana. De vreo cateva zile insa divizia face pregatiri mari pe front, nu se stie cu ce scop si din ce pricina. si atunci au bagat de seama ca orice ordin se da aici si orice miscare, peste o zi, doua, ajunge si la cunostinta dusmanului. in sfarsit s-a zis ca trebuie sa fie pe aici spioni, iar spionii nu pot fi decat tocmai taranii care, in ciuda poruncilor strasnice, se vara mereu prin zona frontului. Asa au pus mana azinoapte pe trei si i-au adus intre baionete la Faget. Generalul e atat de manios, ca a poruncit sa-i spanzure pe toti trei, ca sa dea o pilda strasnica. Maine are sa-i judece Curtea Martiala, si daca generalul cel mare a poruncit, apoi de buna seama ca o sa-i si spanzure...
- Cumnata-mea, saraca, a plans ca o nebuna de mila lor, sfarsi groparul. Doi sunt din Faget, oameni cunoscuti, romani, iar unul e de aici, de la noi... Bietul Horvat, domnule parinte, ca trebuie sa-l stii, de pe ulita garii... Vai de capul lui! Ma batea gandul sa-i spun nevestei sale, dar nu stiu...
parca mi-e groaza!... si iaca asa!... Tocmai era sa-i povestesc dumnealui, domnului locotenent, dar cum m-a luat cu fata, am si uitat, uita-m-ar moartea!
- Doamne, iarta-ne pacatele si apara-ne de primejdii!
murmura preotul, inchinandu-se cu evlavie. Moartea tine praznic mare in vremurile de azi... O, Doamne, neintelese sunt si prea intelepte hotararile tale! Fie-ti mila de slabiciunule noastre si nu ne lasa fara mangaiere acum si pururea, amin!
Apostol Bologa isi facu cruce de trei ori, cu ochii muiati in lacrimi, cu inima insangerata de o mila mare.
La plecare, preotul ii stranse mana prelung si-i zise:
- Apoi sa vii negresit la inviere, Apostole... sa-ti mai intaresti inima si credinta in Dumnezeu, ca vezi bine cat de cumplite-s vremurile si cata nevoie are sufletul omului de sprijin si de indurare!
- Negresit! raspunse Apostol din toata inima.
Dupa-amiaza trecu ca parerea, in cancelarie, la lucru.
Seara, la cina, spuse si lui Petre ca se va insura cu Ilona.
Ordonanta ii ura noroc numai cu jumatate de gura: aflase vestea de la insasi Ilona si nu putea pricepe cum sa ia "domnisorul" de nevasta o tarancuta si saraca, si proasta, cand ar fi gasit atatea fete de boier, numai sa fi intins un deget.
Porunci seara soldatului sa-l trezeasca la vreme pentru inviere. Pe la miezul noptii se destepta in alintarile Ilonei:
- Scoala, lenesule... Aide, sa nu pierzi tocmai invierea!
Pana sa se dezmeticeasca, fata disparu fara zgomot... Se imbraca in graba. Racoarea noptii ii inviora pasii. Cerul era senin, vanat, si stelele palpaiau ca niste luminite pe bolta unei imense catedrale.
Curtea bisericii era plina de oameni si totusi mai soseau mereu, care singuratici, care in palcuri. Bisericuta de lemn, veche, lasata intr-o parte si proptita cu barne ca sa nu se darame, cu turnuletul rasucit putin, cu usa atat de joasa, ca trebuia sa te pleci intrand, de-abia se deosebea in intuneric dintre pomii batrani care-si intindeau ramurile, ca niste brate ocrotitoare, pana deasupra acoperisului... Dinlauntru, ca dintr-o pestera, se auzea un glas chinuit, mormaind cand taraganat si dureros, cand aspru si ascutit.
- E prea devreme, sopti cineva langa Bologa, caci parintele slujeste asa fel incat tocmai cand se crapa de ziua sa ispraveasca liturghia!
- Mai bine prea devreme decat sa n-ai loc nici macar in curtea bicericii, raspunse altul cu imputare.
Oamenii se imbulzeau, sopteau. Ici-colo se stapaneau rasete inabusite. intunericul incepea sa se imblanzeasca.
in sfarsit usa bisericii se lumina si, peste cateva minute, preotul, cu Evanghelia pe brat si cu o lumanare aprinsa in cealalta mana, se ivi in prag. Zeci de lumanarele se intinsera nerabdatoare spre preotul in odajdii stralucitoare si in curand curtea bisericii se umplu de luminite galbene, plapande, ca o ceata sfioasa de suflete care asteapta, tremurand la portile cerului, glasul izbavirii.
Printre taranii ce se inghesuiau in jurul preotului, Apostol Bologa vazu si multi soldati, cu fetele transfigurate de evlavie, bolborosind rugaciuni fierbinti. Dar mai ales se mira, zarind, la o parte, cu lumanarica aprinsa, pe sergentul ungur de la cancelaria lui.
Apoi incepu slujba. Preotul Boteanu canta bland, cu glas subtire, cu ochii inchisi sau ridicati spre inaltimile ceresti.
Lumina juca pe fata lui slaba, dandu-i infatisarea unui sfant dintr-o icoana veche. imprejurul lui Apostol buzele oamenilor, uscate, se miscau repede, nesatioase. Fumul de tamaie se raspandea in valuri albastre si credinciosii il sorbeau cu bucurie ca o mireasma din alta lume.
- ...S-ascultam sfanta evanghelie! canta preotul, taraganat, uitandu-se peste capetele multimii cu o privire care parca vestea o taina noua.
Toata lumea cazu in genunchi. Apostol asculta dus, cu ochii pe buzele preotului. Cuvintele se leganau, pluteau si se impreunau intr-o melodie stranie, care-i picura in suflet nemarginita incredere. incet, in nestire, pleca fruntea in pamant, simtindu-si inima coplesita de ceva nespus de amar.
Apoi deodata auzi iar glasul preotului, triumfator si puternic, vesel ca o trambita de argint:
- Hristos a inviat din morti...
Apostol sari in picioare. Toti oamenii cantau, cu fetele albe de bucurie. si glasurile falfaiau ca niste stegulete de pace si se ridicau in vazduhul limpede si se inaltau tot mai sus, pana la tronul mangaierilor ceresti...
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 08
Aceasta pagina a fost accesata de 1754 ori.
