Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 09
de Liviu Rebreanu
9.
In ziua cand a rupt logodna cu Marta, Apostol Bologa sa simtit foarte fericit. in fericirea lui era si mandria pentru fermitatea hotararii luate, si multumirea ca a lamurit o situatie suparatoare. Dupa plecarea lui Domsa a mai avut o explicaie lunga cu maica-sa care, convinsa de argumentele avocatului si mai cu seama gandindu-se la durerea Martei, se silea din rasputeri sa salveze logodna, intocmai cum odinioara incercase s-o impiedice, si-i parea rau ca nu-i acasa si bietul protopop sa-i dea o mana de ajutor...
Linistea lui Apostol insa nu avu viata lunga. in aceeasi seara, retragandu-se indata dupa cina, ca sa evite alte discutii cu doamna Bologa, fu cuprins de indoieli din toate partile.
Acuma isi dadu seama ca toata ziua gandurile lui cele mai tainice au alergat mereu departe, ca si cum acolo ar fi cautat sprijin. Oare daca n-ar fi fost Ilona in inima lui, s-ar mai fi grabit sa inapoieze Martei inelul de logodna? Nu s-a revoltat ca Marta a venit insotita de un barbat strain, ci fiindca a venit cu un ungur si a vorbit ungureste. Atunci nu din gelozie n-o mai iubeste, ci numai pentru ca i-e draga cealalta, iar revolta lui impotriva ungurului si a limbii unguresti a fost o comedie. Ba comedia a inceput mai demult... de cand nu ia parut rau deloc ca boala l-a oprit a doua oara sa treaca la romani... Mai rau i-a parut cand a plecat incoace, acasa, parca axa vietii lui ar fi ramas acolo, in Lunca... si chiar viitorul nu-l mai intereseaza decat intamplator... Desi peste o luna va trebui sa se intoarca tot pe frontul romanesc, nu mai e ingrozit defel, ca si cum i-ar fi indiferent sau... Atunci poate ca iubirea e pricina tuturor zbuciumarilor omului si a tuturor fericirilor? si totusi iubirea femeii nu poate multumi sufletul decat uneori si cateva clipe. Odinioara a crezut ca intro privire a Martei se ascunde tot cerul si pamantul si toate tainele universului. De dragul ei ar fi facut orice prostie, orice sacrificiu, ar fi murit fericit daca i-ar fi cerut, precum dorinta ochilor ei a cazut hotaratoare in cumpana indoielilor lui cand a fost vorba sa plece la razboi. Iubirea ei traia inca in clipa cand i s-au sfredelit in inima privirile spanzuratului, la Zirin, la a carui moarte contribuise si dansul cu un "da" foarte convins, si totusi n-a fost in stare sa-i potoleasca zbuciumarile, pana ce a dobandit o credinta noua...
"Sufletul are nevoie de o merinde vesnica, isi zise Apostol, plimbandu-se in odaia de culcare, imbracat, neindraznind sa se aseze in pat de frica gandurilor. Dar merindea aceasta in zadar o cauti pe afara, in lumea simturilor. Numai inima poate s-o gaseasca, fie in vreo tainita a ei, fie in vreo lume noua, mai presus de vederea ochilor si de auzul urechilor..." indoielile ii roasera creierii toata noaptea. Cand stinse lampa, prin perdelele albe tremurau zorile... Se simtea iar vinovat fata de Marta si adormi planuind cum ar putea repara nedreptatea ce i-a facut-o...
Peste gandurile lui insa se napustira, chiar de a doua zi, zvonurile targusorului. Doamna Bologa ii servea la fiecare masa ba ca cutare spune cutare, ba ca toata lumea il condamna, cu drept cuvant, fiindca un barbat nu trebuie sa-si bata joc de o biata fetita fara minte, ba ca locotenentul ungur o sa-i ceara socoteala... Apostol asculta linistit si chiar zambind toate vestile, aratandu-se nepasator si hotarat. Numai in sufletul sau se revolta: cum se amesteca niste straini intr-o afacere care-i priveste numai pe ei doi, pe Marta si pe el? Peste cateva zile doamna Bologa se aseza la masa cu ochii rosii de lacrimi si cu atata spaima in priviri, ca Apostol se tulbura si, presimtind ceva rau, uita s-o intrebe de ce a plans, incat doamna Bologa fu nevoita sa-i povesteasca neintrebata cum a aflat de la oameni ce primejdie il paste, cum toata Parva spune c-a facut de rusine pe Marta numai fiindca a vorbit ungureste si cum intamplarea aceasta nu va putea ramane fara urmari grele, Dumnezeu singur stie cat de grele... Numai inchipuindu-si urmarile, doamna Bologa izbucni iarasi intrun hohot de plans. Ca s-o linisteasca, Apostol ii zise:
- Adica, mama, eu n-as avea dreptul sa cer logodnicei mele sa-mi vorbeasca romaneste, crezi d-ta?... iti faci sange rau de pomana! Pe inima si pe gandurile mele numai eu sunt si voi fi stapan cat voi trai!
Doamna Bologa, fara sa-si mai stearga lacrimile, raspunse:
- Vai, Doamne, cum poti vorbi asa, dragul meu? Apoi doar nu uita ca e razboi si nimeni nu mai e stapan pe nimic...
Moartea si groaza stapanesc azi peste toti oamenii, dragul mamei!... Tu esti mai invatat si trebuie sa stii mai bine... Nu-i vremea acuma sa ne aratam dusmanilor inimile, altfel patim ca bietul protopop... Ca Palagiesu ce asteapta, decat sa faca rau si necaz oamenilor... Tu, ca tatal tau, fie iertat, te uiti numai inainte, dar in razboi omul se strecoara cum poate...
Pana va trece primejdia trebuie sa urlam cu lupii, altminteri ne mananca... Asa face toata lumea, asa se cuvine sa facem si noi, dragul mamei... Sa nu te superi ca te invat si te sfatuiesc, ca-s mama si numai inima mea stie cat rabda de grija ta... Toti domnii spun ca nu-i bine ce faci, ca esti ofiter si s-ar putea sa ai mari neplaceri pentru asemenea indrazneli nesocotite. Chiar directorul de la "Parvana", si doar ce roman a fost el totdeauna, mi-a spus pe fata sa te povatuiesc sa te astamperi. Dansul a fost prieten bun cu bietul tatal tau, dar azi isi vede de banca lui si nu cracneste, cum nu cracnesc nici ceilalti, aici si pretutindeni...
Ascultand pe maica-sa, gandurile lui Apostol ravaseau prin colturile celor zece zile de cand e acasa, descoperind deodata lucruri peste care a trecut fara sa le ia in seama. A iesit putin prin targ, un ceas-doua pe zi, s-a intalnit cu mai toti surtucarii si toti i s-au parut schimbati si speriati, desi cu nici unul n-a vorbit decat nimicuri, cum zicea dansul.
Acuma intelegea si schimbarea, si spaima lor, acuma simtea ca toti s-au ferit de el pentru ca n-a ingaduit Martei sa graiasca ungureste. Pleca ochii in farfuria goala, ca si cum nar mai fi putut indura privirea mamei sale. Din clipa aceasta insa toate cuvintele ei i se incuibara in inima ca niste spini si ramasera acolo, incremenite intr-o durere amara. Apoi, cand glasul doamnei Bologa tacu, el sopti atat de domol, parca i-ar fi fost frica sa nu trezeasca pe cineva:
- Rau imi pare, mama, c-am mai venit acasa...
Pentru doamna Bologa soapta aceasta a fost ca o lovitura de maciuca. Demult, inca de pe vremea cand Apostol, in loc sa urmeze cariera preoteasca, s-a dus la Budapesta, a banuit ea ca lumina ochilor ei, toiagul batranetilor ei n-o mai iubeste cum a iubit-o odinioara. I se parea rece, inchis si mai ales o infricosa cu necredinta lui... si iata azi ii pare rau ca a venit acasa, pana intr-atata s-a instrainat de ea!... Se porni pe niste bocete asa de sfasietoare, ca Apostol numai cu chiu, cu vai reusi s-o ostoiasca.
Totusi, de atunci Apostol Bologa se simti strain in Parva.
Statea ceasuri intregi in cerdac, in soare, sorbind albastrul vazduhului, in care isi plimba neincetat gandurile. Deseori ochii lui incercau sa se odihneasca contempland crucea inflorita cu raze din turnul bisericii. Dar sufletul lui era indata apucat in clestele unor remuscari stranii si, dornic numai de liniste, fugea spaimantat mai departe... Mai mult zabovea imprejurul mormantului de piatra al tatalui sau. stia inscriptia pe de rost si totusi, de cate ori o privea, cauta s-o silabiseasca, pentru ca in vremea aceasta ii venea mereu in minte linia dreapta pe care a urmat-o batranul in viata. O linie dreapta a ravnit si el cu patima. in zadar. intre inima si mintea lui era un zid asupra caruia toate sfortarile lui se frangeau neputincioase. Cand credea ca l-a daramat, atunci ii simtea mai dureros fiinta, oricat cauta sa se insele.
Apoi, intr-o dupa-amiaza, tocmai pe cand se pregatea sa iasa in cerdac, se pomeni cu notarul Palagiesu, cu care se intalnise o singura data, in prima zi, si de-abia schimbase, in piata, cateva vorbe. Peste prietenia lor dinainte de razboi se intinsese, pe nesimtite, un val cenusiu. De altfel, de cand ajunsese notar, Palagiesu isi luase, incetul cu incetul, o purtare sfidatoare chiar fata cu surtucarii mai in varsta. Fecior de taran din Nasaud, sarac si umilit prin scoli, s-a indoit si sa caciulit pana si-a ajuns tinta, devenind mana dreapta a solgabiraului ungur care, la izbucnirea razboiului, a intervenit sa ramaie pe loc, desi era voinic, spatos si doar la mers avea putin betesug, calcand prea in afara si aruncand picioarele din genunchi in jos, ca un cal imparatesc la parada.
Fata falcoasa se mandrea parca cu mustatile umflate, pleostite care-i ascundeau gura foarte larga, cu buzele duble si cu dintii lati, strungaresti. Parul lung, negru, vesnic nepieptanat, ii atarna peste fruntea brazdata adanc, acoperindu- i aproape de tot urechile. in infatisarea lui te izbea indata o incredere in sine impunatoare.
Doua saptamani a amanat Palagiesu intrevederea cu Apostol.
Ar fi fost mai bucuros sa-l fi intalnit undeva intamplator, ca sa se achite de insarcinarea ce si-o luase fata de solgabirau.
Desi era cu vreo trei ani mai batran, pastrase lui Apostol Bologa o stima instinctiva de pe vremea cand discutau impreuna probleme filozofice, pe care el, biet practicant de notar, nu prea le pricepea si care de aceea il impresionau profund.
- Fiindca tu nu mai vrei sa stii de prieteni, iata ca vin prietenii la tine! zise Palagiesu intrand, cu un zambet carei dezveli toti dintii de jos, impreuna cu gingia.
Apostol se uita la el, uimit. Era atat de neasteptata vizita aceasta, ca isi pierdu cumpatul si nici nu-l pofti sa seaza.
Notarul insa ii apuca voios amandoua mainile, i le stranse puternic si pe urma lua loc, nepoftit, cu o siguranta de stapan.
- Ma rog... cum... ce vant te aduce pe la noi? baigui Apostol, in picioare, privindu-l mereu cu mirare.
- ti se pare asa de ciudat ca vine sa te vaza prietenul tau din copilarie si de mai tarziu? intreba Palagiesu cu o clipire sireata, care lui Apostol ii scapara in suflet o scanteiere de ura. Ehei, strasnic te-ai schimbat, frate... De acum trei ani te-ai schimbat de nici nu te mai recunosc!
Siguranta notarului transforma mirarea lui Apostol intro nerabdare ascutita ca briciul.
- Ce vrei, Alexandre? Spune, aide, ce vrei? zise deodata cu o sticlire in ochi.
- Eu, raspunse Palagiesu, trecandu-si degetele prin par si dezvelindu-si fruntea. Eu ce vreau?... Nimic... adica mai nimic!... intai sa te vad si apoi... sa vorbim!... Ma asteptam insa, spun drept, la o primire mai...
- Iarta-ma, Alexandre, te rog! murmura Apostol imblanzit brusc. Daca ai sti cate chinuri imi zdrentuiesc sufletul de cand am venit acasa...
- Cine-i de vina, Apostole? intreba notarul cu alt glas.
Crezi ca eu nu stiu? Eu?... Crezi ca se misca ceva aici fara stirea mea...? Dar tocmai de aceea trebuie sa repari, Apostole!
Negresit trebuie sa repari, in interesul tuturor...
Schimbarea tonului si cuvintele notarului incurcara iarasi pe Bologa, incat se opri la coltul mesei sa asculte mai bine.
- Prin dibacia mea, prin munca mea am creat aici o atmosfera patriotica absolut necesara in vreme de razboi, ca si de pace, urma Palagiesu privindu-l scrutator, ca si cum ar fi vrut sa-i zdrobeasca orice impotrivire. Acuma cazusi tu ca un bolovan intr-o apa linistita si ai tulburat-o. Ai dat prilej de flecareala, de aprobari si dezaprobari, in sfarsit, tulburare si iar tulburare... Un ofiter care vine de pe front nu poate sa aiba atitudinea ta fara a demoraliza pe unii si a atata pe altii, iti dai seama, cred, ce inseamna asta?... Nu ce spui, ci tocmai ce nu spui e... e jignitor si pagubitor!
- Asa ai glasuit si cand ai trimis in internare pe protopopul Groza? il intrerupse Apostol, vorbind numai din buze, fara sa miste dintii inclestati.
- Pedeapsa crimei n-are nevoie de justificare, caci crima poarta in pantecele ei pedeapsa, zise notarul mai aspru. De altfel, eu niciodata nu ma justific, pentru ca inainte de a face un pas, judec... Eu niciodata, mai ales daca as fi ofiter in armata, n-as rupe logodna cu o fata numai fiindca a vorbit ungureste, Apostole!
- Nu? facu iar Bologa, cu buzele albe si cu ochii aprinsi, parc-ar fi avut friguri.
- Nu! relua Palagiesu energic, sculandu-se in picioare ca sa-l domine pe deplin. De aceea esti dator sa dregi ce-ai stricat prin nesocotinta! Suntem prieteni si te sfatuiesc prieteneste sa...
Notarul se dadu in dosul scaunului si se rezema de speteaza cu mana dreapta. Parul ii cazuse iar pe frunte si un smoc i se misca pe spranceana stanga, gata in fiece clipa sa- i acopere ochiul. Vorbind, pielea i se intindea pe falci, iar tepile nerase de doua zile se tot culcau si se ridicau... Apostol Bologa insa ii vedea numai gura si mai cu seama buza de jos, umflata putin, incat de-abia se mai cunostea ca e dubla.
Glasul notarului suna atat de triumfator si de increzut, parca ar fi impartit cand palme, cand mustrari, cand laude...
Apostol ocoli masa, apropiindu-se de Palagiesu, palid la fata ca un cadavru, dar cu privirile ca doua pumnale. isi musca buzele, invinetindu-si-le si murmura foarte inabusit, parca si-ar fi stavilit respiratia aprinsa:
- Tu?... Tu?...
Ajunse langa notar, la doi pasi. Apoi, cu o iutiala fulgeratoare, ii repezi un pumn ingrozitor in gura, soptind ca iesit din minti:
- Tu?... Tu?... Miselule!... Mise...
Notarul se clatina ca si cum l-ar fi trasnit din senin. Lovitura a fost atat de neasteptata, ca l-a buimacit cu desavarsire. Barba i se insangera din buza plesnita. O secunda ramase cu ochii holbati la Apostol si cu gura cascata.
- Iesi, mise... iesi! gafai Bologa, uitandu-se imprejur dupa ceva.
Glasul infundat destepta pe Palagiesu din aiureala si-l facu sa inteleaga brusc ce cauta Apostol. Pe o mescioara zari un revolver de care atarna in jos o curelusa galbena. Se intoarse repede, deschise usa si iesi bolborosind in nestire.
- Bine... Bine... Bine...
In antreu isi lua palaria din cuier si vazu pe Rodovica, speriata. Din urma usa se tranti cu zgomot asa de mare, ca se cutremurara peretii casei...
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea intai - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea a doua - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 08
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 09
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 10
Padurea spanzuratilor - Cartea a treia - 11
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 01
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 02
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 03
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 04
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 05
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 06
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 07
Padurea spanzuratilor - Cartea a patra - 08
Aceasta pagina a fost accesata de 2018 ori.
